Archive for Martie, 2013


paste_catolic_2012_

Anunțuri

image-2013-03-28-14509360-46-afis-nichita-80Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti (MNLR), editor al principalei ediţii în şase volume a operei lui Nichita Stănescu, Institutul Cultural Român, Asociaţia EURO CULTURART şi Radio România Cultural organizeaza în Rotonda MNLR (Bdul Dacia nr.12), duminică, 31 martie 2013, ora 18.00, evenimentul dedicat deschiderii expoziţiei naţionale de poezie NICHITA-80.

NICHITA -80 – expoziţie naţională de poezie cuprinde manuscrise şi fotografii deţinute de MNLR, precum şi din arhiva foto a Dorei Stănescu, soţia poetului. O expoziţie omagială în 80 de secvenţe-fotograme, în care publicul va putea surprinde secvenţe semnificative din viaţa şi opera poetului, din prieteniile sale literare.

NICHITA -80 – expoziţie naţională de poezie se va deschide pe 31 martie 2013, ora 18.00, atât la sediul MNLR, cât şi în alte importante centre culturale din ţară: Ploieşti, Piteşti, Bistriţa, Braşov şi Iaşi.

Potrivit organizatorilor, vernisajul de la Bucureşti va fi marcat de un recital din poezia lui Nichita Stănescu susţinut de Ioana Crăciunescu, Eusebiu Ştefănescu şi Ionuţ Bogdan Ştefănescu. De asemenea, 8 poeţi din generaţii şi geografii literare diferite, mulţi dintre ei prieteni ai poetului necuvintelor (Ioana Crăciunescu, Ioana Diaconescu, Traian T. Coşovei, Nicolae Prelipceanu, Eugen Suciu, Florin Iaru, Cosmin Perţa, Andra Rotaru), vor citi câte un poem dedicat lui Nichita Stănescu. Evenimentul va fi transmis în direct, între orele 18.00-19.00, de Radio România Cultural (producător: Anamaria Spătaru, moderator: Dan Mircea Cipariu). Coordonator proiect: Ioan Cristescu.

imagesCA37AU8DCe este Saptamana Europeana a Tineretului

27 mai – 2 iunie 2013… poate fi o saptamana ca oricare alta! Sau poate fi o ALTFEL de saptamana prin implicarea voastra!
De ce? Pentru ca este Saptamana Europeana a Tineretului, saptamana in care tot ceea ce inseamna activitati legate de tineri se afla in lumina reflectoarelor.

„Nu sta pe loc, misca-te. Nu fi parte din multime, mai bine iesi in evidenta. Nu fi tacut, mai bine spune.” (Seth Godin)

Ce iti propunem noi? Sa fii activ! Sa fii optimist! Sa fii creativ! Sa fii TU! Sa te SETezi! De ce? Pentru ca poate fi un ALFEL de saptamana DOAR prin implicarea ta. Indiferent din ce colt al tarii ai fi…. fa-ti simtita prezenta si fa diferenta!  Desfasori activitati, evenimente sau proiecte pentru si cu tineri? Arata intregii lumi! Folosesti educatia nonformala sau faci activitati de voluntariat  (si nu numai) inovatoare si de impact asupra tinerilor? Impartaseste din experienta ta!

Saptamana Europeana a Tineretului este un eveniment propus de Comisia Europeana ajuns la cea de a sasea editie. Se desfasoara simultan in Romania si in celelalte state europene participante la programul Tineret in Actiune si isi propune sa adune peste 500 de activitati in toata Europa. In Romania evenimentul este coordonat de catre Agentia Nationala pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesioanale.  Mai multe informatii cu privire la SET, temele principale vizate si editiile sale anterioare gasiti la http://www.tinact.ro/saptamana-europeana-a-tineretului

Interesat? Te intrebi ce poti face tu?

Ai la indemana (cel putin) trei optiuni:
1. Sa organizezi un eveniment care se incadreaza in tematica SET-ului. Evenimentul tau va fi inclus in calendarul disponibil mai jos. Mai multe informatii, inclusiv tipurile de activitati care se pot desfasura, AICI.
2. Sa promovezi SET sau oricare din evenimente sale. Mai multe detalii despre cum pot sa faci acest lucru AICI.
3. Pur si simplu sa… participi ;-)! Mai multe detalii AICI.
De fapt… patru (daca includem si orice mix dintre cele trei optiuni anterioare 😉

Cu cine pot lua legatura daca am intrebari?

