Lansarea volumului aniversar cu numărul 10 al revistei „Studii de Preistorie”

Asociaţia Română de Arheologie (ARA) şi Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) anunţă lansarea volumului aniversar cu numărul 10 al revistei „Studii de Preistorie”. Evenimentul va avea loc miercuri, 2 aprilie 2014, ora 12.00, în sala Lapidarium, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr.12, în prezenţa domnului dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, Director general al MNIR, a doamnei dr. Silvia Marinescu Bîlcu, Redactor-şef al revistei, a domnului dr. Cătălin Lazăr, Preşedinte ARA şi a domnului dr. Cristian Schuster, cercetător ştiinţific în cadrul Institutului de Arheologie “Vasile Pârvan”.

„Studii de Preistorie”este unica publicaţie de preistorie din România, cotată naţional CNCS B şi în curs de acreditare pe plan internaţional. Această revistă este condusă încă de la înfiinţare de redactorul şef Dr. Silvia Marinescu-Bîlcu, reputat arheolog şi cercetător al perioadei neolitice.

Revista a apărut în peisajul arheologic în anul 2001 şi de-a lungul a mai mult de zece ani, au fost publicate în cuprinsul ei articole ştiinţifice bine cotate pe plan naţional şi internaţional, atât de către specialişti români, cât şi străini (SUA, Marea Britanie, Franţa, Armenia, Bulgaria, Polonia, Suedia, etc.).

Actualul volum conţine şaptesprezece contribuţii originale care acoperă atât spaţiul românesc cât şi cel european (Republica Moldova şi Armenia), reunind studii arheologice interdisciplinare şi pluridisciplinare precum arheozoologie, antropologie, sedimentologie, micromorfologie, magnetometrie, fotogrametrie, etc.

Evoluţia medicinii de la Hipocrate până astăzi

Biroul de Presă şi Comunicare al Ambasadei Republicii Elene la Bucureşti vă invită să urmăriţi prelegerea cu tema „Evoluţia medicinii de la Hipocrate până astăzi” ce va avea loc joi 3 aprilie, orele 18.00, în amfiteatrul Băncii Piraeus (Calea Griviţei nr. 24, Sector 1).
Prelegerea va fi susţinută de domnul dr. Pavlos Didangelos, medic militar oncolog în rezervă, fondator şi director al Clinicii de Oncologie şi Patologie din Spitalul General Militar de Formare (424 GSNE). În prezent este responsabilul Secţiei de Oncologie al Grupului EUROMEDICA pentru tot nordul Greciei.
Prelegerea va fi susţinută în limba greacă cu traducere simultană în limba română.
Evenimentul se organizează cu ajutorul Piraeus Bank, care dispune amfiteatrul, al Fundaţiei Gregoriade, care găzduieşte invitaţii, şi al centrului medical Medsana, pentru traducerea prelegerii în limba română.
La eveniment vor participa reprezentanţi ai Ambasadei Republicii Elene, ai Ambasadei Republicii Cipru, ai Uniunii Elene din România, ai Camerei de Comerţ şi Industrie Eleno-Române şi ai Camerei de Comerţ şi Industrie România-Cipru, precum şi profesori universitari, cercetători, editori, jurnalişti, oameni de afaceri şi alte personalităţi marcante din lumea literară.

 

Primul român la Facultatea de Medicină de la Cambridge

La 20 de ani, Mihai Bica este primul român care va ieşi, peste patru ani, cu o diplomă de medic de la Cambridge, universitatea din Top 3 mondial la care a visat încă din clasa a IX-a.

Mihai Bica (20 de ani) este absolvent al celui mai bun liceu din ţară, Colegiul Naţional „Sf. Sava“, din Bucureşti, a fost olimpic naţional la biologie şi din clasa a IX-a a visat să studieze la prestigioasa universitate Cambridge, din Marea Britanie. Trei ani mai târziu, la miezul nopţii, „sărea prin casă de bucurie“ pentru că fusese acceptat, după un examen de specialitate, două interviuri şi Bac-ul britanic luat cu notă maximă la biologie, fiindcă în România nu a putut da examen decât la una din probele cerute, chimia.

