Archive for septembrie, 2012


Cea de-a 16-a edtitie a Festivalului Internaţional de Film Documentar de Artă, Ecologie şi Turism “Document.Art.”a avut loc in acest weekend la Pitesti. 18 regizori si producatori din 10 tari, au participat la finala competitiei. Marele premiu a fost acordat filmului „Kusturica, baiatul rau al balkanilor” in regia lui Georgi Toshev si  Yavor Vesselinov din Bulgaria.

Evenimentul se află în calendarul Organizaţiei Mondiale a Turismului (UNWTO) pe luna septembrie şi este  promovat de site-urile CIFFT, Britfilms, ITCO.

Festivalul s-a desfasurat in sala Bibliotecii Judetene „Dinicu Golescu” si au fost vizionate 63 de filme ramase in competitie, din Austria, Anglia, Bulgaria, Elvetia, Portugalia, Rusia, Serbia, Spania. Preşedintele juriului a fost cunoscutul istoric şi critic de film Călin Căliman. Nicolae Luca, membru UCIN,  este fondatorul si organizatorul din 1994 pana in prezent al „Document.Art.” – primul Festival Internaţional al Filmului de Artă, Ecologie şi Turism organizat vreodată în România.

La toate cele 15 ediţii derulate până în prezent au fost înscrise şi vizionate peste 1.200 de filme din 97 de ţări. Anul acesta s-au înscris 115 pelicule din 30 de ţări.

Ca evenimente conexe, anul acesta au fost proiectate filmele „Căltorie in Palestina”, realizat de carturarul şi diplomatul Marcu Beza, în anul 1934, si filmului artistic italian „Il sangue dei vinti” („Sangele celor invinsi”), regia Michele Soavi, in prezenta actritei de film, de origine romana, Alina Nedelea.

„Un film este un izvor pietrificat al gândirii. Un film reînvie fapte neînsufleţite. Un film permite cuiva să dea aparenţa realităţii la ceea ce este ireal”
Jean Cocteau

Linia Verde Anticenzură

0800-823.698

08008-CENZURA

Ofensiva Generozităţii lansează Linia Verde Anticenzură. Ai fost vreodată cenzurat? Cunoşti un caz recent de cenzură, sabotaj sau interdicție în cultură? Sună şi semnalează-l la numărul gratuit 0800-823.698 (08008-CENZURA) sau pe www.AntiCenzura.ro până pe 20 octombrie 2012.

În România, cenzura în artă nu e un delict condamnat prin lege, nici nu e considerată un lucru grav, este rareori semnalată public și niciodată taxată. Încălcarea libertăţii de exprimare nu e un lucru nou în spaţiul social și cultural românesc, înainte și după 1989. Oprimarea, sub orice formă, a libertății de expresie artistică duce la încetățenirea tabuurilor, la înregimentare ideologică și la crize grave de imaginație.

Atacul gusturilor încetăţenite a fost dintotdeauna motor al schimbării!

Artiştii trebuie să-şi continue ofensiva asupra noilor teritorii şi tabuuri!

Lasă-ne povestea ta la 0800-823.698 (08008-CENZURA). Va fi inclusă într-o instalaţie itinerantă pe care o vom expune în fața instituțiilor culturale dominante din România între octombrie și noiembrie 2012. Poţi trimiteţi imagini lămuritoare şi alte detalii la adresa linia@anticenzura.ro sau pe pagina

Semnalează, informează, combate!

Organizator: Ofensiva Generozităţii

Proiect finanţat de: Administraţia Fondului Cultural Naţional

Parteneri: Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC), Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică București (UNATC), Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, Teatrul Dramatic ‘Fani Tardini’ Galați, Atelier 35

Artiști implicați: Ioana Păun, Alexandru Berceanu, Cristian Neagoe, Xandra Popescu, Larisa Crunțeanu, Sorina Vasilescu, Andrei Cozlac, Doru Moraru

Cu sprijinul: Coaliţiei Sectorului Cultural Independent, Active Watch, Cărtureşti, Street Delivery

Parteneri media: Şapte Seri, Radio Guerrilla, Radio România Cultural, RFI, Tataia, Decât O Revistă, Kamikaze, BeWhere, VICE, Zeppelin, CriticAtac, VoxPublica, veiozaarte, Modernism.ro, sub25.ro

08008-CENZURA E UN NUMĂR DE TELEFON GRATUIT.

