Archive for Septembrie, 2011


Adrian Stoenică a fost desemnat miercuri seara pictorul lunii la Galeria Elite Pfor Art, în cadrul vernisajului expoziţiei colective de pictură, grafică şi sclupltură intitulată relevant ”Culorile toamnei”.

Juriul galierei a ales câştigătorul acestui titlu, după selecţia riguroasă făcută printre lucrările prezentate de 34 de artişti cunoscuţi, ori aflaţi în prmii ani de activitate.

După prezentarea celor 10 nominalizări – Daniela Zbarcea, Alina Manole, Constantin Tanislav, Traian Nica, Petre Chirea, Cristian Duţulescu, Adrian Stoenică, Andana Călinescu, Doru Rotaru şi Carmen Bazilescu, primul titlu de artist al lunii a revenit lui Adrian Stoenică pentru cele două pasteluri intitulate ”Cărare în pădure” şi ”Spre adâncul pădurii”.

Născut la Breaza, în judeţul Prahova, în anul 1952, Adrian Stoenică  a fost şef de promoţie la Liceul ”Andrei Şaguna”, din Braşov, a absolvit Institutul de Arhitectură ”Ion Mincu”, din Bucureşti, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din anul 1994. Desenator şi colorist rafinat, Adrian Stoenică a reuşit să transmită celor cinci copii ai săi dragostea şi marea pasiune pentru artă.

Expoziţia ”Culorile toamnei”, poate să fie vizitată până la data de 14 octombrie, la sediul galeriei din Strada Nanu Muscel, nr. 14, din selectul cartier bucureştean Cotroceni.

Aristotel Bunescu

Au trecut 5 ani? Cind? Parca ieri era prima seara in care cei de la ASTROM organizau o intrunire care avea sa devina una dintre cele mai rivnite de tinerii romani din zona Casei Albe!!!!!!! Sa le uram LA MULTI ANI! Hmmmm, ba mai bine sa le uram LA CIT MAI MULTE SERI FERICITE si sa-i multumim lui Bogdan Banu pentru bucuria cu care organizeaza aceste seri!  Madalina Corina Diaconu  

 Asociatia Studentilor si Tinerilor profesionisti ROMani (ASTROM) in  parteneriat cu Casa Mare, Asociatia moldovenilor din SUA au placerea  sa va invite la o nou editie a "orei vesele" romanesti care va avea  loc miercuri, 28 septembrie intre orele 18-21 la Gazuza Lounge (1629  Connecticut Avenue, NW). Ca de obicei, speram sa profitati de aceasta ocazie pentru a petrece  pe ritmuri muzicale romanesti o seara cat mai placuta in compania  prietenilor dar si pentru a face cunostinta cu numerosii studenti si  tinerii profesionisti romani din zona Washington. Nu uitati sa va  aduceti cartile de vizita. Pentru acest eveniment am rezervat terasa exterioara a Gazuzei.  Localul se afla in apropiere statiei de metrou Dupont Circle (iesirea  catre strada Q) la etajul doi, deasupra restaurantului Chipotle.

La inceput de toamna se petrec probabil lucrurile cele mai frumoase. Era „un basm frumos” pentru romani sa stie plamadi (ca sa folosesc un model lingvistic din Ardeal) din lut si din suflet vase si ulcioare, instrumente muzicale, obiecte de interior, un fel de „rai de culori” care incanta mintea si sufletul oricarui trecator pe pamanturile noastre. Era „un basm frumos” pentru parintii nostri, care au luptat in cel de-al doilea razboi mondial (tatal meu a fost ranit in Muntii Tatra si mi-a transmis cumva dorinta de a vedea Praga si a cunoaste ceva din specificul acelor locuri, desi Ceholsovacia nu mai exista ca un singur stat) sa astepte „venirea americanilor”, prin care Romania ar fi fost salvata…Un basm, un vis, o poveste, toate acestea tin de miracol!      Si iata ca la inceputul acestei toamne s-au petrecut doua lucruri, aparent fara legatura unul cu altul: „Targul Olarilor Sibiu”, editia 2011 si semnarea, la Washington, a documentelor privind amplasarea scutului antiracheta in Romania. In imaginatia mea imi place insa sa gasesc conexiuni; as putea spune chiar ca ele devin, cumva, inseparabile…Cum altfel am putea visa sa pastram in continuare nealterate de ingerintele negative ale lumii contemporane radacinile unor obiceiuri si traditii milenare decat plasanu-le sub „un scut de securitate” (in mintea mea el devine mai degraba o metafora). Unde altundeva pe pamant am mai putea intalni, sub scutul aniracheta, un artist extraordinar ca NICOLAE  SAVA, ce semneaza pe cartea sa de vizita „Academician in arte traditionale, muzician, Constructor de instrumente (litera mare ii apartine si defineste relatia artistului cu respectul acordat unui mestesug stravechi si nobil…); pe cartea sa de vizita sunt enumerate, ca „intr-un basm”, taragot, nai, fluier, caval, ocarina, cimpoi, tilinca, ocarine pentru copii etc. Bistrita (locul unde traieste acest „Academician in arte traditionale”, venit la Sibiu) este un loc binecuvantat si are locul sau , ca fiecare palma de pamant romanesc, sub aniracheta. Ma gandesc, de fapt, ca cele doua „scuturi” se completeaza fericit: „scutul aniracheta” ( destinat sa descurajeze amenintarile teroriste cu mijloace militare si tehnice sofisticate) si „scutul Targului Olarilor Sibiu” (protejand obiceiurile si traditiile populare romanesti de „invazia kitsch” , ce poate fi la fel de „terorista in arta” precum un „11 septembrie” perpetuu, daca nu gasim mijloace de a proteja si a transmite mai departe radacinile originare ale artei populare romanesti). Ma gandesc ca nu intamplator artisti precum VIOLETA si EUGEN PATRU din Vladesti, Valcea, sunt invitati in Occident, ca nu este intamplator faptul ca turistii romani si straini zabovesc in Piata Mare din Sibiu atrasi de culorile lui EDUARD SAVULESCU sau de albastrul extraordinar al vaselor  SIMONEI BISBOACA din Bihor sau de culorile artistilor populari din Maramures.

