Capitala Ucrainei, Kiev, își va schimba imaginea după proiectul a cinci arhitecți români. Aceștia au câștigat un concurs de proiectare la care au participat peste 800 de echipe. Conceptul propus de ei va proteja flora şi fauna oraşului Kiev. În 15 ani, oraşul va fi de nerecunoscut.

Proiectul tinerilor este unul foarte îndrăzneț. Poduri suspendate, spaţii de agrement între insule şi oraş, plaje impecabile care să concureze cu cele din Miami şi mult spaţiu verde.

Vlad, Alexandru, Rozina, Cristina şi Iulian, tinerii care vor schimba faţa oraşului Kiev, au câştigat multe premii de-a lungul anilor. Nici unul la fel de important ca acesta.

Cea mai importantă schimbare pe care au propus-o arhitecţii a fost crearea unui sistem de transport public pe apă, numit Linia albastră.

Primăria din Kiev a căutat un proiect prin care insulele râului Dnepr să fie conservate, dar să poată fi şi o mare atracţie pentru turişti. Exact asta au reuşit să facă românii care au primit şi un premiu de 20.000 de dolari.

Dana ŢÎRLEA, Foaia Transilvana