Archive for februarie, 2012


În 1976, Bill şi Laurel Cooper şi-au vândut casa şi au plecat pe mare, în aventura vieţii lor. Au văzut 45 de ţări şi au străbătut peste 160.000 de kilometri.

În ultimii aproape 40 de ani, doi britanici au dus o viaţă la care mulţi doar pot visa. La bordul bărcii lor, Bill (83 de ani) şi Laurel Cooper (82 de ani) au vizitat 45 de ţări din toată lumea, au străbătut şapte mări, Oceanul Atlantic şi  35.000 de kilometri de-a lungul Europei şi Statelor Unite ale Americii.  Călătoriile lor au însumat 161.000 de kilometri, adică ar fi putut înconjura lumea de patru ori, după cum relatează presa britanică.

Ei şi-au pornit călătoria în 1976, când nici nu împliniseră 50 de ani. Şi-au vândut casa din Blightly cu puţin peste 50.000 de euro, şi-au lăsat în urmă proprietăţile şi copiii care deja porniseră pe propriul lor drum în viaţă şi au plecat pe mare.

Decizia lor i-a şocat pe toţi apropiaţii, pentru că cei doi aveau o viaţă îndestulătoare, plină de satisfacţii. Bill, un fost locotonent-comandor în Marina britanică a lucrat la o firmă de brokeraj, apoi ca şi consilier la primărie, în timp ce Laurel stătea acasă pentru a-i creşte pe cei doi copii, Shelley şi Benedick, acum în vârstă de 60, respectiv 57 de ani. La un moment dat, Bill, sătul de munca de birou, i-a spus soţiei că s-a săturat şi că nu mai vrea să lucreze niciodată.

Cinci ani de pregătiri

La început, Laurel nu a fost de acord. Era obişnuită cu confortul casei sale, cu viaţa de orăşel de provincie pe care o ducea. Totuşi, femeia a acceptat dorinţa soţului şi împreună cu acesta au lucrat timp de cinci ani să-şi termine iahtul pe care-l cumpăraseră în urmă cu ceva timp.

Când ambarcaţiunea a fost dotată cu o baie şi o bucătărie pe placul lui Laurel, englezoaica a acceptat să plece în aventura vieţii lor. „Nu aveam rate la bancă, iar faptul că scăpasem de orice proprietate ne-a dat un sentiment neobişnuit, dar grozav de libertate. A fost o povară pe care nu am ştiut că am dus-o decât după ce am scăpat de ea”, a explicat femeia pentru un cotidian britanic.

Evident, timpul petrecut împreună le-a testat la maximum căsnicia. Viaţa doar în doi, pe mare, nu a fost uşoară, dar i-a ajutat să înţeleagă cât de puternică este dragostea lor. „Am avut parte de o viaţă extraordinară, am fost binecuvântaţi, fericiţi şi ne-am bucurat unul de celălalt”, a spus Laurel, care se gândeşte acum să scrie o carte despre aventura trăită împreună cu soţul ei.

Amintirile lor se leagă de nenumărate seri de vară în Mediterană şi Caraibe, dar şi de furtuni cu valuri uriaşe sau intersectări bizare cu o parte a flotei americane.

S-au întreţinut din pensia pe care Bill o are ca fost angajat al Marinei Regale. Din păcate, vârsta a venit cu prea multe probleme de sănătate, iar acum cei doi au decis să se retragă pe uscat. Pentru prima dată în aproape 40 de ani, ei au acum o adresă poştală, un telefon fix şi învaţă ce este conexiunea la internet.

„Faptul că scăpasem de proprietăţi ne-a dat un sentiment de libertate. A fost o povară pe care nici nu ştiam că o avem. „

Laurel Cooper

Ramona Dragomir, Adevarul.ro

Românca Maria Lucia Hohan s-a numărat printre designerii preferați de vedete la Oscarurile din acest an. După Diane Lineker, o altă actriță a îmbrăcat creația româncei. Este vorba despre frumoasa Maria Menounos, care a pășit pe covorul roșu într-o superbă rochie verde-pal.

Senzuală și provocatoare, Maria Menounos a arătat superb într-o rochie verde-pal, diafană și vaporoasă, semnată Maria Lucia Hohan. Frumoasa actriță a fost una dintre aparițiile cele mai apreciate de pe covorul roșu, datorită creației româncei noastre, care deja are un nume la Hollywood.

Nu este singura actriță care a îmbrăcat la Oscar o creație a Mariei Lucia Hohan. Și Diane Lineker a purtat o ținută a romîncei, însă a dat-o în bară cu ceea ce a ales să poaret pe dedesubt. adică un sutien secret care … se putea vedea de sub rochie.

Maria Lucia Hohan este deja un designer apreciat de vedetele de peste Ocean. Aceasta a îmbrăcat artiste precum Katherine Heigl, Vanessa Hudgens sau Eva Longoria. Sursa: libertatea.ro

Capitala Ucrainei, Kiev, își va schimba imaginea după proiectul a cinci arhitecți români. Aceștia au câștigat un concurs de proiectare la care au participat peste 800 de echipe. Conceptul propus de ei va proteja flora şi fauna oraşului Kiev. În 15 ani, oraşul va fi de nerecunoscut.