„Targul Olarilor Sibiu” este o ocazie unica si fericita se a se realiza „un scut sinteza al valorilor artei traditionale romanesti” impotriva…  (… daca va confruntati zilnic cu „mareea de nonvalori” promovate de televiziunile comerciale in numele „zeului rating”, daca nu mai intalniti in mijloacele de transport in comun decenta adolescentilor de altadata de „a se saruta in cadru privat”, daca sunteti treziti in miez de noapte de „intarziati cu manelele date la maxim” sau de „vitezomani” pe care…”noaptea nu-i prinzi nici cu politia”… atunci stiti despre ce vorbesc si nu mai este necesar sa adaug nimic; as incheia doar cu  gandul ca „scutul Targului Olarilor Sibiu” este „amplasat”, poate nu intamplator, intr-o capitala culturala a Europei…)                                                                                                                                                                      Ioan Iacob                                                                                                                                                                         septembrie, Sibiu, 2011

Va asteptam la a II-a editie a expozitiei de grup ARTA LA PACHET!


Pe linga cele 35 de lucrari de fotografie, ilustratie, pictura si banda desenata, seara vernisajului va prezenta o scurta piesa de teatru, lectura si arta culinara!

FOTOGRAFIE- Alex Ungureanu
PICTURA- Diana Ivan
ILUSTRATIE- Hilda Varga
BENZI DESENATE- Mihai Grajdeanu
TEATRU – trupa Caliope de la liceul Cervantes
LECTURA – Violeta Dobre
ARTA CULINARA – Valcean Mihaela

Expozitia ARTA LA PACHET este realizata de Organizatia Civica Alternative in colaborare cu Romania Film si Clubul Presei Transatlantice.

Expozitia va fi deschisa in perioada 4 -31 octombrie.

Marti, 27 septembrie, intre orele 17:00 si 19:00, zece ONG-uri bucurestene organizeaza incheierea Marsului Aurului pe traseul Piata Universitatii – Piata Operei – Palatul Cotroceni (intrarea Leu). Marsul a fost initiat in urma cu o saptamana de catre doi bacauani, care au parcurs 300 de kilometri pe jos pe ruta Bacau – Bucuresti pentru cauza Rosiei Montane. Cei doi militanti, impreuna cu participantii bucuresteni, vor incheia marsul la Palatul Cotroceni, unde ii vor dona presedintelui Traian Basescu piese de aur din resurse proprii.

Florin Suciu, angajat in cadrul unei firme de colectare a deseurilor reciclabile si Sebastian Muscalu, student la Facultatea de Ecologie şi Protecţia Mediului, au plecat pe 19 septembrie din Bacau, in probabil cea mai lunga plimbare a vietii lor: Marsul Aurului, dedicat Rosiei Montane si salvarii acesteia de la proiectul minier pe baza de cianuri al unei firme canadiene.

Timp de opt zile, bacauanii au mers pe jos pe traseul Drumului European E85, trecand, pe rand, prin Bacau, Adjud, Focsani, Ramnicu Sarat si Buzau. Conform celor doi tineri, mesajul marsului este ca Rosia Montana nu este de vanzare, pe tot parcursul calatoriei acestia informandu-i pe localnici asupra consecintelor dezastruoase ale proiectului.

Florin si Sebastian se pregatesc sa isi incheie drumul la Bucuresti marti, 27 septembrie. Marsul va fi finalizat, impreuna cu sute de participanti, pe traseul Piata Universitatii – Piata Operei – Palatul Cotroceni (intrarea Leu), intre orele 17:00 si 19:00.

La sosirea in Bucuresti, ei vor fi intampinati cu paine si sare in Piata Universitatii (ora 17:00). Bacauanii vor explica celor prezenti motivele pentru care s-au hotarat sa strabata sute de kilometri pentru cauza Rosiei Montane si vor face un rezumat al calatoriei.

Apoi, vor parcurge impreuna cu ceilalti participanti distanta dintre Piata Universitatii si Palatul Cotroceni. Odata ajunsi acolo, o delegatie va depune donatia participantilor pentru presedintele Basescu, aceasta constand in piese de aur din resurse proprii. Insisi bacauanii au adus impreuna o pereche de cercei din aur, simbol al castigului infim pe care statul roman l-ar avea din acest proiect minier.

Va asteptam!

Pentru informatii suplimentare:

http://RosiaBlog.ro

http://RosiaMontana.net

Elena Rastei, voluntar Salvati Rosia Montana, tel: 0743 756 079, e-mail: elena@rosiamontana.net

Alina Musatoiu, voluntar Asociatia Bucuresti, tel. 0721 375 730, e-mail: comunicare@asociatiabucuresti.ro

Mentiuni:

Evenimentul este organizat de 10 ONG-uri: Alburnus Maior, Asociatia Bucuresti, Asociatia Salvati Bucurestiul, Asociatia Regeneration, Fundatia Ecocivica, Asociatia Salvati Dunarea si Delta, Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu, Asociatia 21 Decembrie 1989, RPER Romania si Active Watch – Agentia de Monitorizare a Presei.

