Experimentul România continuă. A fost apăsată tasta „Enter”

 Romania a fost “reglata” ca sa ofere date despre suportabilitatea populatiei intr-un viitor plan de inrobire a natiunilor. A fost adusa la media absoluta, a fost manelizata si tabloidizata. I s-a extras forta de munca, marindu-i-se numarul pensionarilor. Coeficientul de inteligenta national a fost redus dramatic, spre nivelul de “tara idiotizata”. Urmeaza restrangerea libertatilor fundamentale, saracirea, distrugerea sistemului privat.

Sintagma “de la pas’opt incoace” o fi dusa in derizoriu dar, in cazul de fata, este mai mult decat actuala. Revolutiile de la ‘48, care au schimbat fata Europei, au reprezentat primul episod dintr-un serial malefic ce continua si azi. Nu insistam pe 1848, dar poposim putin in comunism. Si comunismul a fost considerat un experiment. Esuat, spun unii. Experimentul, insa, n-a esuat deloc. Ci a dat niste concluzii asupra limitelor de suportabilitate ale popoarelor, referitor la hrana, la libertatile fundamentale, la dictatura etc. care se pot aplica in orice moment.

Când lumea s-a împărţit în două, cea capitalistă şi cea comunistă, Oculta Mondială a efectuat două experienţe, în fapt. Pe de-o parte a dat unora libertăţi maxime, bunăstare materială, dar şi şomaj, precum şi înrobirea indivizilor şi asociaţiilor de indivizi – precum firmele private – prin sistemul bancar, sub aparenta libertate de a alege, iar pe de altă parte, în blocul comunist, indivizilor li s-a luat tot. Şi bunăstare, şi libertate, fără dreptul de a funcţiona în privat, toti sub o dictatura. Nu e locul să extindem comentariile, se poate scrie un întreg serial de aici, dar, simplu vorbind, în primul caz s-a dezvoltat sistemul bancar pe seama libertăţilor şi întreprinzătorilor occidentali – s-a urmărit până unde se poate merge – , iar în al doilea caz, cum spuneam, care este limita de suportabilitate – până în ce moment apar revoltele populare care ar putea dărâma factorul de putere.

 

Fireste, cele doua sisteme au fost concurentiale si au functionat perfect cele doua experimente atata timp cat a fost asa, culminand cu Razboiul Rece. Si inca ceva, important, nu in toate tarile sistemele au evoluat la fel, nu in toate tarile schimbarile s-au facut in acelasi mod. Practic, fiecare tara a avut parte de un sub-experiment. La sfaritul anilor ‘80, cei care conduc destinele planetei au decis ca ambele experimente pot sa inceteze si sa se traga concluzii.

Printre directiile viitoare a aparut ideea inrobirii tarilor din ambele sisteme, pe baza concluziilor trase, dar si datorita faptului ca nici capitalismul si nici comunismul nu mai pot functiona, odata cu cresterea alarmanta a populatiilor planetei. Sistemele sociale de protectie urmau sa dea faliment in toata lumea. Populatia ocupata scazand din ce in ce mai mult, in vreme ce pensionarii sporesc ca numar, in special datorita cresterii sperantei de viata. Si aici intervine Industria Pharma, controlata de aceleasi puteri. Cea care a dus la cresterea duratei de viata a indivizilor. Dar care industrie Pharma e implicata si in Codex Alimentarius, si in crearea virusurilor artificiale, despre care adeptii teoriei conspiratiei sustin ca sunt menite (impreuna cu altele asemanatoare) sa reduca populatia planetei la doua miliarde, limita la care sistemul ocult financiar functioneaza pentru marile puteri care conduc lumea.

 

Astfel ca un alt experiment important a fost lansat: criza economica mondiala. Dublata de o criza politica. Care au generat in lume prabusirea sistemelor economice locale, saracirea populatiei planetei, ca un prim pas. Pe vremuri, razboaiele conventionale erau cele care reglau numarul indivizilor de pe Terra. Acum sunt razboaiele economice, financiare, si asasinii economici. Acestia din urma au experimentat cu succes, in America Latina, modalitatile prin care o natiune poate fi ingenuncheata economic.

Si in Europa experimentul continua. Dar, ca şi in perioada comunismului si capitalismului opozabil, nu la fel in fiecare tara. Directia e data clar – saracirea popoarelor. Peste tot in Europa, pe asa-zisul fond al crizei, se reduc salariile, se distrug firmele private. UE nu accepta alternativa, desi ea exista. Comanda e clara – taierea fondurilor si veniturilor indivizilor, saracirea bugetelor nationale, toate indatorate la Comisia Europeana , la FMI si la Banca Mondiala.

 

Romania, dintre actualele state ale UE, a avut parte in comunism de cea mai grea constrangere. Romania a avut parte si de cea mai violenta schimbare de sistem – in 1989 – , o revolutie populara, confiscata mai apoi printr-o lovitura de stat. Romania a fost si este o tinta perfecta. Are o populatie medie, ca numar, in Europa, a fost tot timpul in istorie asuprita, rata de somaj e mare, pensionarii sunt multi, este predispusa la distrugerea sentimentului national, predispusa la anticultura – manelizare, tabloidizare etc. Din pacate, din acest motiv – lipsa de cultura – coeficientul de inteligenta mediu pe populatie este la un nivel destul de scazut.

La acest fapt a contribuit si exodul de creiere al romanilor, in special tineri, spre occident. De asemnea, o mare parte din forta bruta a fost extrasa din tara spre economiile occidentale (Spania, Italia, Germania etc.), ceea ce a contribuit la disproportia accentuata intre populatia ocupata si numarul pensionarilor. Ca atare, Romania a devenit o tara medie din toate punctele de vedere. Media este perfecta din punctul de vedere al unui experiment, pentru ca permite un studiu imediat asupra directiilor in care o poate lua sistemul. Fie in sus, fie in jos, fie sinusoidal fata de axa mediei, ceea ce da prilej sa fie corectat la fel de repede, urmarindu-se rezultatele.

