Teodor Maghiar, primul rector al Universității din Oradea, a încetat din viață
Din această zi de toamnă – 28 septembrie 2012 aţi plecat să vă odihniţi puţin, fiindcă eraţi sătul de prea multe şi puţin ostenit, iar noi nu putem decât, măcar acum, să fim absolut de acord cu domnia voastră, toţi, la unison!… V-a chemat Dumnezeu puţin la El să vă împărtăşiţi de o voroavă binecuvântată şi de un taifas duhovnicesc, fără nici un fel de stări conflictuale ori tensionate, şi asta fiindcă L-aţi iubit enorm de mult şi L-aţi slujit, cu toată fidelitatea, loialitatea şi credincioşia toată viaţa!… Altfel spus, Dumnezeu Preabunul V-a chemat la El, acolo, unde nu este nici durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit!… Cu alte cuvinte, aţi plecat de la moarte la Viaţă, de la pământ la Cer!…
În altă ordine de idei, în momentul în care am aflat de naşterea dumneavoastră cea veşnică, m-am gândit şi hotărât să vă adresez aceste mulţumiri, simple şi sincere, cuprins fiind de vii şi adânci emoţii, din cauza recunoştinţei şi a preţuirii ce v-o port în chip neîncetat, pentru tot ce aţi făcut pentru mine personal, pentru universitatea orădeană – care este ctitoria dumneavoastră şi de care (sau la care) mă mândresc cu faptul că am învăţat şi eu, pentru judeţul şi oraşul nostru, pentru Biserica noastră strămoşească, pentru învăţământul universitar românesc, pentru ştiinţa şi cercetarea românească, pentru atâţia mii şi mii de oameni – studenţi şi cadre didactice, într-un cuvânt pentru noi toţi!…
Cugetând acum, în aceste clipe, la activitatea şi la personalitatea domniei voastre foarte complexă şi foarte completă, mă gândesc la darul omului providenţial cu care v-a înzestrat Creatorul şi Stăpânul nostru al tuturor – Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos – pe Care dumneavoastră L-aţi cinstiţi cu toată sinceritatea, dragostea şi abnegaţia!…
În aceste împrejurări şi momente, m-aş bucura să ştiu, Mult Stimate Domnule Rector, că atât contemporanii cât şi posteritatea vă vor acorda, totdeauna, cinstea, recunoştinţa şi preţuirea cuvenită pentru tot ce aţi făcut, pentru ceea ce sunteţi şi însemnaţi (sau ar trebui să însemnaţi) dumneavoastră în conştiinţa şi în memoria noastră colectivă, care, mă rog lui Dumnezeu să nu fie alterată şi o spun aceasta cu mare înfrigurare fiindcă, din păcate, noi cam avem „darul” acesta de a ne uita binefăcătorii şi înaintaşii noştri dar încerc, totuşi, să–mi fac un act de încurajare şi de optimism şi să cred că ori de câte ori va fi pomenit numele Teodor Maghiar va fi pronunţat cu veneraţie şi respect pentru tot binele pe care dumneavoastră l-aţi făcut atâtor oameni şi care fapte, fiţi sigur că sunt consemnate de către Dumnezeu în Împărăţia Sa cea cerească şi veşnică de care, ne rugăm Lui, să aveţi parte!…
Aşadar, fiţi încredinţat, Domnule Rector Teodor Maghiar, că sunt foarte mulţi oameni de rând, credincioşi şi slujitori ai altarelor care se roagă Bunului Dumnezeu, să vă dăruiască acolo, unde aţi plecat, mai linişte şi pace în suflet, mai multă bucurie sufletească, cerească şi duhovnicească, decât aţi avut aici pe pământ, şi să vă răsplătească pentru faptul că i-aţi făcut pe ei sau pe copiii lor oameni cu şcoală şi cu studii înalte, încheiate – lucru care nu poate fi uitat în istoria acestor locuri – marcate de prezenţa şi activitatea dumeavoastră atât de prodigioasă şi care s-a desfăşurat pe parcursul atâtor ani, bogaţi, îmbelşugaţi şi rodnici!…
Eu personal, mă simt foarte împlinit şi onorat pentru faptul că am avut fericitul prilej şi marea şansă de vă întâlni şi cunoaşte, mulţumindu-vă în mod sincer şi solemn pentru tot, având convingerea şi nădejdea că vom şti cu toţii pe mai departe, să ne cinstim înaintaşii, potrivit meritelor şi vredniciilor fiecăruia, cu toate că în aceste vremuri, preţuim mai mult pe alţii de oriunde şi de aiurea, căci ni se par a fi mai exotici, mai spectaculoşi, mai senzaţionali!… Însă, rămânem convinşi de faptul că ce este nobil rămâne iar ce este ieftin, apune!…
Mult Stimate Domnule Rector, acum, în încheierea acestor modeste dar sincere rânduri, adresate domniei voastre, vreau să vă mai rog doar un singur lucru: să ne iertaţi pe toţi, pentru tot şi pentru toate, să priviţi de Acolo, de Sus, cu multă detaşare şi umor la toate netrebniciile şi nevredniciile acestei lumi, să vă întâlniţi cu soţia dumneavoastră – Doamna Maria şi să vă bucuraţi amândoi, de răsplătirile şi binecuvântările Celui de Sus, pe care, sunt convins,că le veţi primi cu toată nobleţea şi generozitatea, după cum, nobil, generos şi atât de frumos a fost şi sufletul domniei voastre!…
Dumnezeu să vă ierte şi să vă odihnească,de toată corvoadă şi osteneala acestei vieţi şi lumi! Veşnică să vă fie amintirea şi pomenirea! Amin!
Cu aleasă preţuire şi deosebită recunoştinţă, Drd. Stelian Gomboş
Cea de-a 16-a edtitie a Festivalului Internaţional de Film Documentar de Artă, Ecologie şi Turism “Document.Art.”a avut loc in acest weekend la Pitesti. 18 regizori si producatori din 10 tari, au participat la finala competitiei. Marele premiu a fost acordat filmului „Kusturica, baiatul rau al balkanilor” in regia lui Georgi Toshev si Yavor Vesselinov din Bulgaria.
Clubul Presei Transatlantice 