 

– Cei doi bacauani tin sa le multumeasca in mod special celor care i-au ajutat de-a lungul calatoriei: Dana Barcaru (Bacau); Fam. Berbece (Adjud); Gabriela si George Bratasanu (Focsani); Nicolae (Focsani); Zaharia George, Florin Ioan Petric si Petruta Codrianu (Buzau); Gheorghita Dragan si Hotel Royal (Urziceni); Alexandru Binescu si Paula Ambrozie (Bucuresti); 6 persoane au donat 250 ron.

– Specificam faptul ca evenimentul nu are conotatii politice, motiv pentru care persoanele politice sunt rugate sa nu participe.

 

 Echipa României se menține, de mai bine de o săptămână, pe locul întâi la concursul de influență online WEBIT 2011. Sunt șanse reale de a păstra acest loc până la finalul competiției, ba chiar speranțe de a depăși Italia (instalată, aproape de la început, pe locul I).

Practic, în acest moment, lupta se dă între două echipe românești care, prin această luptă, aduc puncte României. Ceea ce este minunat. Cele două echipe sunt: tetatet.ro (”oastea lui Ștefan cel Mare”, cum s-au autointitulat membrii echipei, condusă de Virgil Dan Amza) și ”armata Țarului” (botezată așa tot de cei de la Tetatet), condusă de Florinel Nicolai Deciu (alias ”Țarul Nicolai”).

E bine că echipele s-au branduit cumva prin aceste porecle, pentru că asta personalizează lupta și-i dă o notă de relaxare ludică. M-am gândit – dacă tot m-am nimerit să fiu în ”armata Țarului” – să mă autointitulez și eu cumva. Așa că – pentru a fi în ton cu contextul și pentru a-mi ”speria” adversarii – m-am hotărât să fiu ”Ivan cel Groaznic”! Asta în ciuda faptului că nu sunt câtuși de puțin filorus, ba chiar dimpotrivă.

Așa că, votați ”Ivan cel Groaznic”, alias Miron Manega! Votați ”armata Țarului” pentru România! Vae victis!

”ARMATA ȚARULUI”:

Tzarul Nicolai (FLORINEL NICOLAI DECIU) http://bit.ly/bPrifT

Ivan cel Groaznic (MIRON MANEGA) http://bit.ly/bfcH6d

Lucretia Berzintu http://bit.ly/ds0diH

Dan-Octavian Catana http://bit.ly/8ZT8A2

Gelu Vlasin http://bit.ly/a3TnyZ

Ana Break http://bit.ly/92RH7B

Codrean Tiron Viorela http://bit.ly/c9Zx6I

Mihai Antonescu http://bit.ly/aZtcCu

Marius Ionescu http://bit.ly/ais22Q

Becart Valentina http://bit.ly/dpecWl

Dana Andronie http://bit.ly/qyXfGe

Claudiu Manea http://bit.ly/okvi0k

Stefan Ilie http://bit.ly/n37Zhp

Creteanu Ion http://bit.ly/pIuPLB

Anca Lupu http://bit.ly/ao8IRe

Dorina Ciocan http://bit.ly/9xqNFw

Dorina Ciocan http://bit.ly/bEgbOv

Angela Furtuna http://bit.ly/9TxMFd

 

Mişcarea Euro-Civică Română http://bit.ly/9yufXA

Radu Gamulea http://bit.ly/cp58xA

Loredana Ganescu http://bit.ly/9i81A4

Milky Way Galaxy http://bit.ly/b4Atfq

Marcel Raducu http://bit.ly/cHaKxS

Elena Raducu http://bit.ly/dtZJ5P

Marius Erimia http://bit.ly/c95304

Constanta Abalasei-Donosa http://bit.ly/bQur3l

Rodica Eugenia Fiedler http://bit.ly/cNg4Ik

Eduard Cristian Ionita http://bit.ly/9kzU3R

Oana Călin http://bit.ly/cn1lsz

Ovidiu Bufnila http://bit.ly/c14vr0

Florinel Nicolai Deciu http://bit.ly/aQJJTg

Clanul Liceenilor( MIRON MANEGA) http://bit.ly/arlSto

Horatio Corneliu http://bit.ly/cvaXwD

Constantin Zolog http://bit.ly/dlkjJr

Ibrahim Musa http://bit.ly/96BsEx

Mona Bernhardt-Lorinczi http://bit.ly/9ok2fw

Victor Geza Gondos http://bit.ly/gG0b1b

Paul Oprea http://bit.ly/f0nYWy

Miron Manega

A fost un artist universal, pentru că a avut prezența de spirit să rămână etnic. S-a prins din vreme cum funcționează lumea și s-a conformat rapid resorturilor ei, devenind, pentru toată generația moderniștilor, un fel de pustnic creator.

