Archive for Octombrie, 2016


 

HipTrip Travel Film Festival a avut loc anul acesta în perioada 27-30 octombrie, la Cinema Union și Cinemateca Eforie din București. Peste 20 de filme din toate colțurile lumii, majoritatea în premieră în România, au fost prezentate publicului iubitor de călătorii și cinema.
Festivalul a debutat joi, 27 octombrie, cu filmul El Clasico, propunerea Irakului pentru Premiile Oscar în 2017.

Filmele HipTrip2016 au așteaptat deopotrivă călători curajoși, exploratori, amatori de antropologie, copii (de toate vârstele), pasionați de filme de călătorie și cinefili doritori să vadă filme bune, premiate și aplaudate în festivaluri internaționale importante.

Festivalul a strâns la Cinema Eforie  o sală plină, unde nu aveai loc să arunci un ac, oameni dornici de călătorii vizuale și speranțe artistice…..

El Clasico a cules multe aprecieri, povestea fraților care visează să ajungă la ajunga la meciul barcelona-real madrid  și să îl cunoască pe Ronaldo fiind mai mult decât o poveste. Mai precis, Alan și Shirwan, doi frați cu nanism, trăiesc într-un orășel kurd izolat, din Irak. Alan visează să întemeieze o familie alături de iubita sa, Gona, dar tatăl fetei se opune vehement. Știind că tatăl Gonei este suporter înfocat al echipei de fotbal Real Madrid, Alan și Shirwan se aventurează într-o călătorie primejdioasă către Spania, unde speră să-l întâlnească pe Cristiano Ronaldo și să-i dăruiască o pereche de ghete de fotbal făcută de ei.

Și povestea din spatele filmului este deosebită: premii la festivaluri  (cum ar fi
Traverse City Film Festival 2016) și doi protagoniști – respectiv frații din film, care nu au mai fost în fața camerei până la începutul acestei producții și nici într-o sală de cinema. Mai mult: filmările s-au desfășurat la Bagdad, în zone de conflict, su durat două săptămâni și a fost foarte riscant, dar s-a filmat acolo pentru a se da poveștii autenticitate.

Mihaela Cazan

Anunțuri
My friend Christopher, after 16 years…
                                         Prietenul meu Christopher, după 16 ani…
    A fost o vreme când lucram pentru primul săptămânal economic românesc publicat în engleză după 1989. Am făcut atunci un interviu cu un om de afaceri extraordinar, Christopher, care locuia în Texas. I-am trimis ziarul cu interviul publicat  şi el a apreciat acest lucru şi astfel am  devenit prieteni. There was a time when I was working for the first Romanian economic weekly published in English after 1989. I have done an interview with an extraordinary businessman, Christopher, who lived in Texas. I have sent to him  the published interview and he appreciated it and so we become friends.
     Au trecut de atunci 16 ani, Christopher a venit din nou în Bucureşti, am discutat cu el despre planurile mele  (în care am inclus-o şi pe Greta, viitoarea mea soţie , căreia i-am povestit  totul despre tragedia noastră de familie, din 2006, când Livia , prima mea soţie, a murit la câţiva ani după o operaţie de cancer la sân), iar el mi-a povestit despre familia sa, despre soţía sa şi  despre băieţi săi (eu i-am vorbit despre Mihai, fiul meu, care acum este în Elveţia, unde a fost şi el un timp).  16 years have gone, Christopher has come back in Bucharest again, we have talked about my plans (Greta , my future wife, is included, I have told to her everything about our family tragedy from 2006, when Livia, my first wife died,…some years after a breast cancer surgery), he has told me about his family about his wife and his sons (I have told to him about my son, Mihai, which now lives in Switzerland , where he has spent some time, too).
    Am descoperit că, deşi vieţile noastre curg pe două continente diferite, există multe lucruri care ne apropie  şi că trecerea timpului nu poate despărţi cu adevărat doi prieteni. Sper ca într-o zi să pot lua chitara şi, împreună cu Greta, să  cântăm împreună familiei lui Christopher  o compoziţia a mea dedicata statului Texas şi lui Christopher, ‘SWEET SWEET TEXAS’
     We have found that our lives have many things in common, although we live within two different continents, but there are many similar things and time can not split the real friendship. I hope to be able to take my guitar one day and, together with Greta, to sing togethert to the Christopher’s family my composition dedicated to  Texas  and to Christopher, ‘SWEET SWEET TEXAS’.  
                                     ’Hey hey, Sweet Texas  /Hei hei, dulce Texas  /
                                      You are the land of gold beam.  /Tu eşti pământul  rayei de aur –   
                                      Hey hey, Sweet Texas,    / Hei hei, dulce Texas /
                                       I’ll travel to you in a dream.     / Voi călători spre tine într-un vis. /                                    
                                                                          https://youtu.be/fQv2Npthcfs
Ioan Iacob
O oarecare agitație mediatică a produs faptul că Bob Dylan nu a răspuns în nici un fel acordării Premiului Nobel pentru „crearea unor noi expresii poetice in marea traditie a cantecului american”. Acum , în sfârșit, lumină: Dylan a declarat că acceptă  
premiul, iar intr-un interviu pentru cotidianul britanic The Telegraph afirmă că va participa la ceremonia de inmanare a premiilor Nobel din decembrie daca va putea.
   Îmi place să cred că Dylan va putea participa la ceremonia respectivă, doar că va avea o singură “nerespectare a protocolului” : în loc să scoată o foaie de hârtie (pe care să fie scris un discurs) și să îl citească, va merge la microfon, își va aranja microfonul și chitara și va începe să cânte…BLOWING IN THE WIND.
                                                                           Ioan Iacob