Persoana de legatura este Vlad Groza. Pentru intrebari suplimentare va rugam sa nu ezitati sa ne contactati pe adresa de mail vlad.groza@anpcdefp.ro sau la telefon 021/201.07.07

Adresa: IN TOATA TARA!
Organizator: orice organizatie, institutie sau grup informal interesat de tineret & A.N.P.C.D.E.F.P
Persoane de contact: Vlad Groza/E-mail: vlad.groza@anpcdefp.ro, telefon 021/201.07.07

imagine.phpLuni, 1 aprilie 2013, orele 10.00, Muzeul Olteniei – Secţia de Istorie-Arheologie, vă invită la vernisajul expoziţiilor “Arme albe şi de foc” şi “Cositoare” din colecţiile Muzeului Olteniei şi Muzeului Naţional Brukenthal Sibiu, sec. XVI-XIX, ce va avea loc  în Sala “Ştefan Ciuceanu” .Cele două expoziţii sunt realizate cu sprijinul direct al Muzeului Naţional Brukenthal Sibiu, specialiştii Muzeului Olteniei dorind a veni în întâmpinarea nevoilor culturale ale comunităţii doljene, cu precădere a celui mai drag public – elevii.

Muzeul Olteniei propune activităţi atractive, educative, chiar în perioada 1-5 aprilie când se va desfăşura programul educaţional “Şcoala altfel”, răspunzând astfel obiectivelor specifice comunităţii şcolare. Expoziţia “Cositoare” din colectia Muzeului Naţional Brukenthal (sec. XVI-XIX) cuprinde 60 piese de patrimoniu, din cositor, ce aparţin atât artei decorative cât şi celei meşteşugăreşti. Vor fi etalate obiecte de cult, obiecte ale breslelor, semne de breaslă şi vecinătate, obiecte de uz comun. În cadrul Expoziţiei “Arme albe si de foc” vor fi expuse 80 de piese, arme albe şi de foc, precum şi echipament militar (coifuri, cămaşă zale) din colecţiile celor două muzee. Piesele au fost realizate în ateliere europene, occidentale, balcanice. Muzeul Olteniei a dezvoltat o colaborare deosebită cu reprezentanţii Muzeului Naţional Brukenthal Sibiu care a răspuns permanent cu mare promptitudine şi solicitudine proiectelor comune propuse de Laboratorul de restaurare din cadrul Muzeului Olteniei. La realizarea expoziţiilor menţionate, au contribuit muzeografii Olga Beşliu, dr. Raluca-Maria Frâncu (pentru cositoare) şi dr. Anca Niţoi (pentru arme) de la Muzeul Naţional Brukenthal Sibiu.            Punerea în scenă (panotarea) ambelor expoziţii este realizată de către specialiştii laboratorului de restaurare din cadrul Muzeului Olteniei. Piesele expuse au fost restaurate în laboratoarele celor doua instituţii. Cele două expoziţii vor fi deschise până la sfârşitul lunii iunie. În toate aceste activităţi, Muzeul Olteniei Craiova beneficiază de sprijinul permanent al Consiliului Judeţean Dolj.

