Archive for mai, 2014


mic_D90_20140529_3082-300x199Cu o mică întârziere, care nu a ţinut de voinţa noastră şi a apărut strict din pricina vremii ploioase din ultima vreme, pe 29 mai 2014, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, prin Platforma Arheoinvest, în colaborare cu asociația noastră, Vatra Daciei, au început etapa a doua de realizare a diagnosticului arheologic, prin realizarea de prospecţiuni magnetometrice şi electro-magnetice în situl cucutenian din punctul Dăiceni II, aflat pe terasa pârâului Dăiceni, la sud de satul Hândrești, jud. Iași.

Pentru realizarea prospecțiunilor, specialiștii de la Platforma Arheoinvest utilizează două echipamente performante: un magnetometru cu vapori de cesiu, G858, și un aparat GPR (radar de penetrare a solului), capabil să detecteze anomalii arheologice până la o adâncime de 20 de metri. Avantajul utilizării unor astfel de instrumente de detectare a anomaliilor rezultate în urma activității antropice constă în posibilitatea de a cunoaşte ce se află în anumite zone, fără ca respectivul spaţiu să fie distrus prin săpare.

ARTICOL INTREG

VATRA DACIEI

10363577_567944463323892_1287602611727222304_nPentru prima data, Ziua Universala a Iei la Fribourg , in Elvetia. Un eveniment initiat si organizat de Alexandra Pogancean.

Pour la première fois on fête la blouse roumaine à Fribourg.

Les dimanches et les jours fériés les roumains portaient à l’église leurs plus beaux costumes, conçus au sein de la famille, pas pour les étaler mais plutôt parce qu’ils croyaient qu’à ces occasions les cieux s’ouvraient et le monde invisible se confondait avec le monde visible et les esprits du bien et du mal devenaient libres. Le costume était pour eux le symbole de la protection divine.

Prenez vos costumes nationaux ou vos chemises paysannes et célébrons ensemble ce symbole de la culture et de la spiritualité roumaine!

10:00 Messe
12:30 Apéro, séance photo
https://www.facebook.com/events/591564490942795/

Muzeul Național de Istorie a României este partener al evenimentului cultural Ghidușii Muzeelor,  organizat de Garmy Kids Grădiniță și Afterschool, alături de alte trei mari muzee din București, și anume Muzeul Național ,,George Enescu”, Muzeul Național al Literaturii Române și Muzeul Național al Pompierilor – Foișorul de Foc.

Afis Ghidusii muzeelor 1 iunie 2014Copiii care vor fi ghizi pentru o zi, au participat în prealabil la o serie de cursuri interactive descoperind secretele meseriei unui ghid de muzeu și au învățat cum să devină la rândul lor îndrumători, în Weekendul Ghidușilor care va avea loc în perioada 31 mai 1 iunie a.c.

Ziua dedicată Muzeului Național de Istorie a României din Calea Victoriei nr.12,  este chiar 1 iunie – Ziua Internațională a Copilului. Folosindu-și cunoștințele deprinse, copiii își vor pune ecusoanele de ghiduși și îi vor așteapta cuminți și cu emoție, pe vizitatori, pentru a-i conduce în lumea fascinantă a istoriei. Părinții, bunicii, profesorii, prietenii și toți cei care doresc sunt așteptați în intervalul orar 11.00 – 15.00, de micii ghiduși care le vor prezenta, cu bucuria și inocența copilăriei, expozițiile muzeului.

 

10413316_714152845295124_4709151675604418501_nSaviana Stănescu va participa la Book Expo America cu cinci titluri: “The New York Plays” (NoPassport Press), “Aliens with Extraordinary Skills” (Samuel French), “Diary of a Clone” (traducere de Adam Sorkin, Editura Spuyten Duyvil), “Google Me” (engleză, Editura Vinea) și “Proscrisa” (antologie în limba română, Editura Vinea).
Târgul de carte Book Expo America va avea loc la Javits Center, în perioada 28-31 mai 2014. B.E.A este cel mai important târg de carte din spaţiul nord-american la care România participă pentru prima dată anul acesta.