ANTICENZURA.ro E UN SITE CU MĂRTURIILE VOASTRE.

Contact:

Ioana Păun (coordonator proiect) – 0740 473 143 – ioana.paun@anticenzura.ro

Cristian Neagoe (PR) – 0728 987 982 – cristi.neagoe@anticenzura.ro

Teodor Maghiar, primul rector al Universității din Oradea, a încetat din viață

Din această zi de toamnă – 28 septembrie 2012 aţi plecat să vă odihniţi puţin, fiindcă eraţi sătul de prea multe şi puţin ostenit, iar noi nu putem decât, măcar acum, să fim absolut de acord cu domnia voastră, toţi, la unison!… V-a chemat Dumnezeu puţin la El să vă împărtăşiţi de o voroavă binecuvântată şi de un taifas duhovnicesc, fără nici un fel de stări conflictuale ori tensionate, şi asta fiindcă L-aţi iubit enorm de mult şi L-aţi slujit, cu toată fidelitatea, loialitatea şi credincioşia toată viaţa!… Altfel spus, Dumnezeu Preabunul V-a chemat la El, acolo, unde nu este nici durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit!… Cu alte cuvinte, aţi plecat de la moarte la Viaţă, de la pământ la Cer!…

În altă ordine de idei, în momentul în care am aflat de naşterea dumneavoastră cea veşnică, m-am gândit şi hotărât să vă adresez aceste mulţumiri, simple şi sincere, cuprins fiind de vii şi adânci emoţii, din cauza recunoştinţei şi a preţuirii ce v-o port în chip neîncetat, pentru tot ce aţi făcut pentru mine personal, pentru universitatea orădeană – care este ctitoria dumneavoastră şi de care (sau la care) mă mândresc cu faptul că am învăţat şi eu, pentru judeţul şi oraşul nostru, pentru Biserica noastră strămoşească, pentru învăţământul universitar românesc, pentru ştiinţa şi cercetarea românească, pentru atâţia mii şi mii de oameni – studenţi şi cadre didactice, într-un cuvânt pentru noi toţi!…

            Cugetând acum, în aceste clipe, la activitatea şi la personalitatea domniei voastre foarte complexă şi foarte completă, mă gândesc la darul omului providenţial cu care v-a înzestrat Creatorul şi Stăpânul nostru al tuturor – Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos – pe Care dumneavoastră L-aţi cinstiţi cu toată sinceritatea, dragostea şi abnegaţia!…

            În aceste împrejurări şi momente, m-aş bucura să ştiu, Mult Stimate Domnule Rector, că atât contemporanii cât şi posteritatea vă vor acorda, totdeauna, cinstea, recunoştinţa şi preţuirea cuvenită pentru tot ce aţi făcut, pentru ceea ce sunteţi şi însemnaţi (sau ar trebui să însemnaţi) dumneavoastră în conştiinţa şi în memoria noastră colectivă, care, mă rog lui Dumnezeu să nu fie alterată şi o spun aceasta cu mare înfrigurare fiindcă, din păcate, noi cam avem „darul” acesta de a ne uita binefăcătorii şi înaintaşii noştri dar încerc, totuşi, să–mi fac un act de încurajare şi de optimism şi să cred că ori de câte ori va fi pomenit numele Teodor Maghiar va fi pronunţat cu veneraţie şi respect pentru tot binele pe care dumneavoastră l-aţi făcut atâtor oameni şi care fapte, fiţi sigur că sunt consemnate de către Dumnezeu în Împărăţia Sa cea cerească şi veşnică de care, ne rugăm Lui, să aveţi parte!…