 

Este duminica, aflu de la Radio Romania ca „Siera Nevada”, filmul regizat de Cristi Puiu, a câştigat două premii la Festivalul de Film de la Chicago (distincţia pentru cel mai bun film şi premiul pentru cel mai bun regizor).
         Este duminica, sunt racit si voi merge sa mananc o supa calda, privesc la televizor numeroase stiri, una este despre o romanca ce a fost vanduta de tatal ei, pe cand avea doi ani, unor straini pentru un casetofon. Daniela a crescut, este stabilita in Italia, a venit sa-si vada tatal si locurile natale. Spera ca data viitoare sa ajunga la Sighetul Marmatiei, la mormantul mamei.
         Este duminica, un post TV anunta stiri senzationale…
         Mananc o supa calda si ma retrag…Adorm tarziu si, in vis, imi apare Sierra Nevada si stirea ca un Oscar se indreapta implacabil spre acest film.
Ioan Iacob
        Urmăresc o știre la televizor, despre o școală din județul Vaslui, care după 10 ani încă nu este terminată de reparat. Mă gândesc ca în 10 ani multți elevi au terminat cursurile (cum au putut), s-au făcut oameni mari, au poate acum joburile lor (din care, evident, nu vor putea contribui la repararea școlii). Dar am reținut exclamarea unui om întrebat de reporterul TV despre situația școlii…Cu năduf acesta spunea: „ Chiar sa nu fie în țara asta două milioane și ceva de lei să se termine reparația școlii?” 
Îmi pun și eu întrebarea de ce, când sunt rugate de presă să dea un răspuns de ce se tot amână terminarea reparațiilor școlii din Fâstîci autoritățile se…fâstâcesc.
                                                                                                    Ioan Iacob  

 