bay-bridge_-san-francisco_-california…Plecăm din San Francisco spre Sudul Bay Area, către Palo Alto care este ținta ieșirii noastre de azi. Fotografiez imensul TransAmerica Pyramid, clasicul stil al City Hall-ului, ridicat pe șapte sute de piloni din beton, ca măsură antiseismică,  capătul lui SUNNY JIM BAY BRIDGE, cel mai lat pod din lume, care intră pe sus până în downtown. Rulăm încolonați pe autostrada Peninsula, între Pacific și Golf, freeway-ul e străjuit de ziduri înalte împotriva zgomotului. În fapt nu există o delimitare între cele aproape o sută de orașe ale conurbației arealului, locuit de zece milioane de oameni dintre care majoritatea, caz unic în SUA, sunt proveniți din Europa. Clădirile sunt la fel de dense ca în splendidul oraș alb, preferatul inimii mele, CITY, cum i se mai spune metropolei San Francisco, pe care o cunosc din copilărie, prin literatura BEAT GENERATION și mișcarea HIPPIE. Trecem pe podul Dumbarton, unul dintre cei șapte coloși care traversează golful. Infrastructură impresionantă și mi se pare nedreaptă faima celui mai fotografiat pod, GOLDEN GATE, din moment ce mai există și bătrânul SAN MATEO, la vremea construirii lui, cel mai lung din lume, 13Km. BART-metroul trece din San Francisco spre Oakland subtraversând adâncimea apreciabilă a Golfului, coborând cam brutal și urcând la fel, pasagerii trebuind, ca-n lift, să-și țină gurile căscate, prevenind înfundarea urechilor… Vorbim despre monstruoasa scufundare tectonică unde s-a format Golful, ne urmărește peisajul movilelor format din cele șaptesprezece falii pe care le ramifică celebra SAN ANDREAS. Relieful este în S.F.B.A. extrem de accidentat, variat, chiar chinuit, cu sute de microclimate. Demersul uman a fost în acest areal absolut suprauman, cu arhitectura urbană îndrăzneț implantată, cu construcții ingenious implantate în pantă. Iată și petele multicolore din această coadă de golf. Pentru depoluarea lagunei urât mirositoare au fost deversate culturi  de microorganism care degajă oxigen. Numele spaniol al orașului e dat de pădurea de conifere Redwood, El Palo Alto, descoperită în 1769 de Gaspar de Portola, cum atestă o placă mare, comemorativă. Desigur, inițial trăiau aici amerindienii ohloni, acum peste 64% din populație este albă, europeană. În mare parte ascunse de vegetația fastuoasă, se unesc aici două localități și sunt două downtown-uri foarte active, alternând cu suprafețe întinse rezervate parcului, care este raiul bicicletelor.

imagesPopulația rezidentă din Palo Alto este cea mai educată din țară, cu cea mai mare densitate de inteligență tehnico-științifică pe metro pătrat din lumea modernă. Include mari porțiuni din complexul universitar Leland Stanford, este incubatorul văii Silicon, cu Hewlett Packard, Tesla Motors, High-Tehnology Companies Apple, Google (cu anexa Muzeului computerelor), Facebook, Sun Microsistems…

Universitatea a fost construită în 1876, dedicată de Jane și Leland fiului lor care a decedat la 15 ani de febră tifoidă. Pe o mare întindere în jurul ei s-a impus din start o prohibiție antialcoolică, localnicii denumind orașul Temperance Town. Oricum, în întreg arealul golfului se consumă cel mai puțin alcool din lume și nu se fumează aproape deloc. Pe lângă campusul universitar s-a mai construit și un Professorville, pentru a nu impune naveta cadrelor didactice.

Încă la începutul veacului XX localnicii au început să inventeze. Întâi tubul cu vacuum și oscilatorul electronic. Pe Addison Avenue am descoperit și garajul în care a fost conceput Hewlett Packardul, care a generat dezvoltarea industrial din Silicon Valley. Mersi, nu este accesibil publicului. Numărul mare de școli au clasat orașul pe locul doi în SUA. Cum lucrurile n-au stat pe loc, înalta calitate a vieții, existența unei puternice clase de mijloc au evoluat, la o populație urbană de 64,000 de locuitori s-au creat în noile locații industriale peste 100,000 locuri de muncă în Silicon.  Palo Alto este “most expensive college town in USA” în 2010. O maree de tineri studioși…La ieșirea din oraș ne mai oprim în fața vitrinelor lui Stanford Shoping Center, care la ora aceea era deja închis. Oricum, nu achiesam la marfa scumpă a lui Arman sau Vuitton, o lăsăm burtăverzimii din România. O lumină artificial plăcută se lasă peste oraș, de sub veiozele verzi ale arborilor. Așadar, din acest cel mai inteligent oraș al lumii se ramifică în jur fabricile pe lângă care trecem în fiecare zi. Îmi amintesc doar câteva, Amazon, Hewlett  Packard, Ideo, Palo Alto Medical Foundation, SPACE Systems, Tesla Motors, Tibco Software, Xerox, Nokia, Samsung, Lockheed Martin, Skype, Apple, Bell(regional), P.A.Internet Excange, Cisco, Gartner, Google, Microsoft și câte or mai fi…În acest context nu înțeleg cum există indivizi care au vandalizat și decapitat statui. Nu-i frumos să plasez informația tocmai aici, dar cred că un segment de populație, care nu are acces la sublim, devine ridicol, cu făptuiri de neconceput. Se revoltă tehnica împotriva artei? Nicidecum. În Palo Alto s-au născut Joan Baez, L. Buckingham de la Fleetwood Mac, Clifford de la Creedence Clearwater Revival. Ca și Sergey Brin, cofondator Google, David Filo de la Yahoo, regretatul Steve Jobs de la Apple, Karim de la YouTube, William Hewlett, cofondator la Hewlett Packard, Mark Hurd, președinte la H.P., Larry Page, cofondator Google, Zuckerberg de la Facebook, Eloon Muk de la Tesla Motors și Space X.