N-a fost chiar un pustnic, pentru că iubea intens viața, cu toate risipirile și plăcerile ei. Doar că n-a alergat după aceste plăceri – așa cum n-a alergat nici după glorie (pe care o iubea, de asemenea) – le-a lăsate să-l caute ele. L-au căutat și l-au găsit. Aproape toate femeile care i-au trecut pragul, atrase ca fluturele de lampă, au trecut în mod fatal și prin patul lui primitiv din locuința-șantier. S-a bucurat de ele fără să le dea nimic în schimb, furându-le chipul și esența, pe care le-a transformat în statui. Și-a construit cu migală eternitatea, ca un gospodar oltean, mobilând-o cu lucruri și vorbe esențiale, îndelung șlefuite și lustruite, înainte de a le aranja frumos pe corlata* lumii. A fost și a rămas oltean, dar un oltean esențial, olteanul absolut. Așa cum lucrurile deveneau, prin mângâierea mâinilor lui, evanescente și imateriale, cuvintele – rostite cu o zgârcenie din ce în ce mai mare spre sfârșitul vieții – i-au devenit vorbe de duh care i-au consacrat definitiv legenda de șaman al artei universale. (Miron Manega)
BRÂNCUȘI DESPRE EL ÎNSUŞI

În timpul copilăriei – am dormit în pat. În timpul adolescenţei – am aşteptat la uşă. În timpul maturităţii – am zburat înspre ceruri!

Nu cred în suferinţa creatoare.

Ceea ce fac eu astăzi, mi-a fost dat ca să fac!… Căci am venit pe lume cu o menire!

Nu doresc niciodată să fiu la modă. Ceea ce este la modă, ca moda trece.

Eu aş vrea să creez aşa cum respir.

Nu mai sunt demult al acestei lumi; sunt departe de mine însumi, desprins de propriul meu trup – mă aflu printre lucrurile esenţiale.

Păsările măiestre m-au fascinat şi nu m-au mai eliberat din mreaja lor niciodată.

Eu nu am căutat, în toată viaţa mea, decât esenţa zborului! Zborul – ce fericire!

În sufletul meu nu a fost niciodată loc pentru invidie – nici pentru ură – ci numai pentru acea bucurie, pe care o poţi culege de oriunde şi oricând. Consider că ceea ce ne face să trăim cu adevărat, este sentimentul permanentei noastre copilării în viaţă.

DESPRE BUCURIE, GLORIE ŞI ÎNFRÂNGEREA PIRAMIDEI FATALE

Când nu mai suntem copii suntem deja morţi.

La umbra marilor copaci nu creşte nimic (referitor la Rodin).

Cea mai mare fericire este contactul dintre esenţa noastră si veşnica esenţă.

Viaţa se aseamănă cu o spirală. Nu ştim în ce direcţie este ţinta ei, dar trebuie să mergem în direcţia pe care o credem justă.

Se poate ca poezia pură să fie o rugăciune, însă eu ştiu că rugăciunea bătrânilor noştri olteni era o formă a meditaţiei – adică o… tehnică filosofică.

Să creezi ca un zeu, să porunceşti ca un rege, să munceşti ca un rob!

Iubirea cheama iubire. Nu este atât de important să fii iubit, cât să iubeşti tu, cu toata puterea şi cu toata fiinţa.

Oamenii nu-şi mai dau seama de bucuria de a trăi, pentru că nici nu mai ştiu să privească minunile Naturii.

Cine nu iese din Eu, n-atinge Absolutul şi nu descifrează nici viaţa.

Nu mai avem niciun acces la spiritul Lumii, poate fiindcă nici nu-l căutăm; însă trupul omenesc nu este nici el diferit de structura universului.

Lectura-viciu şi conversaţia-sporovăială ne împiedică şi meditaţia, şi visarea. Lectura-viciu, fără de studiu, n-ar trebui să rămână nepedepsită.

Nu vom fi niciodată destul de recunoscători faţă de pământul care ne-a dat totul.

Noi nu înţelegem, nu vedem, viaţa reală, decât prin răsfrângerile, prin stră-lucirile ei!

Eliberează-te de pasiuni, eliberează-te de pofte, eliberează-te de greşeli – acestea sunt trei precepte, zale şi scut, pentru orice Spirit. Purtând această armură, eşti puternic în contra răului – devii invulnerabil.

Există un scop în orice lucru. Pentru a-l atinge, trebuie să te lepezi de tine însuţi.

Simplitatea este în sine o complexitate – şi trebuie să te hrăneşti cu esenţa, ca să poţi să îi înţelegi valoarea.

Trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus, dacă vrei să poţi să vezi foarte departe.

Suferinţele îl întăresc pe om şi sunt mai necesare decât orice plăcere, pentru formarea unui mare caracter.

Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în starea de a le face.

Trebuie să cauţi întotdeauna şi să găseşti o detaşare de tine însuţi.

Opiniile sunt libere, dar nu şi obligatorii.

Să fii isteţ este ceva, însă să fii onest, aceasta, într-adevăr, merită osteneala.

Teoriile nu-s decât mostre fără de valoare. Numai fapta contează.

Gloriei nu-i pasă de noi când alergăm după ea. Când însă îi întoarcem spatele, ea va alerga după noi.

Gloria e cea mai mare escrocherie a oamenilor.

Gloria e mai rea decât ciuma pentru cei pe care îi atinge.

Nu vă pierdeţi timpul să luptaţi între voi pentru a deveni voluminoşi şi mari, fiindcă nu e nici o diferenţă între mare şi mic! Esenţa frumuseţii e aceeaşi (…) adevărul absolut e inviolabil. Şi nu uitaţi că suntem toţi nişte mucegăiţi pe o bilă călătoare prin spaţiu (…); nu vă umflaţi fiecare cu câte un succes anume, căci suntem toţi în aceeaşi găleată.