            Aşadar, fiţi încredinţat, Domnule Rector Teodor Maghiar, că sunt foarte mulţi oameni de rând, credincioşi şi slujitori ai altarelor care se roagă Bunului Dumnezeu, să vă dăruiască acolo, unde aţi plecat, mai linişte şi pace în suflet, mai multă bucurie sufletească, cerească şi duhovnicească, decât aţi avut aici pe pământ, şi să vă răsplătească pentru faptul că i-aţi făcut pe ei sau pe copiii lor oameni cu şcoală şi cu studii înalte, încheiate – lucru care nu poate fi uitat în istoria acestor locuri – marcate de prezenţa şi activitatea dumeavoastră atât de prodigioasă şi care s-a desfăşurat pe parcursul atâtor ani, bogaţi, îmbelşugaţi şi rodnici!…

            Eu personal, mă simt foarte împlinit şi onorat pentru faptul că am avut fericitul prilej şi marea şansă de vă întâlni şi cunoaşte, mulţumindu-vă în mod sincer şi solemn pentru tot, având convingerea şi nădejdea că vom şti cu toţii pe mai departe, să ne cinstim înaintaşii, potrivit meritelor şi vredniciilor fiecăruia, cu toate că în aceste vremuri, preţuim mai mult pe alţii de oriunde şi de aiurea, căci ni se par a fi mai exotici, mai spectaculoşi, mai senzaţionali!… Însă, rămânem convinşi de faptul că ce este nobil rămâne iar ce este ieftin, apune!…

            Mult Stimate Domnule Rector, acum, în încheierea acestor modeste dar sincere rânduri, adresate domniei voastre, vreau să vă mai rog doar un singur lucru: să ne iertaţi pe toţi, pentru tot şi pentru toate, să priviţi de Acolo, de Sus, cu multă detaşare şi umor la toate netrebniciile şi nevredniciile acestei lumi, să vă întâlniţi cu soţia dumneavoastră – Doamna Maria şi să vă bucuraţi amândoi, de răsplătirile şi binecuvântările Celui de Sus, pe care, sunt convins,că le veţi primi cu toată nobleţea şi generozitatea, după cum, nobil, generos şi atât de frumos a fost şi sufletul domniei voastre!…

 Dumnezeu să vă ierte şi să vă odihnească,de toată corvoadă şi osteneala acestei vieţi şi lumi! Veşnică să vă fie amintirea şi pomenirea! Amin!

 Cu aleasă  preţuire şi deosebită recunoştinţă, Drd. Stelian Gomboş

How digitisation has changed news organisations in a multiplatform world.

In 2007 I published ‘A Model for the 21st Century Newsroom’, a series of models exploring how journalism might be organised to best play to the strengths of the world that we were now operating in. The physical limitations of traditional newsgathering, production and distribution were now being overcome by digital equivalents. The production line model that had dictated news production for a century was meeting a networked mode of operation where anyone could take on editorial and distribution roles.

There were, it seemed, countless opportunities to do journalism in a different way – but very little time, or resources, to find out which ones were most effective. There was a danger that instead of using these opportunities to tackle journalism’s problems, established news organisations would instead tack them onto existing production processes – and be overtaken by online-only start-ups in the process.

The 21st Century Newsroom, and its accompanying diagram the News Diamond, was adopted and adapted by a number of news organisations in the UK and around the world. Meanwhile, technology, user behaviour, newsroom culture and the commercial context continued to change.

Thanks to the support of the BBC College of Journalism, this report revisits the Model for the 21st Century Newsroom in the light of those developments and the growing experiences of those organisations and individuals dealing with them. What emerges is a picture both of increasing formalisation of production processes and the emergence of entirely new fields of operation. From the rise of the liveblog and explainer, to the future of database-driven apps and increasingly organised content, the picture continues to change in surprising ways.

by Paul Bradshaw

Romania devine prima tara din UE ca palmares la acest concurs!

Romania a ocupat primul loc in UE la Olimpiada Internationala de Informatica de anul acesta. Elevii romani au castigat trei medalii de aur si una de bronz, au declarat pentru HotNews.ro organizatorii olimpiadei. Adrian Budau, Alexandru Gavrila (Liceul International de Informatica Bucuresti) si Darius Buhai (Colegiul National „Liviu Rebreanu” din Bistrita), au obtinut medalii de aur, iar bronzul a fost castigat de Stefan Voroneanu (Colegiul National „I.L.Caragiale” din Ploiesti).