Daca observati, fata de directiva europeana de a se taia veniturile populatiilor active (ocupate) si de a se distruge firmele private, Romaniei i s-a dat ceva in plus – si pensiile! Iar guvernantii, la ordinul presedintelui Traian Basescu, executa planul prestabilit. Fireste ca sunt si alte solutii, numai ca Oculta nu le vrea. Iar Basescu poate ramane presedinte atata timp cat executa aceste ordine, atata vreme cat propaga minciuna. Dovada ca pensionarii sunt cei vizati in Romania este si celebra – de acum, de cand presa a intrat in posesia ei – scrisoare adresata parlamentului de ministrul de Finante Sebastian Vladescu, in care se arata ca si in 2011 pensiile vor ramane taiate, ba chiar pot fi micsorate. Iar Guvernul, pentru 2011, nu lucreaza la iesirea din criza, la solutii economice de iesire la liman, ci la Legea Pensiilor si la Legea Salariilor. Adica asa cum s-a decis pentru soarta Romaniei, indatorata din ce in ce mai tare la FMI. De-aia guvernantii nici nu propun solutii, nu vin cu alternativa. Pentru ca nu ei decid. Soarta Romaniei e decisa deja.

Iar dovada ca in Romania comunismul n-a fost un experiment esuat este ca acum nimeni nu se mai revolta. S-au agitat tot pensionarii, cei ce l-au dat jos atunci pe Ceausescu, dar acum in numar mult mai mic, bolnavi, saraciti. Au miscat putin si sindicatele. De ochii lumii. Dar sindicatele au afaceri cu statul. Sunt controlabile si santajabile. La fel si patronatele, constituite din oameni de afaceri care se dezvolta tot din contracte cu statul. Sistemul juridic e controlat, serviciile secrete asisderea, la fel Armata , Politia etc. Asistam acum la o extrapolare din sistemul comunist. Acum, Romania are parte de o dictatura capitalista, care face parte din acelasi experiment.

Sa vorbim acum despre diversiuni. Minciuna este la ordinea zilei si pentru presedintele Basescu, dar si pentru Guvern. De la o luna la alta se schimba declaratiile, se schimba solutiile sistemului de guvernare. In fapt, Oculta face acele corectii de care vorbeam mai devreme. Cu un popor manelizat si tabloidizat, idiotizat, masurile trec pe nesimtite.

Ce nevoie urmatoare are dictatura de tip “soft” din Romania pentru a-si atinge scopul? De ceea ce s-a intamplat in comunism in Romania si despre care se stie bine din studiile asupra acelui experiment. Primul pas este restrangerea libertatii presei, care, in mare parte, s-a facut prin tabloidizare. Urmeaza acum razboiul cu mogulii, cu publicatiile. Poporul imbecilizat va cere sange de ziaristi. Mogulii vor fi dati exemplu ca s-au imbogatit pe spinarea poporului. Trecem apoi la sindicate, singurele in masura sa mai stranga populatii revolutionare. Vor fi “omorate” si sindicatele, liderii care mai iau atitudine. De cei ce au fost deja cumparati nu mai vorbim. La fel si patronatele, prin distrugerea sistemului privat. Deja 200.000 de firme au dat faliment. Altele abia se mai târâie lucrand la negru. Vor fi sporite taxele si vor mai disparea alte zeci de mii de firme. Deci, care mai e sistemul privat din Romania?

 

Cum Romania e parte din experimentul european si, implicit, mondial, fiecare tara europeana se va conforma, potrivit “reglajelor” din această “probă-eşantion”. Asa se va sti si cum va fi la extrema Grecia, dar si la celalalt pol, format din statele occidentale avansate, cu Germania varf de lance. Niciun individ nu se va mai gandi la revolta, ci la cum sa supravietuiasca, la ce sa puna pe masa, la cum sa-si plateasca intretinerea, gazele si curentul. Atat cat le va mai putea folosi. În cei 20 de ani de la revolutie, de asa-zis capitalism, Romania a fost “reglata” perfect. Ca un soft care avea ceva bug-uri de sistem. A fost reprogramata. Iar din acest an a fost apasata tasta “Enter/ Execute”. Scapa cine poate! Cat despre razboi, cel ce sta deja sa izbucneasca in Orientul apropiat, va veni, fara grija!

Foarte important va fi, insa, si rolul Rusiei. Este interesant de urmarit ce se va intampla cu “mama tuturor experimentelor”, cum se va pozitiona Rusia fata de intreg acest plan. Sau Rusia va face parte dintr-un back-up, un plan B, de rezerva?

Sursă: Gândeşte.org

Ion Coja

Vlad Fiscutean primul roman la TEDGlobal

Mai intii de toate sa specificam ce este TED! Pentru cei care inca nu au auzit sau poate nu au avut timp sa se gandeasca serios la aceste trei litere care isi spun cuvintul in lumea moderna, sa-i  ajutam si sa le dezvaluim intelesul lor, apelind la o descriere in linii mari! TED este o organizatie non profit dedicata raspindirii ideilor care merita impartasite. A inceput ca o conferinta in 1984, in care s-au reunit specialisti din trei lumi: Tehnologie, Divertisment si Design. De atunci orizonturile sale s-au largit acoperind si alte domenii. Pe linga cele doua conferinte anuale, una la Long Beach si alta la Palm Springs, mai au loc conferintele TEDGlobal in Edingurg, Marea Britanie, premiile TEDTalk, Proiectul de traducerilibere precum si cel al discutriilor libere (TED Conversations), programele TED Fellows si TEDx, incununate toate de premiul annual TED. Cu o deschidere si existenta in toata lumea, cu zeci si zeci de participanti din toate colturile planetei, TED este azi una din organizatiile cu cel mai larg trafic de idei si o audienta uriasa, avind in vedere si raspindirea fara limite acordata de internet.
Anul acesta, in luna iulie, primul roman a reusit sa se urce pe scena TEDGlobal si sa sustina o prezentare! Este un rezultat obtinut dupa multa munca si daruire dar si un moment care trebuie semnalat, avind in vedere ca pina acum romanii nu au urcat decit pe scenele TED Teritoriale (TEDx). Vlad Fiscutean, reprezentantul firmei Sensory Branding din Timisoara, este cel care a reusit aceasta performanta.