Oamenii văd lumea ca pe o piramidă fatală; şi se înghesuiesc înăuntru-i, pentru a ajunge cât mai sus, înspre vârfu-i; drept pentru care se şi sfâşie între ei şi sunt cu totul nefericiţi… Pe când, dimpotrivă, dacă ar creşte şi s-ar împlini în chip firesc, dacă s-ar dezvolta ca şi spicul de grâu pe câmpie, fiecare ar fi ceea ce trebuie să fie, sau ar putea fi… În lumea mea nu mai există luptă pentru dobândirea unui loc mai înalt – piramida a fost dărâmată, iar câmpia se arată infinită – aici fiecare individ are asupra sa cele cu care a venit; în locul în care se află nu este nici mai mare, nici mai mic, nu are mai multe merite, nici mai multe defecte, el nu este decât ceea ce este, căci nu el s-a făcut pe sine. Reţin drept finalitate a uceniciei mele momentul demolării piramidei fatale.

DESPRE CREAŢIA PROPRIE

Arta (mea) este realitatea însăşi. Arta nu este o evadare din realitate, ci o intrare în realitatea cea mai adevărată – poate în singura realitate valabilă.

Tot ceea ce încerc să fac este să împing graniţele artei tot mai adânc în necunoscut.

Aş vrea ca lucrările mele să se ridice în parcuri şi grădini publice, să se joace copiii peste ele, cum s-ar fi jucat peste pietre şi monumente născute din pământ, nimeni să nu ştie ce sunt şi cine le-a făcut – dar toată lumea să simtă necesitatea şi prietenia lor, ca pe ceva ce face parte din sufletul Naturii.

Nu trebuie respectate sculpturile mele. Trebuie să le iubeşti şi să ai dorinţa să te joci cu ele… Eu vreau să sculptez forme care pot da bucurie oamenilor.

Eu nu creez Păsări – ci zboruri.

Măiastră!… Ea se zbate aprig, ca tot ceea ce am realizat, până astăzi, ca să se înalţe spre ceruri.

Eu văd această Pasăre de aur foarte departe – la o sută de kilometri depărtare şi de o asemenea măreţie, încât să umple întreaga boltă cerească.

Sculpturile mele sunt fecioarele mele!… Le gătesc ca de nuntă!

Eu nu doresc să reprezint în sculpturile mele făpturi terestre – hamali grei – ci fiinţe înaripate şi eliberatoare. Şi, pentru aceasta, nu ar trebui să glorificăm nicidecum munca în sine sau dificultatea efortului. Acestea rămân cele mai nenorocite dintre lucruri şi nu sunt, în definitiv, decât un mijloc. Însă până şi Creatorul le-a împrumutat, în drumul său.

Eu am voit să înalţ totul dincolo de pământ. Cocoşii mei cântă! Şi păsările mele zboară!

Apropo de cum e să nu-ţi simţi trupul: într-o zi, după ce lucrasem o dimineaţă întreagă la un bloc enorm de marmură, am observat că întreg atelierul mi se stropise cu sânge. Era de la mâinile mele – în care-mi făcusem câteva răni adânci.

Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esenţa lucrurilor.

Eu nu dau niciodată prima lovitură până când piatra nu mi-a spus ceea ce trebuie să-i fac. Aştept până când imaginea interioară s-a format bine în mintea mea. Câteodată durează săptămâni întregi până când piatra îmi vorbeşte. Trebuie să privesc foarte atent înlăuntrul ei. Nu mă uit la vreo aparenţă. Mă depărtez cât mai mult posibil de aparenţe.

Nu căuta în sculpturile mele forme obscure sau tainice, pentru ca eu îţi ofer bucuria pură. Priveşte la ele pâna ce le vezi. Cei mai aproape de Dumnezeu le văd.

Simplitatea nu este un scop în sine, dar ajungi la simplitate în pofida ta însuţi apropiindu-te de sensul real al lucrurilor.

DESPRE ARTĂ ŞI ARTIŞTI

Ne aflăm într-o sferă, ne jucăm cu alte sfere, le îmbinăm, le facem să clipească.

Arta este altceva decât „redarea” vieţii, este transfigurarea ei.

Raţiunea de a fi a artiştilor este aceea de a revela frumuseţile lumii.

Arta ar trebui să fie numai bucurie!… De aceea, nu există „artişti”, ci numai oameni care simt nevoia să lucreze întru bucurie! Să cânte, asemenea păsărilor!

Arta trebuie să odihnească şi să vindece contrarietăţile interioare ale omului. Aceste contrarietăţi derivă din însuşi destinul lui şi din tragedia lui. Arta are şi această misiune terapeutică; să ne amintim numai de Catharsisul aristotelic.

Arta trebuie să apropie, iar nu să depărteze; să umple, iar nu să sape prăpăstii în bietele noastre spirite, şi aşa destul de răscolite de întrebări.

Plăcerea cu care lucrează artistul este însăşi inima artei sale.

Arta, poate cea mai desăvârşită, a fost concepută în timpul copilăriei umanităţii. Căci omul primitiv uita de grijile cele domestice şi lucra cu multă voioşie. Copiii posedă această bucurie primordială. Eu aş vrea să re-deştept sentimentul acesta în sculpturile mele.

De la Michelangelo încoace, sculptorii au vrut să realizeze grandiosul, însă nu au reuşit decât să facă grandilocvenţă. Şi este cu totul inutil de a vă cita vreun nume. În secolul al nouăsprezecelea, situaţia sculpturii ajunsese disperată. Însă apare Rodin care transformă totul. Graţie lui, omul a redevenit măsură, modùlul după care se organizează statuia. Mulţumită lui, sculptura a redevenit omenească, în dimensiunile şi în semnificaţia conţinutului. Influenţa lui Rodin a fost şi va rămâne imensă.