Olimpiada Internationala de Informatica se desfasoara in Italia, in perioada 23-30 septembrie. Probele de concurs s-au terminat pe 28 septembrie, la olimpiada participand 304 concurenti din 76 de tari. Prima Olimpiada Internationala de Informatica s-a desfasurat in 1989 in Bulgaria.

Primul loc in lume la Olimpiada Internationala de Informatica 2012 a fost castigat de Johnny Ho din Statele Unite ale Americii. Acesta a obtinut punctajul maxim posibil la toate probele pe care le-a sustinut in cadrul olimpiadei. Locul al doilea a fost ocupat de Gennady Korotkevich din Belarus, iar locul al treilea din punct de vedere al punctajului a fost obtinut de Yuzhou Gu din China.

Din lotul Romaniei, cel mai mare punctaj a fost obtinut de Adrian Budau care in clasamentul total este pe pozitia 7.

sursa:hotnews.ro

Curtea Veche Publishing a lansat vineri, 28 septembrie, în Sala Lapidarium a Muzeului Naţional de Istorie volumul „Maşinile Regelui” de ASR Principele Radu al României. Lansarea a sărbătorit o pasiune de peste opt decenii a Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României – automobilul – şi a avut loc în prezenţa Alteţelor Sale Regale Principesa Margareta, Principele Radu si Printul Nicoale.

Cu numeroase imagini inedite din arhiva personală a Casei Regale, însoțite de explicații ce depăşesc simplele detalii tehnice şi pătrund în viaţa membrilor Familiei Regale, „Mașinile Regelui” este un volum de colecție și un deliciu pentru cunoscători. Cartea-album, apărută în condiţii grafice de excepţie, prezintă automobilele de epocă pe care Majestatea Sa le-a condus de-a lungul timpului, dar şi pasiunea sa pentru avioane.

„Legătura dintre Rege și mașini este unul dintre cele mai spectaculoase aspecte din biografia Majestății Sale. Peste opt decenii de performanță la volan, de fidelitate și admirație față de motoare, de extraordinară dexteritate în domeniul tehnologiei auto.

Astăzi, după optzeci și cinci de ani de condus, Regele se urcă la volan cu aceeași siguranță discretă, cu o plăcere sfioasă, cu o robustețe ușor de remarcat. Tratează mașina cu respect, cu atenție, are un anume fel profund de a «simți» motorul, pe care îl ascultă cu sufletul și cu mintea. Automobilul pe care îl conduce, ca și traficul auto și celelalte mașini de pe șosea, sunt tratate de Rege tot atât de frumos și de respectuos pe cât sunt tratați oamenii pe care îi întâlnește zi de zi.

La 25 octombrie 2011, Regele a inaugurat Muzeul Regal a Automobilului de la Săvârșin. Dacă garajul regal de la Săvârșin este o ctitorie a dragostei Majestății Sale pentru mașini, acest volum dorește să fie o ilustrare a relației dintre Rege și automobile și avioane.”

(Alteța Sa Regală Principele Radu de România).

Albumul „Mașinile Regelui” continuă seria volumelor dedicate Familiei Regale începută de Curtea Veche Publishing anul trecut.  După volumele  „Carte Regală de bucate”„Anul Regelui”,„Muzica Regelui”„Poveștile Reginei Maria”, și „Jubileul Regelui”, „Mașinile Regelui” reprezintă un omagiu adus unei pasiuni regale, automobilul.

Volumul este disponibil în librării şi pe site-ul www.curteaveche.ro la preţul de 39, respectiv 33 lei.

imagini din timpul lansarii (foto Madalina Corina Diaconu)

Avem plăcerea de a vă invita sâmbătă 6 octombrie 2012, orele 18, la vernisajul expoziției “Tea, Cofee & ART”. Vernisajul va face parte din cadrul Festivalului “Tea & Coffe” iar locația expoziției va fi Bell’Agio Casa din strada Uranus-Calea Rahovei nr. 157 D, sector 5, București.