L-am intrebat intr-un interviu: cind a auzit prima data de Ted. Raspunsul lui a fost: “Am fost probabil printre primii romani care a auzit de TED, cred ca prin 2006, cand nu existau site-uri romanesti care vorbeau despre TED. Spun asta pentru ca majoritatea romanilor au auzit despre TED prin 2009 o data cu initierea evenimentelor TEDx.” Mi-am continuat interviul si cu alte intrebari.

Madalina Diaconu. De ce ai inceput sa organizezi evenimente TEDx?
Vlad Fiscutean: TED e despre idei, idei care merita impartasite si care au calitatile necesare pentru  schimba lumea. Asa cum am spus si in discursul meu de pe scena TED, daca privim putin in urmane dam seama ca agentul real care a schimbat lumea a fost intotdeauna o idee potrivita la momentul potrivit in mainile unei audiente.
Retorica de la noi din tara este din pacate cu totul alta.
Aici, e o  moda sa fii trainer chiar daca ai 20-si-ceva de ani si nu poti avea un real palmares sau viata nu a avut inca timp sa-ti ofere sufficient timp de gandire.
La noi e plin de oameni care se considera docti doar pentru ca acceseaza un volum mare de informatie. Important e insa sa o poata intelege si cataloga.
O alta problema ar fi ca ne dam seama uneori ca accesam informatii de mana a doua, din bloguri si carti ale unor autori care la nivel mondial nu sunt cine stie ce desi asa ai crede de pe coperta.
Generatia mea invata ca ideile sunt zero, ca fiecare are 1000 de idei foarte bune si ca defapt actiunea e tot ce conteaza.
Realitatea este ca actiunea conteaza foarte mult (in tara vorbim prea mult in comparatie cu cat implementam) insa a actiona fara a gandi macar de cateva ori mai mult inainte e ca si cum ai arunca la tinta cu ochii inchisi (din cand in cand mai nimeresi tinta, dar nu stii cum ai facut-o,
totul tine de noroc si te demoralizezi vazand ca rata de success e mica )
Desi cu totii credem ca ideile noastre sunt cele mai bune – pentru ca au venit de la noi, realitatea e ca foarte putine dintre ele au acesta calitate.
Ceea ce nu ii invata nimeni pe oameni este ca o idee buna prinde radacini doar daca vine la momentul oportun. Daca oamenii ar realiza acest lucru ar stii la ce tip de idei sa se gandeasca, cat sa o sustina si cand e cazul sa renunte la ea.
Am vrut asadar prin curarea evenimentului TEDxTimisoara sa aduc o alternativa la aceasta retorica mult raspandita in Romania si sa ii ajut pe oameni sa inteleaga ca se poate si altfel. Sa inteleaga valoarea ideilor pentru ca si mie si tie si lor sa le fie mai bine.
M.D. Ce te-a determinat sa iei munca de organizator TEDx in serios?
V.F. Nu lucrez orice sau cu oricine. De multe ori si ca brand designer sau consultant in branding senzorial refuz clienti deoarece nu pot sa le pun in mana o putere atat de mare pentru o cauza in care nu cred la momentul respectiv. Dar, atat timp cat cred intr-un lucru si ma implic in el sunt
acolo pana la capat. Sunt aici pentru ca eu cred in puterea ideilor si ca puterea lor creste exponential atunci cand ele sunt impartasite. O idée are nevoie de audienta.
M.D. Ai spus intr-un alt interviu ca ti-ai dorit ca echipa din Timisoara sa ajunga unde azi ai ajuns deja… la momentul in care intreaga lume a putut sa asculte speach-ul tau live! Ai avut vreodata o indoiala ca nu ai putea atinge acest rezultat, nu numai tu personal dar si ca echipa?
V.F. Mi-am dorit mult ca sa avem un speaker roman pe o scena TED. Nu am avut ca obiectiv sa fiu eu acela. Credeam ca va fie unul dintre cei care au vorbit in cadrul TEDxTimisoara si pe care i-am antrenat pentru a livra un speech bun.
Nu am avut indoieli cu privire capacitatea mea si a echipei de a antrena un speaker pentru a poata livra un discurs la nivelul calitativ al TED-ului insa aveam indoieli daca voi avea pe cine.
Unii se simt jigniti atunci cand ii chemi la sesiuni de pregatire si repetitii si din cauza acestor probleme de sine nu ajung la adevaratul lor potential.Cei mai buni speakeri TED repeta ani de zile.
M.D.  Esti primul roman invitat sa sustina un speach pe o scena TED spune-mi ce inseamna acest lucru pentru tine? Cum il simti, cum l-ai simtit?
V.F. Ma bucura enorm faptul ca am avut un roman pe o scena TED iar faptul ca am fost chiar eu acela a pus o presiune placuta pe umerii mei.
A vorbi pe scena TED e mult mai dificil decat iti poti imagina vazand transmisiunea live din fotoliu. E chiar mult mai dificil decat a vorbi la o conferinta obisnuita sau in fata unui public larg. Putem spune ca devi prezentatorul unei emisiune tv live cu o audienta internationala mare si
pe langa livrarea discursului tau mai ai multe alte lucruri la care trebuie sa fi atent. Cu cat discursul trebuie sa fie mai scurt, cu atat este mai dificil sa-l compui si sa-l livrezi bine. Cred ca am reprezentat cu bine Romania si ca am reusit sa le arat ca se petrec lucruri importante
in tara noastra.
M.D.  Cum imbratiseaza Romania acest gen de comunicare? O intelege? O accepta? Sunt romanii curiosi in a invata/afla despre TEDx?
V.F. Ca orice munca de pionierat inceputul e foarte greu. Treptat, treptat am adunat langa noi oameni exceptionali atat in echipa cat si in audienta.
Desi ni s-a recomandat prieteneste sa o lasam mai moale cu calitatea asta inalta a TED-ului cand vine vorba de speakeri si sponsori pentru ca e imposibil de realizat in Romania, n-am facut-o. Am fost chiar acuzati de oameni care aveau o problema cu ei insisi de faptul ca avem pretentii prea mari atunci cand vine vorba de calitatea speakerilor… de parca asta ar fi ceva rau.
Desi e dificil deoarece vorbitorii din tara sunt obisnuiti cu un alt fel de format iar sponsorii sa dicteze agenda conferintelor, e clar ca nu vom face niciodata rabat de la calitatea vorbitorilor si a independentei programului prezentat. Desi contra-intuitiv pentru unii, stim din experienta TED si cea personala ca acest lucru este in beneficiul tuturor (a audientei, a sponsorilor, si a vorbitorilor).
Da, romanilor care vin la TEDx le place sa primeasca informatia in timp real. Am avut destul de multe persoane care si-au luat liber de la serviciu si au stat alaturi de noi noaptea, ore intregi pentru a putea urmai live conferintele TED.
TED-ul ramane peste tot in lume inca cunoscut doar de o anumita parte a societatii. Din ceea ce am vazut pot spune ca TED sta destul de bine in Romania la capitolul notorietate.
M.D.  Cit timp din cele 24 de ore dedici acestui scop?
V.F. Nu e ca un loc de munca de la 9 la 17 de la care atunci cand pleci ti-ai lasat problemele de serviciu acasa. Acum, dupa 8 editii si dupa ce echipa de baza s-a cladit aceasta activitate imi ocupa mult mai putin timp. Intrucat am facut-o mereu din pasiune nu am date exacte despre timpul petrecut pana acum, insa stiu sigur ca pentru ultima editie (cea care m-a solicitat cel mai putin), in saptamanile dinaintea evenimentului cronometrul imi spune ca am petrecut o medie de peste 4 ore pe zi.
Dar ceea ce ma bucura e ca am reusit in acest scurt timp sa inspir si sa cresc o echipa care a reusit sa se dovedeasca exceptionala la nivel international, cu siguranta cea mai performanta din tara, care stie cum anume sa gandeasca si se poate descurca in cele mai grele conditii.
M.D.  Ce urmeaza? Evenimentul la care ai participat te obliga la si mai multa munca. Cum ai vrea sa continui acest drum?
V.F. Avem planuri pe termen lung. Se va simti cu siguranta o crestere calitativa a evenimentului acum ca primii ani de pionierat s-au incheiat. Avem multe planuri dar poate cel mai important este ca vom incepe de anul acesta sa crestem o echipa de liceeni.