Din Palo Alto e și Condoleeza Rice, iar cel de al 31-lea președinte al Statelor Unite, Herbert Hoover este o constantă mândrie a paloaltiștilor.

Joan Baez mai cântă și azi, fără acompaniamentul lui Bob Dylan. I-am ratat  concertul din Mountyne Wiew, cu toate că era la doi pași de noi. De fapt, ai mei sunt rockeri și n-am insistat să-i car după mine la o briză de folk, cu toate că ne-am fi amintit de acea perioadă hippyotă, care de-acum este apanajul seniorilor care au trăit-o. Fenomenul New Age, care a înlocuit vechiul nonconformism, nu mi se potrivește.

Ieșim din nou de pe podul Dumbarton și oprim într-un complex commercial pe care l-am localizat  pe lângă Cisco. Erau doar firme chinezești. Am fost acostați de un englez european care căuta ceva…de mâncare, într-un complex de localuri cu grămezi de alimente asiatice. Insul era un nonconformist, probabil, nu se putea adapta la realitățile zonei. L-am conseiat să urce în mașină și să meargă la San Francisco, unde va găsi, precis și un biftec în sânge…În “Sânge vienez”…

(Fragment din volumul HOTEL CALIFORNIA, apărut în 2012, cu titlu împrumutat de la formația EAGLES. Selectată de ICR pentru SALON DU LIVRE, PARIS, martie 2013.)

ERWIN LUCIAN BURERIU

image001

PORTRAIT OF THE MONTH

“Nowadays, in our country, the interest in handcuffs is greater than any interest in books”
Interview with Augustin Buzura, by Magdalena Popa Buluc originally published in Cotidianul newspaper. English translation by Profusion International.
<<(…)The truth is I was feeling up to confronting censorship. And I think I was one of the most censored writers. In those days, however, I was thinking of myself as being very useful and I felt compelled to say, events shout out loud, the things other people did not know or did not dare to shout! The brave and the fighters against communism and censorship appeared only after the revolution, when there were no more risks. What’s more, instead of an oeuvre it was enough to have a [communist] party membership card, a powerful master and some invented wounds they could expose with pathos in front of the fatherland. Even with all the censorship, in some periods – more numerous than people who write about them nowadays know – books that might occupy a place of pride in any other literature were published. Books which, in spite of the times and historical changes, are not obsolete. As for Romania, it was far from being a “Siberia of the spirit”. But if we continue to ignore the spirit, education and science, it may become [such]. I wrote for decades about mental death, about bringing a man to the situation of not knowing dignity and truth, of being a banal herd animal. As it is, I know what I am talking about. I meet again the same questions, pains and fears to which, half a century ago, I believed there were solutions, answers. In these days of ours there is another kind of censorship – the economic kind. If you do not have money, you are eliminated.>>

Read full interview here:
www.profusion.org.uk/products/179-interview-with-author-augustin-buzura.aspx