Am urmarit – pe un post de televiziune –  relatarea despre moartea, la 94 de ani, a Seniorului liberal Radu Câmpeanu (fost președint al Tineretului Universitar Național Liberal și conducătorul comitetului studențesc de organizare a ultimei mari manifestări anticomuniste de la 8 noiembrie 1945 — inițiată și condusă de studenți). Am reținut determinarea sa în organizarea acelui eveniment, știut fiind că tinerețea este o vârstă a idealurilor , dar și a încrâncenării în urmărirea acestor idealuri.
     Primele impresii despre Radu Câmpeanu sunt legate  de participarea sa la campania pentru  prezidențialele din 1990, iar amintirile de atunci (impregnate mai ales de timbrul sobru și răspicat al vocii sale) mi-au generat mai degrabă o viziune întunecată asupra acestui politician (care, după revenirea în țară, a reînființat Partidul Național Liberal /PNL/, a fost ales secretar general al acestei formațiuni politice, în perioada martie 1990 – februarie 1993 a fost președinte al PNL, iar între februarie și mai 1990 a fost vicepreședinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională /CPUN/). Timbrul vocii sale arăta o încredere de neclintit în ceea ce afirma și în ideologia sa politică  (poate că această determinare nu l-a făcut prea simpatizat de către tinerii care erau sătui de “rigiditatea ideologică și propagandistică” a „iepocii de aur”), dar cert este că Radu Câmpeanu a fost o personalitate de prim rang pe scena politică a acestei țări.
    După ce plecasem de la Agenția de presă AGERPRES (într-o perioadă în care se numea ROMPRES), unde lucrasem ca redactor de știri externe, o fostă colegă de agenție ne-a spus (era pe vremea când Livia, fosta mea soție, încă mai trăia) să mergem cu toții la o reuniune de toamnă organizată la un conac al familiei Câmpeanu.  Cu ocazia acelui prim drum la  “reuniunea de toamnă de la conacul familiei Câmpeanu” am fost prezentat Seniorului și am schimbat câteva gânduri, legate mai ales de atmosfera extrem de plăcută și de ospitalitatea gazdelor. Radu Câmpeanu nu mi s-a mai părut atât de “întunecat“ (cu atât mai mult cu cât timbrul vocii sale se schimbase, devenise unul extrem de plăcut și domnia sa, în calitate de gazdă, arăta atenția cuvenită fiecărui oaspete și găsea pentru fiecare câteva cuvinte care să fie „de neuitat” în peisajul acela mirific de toamnă românească).
    Anul următor, când am primit din nou – prin fosta colegă de la AGERPRES – invitația de a participa la “reuniunea de toamnă de la conacul familiei Câmpeanu“, eram deja “cunoștințe vechi“ și tocmai de aceea am vrut să fac o surpriză frumoasă și am adus cu mine chitara.  Marea surpriză (“surpriză la surpriză “) a fost că la aceasta a doua “reuniune de toamnă”la care participam l-am reîntâlnit pe George Stanca (pe care nu-l mai văzusem din 1975, de pe vremea Cenaclului FLACĂRA; atunci când Cenaclul venise la Fîgăraș, unde eram profesor stagiar de limba engleză și înființasem Grupul folk SOLARIS, George Stanca fusese desemnat să ne asculte pentru a vedea dacă merităm să ne producem la manifestarea de la Făgăraș din seara respectivă ; eu pregătisem cu Grupul folk SOLARIS un IMN SOARELUI /în grupul de elevi erau Monica, Geta, Ovidiu /cânta la clarinet/, Gabi /cânta la acordeon/, alți elevi care constituiau corul, iar eu îi acompaniam la chitară/, totul dura vreo zece minute, dar George Stanca și-a dat seama imediat cu cine are de-a face și a spus – după ce a ascultat un minut – “Este în regulă, veți cânta diseară.”    „Dar nu ați ascultat până la sfârșit…” (am insistat noi) , însă George Stanca a spus că nu este nevoie, se lămurise deja și această „radiografiere rapidă” a muzicii folk realizate de SOLARIS m-a determinat să-i port un respect și o prețuire pentru profesionalismul său toată viața. Iată că viața era plină de surprize, afară poate că Seniorul și unii din colegii și prietenii săi purtau discuții politice, noi, în interiorul acelui vechi conac luminat de aurul gutuilor și al razelor de toamnă făceam cenaclu, cântând împreună cu George Stanca BLOWING IN THE WIND de Bob Dylan, eu cântam fericit la chitară  și de undeva, din grădină, plutea peste noi atmosfera aceea unică și irepetabilă de toamnă românească și, mai presus de toate, politețea și generozitatea desăvârșită a Seniorului în calitate de amfitrion. Dacă ar fi fost să mă înscriu vreodată în PNL, atunci ar fi fost „clipa magică”, atunci, când personalitatea Seniorului părea să ne fi impregnat pe toți cu blândețea și generozitatea specifice doar toamnelor românești.
     L-am revăzut cândva pe Radu Câmpeanu, la o manifestare la care am fost invitat de către organizatori să îmi aduc chitara, ne-am strâns mainile cu căldură și am evocat minunatele „reuniuni de toamnă de la conac”, Seniorul părea cumva puțin obosit (soția sa murise între timp, i-am mărturisit că și soția mea murise în 2006, la câțiva ani după o operație de cancer la sân), i-am spus că dacă mă voi decide să intru în PNL îl voi căuta, a zîmbit înțelegător și mi-a spus că îmi va da tot concursul.
     Nu pot să cred că Seniorul a dispărut, lumina ființei sale va rămâne mereu în amintirea mea și, deși pare ciudat, încă aștept să primesc un telefon de la domnia sa prin care să mă anunțe că sunt invitat să ader la partidul idealurilor sale de tinerețe.
Ioan Iacob
(ar putea fi un text SF pe marginea liberalizarii vizelor pentru Canada )
 