Interviu acordat de Vlad Fiscutean in exclusivitate pentru ziarul Gandacul de Colorado-SUA si postul Radio Romania Cultural
Madalina Corina Diaconu

photo: TEDGlobal

Pier Paolo Merlo, director teritorial SAE pentru Asia, Africa si Europa, la Bucuresti

In perioada 24 – 28 iulie, Institutul SAE Bucharest l-a avut ca oaspete pe Pier Paolo Merlo, director teritorial SAE pentru Asia, Africa si Europa. Prezenta sa la Bucuresti a certificat deschiderea campusului SAE in capitala Romaniei si initierea legala a licentei pe care SAE Institute a oferit-o echipei Bucurestene.

La palatul Sutu, Muzeul de istorie al municipiului Bucuresti, la data de 26 iulie, Conferinta “SAE in lume si in Romania. Prima institutie multimedia internationala deschisa la Bucuresti”, a marcat prima intilnire a lui Pier Paolo Merlo cu cei care de la 1 Octombrie vor reprezenta primii studenti ai Institutului SAE Bucharest.

“Am considerat Romania – a declarat Pier Paolo Merlo – ca si cel mai important punct de intrare pe piata Europei de Est. Ne-am facut temele, am cercetat si am descoperit foarte multi cetateni romani studiind in cadrul institutelor SAE in toata lumea. De aceea am considerat ca este necesar pentru SAE sa intre pe piata Europeana de Est si credem ca SAE Bucharest va fi un exemplu de succes. Faptul ca am venit sa dam licenta aici este pentru ca suntem siguri ca datorita unui parteneriat bun si al unei echipe experimentate cum avem aici in Romania, va fi sigur o cale de a atinge succesul asteptat de SAE.”

La Galeria Foto a Cinematografului Patria din Bucuresti, a urmat a doua zi, 27 iulie , intilnirea cu viitorii membrii ai echipei academice si administrative a Institutului SAE Bucharest.

“Am gasit aici ceva cu care sunt obisnuit: pasiunea! – a marturisit Pier Paolo Merlo– Imi aduc aminte de o reclama veche pe care am facut-o cind studiam la SAE Milan si care spunea: fa din pasiunea ta, profesia ta! Gasim pasiune printre oamenii care lucreaza la SAE, printre cei care au absolvit SAE, sau printre studentii prezenti ai SAE. As fi putut fi aici in Bucuresti, sau m-as fi putut afla in Coreea, sau Noua Zeelanda. Daca oamenii ar arata pasiunea pe care o arata cei din Bucuresti, ar insemna ca un pas inainte, o caramida, o noua poveste ar fi adaugata la succesul SAE. De aceea spun ca mediul pe care l-am gasit aici, din punct de vedere pofesional si personal, este probabil unul perfect pentru stabilirea unui nou campus SAE.”

Cele patru zile petrecute de Pier Paolo Merlo in Bucuresti au avut ca rezultat final si alegerea sediului Institutului SAE Bucharest, unde vor fi deschise portile celor mai moderne studiouri multimedia dintr-o institutie de invatamint superior in domeniu.

“Opinia pe care o am despre Bucuresti este ca am descoperit un oras foarte vibrant, foarte viu, chiar foarte tinar, am vazut foarte multi tineri pe strada. Citeodata acest lucru nu mai este chiar asa de obisnuit in Europa. Tinerii europeni stau in dormitoarele lor, comunicind prin facebok si alte retele de socializare. Aici am senzatia ca inca mai exista placerea de a comunica fata in fata. Toate aceste observatii impreuna, creeaza mediul perfect, vibrant si informal pe care ni-l dorim in orice loc in care exista SAE.”, a fost concluzia directorului regional SAE la plecarea sa din Romania.