Perioada expoziției   5-7 octombrie 2012

Obiceiul vietii cosmopolite a Orientului si Occidentului Europei, si nu numai, servirea ceaiului sau a cafelei creaza un prilej de intalnire intre rude, sau pur si simplu intre prieteni, dar pe langa aceste simple intalniri, cele doua licori fascineaza omenirea prin gustul si efectele terapeutice, incantandu-i in acelasi timp pe artistii vizuali dornici sa descopere noi procedee tehnice.
Festivalul ”Tea & Coffee” reuneste pe simeze creativitatea, profesionalismul si calitatea artei romanesti contemporane. In acest an pasii Fortunei se indreapta spre tinerii studenti si absolventi ai Universitatilor de Arte, dar si spre cei care participa in mod constant la crearea unei vieti cultural-artistice a capitalei, dand un suflu nou si in acelasi timp original unei lumi prea ancorate in viteza cotidianului.
Cristina-Mihaela Radulescu, Alina Manole, Cosmin Matei, Andreea Dosinescu, Rares Kerekes, Laura Mihalca, Ana Andronic, Razvan Stanciu, Cristian Crestincov si Petre-Emanuel Ghergu, artistii vizuali cu participari constante la expozitii de grup si expozitii personale, prezenti in acest an la Festivalul ”Tea & Coffee”, creaza cu maxim profesionalism si daruire un mod de viata propice artei de buna calitate.

Cristina-Mihaela Radulescu propune subiecte pretext mereu actuale, legate de viata si framantarile omului din secolul XXI. Imbinand tehnica picturii in ulei cu stapanirea cromaticii, artista trece de la idei la concretizarea lor prin intermediul formelor si a compozitiilor plastice creand lucrari echilibrate si pline de originalitate.
Alina Manole, fiind un artist vizual complet si complex, cu un discurs plastic coerent si constant, uimeste publicul prin aparitia si stapanirea unui stil propiu, inconfundabil, dominat de experienta vasta in domeniul graphic design-ului si al picturii de sevalet. Compozitiile echilibrate si armonioase sunt supuse tuselor gestuale si elementelor de limbaj plastic oferind artei contemporane romanesti originalitate si spontaneitate.
Cosmin Matei tanar grafician cu o bogata experienta pe simezele bucurestene, aduce in prim plan opera danteniana ”Divina comedie”, transpusa, de aceasta data, in modernitate. Gravurile sale ofera publicului o perspectiva ampla a ”Infernului” – una dintre cele trei parti ale operei ”Divina comedie”. Compozitiile clare, echilibrate, completate de textul unor canturi din opera, si subliniate de cromatica – artistul folosind non culoarea negru si culoarea rosu – pe un fundal ce intra intr-un puternic contrast, aduc lucrarilor sale o nota de originalitate, creand, astfel, dintr-un subiect abordat de catre artisti celebrii, unul unic si actual.
Andreea Dosinescu, desi formata ca grafician, demonstreaza atat stapanirea limbajului graficii, cat si stapanirea picturii de sevalet. Lucrarile sale sunt rezultatul unui echilibru intre stiinta desenului – specifica artelor grafice – si cea a culorii – specifica mai ales picturii de sevalet.
Rares Kerekes Artistul vizual prezent atat pe simezele bucurestene, cat si pe cele din zona Ardealului si chiar din afara tarii, abordeaza subiecte pretext mult indragite de iubitorii artei vizuale. Peisajele, naturile statice, florile sau personajele sunt trecute prin creuzetul analitic al artistului, fiind transpuse prin tehnica picturii in ulei, cu ajutorul cutitului de paleta, in compozitii armonioase si pline de unicitate, creandu-i un stil propriu si rafinat.
Laura Mihalca Scenografia compozitiilor sale demonstreaza o dominare a principiilor compozitionale si a elementelor de limbaj plastic, juxtapuse unei indemanari de ordin tehnic. Astfel, lucrarile Laurei Mihalca aduc o muzicalitate originala spatiului plasticii contemporane.
Ana Andronic Intre decorativ si pictural, persoanejele Anei Andronic fac parte din galeria oamenilor liberi, descatusati de orice stari inhibitoare. De la realizarea volumelor, pana la grafismul desenului, artista aduce drept dovada buna sa pregatire in domeniul artelor vizuale. Corpul uman demonstreaza un intens studiu anatomic, care ulterior este trecut prin spiritul analitic al Anei, ajungand, la final, in lucrarea sa o interpretare plina de originalitate.