Auguste Rodin prezenta o atitudine modestă în faţa artei sale. Iar atunci când a terminat opera sa Balzac, care rămâne punctul de plecare incontestabil al sculpturii moderne, el a declarat: «abia de acum înainte aş vrea să încep să sculptez.»

Priveam îndelung sculpturi de-ale altora, prin marile muzee, de-ale tuturor acelora cu talente sigure – şi pe ale mele. Ce mă supăra? Frumos sculptate, frumos dăltuite, frumos lustruite şi migălos şi bine redate detaliile, aproape nimic de zis! Da… dar nu erau vii!… Parcă ar fi fost nişte fantome…(Fragment dintr-o discuţie a lui Brâncuşi cu Nicolae Titulescu, consemnată de Vintilă Russu-Şirianu)

De când au fost inventaţi artiştii, a dispărut arta.

Un adevărat artist face lucrurile fără să vrea. Un artist fals face lucruri pentru glorie.

Imitaţiile în plastică sunt cadavre.

Renaşterea, punct culminant al decadenţei – şi apoi, timp de secole, lumea întreagă – s-a masturbat să susţină evenimentul dar, în ciuda eforturilor supraomeneşti, balanţa a coborât neîncetat şi implacabil. Iată-ne la sfârşitul secolului 19, când un fulger magnific a luminat totul şi i-a făcut pe oameni să respire din nou.

Artele bat pasul pe loc din cauza istoriei false ce li se atribuie şi a direcţiei ce încearcă să li se dea.

Frumosul se schimbă odată cu civilizaţia. Înainte conta frumuseţea fizică. Acum, spiritele cultivate cer forţa frumuseţii spirituale.

Frumosul este armonia lucrurilor contrare.

Cu cât lucrurile sunt mai dificil de împăcat, cu atât frumuseţea e mai mare.

Arta nu e o minciună. Arta e adevărul absolut.

Artele nu au existat niciodată prin ele însele, ci au fost mereu apanaj al religiei, iar gradul lor de frumuseţe este în raport direct cu puritatea religioasă.

Astăzi, arta nu mai este un lux ca în timpul Renaşterii, sau chiar ca în secolul trecut, ci o necesitate. Numai pentru netrebnici starea de lucruri de acum înseamnă un sfârşit. Prăbuşirea gloriei! Ca şi cum am lucra pentru glorie! Activitatea, lucrul nostru, este în fond un joc. Iar acest joc este abia atunci adevărat şi sincer, când cere intervenţia tuturor puterilor noastre! Nu fac teorii. Mă joc spre bucuria celorlalţi. Numai că nu vor să accepte jocul…

Sfârşitul artei? Eu văd viitorul ei desenat în linii grandioase pe orizontul secolului 20.

Odată cu auto-adorarea omului şi prin sistemul de exteriorizare care rezultă de aici începe decadenţa.

Grecii arhaici recunoşteau în Dumnezeire pe cei mai frumoşi dintre oameni. Nu vedeau în figura omenească nimic altceva decât partea sufletească şi construiau în raport cu aceasta.

Dacă arta trebuie sa intre într-o comuniune cu Natura, ca să-i exprime principiile, trebuie să urmeze, însă, şi exemplul creaţiunii. Materia trebuie să-şi continue viaţa naturală şi după ce au intervenit mâinile sculptorului. Rolul plastic, pe care materia îl îndeplineşte în mod firesc, trebuie continuu descoperit şi păstrat. A-i da un alt sens decât acela pentru care este menită de la Natură, înseamnă a o ucide.
Lemnul, de exemplu, este în sine, şi după toate aspectele, sculptural. Nu trebuie să-l distrugem, nu trenuie să-i dăm o asemănare obiectivă cu ceva ce natura a făcut dintr-un alt material. Lemnul îşi are propriile-i forme, caracterul său individual, expresia sa naturală; să doreşti să-i transformi calităţile înseamnă să-l nimiceşti, să-l faci steril. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu alte materiale ca piatra, marmura sau metalele; şi ele trebuie să-şi continue viaţa lor proprie, când gândul şi truda artistului le preface din sculpturi naturale în sculpturi artificiale.
Materia nu trebuie folosită pur şi simplu pentru a satisface scopul artistului, nu trebuie supusă unei indei preconcepute şi unei forme preconcepute. Materia însăşi trebuie să sugereze uneori subiectul şi forma. Şi ambele trebuie să vină din interiorul materiei, iar nu să fie impuse dinafară.

Ce defineşte, oare, civilizaţia noastră? Viteza! Oamenii cuceresc timpul şi spaţiul, accelerând fără încetare mijloacele de a le străbate. Viteza nu este altceva decât măsura timpului de care ai nevoie ca să poţi parcurge o distanţă… Şi, uneori, este vorba de distanţa care ne separă de moarte… Opera de artă trebuie să exprime tocmai ceea ce nu se supune morţii, însă trebuie să o facă printr-o asemenea formă, care să rămână şi o mărturie asupra epocii în care trăieşte artistul.

Arta nu face decât să înceapă continuu.

Simplitatea nu este un ţel în artă, dar ajungi fără voie la ea, pe măsură ce te apropii de sensul real al lucrurilor.

Lumea poate fi salvată prin artă.

Trupul omenesc este frumos numai în măsura în care oglindeşte sufletul.

Frumosul este echitatea absolută.

Proporţia interioară este ultimul adevăr inerent, în absolut toate lucrurile.

Simplitatea în artă este, în general, o complexitate rezolvată.

*corlată, poliță în jurul cuptorului, pe care se țin vase de bucătărie și alte lucruri mărunte; prichici.