Augustin Buzura (born 22 September 1938, Berința, Maramureș County, Romania) studied General Medicine in Cluj, and specialised in psychiatry.
In 1963 he debuted in Bucharest with the collection of stories Capul Bunei Speranțe (Cape of Good Hope). In 1964 he renounced the medical profession, becoming an editorial secretary for Tribuna (The Tribune) magazine. In 1967 he published the second volume of stories, De ce zboară vulturul? (Why Does the Eagle Fly?), after which he started building a vast oeuvre. His novels, Absenții (The Absentees, 1970), Fețele tăcerii (The Faces of Silence, 1974), Orgolii (Pride, 1977), Vocile nopții (Voices of the Night, 1980), Refugii (Refuges, 1984) and Drumul cenușii (The Road of Ashes, 1988), confronted communist censorship, bringing the author celebrity, friendship and solidarity from the readers. Recviem pentru nebuni și bestii (Requiem for fools and beasts, 1999) is the novel of transition-time Romanian society, which Augustin Buzura observed with the same unbiased vigilance. His latest novel, Raport asupra singurătății (Report on the State of Loneliness, 2009), explores the Romanian landscape over more than 70 years, subtly locating the history of a myriad of individuals and events within their broader European context. All his novels enjoyed countless editions in Romania and abroad, the author being rewarded with numerous prizes.
More here www.profusion.org.uk/topic/15-augustin-buzura-romanian-writer.aspx

Ramona Mitrica – Profusion Internatio​nal

Pagini Romanesti in Noua ZeelandaVa anuntam aparitia numarului 93 al revistei noastre, care este publicata in Auckland, Noua Zeelanda. Din sumarul sau va prezentam cateva spicuiri (titlu, autor si text), pentru a va incita spre lectura. O mentiune: multumim inca odata colaboratorilor nostri din toate colturile lumii care ne trimit materiale si ne ajuta sa realizam o revista vie. Dar iata sumarul acestui numar:

Movie nights: „Dupa 30 de ani”, un articol dedicat regretatului actor de comedie francez Louis de Funes, la 30 de ani de la disparitia sa; Poli Oscar, despre ceremonia de decernare a premiilor Oscar de anul acesta, ambele articole semnate de criticul de film al revistei noastre, Irina Margareta Nistor;

”Lui Funès ii placea sa glumeasca spunand ca primele lectii de actorie i le-a dat mama sa, atunci cand il alerga in jurul mesei (ca in gagurile mute ale lui Chaplin), strigand dupa el, intr-o franceza stricata: „Te omorrr!” Iar de la 5 ani deja primea intaile ore de pian tot de la ea. Fiind insa extrem de nedisciplinat si mereu concediat, atunci cand avea sa devina blanar, se inscrie, din fericire pentru noi toti, in 1932, la Scoala tehnica de fotografie si cinema, unde e coleg cu Henri Decae, un viitor director de imagine al productiilor in care apare pe generic, cum ar fi cea din 1965, a aceluiasi Gérard Oury, cu Bourvil „Le corniaud”/„Prostanacul” sau in 71 in „Mania grandorii/„La folie des grandeurs”, adaptare dupa „Ruy Blas” a lui Victor Hugo, unde Louis este Don Sallustre de Bazan, iar Blaze, nimeni altul decat Yves Montand (titlul ii ingrozea pe comunisti, parand o aluzie directa la „marele” conducator local).”

Politichie: „Partea europeana a lantului la caine”, de Corneliu Leu;

„Pentru ca povestea cu agentii infiltrati e veche, facand parte din tristele amintiri pe care am inceput sa le public despre perioada cand spuneai „aoleu” la orice anunt privind imbunatatirea nivelului de trai sau largirea libertatilor democratiei socialiste. Astfel imi amintesc de o sedinta la Uniunea Scriitorilor cand se infiera o proza denumita „Leul albastru” apoi altele in care se infiera una denumita „Drumul cainelui”, sau alta denumita „Ostinato”, urmate cu sanctiuni, excluderi si topiri de carti. Dar, in acelasi timp, sub dirijarea ideologica a unui secretar al Uniunii, poet care mai publica si astazi, se sugera discret o deschidere cam a la „dezghetul” de dupa Stalin”.

Controverse: „Sandale pentru nevoiasul popor roman” de Prof. Dr. Maria Luminita Rolle de la Edinburgh University;

„… se pune intrebarea de ce noua milenii, atestate arheologic, de civilizatie neintrerupta pe teritoriul Romaniei sunt ignorate nu numai in Europa de Vest dar si in Romania? Cu ce se ocupa istoricii romani? Si reprezentantii Romaniei peste hotare? Cine promoveaza cultura milenara a Romaniei? Daca dentistii, si nu profesorii de romana, vor sa faca scoli in romana la Geneva, sa nu ne miram daca profesorii vor deschide in curand cabinete dentare in acelasi oras.” 