Roşia, primul sat din România care s-a alăturat iniţiativei comunităţii La blouse roumaine in 2013, sărbătoreşte şi in acest an ZIUA UNIVERSALĂ A IEI.
Un eveniment creat de doamna învăţătoare Corina Popescu.
https://www.facebook.com/events/701871859874486/

sibiu

Primul oras de pe continentul american! MONTREAL, locul unde Nadia a schimbat istoria olimpica, obtinand primul PERFECT 10.

ZIUA UNIVERSALA A IEI, MONTREAL, CANADA
Un eveniment independent initiat de Sabina Bogdan Lamontagne.
https://www.facebook.com/events/669339866471447/669379219800845/?notif_t=plan_mall_activity

montreal

24 IUNIE 2014,ora 19:00 la Turnul Alb.tesalonikiUn eveniment initiat de Drd. Elena Roxana Asandoae (Universitatea Aristotel, Facultatea de Filosofie, Departamentul de Arheologie, Thessaloniki) si Asociația Românilor din Thessaloniki „Carpatia”.

24 Ιουνίου 2014 – Παγκόσμια γιορτή του ρομανικού παραδοσιακού πουκάμισο («ΙΕ»), για ΙΙη χρονιά.
Όλοι είναι καλεσμένοι στο Λευκό Πύργο στις 24 Ιούνιου 2013, στις 7:00 μμ για να γιορτάζουμε την παγκόσμια μέρα του παραδοσιακού ρουμάνικου πουκάμισο.
The Universal Day of “IA” (the Romanian Blouse), II-nd Edition – Meeting at White Tower at 7:00 PM on 24th of June. All Romanians and fans of the Romanian Blouse are invited to celebrate with us.

https://www.facebook.com/events/1385017401787379/?ref_dashboard_filter=upcoming&source=1#

 

afisFIFEZlatnaIIOrganizatorii celei de-a doua ediţii a Festivalului Internaţional de Film Etnografic (FIFE) Zlatna au plăcerea să vă aducă la cunoştinţă numele artiştilor şi al ansamblurilor folclorice care vor susţine recitaluri, în perioada 6-8 iunie 2014.

• Orchestra Casei de Cultură „Horea Popescu” Zlatna, condusă de Nică Porcar
• Căluşarii de la Valea Mică
• Căluşarii de la Trâmpoiele
• Ansamblul de dansuri „Ampellum” al Casei de Cultură „Horea Popescu” Zlatna
• Ansamblul de dansuri „Mugurelu’” din Feneş
• Copiii de la grădiniţa „Peştişorul de Aur” din Zlatna
• Ansamblul folcloric din Ocna Mureş

Solişti: Marinela Baba, Felicia Bălşan, Ovidiu Bibolar, Ionel Brătean, Ioana Clonţa-Palcău, Mihaela Gherman, Roxana Hendrea, Delia Irimie, Aurelian Plăcintă, Paştiu Scrobote şi Mircea Tîrziu

Recitaluri speciale:
• vineri, 6 iunie – Mariana Deac
• sâmbătă, 7 iunie – Sava Negrean Brudaşcu
• duminică, 8 iunie – Ionuţ Fulea
http://www.etnofilmzlatna.ro