Madalina Corina Diaconu

 

Shade it black-Death and after in Iraq- o carte pentru cei care iau decizii de a declansa razboaie

Benjamin Franklin spunea ca „Nota de plata pentru un razboi nu este platita in timpul razboiului, ci ea vine mai traziu.”

Acum cateva saptamani ascultam pe radioul public, NPR, emisiunea Fresh Air, gazduita de Terry Gross. Aceasta realiza un interviu cu Jessica Goodell, fost soldat in marina americana, autoarea a cartii „Shade it black-Death and after in Iraq„.
Nu mi-a luat decat cateva minute sa realizez ca vreau sa citesc aceasta carte, motiv pentru care imediat ce am avut timp mi-am procurat cartea pe care am citit-o pe nerasuflate.
Este o carte pe care vrei neaparat sa o citesti dar in acelasi timp nu vrei. Sentimentul il intelegi cel mai bine insa doar daca o citesti. Si trebuie sa o citesti!
Interviul de la NPR

Ca razboiul este dur si ca in el se moare o stim cu totii. Ce doare este insa manipularea opiniei publice prin neprezentarea adevaratei realitati cu privire la razboi si efectele lui. Pe tot parcursul razboiului din Irak sau Afganistan, in Statele Unite s-a interzis prezentarea de imagini cu soldatii decedati, sau sicriile acestora introcandu-se in State. De ce oare?! Motivul dat de oficialitati era pentru a proteja familiile de o suferinta in plus. Vorba vine suferinta. Personal cred ca este mai degraba o manipulare grosolana facuta de canalele principale de media la comanda autoritatilor. Probabil ca daca populatia americana ar fi vazut zi de zi la televizor ce au vazut acesti soldati in Irak sau Afganistan, ar fi incercat sa protesteze mai agresiv impotriva acestor razboaie, incercand sa le opreasca mai repede, sau poate ca nici macar nu s-ar fi ajuns la invadarea Irak-ului. Este adevarat insa ca, un lucru pe care nu-l vezi, aproape ca poti spune ca el nu exista. Manipularea maselor nu este greu de realizat nici chiar in zilele noastre.

Jessica s-a inrolat in marina imediat dupa terminarea liceului in 2001. In 2004 s-a oferit sa serveasca in Irak, in cadrul plutonului mortuar care avea sarcina principala de a colecta, transporta, procesa si pastra corpurile soldatilor ucisi in operatiunile de lupta, pana la repatrierea lor in SUA. Asa cum rezulta si din titlul cartii „Shade it black” – „coloreaza in negru” una din atributiile lor, era sa coloreze in negru pe o diagrama a corpului uman, zonele unde lipseau parti  din trupurile soldatilor decedati, ca urmare a unor explozii. Autoarea descrie cu senzitivitate si in detaliu modul in care examinau corpurile celor decedati si felul in care le pregateau ca sa fie trimise familiilor, inapoi in State. Totodata autoarea descrie si viata de femeie in marina, cat si presiunile la care femeile sunt supuse, atat din punct de vedere psihologic cat si sexual. In final sunt prezentate problemele mentale si psihologice cu care se confrunta soldatii care se intorc in viata civila, pe care de cele mai multe ori acestia trebuie ca singuri sa si le rezolve.
Jessica se inscrie la scoala, unde studiaza psihologia sperand ca mai tarziu sa poata sa-i ajute pe cei care au trecut sau trec prin probleme similare cu ale ei. Mai tarziu intr-o discutie cu unul din profesori, acesta o convinge sa isia stearna pe hartie aceste memorii, intr-un final rezultand aceasta carte extraordinara.

In prima parte a cartii autoarea vorbeste despre antrenamentele dure si inumane din punct de vedre psihologic, lucru care duce uneori la sinuciderea celor care nu fac fata presiunii de la antrenamente, presiuni venite din partea colegilor si superiorilor. Problema este mai acuta in special in randul barbatilor, ei fiind considerati uneori lenesi sau prea grasi, de catre colegi, sau lipsiti de vointa, daca  nu fac fata. Femeilor le este acceptata insa mult mai usor situatia, ele fiind desconsiderate, calificate incapabile, esecul lor fiind pur si simplu pus pe seama faptului ca „sunt femei tipice” sau „bags of nesties” adica pungi de mizerie.
Jessica descrie marina americana ca fiind o lume dominata de barbati unde femeile sunt mai greu aceptate. Daca intr-o discutie intre soldati se  pomenea despre un altul, acestuia ii era utilizat numele de familie: „Benson, mecanicul „.  Daca era insa vorba de o femeie, aceasta era indentificata fiindu-i mentionat si genul: „Anderson, femeia mecanic„. Intai era femeie si pe urma soldat cu diferite specializari. In plus femeile din marina sunt stigmatizate, fiind numite „Marine-ette”. Oricat de bine s-ar fi descurcat la antrenamente, uneori fiind chiar mai bune decat barbatii, femeile erau privite de sus si nu de la egal la egal.

Jessica Goodell descrie prima experienta in procesarea unui soldat decedat in Irak.

Chiar daca erau pregatiti teoretic ce sa faca, in momentul cand au fost pusi in fata realitatii, situatia a fost diferita.
Goodell descrie ce anume putea fi gasit in buzunarele soldatilor, obiecte ce ulterior deveneau simboluri extrem de importante pentru familiile celor decedati: briceaguri, casti, o lingura, un creion, o hartie, o poza cu un grajd in Iowa, o poza de familie, o poza din liceu cu colegii din echipa de fotbal, o scrisoare adresata familiei in cazul ca vor fi ucisi sau o fotografie cu sonograma bebelesului care nu se nascuse inca.