Proiectul tinerilor este unul foarte îndrăzneț. Poduri suspendate, spaţii de agrement între insule şi oraş, plaje impecabile care să concureze cu cele din Miami şi mult spaţiu verde.

Vlad, Alexandru, Rozina, Cristina şi Iulian, tinerii care vor schimba faţa oraşului Kiev, au câştigat multe premii de-a lungul anilor. Nici unul la fel de important ca acesta.

Cea mai importantă schimbare pe care au propus-o arhitecţii a fost crearea unui sistem de transport public pe apă, numit Linia albastră.

Primăria din Kiev a căutat un proiect prin care insulele râului Dnepr să fie conservate, dar să poată fi şi o mare atracţie pentru turişti. Exact asta au reuşit să facă românii care au primit şi un premiu de 20.000 de dolari.

Dana ŢÎRLEA, Foaia Transilvana

Beethoven and Schubert are at the heart of the Spring Festival, which brings together star performers such as Hélène Grimaud, Elisabeth Leonskaja, Hilary Hahn, Viktoria Mullova and Julian Rachlin in Vienna’s Konzerthaus from 2 March. A festival for fans of classical music.

Vienna Philharmonic in the Grand Hall

Ludwig van Beethoven and Franz Schubert worked in Vienna at the transition from classical to romantic music. Their works are interpreted in a refreshingly contemporary way during the Vienna Spring Festival. Les Musiciens du Louvre Grenoble, under the direction of Marc Minkowski, dedicate themselves to all of Schubert’s symphonies. Schubert is also represented in the festival program with the concert performance of his opera „Alfonso and Estrella” and songs. The Belcea Quartet undertakes a high-flying musical tour with a performance of all of Beethoven’s string quartets. Other classical highlights of Beethoven will be played, including the „Eroica”.

High-quality orchestras will be offered, such as the Vienna Philharmonic or the Rotterdam Philharmonic Orchestra, as well as first-class soloists: Viktoria Mullova, Hilary Hahn and Julian Rachlin on the violin, Hélène Grimaud, Elisabeth Leonskaja and Stefan Vladar on the piano, as well as the enchanting voices of Juliane Banse and Michelle Breedt.

A sumptuous offering of chamber music as well as jazz and world music concerts can also be heard as usual in Vienna’s Konzerthaus. The festival is rounded out by film performances with live music and lectures.

This amazing photograph of sailor Alex Thomson walking on the keel of an 8-ton yacht was created with courage rather than Photoshop. It was an ad for fashion house HUGO BOSS, which has sponsored Alex Thomson Racing since 2003. The conditions for the shot had to be just right, and the skipper had to carefully keep the yacht at a 45-degree angle for up to a minute to avoid crushing Thomson and the jet ski driver.

Here’s a behind-the-scenes glimpse at how the image was made:

Michael Zhang,

Salvatorii BGS au mers miercuri, 22 Feb.2012, la Casa de Copii Pinocchio din Sectorul 3 pentru a duce ajutoare. Asociatia BGS pentru situatii de Dezastre si Calamitati a hotarat sa ajute copiii care sunt in plasament acolo cu produse alimentare : faina, malai, orez, ulei, margarina, paste fainoase, cornuri, eugenii, conserve, suc.

 

 

 

Joi, 1 martie, Asociatia „Bucurestiul meu drag” imparte martisoare doamnelor si domnisoarelor care trec, în jurul orelor 18:00, pe la statia de metrou Unirii 1.
Prin aceasta actiune Asociatia „Bucurestiul meu drag” isi propune sa le reaminteasca bucurestenilor specificul sarbatoririi Martisorului, placerea daruirii si de ce nu, memorarea acestui eveniment intr-o fotografie.

Bomboanele sunt oferite de Kraftfoods, martisoarele de F64 – www.f64.ro, iar fotografierea ne este permisa datorita conducerii Metrorex – www.metrorex.ro.

Detalii www.orasul.ro

Va asteptam cu drag,
Andrei Bîrsan
Presedinte Asociatia Bucurestiul meu drag.

Young Professionals Club are placerea sa va invite la lansarea primei cafenele non-profit din Romania- YPC Cafe. YPC Cafe este un proiect de antreprenoriat social care sustine ONG-urile si proiectele sociale cu impact pozitiv in societate. Misiunea proiectului este sa sustina comunitatea sa faca diferenta.

Conferinta de lansare va avea loc joi, 1 martie 2012 la ora 17.00. Adresa este: str. Crisana nr.21, sector 1, Bucuresti. Dupa conferinta de presa, invitatii vor putea socializa la un cocktail. Va rugam sa confirmati participarea la e-mail: office@youngprofessionals.ro sau la numarul de telefon: 0743.121.339.