Acum, Bica este chiar primul român admis la Medicină la Cambridge din istoria universităţii, lucru pe care l-a aflat de la profesorii lui englezi şi de la Societatea Studenţilor Români de acolo. Se bucură că învaţă la „cea mai bună universitate în ceea ce priveşte domeniul ştiinţelor naturale“, dar spune că încă are nevoie de timp pentru a se adapta la stilul rece al britanicilor, după ce aşteptările ridicate i-au fost demontate încet-încet. Tânărul nu a plecat acolo însă singur: i-a mobilizat din liceu pe alţi doi colegi de clasă să dea admitere la Cambridge, iar aceştia studiază acum Chimia şi Ingineria la aceeaşi universitate.

articol intreg (sursa: adevarul)

Cel mai bun jucător de GO al României este Alexandru Pitrop

Cel mai bun jucător de GO al României este Alexandru Pitrop, un copil firav şi timid în vârstă de 15 ani, elev în clasa a VIII a la Şcoala numărul 7 din Botoşani.  Însă în spatele tăcerii adolescentului se ascund înţelepciunea şi măiestria unui învingător. Alexandru a ajuns campion european cu o tablă de GO făcută acasă şi fiind antrenat de propriu tată, Neculai Pitrop.

La începutul anului, în februarie, Alexandru a obţinut titlul de campion european la categoria sub 16 ani, la competiţia de la Bognor Regis, din Marea Britanie. Aici s-a bătut cu jucători din 12 ţări, între care Anglia, Rusia, Ucraina, Germania, Ungaria, Polonia, Olanda sau

Cehia.

„A fost ceva uimitor. Nu eram printre favoriţii la

titlul de campion. Dar nu ai de ales. În faţa tablei, joci. Şi dacă joci cu pasiune şi determinare, aproape nici nu mai contează cine câştigă. Se joacă pe runde. Cine câştigă mai multe runde, acela primeşte titlul“, explică Alexandru Pitrop.

În palmaresul său, elevul are mai multe competiţii importante.

Astfel, în 2010, la primul Campionat European la care a participat s-a clasat pe locul al doilea. La Campionatul European din 2011 a obţinut locul al treilea, iar la Campionatul Mondial din Taiwan, din 2012, s-a clasat al optulea.

articol intreg (sursa: yahooo stiri)

RIDICÂND CORTINA TIMPULUI

EVENIMENTUL A AVUT LOC PE 23 MARTIE 2014

…Voce dumnezeiască, tril duios de Măiastră Celestă, este un dar pe care soporana de coluratură SILVIA VOINEA l-a primit din partea Demiurgului, dar pe care i l-a făcut spre a ne aduce bucurie în suflet și multă fericire, fiindcă atunci când o ascultăm ne simțim purtați prin saloanele Palatului Imperial al MUZICII DIVINE, acolo unde iubita noastră româncă și-a pus pe frunte cununa gloriei, diadema celebrității fără egal în lume. Va trece foarte mult timp până când va răsări o asemenea floare „de migal” care să mai cânte aria Clopoțeiilor (LAKME de Leo Delibes) precum Silviei Voinea.
Frumoasă-a fost pe timpuri gingașa Europă,
Rivală-i sta prin grații… celebra Penelopă!
Dar tu, zână-ndrăgită, ești floare de migdal
Crescută-n băii de soare pe-al mării litoral,
Iar vocea de Măiastră, un clopoțel de-argint,
Regină ești în lume prin dulce cânt de-alint.