Autoarea descrie modul de operare si recuperare a celor decedati:
„In timp ce ceilalti soldati  securizau zona, noi, imbracati in salopete albe de plastic, cu manusi  si masti pe fata ne indreptam spre craterul de un metru si jumatate format in urma exploziei. M-am uitat in jos si am vazut un bocanc. Pe urma am observat ca in bocanc era un picior. Vehicolul de sapte tone era in apropiere. Am inceput sa marcam ramasitele umane cu  stegulete mici rosii inainte sa le colectam. Am inceput sa plantam stegulete rosii in pamant, unul aici, unul dincolo, altul mai incolo…Am ajuns la vehicul si am vazut ca acesta nu mai era intact. Doar jumatate de acoperis era acolo. Cand vehicolul a explodat tot ce era inauntru a explodat. In timp ce o alta echipa era  insarcinata cu recuperarea de ramasite de la masina, noi recuperam ramasitele umane. Toate. Erau bucati de metal ars, echipament ars, , haine arse, totul era ars….Incercam sa ne dam seama care erau ramasite de masina si care umane. Nu vroiam sa le spunem celor de acasa, unei mame, ca fiul ei a murit si ca doar capul sau un brat a mai fost recuperat. Doream sa gasim si sa trimitem acasa fiecare bucatica.”
Jessica povesteste pe urma dificultatea pe care o aveau in a se hrani corespunzator, pentru ca mirosul de carne umana arsa a inceput sa fie asemanator cu cel de mancare. Totul mirosea la fel, totul mirosea a moarte, spune autoarea. Cand aveau o saptamana in care mureau mai multi soldati, se putea observa cum cei care ii procesau pierdeau si ei in greutate, pentru ca nu mai se mai hraneau corespunzator, datorita lipsei de pofta de mancare.

La un moment dar autoarea povesteste  despre un caz in care doi soldati din marina au fost gasiti inecati. Nu se stiau cauzele si imprejurarile exacte insa au concluzionat ca al doilea soldat a murit si el inecat incercand sa il salveze pe primul. Vorbind despre gradul de camaraderie din marina americana, Goodell spune:
” Ne incredintam complet vietile in mainile celorlalti colegi soldati. Am incredere totala cand imi pun viata mea in mana altui coleg din marina. Nu doar sunt incredintat ca imi va proteja viata cand va fi nevoie ci ca mi-o va si salva. Stiu asta suta la suta. Stiu cu certitudine de 100% ca imi va salva viata, iar daca nu, cel putin stiu ca va muri incvercand sa faca asta.”

In 2004 plutonul care se ocupa de procesarea ramasitelor celor decedati a inceput sa experimenteze lucruri ciudate:
„Irakul este locatia cea mai frecvent mentionata in Biblie. Bunkerul nostru era in apropiere  de locul unde Adam si Eva au fost creeati, unde primul pacat a fost comis, unde a inceput crestinismul, unde diavolul insusi si-a demarcat teritoriul, numindu-l acasa. Am fost invatati ca aici a inceput  civilizatia, nu departe de baza militara, intre cele doua rauri Tigru si Eufrat. Totul era asa de tangibil. Puteam simti suflete civililor, a mamelor si copiilor morti in conditii oribile. Sufletele lor erau pe pamant si peste tot in jurul nostru; erau inclusiv cu noi in bunker.”

„Cu totii incepusem sa auzim si sa simtim sufletele celor morti pe care i-am procesat si gazduit, precum si pe toti ceilalti ucisi din Orientul Mijlociu de-a lungul timpului,  inca de la inceputurile religiei, daca nu cumva chiar de la inceputurile omenirii. ”

„Am inceput sa simtim ca si cum am traim in doua lumi, sau intre doua lumi, a celor vii si a celor morti. Traiam printre cei morti, traiam mai mult in lumea lor decat a noastra.”

Un alt moment traumatizand a fost cand in una din zile au fost adusi mai multi saci cu ramasitele  unui grup de soldati ucisi intr-o explozie,  care trebuiau procesati. Cand spre sfarsit a deschis unul din saci acesta continea doar capurile soldatilor, cu ochii deschisi.

La un moment dat autoarea, povesteste un caz in care o televiziune americana,  care se lauda ca oferea „fare and objective reporting„, a preluat imagini de la o televiziune araba, in care era prezentata o stire legata de moartea a 4 soldati americani recent ucisi in zona. Culmea era insa faptul ca ea tocmai procesase corpurile celor patru soldati si inca nu stia cu certitudine decat numele a trei dintre ei, asta in timp ce respectiva televiziune prezenta numele la toti patru. Bineinteles ca nici unul din nume prezentate la televiziune nu corespundea cu cele pe care le avea ea. Acesata isi punea intrebarea cat de iresponsabila poate fi acea televiziune cand prezinta numele acelor persoane. Oare ce simteau familiile celor care erau numiti ca fiind ucisi, cand de fapt ei nu erau?!

Intoarsa acasa Jessica se confrunta cu problemele tipice unui soldat care a trecut prin trauma razboiului. Dificultatea in a gasi un loc de munca adecvat,  acomodarea intr-o societate pe care o priveste cu ochi deferiti, si pe care cu greu o intelege, o lumea in care cu greu isi gaseste locul si-n care putina lume te intelege, si de care incearci sa te ascunzi, consumand droguri sau alcool. Nimic nu mai era in ordine, nici orasele, nici oamenii, nici relatiile, nici macar starea mentala. Pentru inceput a crezut ca cel mai bine este sa ingroape in interiorul ei, si-a constiintei sale, toata memoria si experientele traite in timpul razboiului, incercand sa scape de acea perioada din viata ei, fara succes insa.
In final Jessica Goodell spune ca se gandeste la Irak si la colegii din marina in fiecare zi, si nu poate intelege de ce a facut ce a facut. Carnagiul era asa de raspandit si profund, iar ei, in marea lor majoritate erau asa de tineri. In ciuda faptului ca aveau optiunea sa plece au decis sa ramana. De ce?!
„Stiam ca facem o treaba care cineva trebuia sa o faca. O faceam pentru noi fiecare, pentru familii, pentru armata. Daca eram dispusi sa murim unul pentru altul, atunci cu siguranta ca trebuia sa fim in stare sa adunam ramasitele celor morti si sa le trimitem acasa.”