Razvan Stanciu Artist cu o bogata experienta pe simeze, Razvan Stanciu exceleaza atat in arta peisajului, cat mai ales in portretistica. Figurile sale, fie ele ale oamenilor obisnuiti, fie a celebritatilor aduc o pleiada de stari sufletesti. La acestea contribuie intr-un mod ”sonor” armonia cromatica. O intreaga alchimie a spatiului plastic, original si echilibrat, este pusa in slujba omului si a artistului vizual Razvan Stanciu.
Cristian Crestincov Tanarul sculptor abordeaza lumea formelor dintr-o noua perspectiva. Atat ca executie cat si ca tehnica, lucrarile sale sunt pline de eleganta. O eleganta subliniata de elansarea ”siluetelor” compozitionale. Patina este juxtapusa armonios unor culori solare, pline de simbolism, fiind o cheie a portativului muzical al artei sculpturii, arta atat de draga lui Cristian Crestincov.
Petre-Emanuel Ghergu este intr-o continua cautare, o neliniste a unor idei profunde ce fac trimiteri clare spre simbolismul teologico-filosofic. Personajele sunt exemple ale metamorfozarilor sufletului si ale umanizarii unor stari interioare. Cromatica vine mereu in sprijinul lucarilor sale, accentuand simbolismul.

Iata, deci o pleiada de artisti contemporani care doresc, prin ceea ce realizeaza pe plan artistic, sa aduca o noua speranta artei contemporane, afectata de multe ori de problemele de ordin istoric social si nu in ultimul rand ce cele de ordin economic. Intr-o astfel de perioada, tulbure, cei 10 tineri demonstreaza ca profesionalismul in artele vizuale este inca viu, ducand lucrarile lor pe treptele cele mai inalte ale creatiei.

Drd. Petre-Emanuel Ghergu

Fotograful Cătălin Fudulu va vernisa în spațiul expozițional al magazinului F64, vineri, 5 octombrie 2012, orele 19.00, expoziția Gesturi cotidiene, care reprezintă o selecție din fotografiile de stradă realizate autor.

Cătălin Fudulu este unul dintre membrii fondatori ai Fotoclubului Clar de București și membru creator consacrat al AAFR, având  peste 100 de lucrări acceptate și premiate la Saloanele Naționale și Internaționale de Artă Fotografică, organizate sub egida FIAP, cel mai important premiu fiind o medalie de argint FIAP, obținută în anul 2011, la Salonul internațional de fotografie de serie de la Sofia (Bulgaria).

A participat până în prezent la 30 expoziții de grup în Europa și SUA, iar în luna noiembrie a.c. va primi titlul de AFIAP – Artist al Federației Internaționale de Artă  Fotografică –

Expoziția cuprinde 30 de imagini la formatul 40×60 cm, reprezentând o incursiune în gesturile și reacțiile de zi cu zi ale persoanelor care interacționează în mediul cotidian.

Ieri seara (26 septembrie) in Chicago a avut loc un concert extraordinar de muzica traditionala romaneasca interpretata de celebra Fanfara Ciocarlia. Cateva sute de persoane, in mare parte romani dar si americani, au umplut sala de la Chicago Winery din downtown Chicago, locul unde s-a desfasurat concertul. Acesta face parte dintr-un turneu  ce s-a desfasurat in SUA si Canada. Am reusit sa stau de vorba si sa fac un interviu in exclusivitate cu Henry Ernst si Oprica Ivancea, managerul si respectiv unul din membri grupului.

Marian Petruta

http://rousa.blogspot.ro

 

RoArt va invita la primul concert de anvergura sustinut de o trupa romaneasca pana in prezent la Bruxelles.

Va amintiti de piese precum “Cerul“, “De la rusi“, “Mi-ai luat inima“, “Pentru tine” sau “Tu ma poti schimba“? Veti avea acum ocazia sa le fredonati impreuna cu Trupa Proconsul, pe 19 octombrie anul acesta, la Bruxelles, Bozar / Palais Des Beaux Arts

Detalii si bilete pot fi gasite http://www.bozar.be!

http://www.facebook.com/events/138655826258007/permalink/160278804095709/