* * *

Ieri, în momentul când draga mea vâlceancă, minunata pianistă de geniu, Ilinca Dumitrescu va invitat pe scenă: ”…Dragă Silvia, fii bună și vino lângă noi!” , chemând dulci amintiri din tinerețe, am ridicat cortina timpului (ce s-a lăsat peste anii de glorie ai Domniei Voastre de primă soprană a Operei Naționale București) și, purtat în lumea de atunci, v-am văzut pe un ecran panoramic învăluit în razele soarelui strălucitor.
Pășeați „Regină” maiestoasă prin saloanele Palatului Imperial al Muzicii, iar mii de imagini se se-nălțau ca niște păsări imense, pe aripile cărora se vedeau partiturile ariilor din opere nemuritoare. Erau însoțiete de îndrăgitele dvs. eroine, care vă zâmbeau recunoscătoare că le-ați dat viață pe cele mai celebre scene lirice de pe mapamond.
Doamne, câd treceați prin fața corifeilor: W. Amadeus Mozart, Offenbach ,Leo Delibes, Giuseppe Verdi, G. Donizetti, Claude Debussy, R. Strauss, Pcccini, Rossini, Gounod ș.m.a. și ați început să cântați atât de melodios și fermecător…, eram convins că mă găsesc în Raiul armoniilor seducătoare.
Când ați ajuns pe ultima treaptă a unei scări ecvestre, ce avea de-o parte și de alta coloanele lui Solomon, deodată… din lumea cuprinsă de *misterele nopții înstelatăe, devenise-ți cu adevărat Pasărea Măiastră ”REGINA NOPȚII” , ale cărei triluri se succedau mistuitor de frumos, iar acutele aveau sunetul asemănător trecerii Sfântului Ilie în căruța de foc pe bolta cerească, ca apoi să vă transformați în gingașa Lakme, iar clopoțeii de argint ai unei voci serafice sunau cu atâta claritate, răspândeau lumină, chemare, dăruire, căci eram cucerit de sensibilitatea unei zâne din basmele cu Feți-Frumoși alături de Ilene Cosânzene.
Cât a durat această feerie… nu-mi pot da seama, dar ce fantastică poate fi memoria, că abia în momentul când îi aduceați un prietenesc omagiu distinsului prof. dr. Alexandru Bădulesc la cei 85 de ani… mi-am dat seama că sunteți în fața mea și nu ne despart „anii” de care am amintit, ci ne unesc idealuri și dragostea de muzică și frumos, prilej deosebit ca să vă spun: ”Zână bună, fiți mândră și fericită, fiindcă multe generații de studenți au să vă fie recunoscătoare, așa cum noi, toți românii, vă prețuim și vă admirăm!”

Cu deosebit respect și admirație,
Scriitor-compozitor Marin Voican-Ghioroiu.

Zamolxis: între legendă şi adevăr istoric

fragment din volumul Pe urmele geto-dacilor, autor Valentin Roman, volum disponibil la comandă on-line, AICI

Locul central în panteonul zeităților traco-dacice este ocupat de Zamolxis (alte forme ale numelui fiind și Salmoxis, Zamolxis, Samolxis etc.). Porphyrios, încercând să explice etimologia numelui Zamolxis, este de părere că acesta ar proveni de la cuvântul trac zalmos, cu înțelesul de piele sau blană, explicație inspirată, probabil, de legenda potrivit căreia la nașterea sa ar fi fost înfășat într-o blană de urs.

Alte teorii cu privire la înțelesul numelui său pot fi regăsite şi la alţi autori, precum Matthäus Prätorius și Paul Kretschmer, care au avansat ipoteza legăturii dintre numele zeului dac și cuvântul trac zemelen (pământ), idee pornită de la o posibilă confuzie a lui Zamolxis cu zeul lituanian al pământului, Zameluks.

De asemenea, o altă variantă încă discutată ar fi cea a asocierii lui Zamolxis cu o zeitate solară. „Papyrus de Toura”, descoperit în 1941 la Toura, o localitate situată în apropiere de Cairo, menționează numele zeului geto-dac Zamolxis, atribuindu-i o origine scitică, această confuzie fiind întâlnită la mai mulți autori antici.

Hellanicus, contemporan mai tânăr cu Herodot, precizează în lucrarea „Obiceiuri barbare”: „Scitul, fiind robul lui Pitagora, întorcându-se la el în țară, a dat oamenilor învățături cu privire la nemurirea sufletului”.

ARTICOL INTREG

ASOCIATIA VATRA DACIEI

Peltastii traci: unii dintre cei mai mari războinici ai antichităţii

un articol de Valentin Roman

Au rămas în istorie drept printre cei mai vestiţi soldaţi. Erau parte a unor unităţi de infanterie uşoară de elită. Locul de origine al acestor unităţi: TRACIA. Numele acestor războinici: PELTASTI. Din momentul în care tracii au intrat în contact cu vecinii lor de la sud, grecii, au schimbat modul de desfăşurare a luptelor până în plină epocă romană.

În ceea ce priveşte arta războiului, tracii sud-dunăreni au adoptat unele tactici de luptă de la miceneieni, adaptându-le propriei culturi. Rezultatul acestei mixturi stă la baza unor strategii care va face din traci războinici cunoscuţi în lumea antică europeană.

Capacitatea de luptă a tracilor a fost recunoscută, de pildă, de perşii ahemenizi, încă de la primele întâlniri dintre aceste două culturi, în Bithynia (Anatolia, Turcia de azi). Iniţial aliaţi ai perşilor în campaniile lor europene, tracii întorc armele împotriva acestora în secolul V î.Hr. Un moment rămas în istorie este acela al distrugerii de către peltastii traci a unei întregi armate persane comandate de Mardonius (care este rănit cu această ocazie) în timpul evacuării persane din Grecia.Ca efect, ia naştere cel mai puternic regat trac al antichităţii: statul Odrys.