Miron Manega

Un alt documentar care mi-a atras atentia a fost : ” Sepu Kangri Secret Mountain from Tibet , ce prezenta expeditia lui Sir Christian Bonington  citindu-i povestile in carti , i-am trimis un email despre pasiunea mea , fiind onorat a primesc un poster cu Everest cu autograf ; as dori sa amintesc de documentarul numit „Death Zone” – 1998 production

   Citind un articol a Doamnei Sharon Wood   din cartea cu titlul  l”Eighty Years of Triumph and Tragedy on Everest ” Peter Gilman – i-am povestit si dansei cat de mult pot iubi un munte  trimitandu-i un mesaj ca :  ” I m looking at you like my mother , write me something from your heart , what to do  ? ”  – bineinteles  dupa un timp o scrisoare soseste acasa , primind o fotografie cu dansa  pe varful Everest  scriindu-mi    ” „Follow Your Dream „
             Pasiunea mea pentru Muntele Everest si pentru Valea Solo Khumbu a pornit de la varsta de 12 ani , totul pornind de la o fotografie  imi aduc aminte de Episodul numit „Cuceririle Everest-ului ” din cadtul  Emisiuni numite „Teleenciclopedia”
             Intr- o zi mergand pe bulevardul Magheru am zarit  o carte la anticariatul   de la Sala Dhales – ce  se numeste ” Pokhara „
– In the Shadow of Annapurna ; am fost extreme de fascinat de acea carte , am hotarat sa o cumpar , imi aduc aminte ca  imi strangeam banii de mancare pe o luna,  resusind sa o cumpar in cele din urma ;  peste un timp domnul Popovici pleaca in Nepal , intorcandu-se cu multe vederi , am cumparat peste 100 vederi la 3 lei bucata pe vremea aceea ;
                   Privind la acele vederi cu imagini din Regiunea Everest-ului partea sudica Nepaleza – taramul Vaii  Khumbu , incercam sa-mi inteleg configuratia a acestei vai ,  cum sunt asezati acesti munti ,  reusind  dupa un timp sa inteleg cat- usi de putin cum sunt asezati acesti munti ;
a urmat a doua carte : „Top Of the World ” – Brian Blessed – Smithmark Edition ;
                   Tot ce insemna documentar despre Himalaya , era pentru mine o surpriza , primul documentar despre Regiunea Everest-ului a fost acesta : Globe Trekker : Nepal – Ian Wright  , m-am trezit pe la ora 3 dimineta pentru a urmari acest documentar , imi aduc
aminte cand tata m- a prins la ora aceea treaz – cum poti sa-i interzici copilului Bucuria ;   acest documentar a fost un vis – ma fascina imens de mult ( si acum cand il privesc imi amintesc momentele traite )  ; un alt documentar care m-a fascinat a fost acesta : Return to Everest 1984 – National Geographic Society – Narator Richard Killey ;  Imi aduc aminte ca ma puneam in fata televizorului pe un scaun in mijlocul camerei
 – Fereasca Sfantul sa fi zis cineva ceva ; Un alt documentar care m-a fascinat este acesta : Beyond The Summit : Iventa Everest 2000 Enviromental Expedtion ;
                  In liceu a continuat aceasta pasiunea , in fiecare vara mergand pe munte cate 2 luni – 3 luni  , si cateodata iarna , colectia mea cu carti despre Everest a devenit mai bogata odata cu trecerea timpului  , ajungand astazi si detin cele mai multe carti despre Everest , fiind cam unicul din Romania ce detine atatea carti despre Everest
                    Mi-am zis in viata sa-mi achizitionez cele mai renumite tiluri ,  pentru ca intr-adevar iubesc Everest-ul , sunt momente din viata mea cand imi amintesc de zilele cand priveam la primele documentare  avand  lacrimi in ochi , dar intotdeauna port o credinta in Dumnezeu , sunt momente cand ma visez mergand pe creasta finala catre varf   avand la gat un medalion metalic inauntrul caruia sa am o fotografie cu Maica Domnului si Bunicul Meu – care nu mai exista – intotdeauna cand mergeam la tara il ajutam la treburile gospodaresti , cand plecam imi dadea cate 300.000 lei pe timpul acela , iar cu banii stransi  mi-am cumparat multe carti
      Au existat momente destul de dificile , in care nu stii ce decizii sa iei , dar ceva m-a impins sa merg mai departe cu acest vis al meu , intodeauna ceva imi spunea – ” Cand iubesti ceva sincer , cu adevarat acel  lucru , va veni spre tine ” – Vreau sa urc Everestul cu dragoste , iar in momentul pasirii pe varf sa privesc , sa-mi amintesc cat de mult l-am iubit pe bunicul meu  , sa am o lacrima in ochi , sa-mi amintesc de trecutul meu cu bucuriile si tristetile lui
       Discutand cu multi alpinisti – Mark Sedon  mi s-a spus ca am o logistica buna , o etica de apreciat ; Sunt momente triste in viata mea cand imi sosesc invitatii de merge pe munte si nu am cum sa le onorez – niciodata nu m-am lasat doborat – avand incredere ca imi voi realiza visul – cineva imi spunea ca-s un paradox in aceasta Romanie – poate nici acum nu am inteles ce a vrut sa spuna ; Este o poveste grea in inima mea , poate ca numai eu stiu prin ceea ce trec zi de zi , mai ales cand ma trezesc dimineata cu gustul  amar al vietii  , incercand sa o
 indulcesc  – dar intodeauna am zis Doamne Ajuta
        In 2007 mi-am vandut casa si am plecat in Regiunea Everest-ului , acolo am cunoscut deosebiti ca respectabila Ang Dooli din Satul Khunde – o doamna ce l-a cunoscut pe Sir Edmund Percival Hillary in 1953  , dupa ce prima sotie si una din fiice  a lui Sir Edmund Percival Hillary   au  decedat in 1975  intr-un groaznic accident de avion
Ang Dooli  devenind o a doua mama -Spirituala pentru Peter Hillary si Sarah Hillary ; L-am cunoscut pe Ang Rita si Ang Temba , pentru a intelege farmecul vaii Khumbu priviti oameni buni la documentarul : Return To Everest 1984  – National Geographic Society – Richard Killey
am calcat pe Urmele lui Sir Edmund Percival Hillary
     Cand am  privit Everest- ul prima data am simtit cum mi se ridica parul in cap ,  am plans de emotie – a fost un moment coplesitor , vazand frumusetea – puritatea lui sau a Chomolugmei – Sagarmatha , datorate zapezii proaspat cazute-  fiind in plion sezon muson
    Mai nou un serpas din Khumbu , auzind  dragostea ce o port pentru acest munte mi-a cerut o fotografie , initial nu am stiut , el mi-a spus ca pleaca in escalada pe Everest , dupa ce s-a intors , am fost uimit sa primesc o fotografie de pe varful Everest – cufotografia  mea in  varf – asta mi-a dat de gandit – acesta este un semn ca voi ajunge acolo sus ;
      In decursul a 12 ani am cunoscut multi oameni ,  ce ii port cu mine in suflet pe fiecare munte care urc , in momentul cand ajung in varf ii sun  le spun ceea ce vad , ce fac , le descriu frumusetea – multi au incredere in drumul meu , de a ajunge pe Everest – niciodata nu m-am gandit sa-i dezamagesc;
           Cu materialele filmate in Regiunea Everest- ului , m-am hotatarat sa realizez un documentar , inca muncesc la el – Multumesc lui Dumnezeu ca imi ofera zile sa traiesc,  sa pot merge mai departe cu aceasta uriasa incarcatura , asa cum si Sir Edmund Pericval  Hillary  spunea ” In my Life I had joys , sadness …” ma regasesc in cuvintele Sale ;
        Imi   place sa-mi imaginez cateodata  ca il intalnesc  pe directorul National Geographic din S.U.A. imbracat casual , comportandu-se ca un simplu turist , si intrebandu-ma anumite lucruri , nu neaparat despre munte , imi place sa ma simt Iubit de Dumnezeu ;
             Imi imaginez cand voi face prezentarea documentarului ,  venind multe televiziuni BBC , National Geographic  povestind despre cei 12 ani de pasiune  , spunand prin ot ce am trecut tot ce am intampinat – greutatile vietii etc ,  sper ca Divinitatea sa-mi aduca un om in cale care sa-mi faca posibila aceasta expeditie pe Everest – sunt in aceasta lume multi oameni cu bani care pot face un gest
            De ceva timp mi-a venit o ideea, sa Realizez  un program numit   ” Cristian pentru Romania – Romania pentru Cristian ”  realizand is un logo al acestui program care sa fie imprimat pe  pufoaica , in cadrul acestui program sa fie afisati toti sponsorii.