Goodell spune ca se gandeste destul de des la razboi si la motivele pentru care se duce acest razboi.  Noaptea tarziu  incearca sa se gandeasca si sa se autoconvinga  ca trebuia sa fie si un motiv nobil pentru care a facut ce a facut, care ii depaseste insa intelegerea si cunostinta.
„Ma rog cu gandul ca nu ucidem si nu suntem ucisi pentru nimic asa de trecator precum petrol, bani sau putere. Abia atunci pot si eu sa adorm.”

Marian Petruta, USA

http://rousa.blogspot.com/2011/07/shade-it-black-death-and-after-in-iraq.html

COMENTARIILE UNUI SECUI ÎNGRIJORAT: Victor Orbán îl imită pe Horthy Miklós

 Un politician maghiar, fost prim ministru al Ungariei, Dr. Boross Péter, spunea, într-o emisiune televizată, că problema generaţiei de azi este că a uitat să gândească în analogii istorice, prin care se poate înţelege momentul prezent.

Dacă am aplica o astfel de gândire, am înţelege că Victor Orbán imită o epoca trecuta, cea a lui Horthy Miklós. Nimic nu este nou sub soare… Trebuie ştiut însă că Orbán nu este sincer, nici în naţionalismul său, nici în religiozitatea sa. E un aventurier politic. La început nu era naţionalist, ci liberal şi cosmopolit. Nu era nici măcar susţinător al religiei. Ba chiar a atacat religia şi preoţimea, după care s-a „convertit” brusc şi s-a dus la Vatican să se linguşească.

Eu observ că mulţi români se uită la Ungaria cu mirare şi respect, deşi multe lucruri pe care le văd sunt numai aparenţe, sunt jocuri ale suprafeţei. Ungaria n-are nicio pondere politică şi economică. Politica economica guvernului Orban faţă de Occident e şi ea o aparenţă, nu are pondere reală. Orban e un mare jucător, ca şi Băsescu, diferenţa dintre ei fiind aceea că Orban acordă mai multă importanţă aparenţelor, aspectelor de bună purtare, protocolului.
Orban dă de lucru oamenilor fără loc de muncă, punându-i să facă curat. Dar îi pune să facă curat acolo unde este deja curat. Nici mizeria nu este naturală, dar nici curăţenia, căci e facută cu forţa.

Rezolvarea problemelor este, de fapt, armonia sufletului, pe care am pierdut-o.
Diferenţa dintre lumea ortodoxiei şi cea a creştinismului occidental nu este numai formală, diferenţa este spirituală. Pentru a înţelege ce se întâmplă în Ungaria astăzi, trebuie cunoscută această difernenţă. Foarte puţini înţeleg, căci majoritatea gândeşte numai în diferenţa de formă, diferenţa dintre lumea maghiarilor din Ungaria şi lumea de aici, cea ortodoxă. Şi aici lumea a început să gândească cu capul occidentalului, adică exclusiv în termeni de confort şi prosperitate, de precizie a organizării, ceea ce, în sens ortodox, nu-i bine, căci începem să ne pierdem sufletul şi nu observăm acest lucru.

Occidentul este o lume a formei fără suflet. Maghiarul preţuieşte aparenţele fără suflet. Din acest punct de vedere, adică al aprenţelor goale, el este occidental. Vremea lui Horthy este renumită pentru aceste aparenţe goale, simple jocuri ale suprafeţelor, accentuate de religie. Căci şi religia poate să fie aparentă. Nu lăudaţi Ungaria că a dat importanţă religiei în Constituţie. Întrebaţi-vă dacă nu cumva sunt doar litere! Voi, români, uitaţi-vă la Ungaria de azi, a guvernului Orban, cu spirit duhovnicesc şi veţi vedea cu totul altceva – ceea ce este, de fapt: un joc al suprafeţelor goale.

Pretenţia de autonomie a secuilor este o cerinţă a formei fără suflet. Iar ce este fără suflet, nu apără neamul, căci existenţa neamului trebuie să se bazeze pe suflet.

NOTA ISPRAVNICULUI. Acest text al lui Nagy Attila Puli – un secui îngrijorat de ce se întâmplă acum, relativ la Ungaria şi problema aşa-zisului Ţinut Secuiesc – este, de fapt, un comentariu al său la textul „Noi şi ungurii”, semnat de Acad. Florin CONSTANTINIU, publicat pe CERTITUDINEA. Mi-am permis să-l „plivesc” de imperfecţiunile de exprimare (Nagy Attila Puli vorbeşte foarte prost limba română) şi să-l restitui lecturii într-o formă îngrijită.

 Nagy Attila Puli

The New York Times praises Ciprian Muresan’s first solo NYC show at David Nolan Gallery in NYC

 

The Romanian Cultural Institute in New York is pleased to acknowledge the New York Times review of Ciprian Muresan’s current exhibition at David Nolan Gallery. The Cluj-based artist, notes Holland Cotter, is „one of several remarkable young Romanian artists (Mircea Cantor and Serban Savu are others) who were on the verge of their teens at the time of the 1989 revolution, and adults during the period of confused politics and disappointed ideals that followed.”

Muresan is one of the young Romanian artists that RCINY has supported starting with 2006 and his accomplishments are confirming our ongoing efforts in the accompanying of emergent Romanian arts. RCINY is also proud to exhibit, on loan courtesy and with the generosity of the artist, two of his works – „Communism never happened” (2006) and „The Communist Manifesto” (2007).
[Image: Still from Muresan’s video „Untitled (Monks)”, 2011, currently on show at David Nolan Gallery.]

Arta la pachet

Fotografie, benzi desenate, pictură, ilustraţie, toate acestea sunt prezentate in expoziţia desfăşurată la Galeria foto a cinematografului Patria din Bucureşti.