1 IUNIE PENTRU AMARA

expert-inDuminică, 1 iunie 2014, Primăria Orașului Amara în parteneriat cu Asociația Expert-in vă invită să luaţi parte la programul Centrului de Tineret Amara, cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului.
Evenimentul va debuta la ora 11:00, în faţa Primăriei Amara, cu o Cafenea publică, prilej cu care sunt asteptaţi tinerii din oraşul Amara, pentru a-şi exprima opiniile la o ceaşcă de ceai alături de autorităţile locale. La aceaşi oră, cei mici sunt aşteptaţi în cladirea Casei de cultură, unde va rula special pentru ei un desen animat. Programul va continua cu Vânătoare de comori (treasure hunt), care va avea startul din faţa Primăriei Amara la ora 13:00.
Începând cu ora 15:00, cetăţenii oraşului sunt aşteptaţi cu mic, cu mare la prezentarea atelierului de improvizaţie, susţinut de tinerii Centrului de TINERET Amara, care vor avea ca invitaţi trupa Backstage Boys.
Scopul evenimentului de a face cunoscute atelierele Centrului de TINERET Amara, dar si de a sărbători împreună, copii, tineri, părinţi şi autorităţi publice locale într-un cadru nonformal, Ziua copilului, a copilului din fiecare dintre noi!
Pentru mai multe detalii, persoana de contact: Alexandra Matei, tel. 0727193692.

Alin Potinche
Președinte Expert-in

http://www.facebook.com/Expert-in
E-mail: asociatiaexpertin@gmail.com
Tel: 0722610853

afis conferintaArmenii reprezintă o componentă insignifiantă a populaţiei Bucureştiului de astăzi. În ciuda acestui aspect, amprenta lor culturală în spaţiul urban este de necontestat. Prezenţa armenilor în Capitală datează de aproape cinci secole. Poposirea lor în spaţiul românesc şi, implicit în Bucureşti, se leagă de ceea ce ştiu să facă mai bine, anume comerţ. În decursul celor mai bine de cinci sute de ani petrecuţi aici, comunitatea armenească a avut parte de un trai oscilant. La începuturi, din cauza religiei practicate, armenii au avut parte de ostilitate din partea bisericii şi a bucureştenilor, motiv pentru care au fost nevoiţi să trăiască segregaţi în afara oraşului. Secolul XVII aduce modificări substanţiale în privinţa locuirii, oraşul sporind ca suprafaţă a încorporat mahalaua armenească în el. Asimilarea armenilor s-a făcut lent prin concesii religioase şi căsătorii mixte, iar aprecierea de care se bucură armenii în prezent reprezintă o compensaţie temporală a segregării de altădată.

Prezintă Viorel Mionel, doctor în geografie, titlu acordat de Facultatea de Geografie a Universităţii din Bucureşti şi, totodată, lector la Facultatea de Comerţ din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE). Dintre materiile predate la facultăţi din cadrul ASE merită amintite: geografia economică mondială, geopolitica şi geografia socială (la programul postuniversitar de Economie Socială). Este coautor al lucrărilor Methodology of Interdisciplinary Studies in the Area of Social Sciences (2010, TISCASS, Ruse, Bulgaria), România aşa cum este (2012, Editura ASE) şi autor al lucrărilor Segregarea urbană: separaţi dar împreună (2012, Editura Universitară) şi România ghetourilor urbane: spaţiul vicios al marginalizării, sărăciei şi stigmatului. Activitatea profesională esta întregită de cele peste 20 de articole ştiinţifice publicate în reviste de specialitate dintre care merită amintite: „The Socio-Spatial Dimension of the Bucharest Ghettos” (Transylvanian Review of Administrative Sciences, 2011), „Pata care devine din ce în ce mai vizibilă. Cazul segregării etnice din ghetoul Pata Rât, Cluj-Napoca” (Sfera Politicii, 2012), „Romania of the Urban Ghettos – Favourite Space for the Amasses of Social Supported Persons” (Journal of Social Economy, 2012) şi „Ghetourile urbane şi alegerile electorale. De ce sunt importante ghetourile pentru oamenii politici?” (Sfera Politicii, 2012). La cele de mai sus se adaugă o serie de comunicări ştiinţifice (în ţară şi străinătate), conferiţe publice şi emisiuni radio.

Intrarea 7 lei. În preţ este inclusă vizitarea expoziţiei permanente.

Următoare conferinţe vor fi:

05.06.2014 „Bucureştiul arhitectului Cristofi P. Cerchez” cu Oana Marinache

12.06.2014 „Militantismul pro sau contra patrimoniului” cu Adrian Crăciunescu

19.06.2014 „Retorica adulterului” cu Sebastian Grama