Tot în aceste vremuri, atenienii îşi îndreaptă politica de colonizare către valea râului Strymon, ocupată de neamuri tracice, care exploatau de secole întregi resursele minerale abundente aici, cum ar fi minele de aur de pe muntele Pangeu, controlate de tracii edoni.

Tracii odrisi vor fi cei care vor pune capăt campaniilor de colonizare ale atenienilor, distrugând nu mai puţin de 9 expediţii militare trimise de Atena împotriva lor. Noul raport de forţe face din odrisi cel mai puternic neam din zonă, coloniile greceşti de pe ţărmul tracic al Egeei fiind forţate să le plătească tribut acestora.

Grecii au sesizat eficacitatea unităţilor de peltasti traci şi vor copia tehnica de luptă a acestora, armamentul şi vestimentaţia, iar unităţile greceşti inspirate din tradiţia tracă vor scrie istorie pe câmpurile de luptă, mai ales sub comanda lui Filip al II-lea şi Alexandru, cei mai mari regi ai Macedoniei.

În perioada târzie a regatului Odrys, tracii şi grecii vor deveni aliaţi, aceştia din urmă beneficiind de spijinul militar al peltastilor traci într-o serie de conflicte militare. De precizat că Alexandru cel Mare,aşa cum relevă autorii antici, a inclus în armata un număr însemnat de peltasti de origine tracă, unităţi care au avut un rol decisiv în campania dusă de regele macedonean împotriva perşilor.

Peltastii sunt cei care s-au împotrivit şi campaniilor de cucerire a Traciei declanşate de romani. Abia în anul 46 forţele imepriale vor reuşi să înfrângă rezistenţa acestora şi să transforme Tracia în provincie romană. Dar unităţile de peltasti vor fi regăsite, mai târziu, în rândul trupelor romane, un semn că liderii militari ai Romei au sesizat eficienţa acestora.

ARTICOL INTREG

ASOCIATIA VATRA DACIEI

O RAZĂ DE SOARE COPIILOR CU NEVOI SPECIALE

Aprilie 1, 2014 de la 7pm până la 9pm, sala „Ioan Dalles”

… Ce fiinţă de pe acest pământ poate fi mai gigaşă decât un copil, al cărui zâmbet este mai cald decât lumina soarelui, iar în ochişorii lui se oglindeşte universal iubirii neţărmurite la care… orice mamă, tată, frăţior, surioară, oameni de bine (cu suflet nobil),li se  topeşte inima de dor şi admiraţie, iar efortul pe care-l depun în a-i ajuta, îngriji şi păzi de de cele rele, este o binecuvântare de milă şi dragoste a Mântuitorului, a  cărei învăţătură ne îndemană să ne iubim aproapele, pe micuţii noştri îngeri care ne fac viața să aibă frumusețe și sens.
În întâmpinarea programului caritabil „O RAZĂ DE SOARE COPIILOR CU NEVOI SPECIALE” (pentru data de 1 Aprilie, orele 19,00) inițiat de către d-ra Mihaela Flaider și d-na Aurelia Flaider , Asociația „Casa Tuturor” și Universitatea Populară „Ioan Dalles”, soprana Rodica Anghelescu și scriitorul-compozitor Marin Voican Ghioroiu  care va citi din creația sa „Dar de suflet pentru inimile voastre, dragi copii” alături de *tinerii artiști de la Colegiul Național de Muzică

NOTĂ:
Cei care au dragoste pentru acești minunați copii (interpreți de muzică populară și ușoară și la diferite instrumente: chitară, pian, flaut, saxofon)  pot să participe la spectacolul caritabil „O RAZĂ DE SOARE PENTRU COPII CU NEVOI SPECIALE” – costul unui bilet este de 30 lei.

Mai multe detalii şi RSVP pe Cronopedia :

http://lenusa.ning.com/events/event/show?id=5683238%3AEvent%3A471512&xgi=2kIqlNzURcIBkb&xg_source=msg_invite_event

Fenomenul istoric – reversibil sau ireversibil?