Romania noastra: „Podul se sprijina si pe maluri” de Octavian Lupu;

„Podul se afla in fata mea unind cele doua maluri ale raului de munte ce se revarsa cu mandrie la vale avand vuietul patrunzator al torentului ce nu admite obstacole in fata sa. Culoarea sa tulbure, de mal proaspat adus de undeva de dincolo de cuprinsul privirii, ma fascina prin nenumaratele sale nuante de gri mai mult sau mai putin intunecate. Era ca un tablou ce se desena continuu de un artist nevazut interesat de formele neobisnuite ce se conturau pe suprafata apei cu serpuiri line urmate de vartejuri neasteptate ce imi creau un sentiment de permanenta surpriza.”

Biografii: „Doctorul Victor Babes si institutul sau”;

„Intr-o comunicare sustinuta la 3 aprilie 1900 la Academia Romana, Prof. Victor Babes remarca originalitatea organizarii acestui institut, adapostit intr-o cladire monumentala pe malul Dambovitei si dotat cu toate mijloacele de prevenire si tratament al bolilor infectioase. Datorita importantei contributiilor aduse la promovarea stiintelor medicale in domenii complexe ca anatomia patologica, bacteriologia, virusologia, imunologia, igiena, patologia comparata si chiar istoria medicinii, renumele “Institutului de Patologie si Bacteriologie” condus de dr. Victor Babes a depasit in scurt timp granitele tarii.”

Adina si Cristi Dumitrache, PAGINI ROMANESTI IN NOUA ZEELANDA

W05_Diaconu_Denis[1]Un elev bun, un șahist inteligent și un hocheist exploziv

Denis Diaconu este elev în clasa a V-a la școala „Mihai Viteazul” din Galați și sportiv al Clubului Dunărea, la hochei pe gheață, antrenat de Cristi Munteanu. Născut în satul Șivița, Denis a fost remarcat la selecția efectuată de antrenorul său, care era hotărât să le dea o șansă în acest sport și copiilor din împrejurimile Galațiului. Marian Buholțeanu din Șendreni, frații Andrei și Ionuț Andrișoi, Ciprin Zlate, Bianca Bobu și Denis Diaconu din Șivița au avut curajul și bucuria de a se alătura echipei Gladiators Galați. De aproape 5 ani aceștia fac naveta zilnic la Galați, fiind toți colegi la aceeași școală și aceeași echipă. Bianca, Ionuț și Ciprian sunt portarii echipelor de juniori U10, U12 și respectiv U14, care duc responsabilitatea majoră a apărării, iar Denis este de departe atacantul numărul 1 al celor de la U12. Talentul unui sportiv este încununat de muncă și ambiție, în așa fel încât Denis Diaconu este astăzi și căpitanul echipei Gladiators Galați U14.

De la Șivița la Viena

În urma deplasărilor în Austria de anul trecut și în acest sezon, când Gladiatorii au avut privilegiul să participe în Campionatul Național austriac la categoria de vârstă U13, de unde s-au întors cu rezultate foarte bune, Denis a fost remarcat și invitat să joace în finala campionatului de acolo alături de echipa Wiener Eisloven. Pentru Gladiatori acest lucru însemna o pierdere, fiindcă aveau nevoie de el la meciurile din țară, dar pentru Denis, poate șansa vieții lui. „Aș fi mândru ca fiecare din elevii mei să aibă șansa de a juca pentru echipe din străinătate. Acest lucru ne-ar certifica valoarea. Nu voi sta niciodată în calea sportivilor mei, ba din contra, îi încurajez să-și urmeze visul, iar dacă ei sunt acolo, sunt și eu împreună cu ei, prin tot ce i-am învățat. Sunt sigur că Denis nu va fi un caz singular în acest sens. Am copii talentați în echipă, trebuie doar să-și dorească și să conștientizeze și vor ajunge departe”, spune antrenorul Cristi Munteanu.