In continuare lansarea se face intocmai ca-n povesti, vreme de trei zile si trei nopti. Iata ce ti-am pregatit pentru Vineri, Sambata si Duminica!

Vineri, 2 Martie incepand cu orele 22 :00, te invitam sa ne cunoatem la Welcoming Party. Ne deschidem bratele cu o atmosfera prietenoasa pentru oameni veseli si optimisti care stiu ce inseamna sa petreci pana incep sa zambeasca primele raze de soare.

Sambata, 3 Martie, iti dam ocazia sa fii pentru o seara in pielea starului tau preferat. Te asteptam la HollyWood Star Party de la ora 22:00, unde dress code-ul is a must! Cel mai inspirat costum va fi premiat! Detalii la http://www.ypccafe.ro/event/hollywood-star-party/.

Duminica, 4 Martie, de la ora 18.00 ne relaxam si ne delectam cu muzica buna in compania celor mai placute tinere voci ale momentului. Detalii la http://www.ypccafe.ro/event/seara-tinerelor-talente/.

Gasesti intregul progam de activitati pe site-ul YPC Cafe http://www.ypccafe.ro/calendar/.

Pentru detalii sau intrebari ne gasesti la office@youngprofessionals.ro sau la 0743.121.339.

Ia-ti prietenii si vino la week-endul de lansare al YPC cafe!!

Sub sloganul „Push the button, change the world!” competitia ofera studentilor resurse financiare, oportunitatea de a participa la workshop-uri tematice si suport pentru implementarea ulterioara a ideilor propuse. De la reducerea saraciei, sanatate, educatie, mediu, dezvoltare comunitara pana la tehnologii de informare si de comunicare, drepturile omului, egalitatea de sanse, studentii – organizati in echipe de maxim 5 persoane – isi pot alege orice tema pentru a dezvolta o idee de afacere sociala, atata timp cat ea este relevanta pentru comunitatea in care se doreste implementarea.

Inovatia si impactul social sunt ingrediente cheie pentru un proiect de antreprenoriat social de succes. Organizatia roPot organizeaza prima editie a Social Impact Award – o competitie de idei inovative de antreprenoriat social adresata tuturor studentilor din Romania. Scopul proiectului este de a incuraja tinerii sa se implice si sa dezvolte proiecte care, dincolo de obtinerea unui profit, au in vedere impactul pozitiv pentru societate.

Dincolo de suportul financiar pentru castigatori, Social Impact Award ofera tuturor studentilor sansa de a  participa la workshop-uri de informare sustinute de experti in domeniu.

Workshop-urile vor avea loc in Bucuresti, Cluj si Iasi, iar participarea este gratuita.

Informatii detaliate despre programul workshop-urilor, invitati dar si inscriere sunt disponibile pe website-ul competitiei: http://socialimpactaward.ro

Sursa: Euroactiv.ro

Deschiderea oficială a Campionatelor Nationale Universitare va avea loc luni, 5 martie, de la ora 14 la Arena de Baschet. Cu mare fast, invitaţii de seamă – persoane importante, şi spui cine:Cătălin Baba – Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului; Carmen Tocală – Preşedinte al Federaţiei Române de Baschet; Jean Vlădoiu – Ambasador al Federaţiei Române de Fotbal pentru Student Sport; Sorin Moldovan – Vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret; şi Ambasadori pentru Student Sport: Stelea, Ganea, Prunea, Virgil Căruţaşu, Claudiu Fometescu, Gabriela Szabo – vor încuraja echipele şi vor oferi frânturi din experienţa lor glorioasă, vor împărţi autografe şi vor da startul celei mai mari competiţii sportive pentru studenţi. Pe ritmuri dansante şi bastoane de majorete, jocurile FIFA 2012, tricourile semnate, mingile de baschet şi fotbal, echipamentele sportive aşteaptă să le iei în camera ta de cămin. Urmează-ne pe facebook.com/StudentSport!

Datorită deschiderii totale a Federaţiei Române de Baschet, a Federaţiei Române a Sportului Şcolar şi Universitar – Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului –, sprijinului partenerilor şi organizaţiilor studenţeşti, Student Cup doreşte să redefinească identitatea sportivă naţională, să redescopere valorile şi spiritul de competitivitate prin practicarea baschetului, să creeze un spaţiu social pentru studenţii ce provin din ramuri de învăţământ diferite, zone geografie diferite, culturi diferite, universităti diferite, să reînvie mişcarea sportivă pe care Daciada a reprezentat-o, să creeze un spaţiu al dezbaterilor sportive, sănătate, voie bună, distracţie, să strângă sub aceeaşi umbrelă studenţi, ministere, cadre didactice, spectatori, jurnalişti, fotografi, finanţatori, organizatori, să reprezinte o platformă de selecţie a tinerilor pentru echipele profesioniste de baschet, să ofere jucători pentru echipa naţională de baschet care va reprezenta România la Jocurile Olimpice din 2020, să dezvolte spiritul de apartenenţă la o anumită universitate, să promoveze egalitatea între sexe.