„Istoria lumii este tribunalul lumii.”
Friedrich von Schiller

Proverbele sunt vorbe pline de înțelepciune. Ele provin din experiența vieții celor care au existat înaintea noastră și a căror existență s-a înscris în istoria acestei lumi. „Un nebun aruncă o piatră și zece înțelepți se chinuiesc s-o scoată”, este proverbul românesc pe care-l aud tot mai des în ultima vreme. Chiar așa? Multor înțelepți un singur nebun le poate da de furcă? Cert este că fiecare dintre noi simte dezordinea din jurul său, libertatea fără de măsură și de reper, disproporția covârșitoare între cei bogați și cei săraci, mizeria morală care include vicii, păcate și atitudini provocatoare. Ordinea a lăsat demult loc haosului, dar să ajungem până la o gravă turbulență – ea fiind una dintre manifestările haosului – parcă nu ne-am fi așteptat. Există credința unora că s-a pierdut legătura cu dimensiunile mai înalte ale conștiinței, dimensiuni spirituale și, din această cauză s-ar produce o involuare, omul ajungând la o „specie dăunătoare, ce ar putea distruge întregul Univers”. Oare nu mai cunoaștem Calea care trebuie urmată? Un destin neînțeles ne condiționează existența?
Există, totuși, în profunzimea ființei umane dorința de regăsire a adevăratei naturi, de ieșire din visul materiei și de întoarcere la spiritualitate, la divinitatea care veghează și ne îndrumă calea vieții. Dar pentru regăsirea adevăratei Căi, trebuie să ne oprim din drum, să cugetăm, să decelăm între bine și rău și numai apoi să mergem mai departe. Vocea interioară, vocea sinelui trebuie să fie mai puternică ca cea a Egoului. Numai ea ne poate face să cunoaștem Calea ce trebuie urmată. Comparând apoi lumea de ieri cu cea de astăzi, adică reflectând asupra istoriei, am putea, cu ajutorul minții, să alegem, cu o mai mare ușurință, binele pentru lumea în care trăim.
Filozofii români au vorbit mult despre omul a cărui viață se înscrie în istoria lumii. Lucian Blaga (1895-1961), personalitate impunătoare și polivalentă a culturii interbelice, filozof și poet, dramaturg, traducător, spune despre istorie că „este prin excelență o dimensiune a existenței umane. Printre toate ființele singur omul se poate mândri cu o istorie. […] Omul creează istoria… Omul deplin este așadar ființă istorică prin definiție”. Ca atare, istoria rămâne un câmp de manifestare și realizare a posibilităților umane, modul însuși de ființare a omului. Mai mult decât atât, pentru definirea mai completă a istoriei, Lucian Blaga face din ea expresia destinului sisific al existenței umane: „veșnic mutilată, redusă, frânată sau chiar anihilată prin preschimbarea transcendentă, stilistică a Marelui Anonim”. Principala caracteristică a modului blagian de a concepe existența ar fi misterul, ca element fundamental al existenței generate de Marele Anonim, care lucrează în viață și dincolo de viață, omul încercând mereu, dar zadarnic, să reveleze misterul prin plăsmuirile culturii. Nemulțumindu-l teoriile cunoașterii – teorii ale faptului – începând cu Kant, Blaga năzuia spre formularea unui tip de cunoaștere care să cuprindă în obiectivul ei și lumea inepuizabilă a misterelor, pentru a lăsa loc îndoielii și neliniștii, permițând astfel realizarea unor presupuneri. Aceasta, probabil, în scopul previziunii viitorului. Omul, conform gândirii lui, are posibilitatea de a înstăpâni natura prin inteligență, având un orizont larg, orizontul necunoscutului, inexistent la animale, de aceea „Omul trebuie să-și prepare singur armele de apărare și de atac, de care este despuiat și hrana ce nu-i stă în chip natural la dispoziție”. Pentru el, fenomenul istoric este un „fenomen concret cosmic – spațial, numeric singular care poate avea când aspecte ireversibile, când aspecte de repetiție.”
În aceeași idee, filozoful, eseistul Petre Țuțea (1902-1991) afirma: „Sunt două mari discipline guvernate de principiul ireversibilității: termodinamica și istoria”(Se referea la Principiul II al termodinamicii considerat a fi cea mai metafizică dintre legile fizicii, prin faptul că arată direcția spre care merge lumea.) Plastic, Țuțea mai exprima: „Istoria e întemeiată pe conversația dintre Eva și dracul. Așa începe istoria, această rătăcire a omului, ca o damnație…”.