One Man Show la Wiener Eisloven

La numai 11 ani, departe de familie, Denis a reușit să facă senzație în timpul meciurilor, dovedind o capacitate de concentrare uimitoare. Timp de 2 săptămâni, acesta a jucat 6 meciuri, în care a reușit să înscrie 5 goluri din totalul de 7 ale echipei. În meciul cu HC Innsbruck (2:2), Denis a dat un gol și o pasă de gol, cu Vienna Tigers (5:1), singurul gol al echipei a fost dat de Denis, EC VSV vs. WE-V (1:1), gol Denis, EC VSV vs. WE-V (0:1), gol Denis și WE-V vs. LLZ Stmk Sud/Graz 99ers (3:2), 2 goluri Denis. Astfel golurile lui au urcat echipa cinci locuri în clasament, WEV terminând în „final ten” pe locul 5 și tot pe locul 5 s-a situat și Denis în clasamentul marcatorilor, din 200 de juniori înscriși în campionat. Probabil numărul 5 de pe tricoul austriac i-a purtat noroc și i-a adus titlul de cel mai bun jucător al echipei WEV Wienier Eislowen.

Români în echipele austriece

Pe lângă Denis Diaconu, au mai fost cooptați și alți Gladiatori în echipele vieneze: Dragoș Petrică, care a fost în imposibilitate de joc din cauza unei accidentări, Raul Maftei și Robert Balaban la U10. Antrenorul de la Wiener Eisloven de origine română, Aurel Voican, s-a arătat încântat și mândru de acești copii, manifestându-și dorința de a menține colaborarea cu Gladiatorii.

 

Tatiana Scurtu-Munteanu

(Pe vremuri, regretatul scriitor şi tenor german din Timişoara, HANS MOKKA mi-a acordat un interviu pentru revista Orizont, în care îmi povestea formidabilele impresii pe care le-a avut la una dintre ediţiile Festivalului de la BAYREUTH, în teatrul construit după indicaţiile lui WAGNER. Avusese parte de Tetralogia RING DES NIBELUNGEN, sub bagheta lui LORIN MAAZEL. Montările mai purtau, pe atunci, pecetea celebrilor WOLFGANG şi  WIELAND  WAGNER, tradiţia acestora reflectându-se şi la înscenarea trudnică a lui LOHENGRIN pe scena timişoreană a Operei construită de vienezii HELMER şi FELLNER. Am discutat îndelung despre wagnerienii BRUCKNER şi MAHLER, despre expresionismul austriac, despre prozatorul atât de pasionat de wagnerianism, THOMAS MANN, despre NIETZSCHE…O simplă paranteză despre deschiderile presei de atunci…)

718După dispariţia lui HERBERT VON KARAJAN, genial play-boy de sorginte macedoneană, cu greu mi-aş fi putut imagina la pupitrul Filarmonicii din BERLIN un urmaş de aceeaşi talie. SIR SIMON RATTLE, între altele, mare fan al FC Liverpool, a fost, în cele din urmă, admis, după  ce s-au manifestat preferinţe pentru DANIEL BARENBOIM. Departe de sobrietatea tăioasă a lui KARAJAN, stilul afectuos, bine dispus al lui RATTLE pare să atragă publicul. I-am urmărit repertoriul german. Şi iată-l la pupitru pentru un marş lung, în lumea wagneriană, cu GOETTERDAEMMERUNG (tastatura mea nu are tremele/Umlaut-urile, căci am cumpărat-o din America). Repertoriul acesta, dirijorii care vin la BAYREUTH o ştiu bine, necesită o vocaţia specială., aici nu mai e PORGY AND BESS, (ştiu că RATTLE a fost bine primit la Los Angeles sau San Francisco), nu mai sunt Variaţiunile lui BRITTEN pe o temă de PURCELL…”Amurgul zeilor” este OPERA CEA MAI MONUMENTALĂ DIN ISTORIA MUZICII. Este chintesenţa muzicii germane. Referindu-se la efortul necesar interpretării, dar și la structura orchestrală, THOMAS  MANN asemuia opera wagneriană cu „un camion pornit spre împărăţia cerurilor”. Din păcate, cu scenografia şi costumaţia futuriste, atât de ușor acceptate azi, nu pot fi de acord. Este o CRIZĂ atât de mare încât să se impună mereu folosirea costumaţiei cotidiene, de secol XXI şi un minimum de recuzită? Unde este MITOLOGIA GERMANĂ, doza de mister şi magie? (Pe scena Operei din Munchen/Munich, LOHENGRIN, de altfel o voce superbă, venea cu o lebădă de plastic sub braţ). HAGEN, „mistreţul cel blestemat”, în trenci, fuma trabuc, precum SIR WINSTON CHURCHILL, înainte de a-l asasina pe SIEGFRIED. Aluzie clară, regretabilă, la cel de al doilea război mondial. SIR SIMON RATTLE n-ar fi trebuit să admită aşa ceva, chiar scufundat în fosa/bunkerul orchestrei. Personajul în costum alb, cu ochelari de soare negri, ca un JAMES BOND, ar fi putut cânta mai puțin lejer, dacă s-ar fi optat pentru  stilul ORATORIU, cum a făcut la București Iosif Conta. Asemenea rudimente ale înscenării de operă sunt discutabile, prin efectul lor grotesc, hilar, cu aluzii politice, după cum am văzut. Nu putem spune că SIR RATLE a făcut praf „Amurgul zeilor”, deoarece conducerea muzicală a respectat foarte german partitura. Am fi preferat să vedem orchestra pe scenă, la lucru, decât acest hibrid, între interpretarea impecabilă a partiturii și  scenografia/costumația șocante. Condiţii ideale wagnerianismului sunt doar la BAYREUTH, unde WAGNER  oferea un spaţiu generos mişcărilor scenice, ca şi orchestrei, amplasată parţial sub scenă, în underground. Au fost totuşi câteva ore de muzică sublimă, care ni se oferă atât de rar în această viaţă./ ERWIN LUCIAN BURERIU