Patru tineri artişti îşi expun lucrările de fotografie, pictură, ilustraţie şi bandă desenată în cadrul expoziţiei „Arta la pachet” care cuprinde în total 35 de lucrări semnate de Ana-Maria Iana, Roxana Ciuc, Oana Popescu şi Mihai Grăjdeanu. Fiecare lucrare spune o poveste.

”Pozele mele sunt încercări de a spune poveşti. Dar poveştile mele nu sunt niciodată spuse pe de-a-ntregul, sunt bucăţi de puzzle iar piesa care completează imaginea e la tine, cel care priveşte. Eu nu fac afirmaţii prin intermediul pozelor mele, pun întrebări şi semnalizez lucruri care mă scot din inerţie sau mă fac să simt ceva. Şi odată găsită povestea, muşc din ea cu aparatul sperând că poza o să dea mai departe vibraţia care m-a facut să apăs pe buton!”, mărturiseşte Ana-Maria Iana.

„Picturile mele au o tentă decorativă în prim plan se află silueta umană, care uneori este doar sugerată. Urmărind un prototip esenţializat prin repetarea acesteia, se încearcă elaborarea unui spaţiu organizat. Această unitate a elementelor permite realizarea unor jocuri cromatice variate, armonizate prin transparenţe”, spune Roxana Ciucălău.
Cât despre ilustraţiile Oanei Popescu, în ele sunt prezentate personaje haioase care surprind aspecte diferite ale vie]ii de zi cu zi.Mihai Grăjdeanu povesteşte că primele benzi desenate a început să le facă undeva între 11 şi 14 ani, creionate pe foi A4, unele chiar colorate.  Până în prezent i- au fost publicate câteva benzi desenate : După Gratii, Ciutanul vol I şi Legendele Dacilor. Planşele din expoziţie fac parte dintr-o poveste despre România în Al Doilea Război Mondial, această bandă desenată fiind realizată în cinstea  şi în memoria veteranilor de război.

Expoziţia „Arta la pachet” este deschisă până pe 14 august. Tinerii artişti aşteaptă o şansă de a…colora lumea! Oameni şi obiceiuri, fapte şi consecinţe, portrete, expresii, atitudini de resemnare, sau o luptă pentru supravieţuire, toate acestea creează o imagine care, chiar dacă reală, ori dură, poate exprima altfel viaţa – neîmpachetată.

Mihaela Cazan, articol preluat din revista Jurnalul de Duminica

Mircea Ivănescu (1931 – 2011)

Scriitorul Mircea Ivănescu a murit. O veste tristă pentru literatura română, pentru cea europeană, pentru Literatură.

Poet remarcabil, pionier al postmodernismului în România şi în Europa, autor al unor volume de versuri strălucitoare cu titluri (deliberat) simple şi conţinut meşteşugit: Poeme, Poezii nouă, Versuri vechi, nouă…, traducător de forţă care a rescris în limba română opere literare de mare complexitate şi dificultate aparţinând unor Joyce, Musil, Kafka, Rilke, E. Pound, Faulkner…, eseist de profunzime, dar deloc sofisticat, tatăl lui Mopete!

Prin creaţia sa, deopotrivă profundă şi diversă, Mircea Ivănescu rămâne un important şi necesar punct de reper în literatura română de la sfârşitul veacului XX.

Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional regretă dispariţia lui Mircea Ivănescu şi transmite condoleanţe celor apropiaţi.

Dumnezeu să-l odihnească!

„ATLANTIS, ultimul zbor din istorie al unei navete spatiale NASA”

     A fost cea de-a 135-a şi ultima misiune a navetelor NASA, începută acum treizeci de ani, insa dincolo de performantele tehnice nu ar trebui uitati cosmonautii care au disparut in accidentele acestei perioade.

Recent incheiata misiune de douasprezece zile a navetei spatiale „Atlantis” ( care a livrat echipamente de rezervă Staţiei Spaţiale Internaţionale, pentru a ajuta la funcţionarea laboratorului cosmic şi după sfârşitul epocii navetelor spaţiale) a insemnat sfarsitul unui program N.A.S.A. de cateva decenii.

        Sfarsitul „erei zborurilor NASA cu navete spatiale” suna parca implacabil si rece in engleza, dar nu ar trebui uitate niciodata eforturile, curajul si stralucirea mintii omenesti, mai presus de orice realizare tehnica : ” The program officially ended when Atlantis achieved „wheels stop” on runway 15 of the Kennedy Space Center’s Shuttle Landing Facility on July 21, 2011 at 05:57:54 EDT .

                                                                 Ioan Iacob 

Pier Paolo Merlo, unul din cei trei directori regionali SAE Institute, in Romania

Marti , 26 iulie 2011, orele 17.00 Pier Paolo Merlo , unul din cei trei directori regionali SAE Institute, va tine o conferinta despre Institutul SAE in lume si in Romania, urmat de discutii libere. Daca sunteti interesati , va rugam sa va anuntati intentia de a participa la adresa: bucharest@sae.edu.

Multumim!

SAE Romania este prima facultate privata in limba engleza, cu profesori straini, care functioneaza in Romania pe baza unei licente cumparate de la SAE International. www.sae.edu

Admiterea se face pe baza unor interviuri cu tenta motivationala si cunostinte de limba engleza. Fiecarui student inscris i se aloca un tutor cu care se poate sfatui pina la inceperea cursurilor.

Cursurile au durata de un an cu 2 vacante de 2 saptamini pentru Diploma* valabila in toata lumea 180 ECTS si anul 2 (degree)

* Facultatile Music business si Digital journalism au durata de 1 an.

In urma absolvirii facultatii se poate da un Master online + 3 zile examinare la facultatea Midlesex din Londra ( proprietate SAE)

La SAE primeaza practica , cursurile teoretice sunt 3 x 3 ore pe saptamina. Fiecare student are datoria de a face practica 3 ore pe zi + numaraul de ore la care se programeaza in studiouri sau la statiile individuale, pe saptamina. Facultatea este deschisa non stop.

Examenele se dau cu examinatori SAE din strainatate. Ele pot fi repetate doar o singura data fara plata.