Filozoful, eseistul Constantin Noica (1909-1987) în Jurnalul de idei vorbea despre existența a două procese de conștiință remarcabile pentru viața sufletească a fiecăruia dintre noi: captarea conștiinței negative și a celei pozitive. Cu alte cuvinte, conștientizarea limitelor, descoperirea faptului că nu putem face orice, oricât de lungă ar fi viața noastră, sau cum frumos își încheie poetul latin Vergiliu, Egloga a VIII-a: „Non omnia possumus omnes” – Nu toți putem toate. Această descoperire omul nu o poate face prea curând în viața sa, și uneori chiar niciodată. Celălalt proces ar fi conștientizarea sau descoperirea faptului că, deși nu poți face decât un lucru anumit oricât de lungă ar fi viața, poți totuși face destul, în limitele care-ți sunt prescrise: „Cum îți apare câte o barieră, câte o sentință a destinului, spunându-ți: asta nu e pentru tine, tot așa îți apare câte un îndemn, amintindu-ți: asta e pentru mine…” S-ar înțelege – necesitatea măsurii, simț întâlnit la puțini oameni. Fiindcă nimic omenesc nu ne este interzis, dar trebuie avut un simț al măsurii. Cântarul! Apropo de acest simț al măsurii, amintesc întâlnirea dintre istoricul, politicianul Nicolae Iorga care avea o memorie formidabilă și o folosea în oratoriile sale, și inginerul, omul politic Ion I. C. Brătianu: „Ce pot eu învăța de la un inginer?” „Simțul măsurii, domnule Iorga!” i-ar fi răspuns Brătianu. Ca o observație, toți fanaticii sunt niște exaltați malefici, care nu cunosc măsura, nu acceptă dialogul, părerea altora, ci numai „adevărul” lor.
Filozoful Nae Ionescu (1890-1940) împărțea istoria umană în două mari perioade, una până la Renaștere și cealaltă după Renaștere: „Până la Renaștere omul își cerea scuze în fiecare zi lui Dumnezeu că există, iar după Renaștere Dumnezeu este obligat să ceară omului scuze că există. Chiar dacă istoric această periodizare nu este justă, metafizic este, fiindcă ne revelează drama omului modern supus unui proces de dezdivinizare”. Iată că, în vremurile noastre, acest proces continuă prin încălcarea legilor divine și nu-i împiedică pe fanatici să-și urmeze planul lor diabolic. Așa apar „frustrații planetei”!
Emil Cioran (1911-1995), filozof și scriitor care a dovedit o sinceritate și o luciditate uimitoare, a exprimat, la vremea sa: „Americanii fac greșeli extraordinar de grave, pentru că în primul rând nu știu să mintă; și apoi, ei cred în cuvânt ca într-un lucru sacru, al cărui judecător este poporul. Nu-i văd având vreodată un Talleyrand”. Iată că alții, prin viclenie, profită și încalcă gândirea celor care respectă legile logice. Așa s-o fi scriind istoria? Adevărat că toți trăim sub același soare, dar nu toți avem același orizont! Înainte de a dori să transformăm ceva, să bulversăm echilibrul și așa fragil al lumii, ar trebui să ne cunoaștem, să ne respectăm pe noi înșine dar și pe cei de lângă noi. Înainte de a impune lumii gândirea pe care o ai, întâi cântărește-ți-o pe a ta! Privește-te – n oglindă dimineața și întreabă-te dacă poți vedea în bucata aceea de sticlă argintată, atât de fidelă, chipul pe care ți-l dorești și întreabă-te dacă, vanitatea zărită pe chipul tău nu provoacă altora disprețul, chiar durerea. Căci nebunia va fi suferința aceluia care nu și-a văzut imaginea adevărată în oglindă. Uneori mă întreb dacă s-a construit cumva un zid împotriva înțelegerii semenilor, a iubirii? Dar zidul va fi dărâmat într-o zi, de cei în a căror inimi mai există flacăra iubirii, a toleranței, casa iubirii – casa existenței fiind!
Istoria este laboratorul în care experimentăm viața, obținând rezultate bune sau rele, funcție de gândirea noastră care acționează ca un reactiv, dar poate acționa și ca un catalizator, grăbind o reacție distructivă. Din nașterea și moartea unor perioade ale istoriei, ar fi trebuit să se tragă învățăminte. Există dreptul de a apăra binele dobândit, de a nu rămâne pasivi la distrugerea unui popor, oricât de mic ar fi el din punct de vedere numeric, de dragul intereselor meschine, a poftei expansioniste.
Nu pot uita interesantul roman al scriitorului polonez Jaroslaw Iwaszkiewicz Slavă și fală, citit cu zeci de ani în urmă, din care am reținut strigătul, ca o avertizare: „Omenirea a alunecat pe o pantă funestă!” Și când a fost întrebat ce înseamnă o pantă funestă și dacă se referă la aspectul moral, personajul a explicat: „Nu, câtuși de puțin! Material, cât se poate de material! O pantă vătămătoare omului pe pământ. Întregul efort al cugetului omenesc tinde spre sinucidere.[…] Poate perioada Renașterii și umaniștilor, poate în perioada lui Leonardo Da Vinci a fost cotitura mare a istoriei omenirii, istoria ei frumoasă, crescendo-ul uriaș, consecințele Renașterii? […] Da, știu, acum știu ce fel de sfârșit vom avea!… ca în Biblie, ca în Apocalipsă. În focul general, în dezintegrarea în atomi a tot ce există și în dispersarea atomilor. Înțelegi ce crimă a fost dezintegrarea atomului? Știința a trebuit s-o comită…”
Așa gândea scriitorul în perioada în care a trăit (1894-1980). Iată că acum „panta funestă” privește aspectul moral care se adaugă celui material. Ce-i mai rămâne omului? Care-i este slava, care-i este fala?
Se repetă istoria lumii, nu se repetă? Nu se repetă și uneori se repetă! Este ireversibilă fiindcă vremurile sunt altele, dar uneori se repetă datorită oamenilor care uită relele trecutului și reacționează în același mod greșit, neținând cont de noile condiții ale existenței. Cred că nimeni nu are dreptul să-și bată joc de libera alegere a unui popor care-și dorește independența, democrația și libertatea și a interveni viclean și brusc cu armele. Și mai cred că nimeni nu poate accepta ca Răul să fie prezentat în chip de Bine.