Un fragment dintr-o povestire cuprinsă în cartea „29 de drumuri”, scrisă de 29 de elevi ai clasei a XI-a F, Colegiul National Iulia Hasdeu.

543660_492498030797260_77396665_nAvem timp și disponibilitate să-i ascultăm pe acești adolescenți? Eu le-am citit povestirile, pentru că i-am ajutat să o vadă tipărită. Și cred că mulți dintre ei vor avea un drum frumos în viață. Dacă nu ne vom pune mereu de-a curmezișul, ci îi vom sprijini să-și împlinească visurile. E mult de spus pe această temă, așa că vă las să citiți un fragment.

„Când era mică nu ştia ce e dragostea. Ştia că o iubeşte pe mama ei, ştia că trebuie să-i iubească pe cei din jurul ei şi ştia că lumea o iubeşte înapoi, însă nu a putut nicicând defini cuvântul a iubi. De fapt, dacă e să ne gândim, nimeni nu a putut vreodată defini iubirea. E amuzant cum noi nu putem defini sau explica nici sentimentele cele mai rudimentare, însă avem explicaţii multiple despre cum funcţionează universul şi moleculele. Şi totuşi, în ciuda faptului că oamenii nu pot explica dragostea, fiecare fiinţă găseşte câte o explicaţie care să-i satisfacă propriile nevoi de cunoaştere. Un lucru pe care îl învăţase despre oameni este că ei nu suporta ideea să trăiască în necunoaştere, găsesc explicaţii, fie ele cele mai puerile din lume, le găsesc şi sunt împăcaţi. Dacă ar fi să dăm un exemplu foarte simplu şi la îndemâna oricui: religia. Oamenii aveau nevoie de explicaţii, aveau nevoie de ordine şi aveau nevoie de o idee, o valoare spirituală care să-i ajute să treacă mai uşor peste zilele negre ale vieţii lor, asta numai pentru că nu credeau că erau destul de puternici pentru a face faţa tuturor problemelor pe cont propriu. Şi astfel a apărut conceptul de divinitate. În consecinţă, a apărut şi dragostea pentru divinitate care îi ajută pe oameni să meninţă pacea şi liniştea în viaţa lor. Dar nu despre dragostea divină era vorba acum. Nici despre dragostea pe care copilul o simţea pentru mama ori bunica ei. Nici despre dragostea platonică pe care o simt de obicei adolescentele naïve faţă de vreun actor sau cântăreţ pe care îi văd pe o scenă undeva departe. Se gândea la dragostea simplă, dintre oamenii simpli, aşa cum era ea.”

Carmen Musat Coman

editura Cununi de stele