Cristian Marius Balaceanu


ASOCIAŢIA BIBLIOTECARILOR DIN ROMÂNIA (ABR)

ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A BIBLIOTECARILOR ŞI BIBLIOTECILOR PUBLICE DIN ROMÂNIA (ANBPR)

Centrul CULTURAL AMERICAN

şi

Biblioteca Pedagogică Naţională „I.C. Petrescu”

 Sub auspiciile Ambasadei SUA la Bucureşti

vă invită

Marţi, 27 Septembrie 2011, între orele 10.00 – 13.00 la

Conferinţa: Library and Information Science Education & Continuing Education for Librarians in the United States of America and Canada

Învatamantul de biblioteconomie si stiinta informarii & formarea continua a bibliotecarilor în Statele Unite ale Americii şi Canada

Speakers:

Leonard Kniffel, Redactor Şef, American Libraries, Chicago, Illinois – Twelve Ways Libraries Are Good for the Country [Douăsprezece motive pentru care bibliotecile servesc întreaga ţară]

Joseph Mika, Profesor, School of Library & Information Science, Wayne State University, Detroit, Michigan – Library & Information Science Accreditation: Assurance of Quality [Acreditarea facultăţilor de biblioteconomie şi ştiinta informării: Asigurarea calităţii]

Irene Owens, Decan si Profesor, School of Library and Information Scieences, North Carolina Central University, Durham, North Carolina – The Assessment of LIS Education: Productivity, Quality and Marketing [Evaluarea învăţământului de biblioteconomie şi ştiinţa informării: Productivitate, calitate şi marketing]

Marianne Hartzell, Consultant, Hartzell-Mika Consulting, East Lansing, Michigan - Professional Association Membership: Enhancing Your Career [Asociaţiile profesionale şi dezvoltarea profesională]

Hermina Anghelescu, Conferenţiar, School of Library & Information Science, Wayne State University, Detroit, Michigan – Library & Information Science Education in the United States & Canada: Trends in the 21 Century [Învăţământul de biblioteconomie şi ştiinţa informării în Statele Unite ale Americii şi Canada: Tendinţe în secolul XXI]

Evenimentul va avea loc în Sala „Istrate Micescu” (parter) a Bibliotecii Pedagogice Naţionale „I.C. Petrescu”.