Vavila Popovici – Carolina de Nord

The King of the Absurd Never Dies. Eugene Ionesco – Theater and Portraits. Expoziția este dedicată Zilei Mondiale a Teatrului

ICR New York prezintă în 3 aprilie, de la ora 7 PM, vernisajul expoziției de fotografie The King of the Absurd Never Dies. Eugene Ionesco – Theater and Portraits. Expoziția este dedicată Zilei Mondiale a Teatrului.

Fotografiile-portret semnate de Sorin Radu, sunt făcute în 1978 la o conferinţă şi lansare de carte a Rinocerilor, ţinută de Eugen Ionescu la New York University. Cu prilejul acestei expoziții organizate la ICR New York, publicul american va avea ocazia să vadă, în premieră americană, fotografiile realizate de Sorin Radu in 1978. De asemenea, publicul va putea vedea și imagini din diverse spectacole cu piese ionesciene puse în scenă în Romania și Coreea de Sud. Cele 29 de fotografii din expoziție vor fi însoțite de un slideshow care va prezenta publicului o selecție din vastul portofoliu artistic al lui Sorin Radu. În deschiderea acestei excepționale expoziții de fotografie, ce va fi itinerată în SUA și Canada, va vorbi criticul și istoricul de artă dr. Eduard Andrei, care a completat, de curând, echipa coordonatorilor de proiecte a ICR New York.

Sorin Radu este unul dintre cei mai importanți artiști fotografi din România și cel mai bun fotograf de teatru din România. Considerat un maestru al luminii și umbrei, ”portretistul” Sorin Radu a fotografiat politicieni și președinți, de la Ronald Reagan la Împărăteasa Farah Pahlavi a Iranului, fostul Rege al României, Mihai I, oameni de cultură și personalități, de la Eugen Ionescu la Paul Goma, Radu Aldulescu, Vladimir Orloff, Mariana Nicolescu și Noel Bernard. Artistul Sorin Radu a fotografiat arhitectură (L’Ambasciata D’Italia) și lucrări de artă pentru nenumărate albume. Fără fotografiile lui Sorin Radu, mulți pictori români de mare valoare, din toate generațiile, nu ar fi avut albumele de artă care au pus în valoare lucrările lor. Cel mai spectaculos volum de artă realizat cu fotografiile lui Sorin Radu este “Vlaicu Ionescu – The Artist” de Doina Uricariu, apărut la Universalia Publishers.