     (acum , când încep să scriu acest text, am în față un pahar cu ceai fierbinte și cîteva pastile pentru oprirea unei tuse rebele, am în minte povestirile unor prieteni care s-au “rebegit” prin Canada și o amintire din 2004, de la granița cu CANADA de la Niagara Falls /Cascada Niagara/…)
    Primul strigăt de victorie, în numele conaționalilor mei, ar fi „Bine că s-a rezolvat, de acum vom putea…”(și corul “doritorilor de călătorii transatlantice fără cozi la ghișeele pentru viză”ar putea triumfa pe două voci:CANADA, VENIM !!!  )
    Șeful statului român a precizat astăzi (potrivit Agerpres)  că se prevede un mecanism de „snap pack”, care stipulează că dacă numărul de imigranți ajunge să fie însemnat, partea canadiană își rezervă dreptul să revină temporar la regimul de vize. „Această clauză de snap pack este valabilă pentru o perioadă de maximum 3 ani, după care nu mai poate fi revocată decât în condițiile generale internaționale această înțelegere”, a precizat Iohannis.
     Stau și mă gândesc ce să caut eu în Canada, că dacă acolo sunt iarna friguri uriașe atunci îmi ajung (ca să „rebegesc” de frig) gerurile mele românești. A, dacă ar fi așa, să călătoresc să îmi revăd colegii de facultate, să imi revăd foștii elevi de la Făgăraș și Bârlad, să îmi revăd foștii studenți sau foștii colegi de liceu, atunci mai că aș trage o fugă în Canada, dar aș dori să revin repede pentru a bea – în anotimpul rece – o cană de vin fiert românesc.
    Am cunoscut câțiva canadieni de origine română care m-au impresionat prin activitatea și realizările lor. Am cunoscut și cîțiva canadieni deosebiți, dar nu m-am gândit niciodată nici să mă stabilesc în Canada, nici să stau la coadă pentru „vize pentru Canada”.
    În 2004, când prietenii mei din Cleveland m-au dus la Cascada Niagara, unul dintre ei a glumit (aflandu-ne noi la granița canadiană a celebrei cascade): „Ai grijă, dacă o iei pe aici s-ar putea să te trezești în Canada…Nouă nu ne-ar face nimic, că suntem americani, dar tu nu ai viză decât pentru Statele Unite, pe tine s-ar putea să te rețină! “
    Mă gîndesc că, începând din 2017, imi va dispărea și mie “complexul de cetățean român pasibil de rătăcire de graniță la Niagara Falls și de intrare „neatent-infracțională” pe teritoriul canadian…
    În orice caz, dacă ar fi după mine, aș “închiria“ Cascada Niagara (cu ambele ei părți, americană și canadiană) și aș aduce acolo pe toți producătorii de vin românesc. După ce superbele jerbe de apă s-ar colora în culoarea roșie a extraordinarelor noastre vinuri românești, i-aș invita pe canadieni și pe americani să…”deguste Niagara noastră românească” și sunt convins că atunci mai toți ar cere…”azil viticol” în România. Dar dacă numărul de “imigranți degustători“ ar ajunge să fie însemnat, mai că aș propune să le dăm și noi un…”snap pack”  de să nu se vadă. De unde proverbul canadian “Cine nu are producători de vinuri românești ar fi bine să-i „azilească”din România în interiorul perioadei de trei ani. Că după aceea…calitatea internațională a vinurilor românești nu mai poate fi revocată decât         
în condițiile în care Niagara ar deveni puțin prea “liberal- românească”la degustat. Ceea ce la Bruxelles ar părea de neconceput…transatlanti(CETA) vorbind.
Ioan Iacob

Text de Daniela Niculete

Începând cu acest an 2016, sculptorul Constantin Brâncuşi este sărbătorit oficial pe data de 19 februarie (140 de ani de la naştere), iar Ziua Brâncuşi este declarată sărbătoare naţională. Cu această ocazie conştientizăm anual puterea creativă şi spiritul artistic de care nu ducem lipsă în România.

Confirmarea se pare ca vine şi din partea curatorului şi istoricului de artă vienez Denise Parizek directoarea galeriei Schleifmühlgasse 12-14 care scrie trei articole, în noul număr tipărit al revistei ARTA, despre artiştii si galeriile de artă contemporană din România care îşi fac tot mai des simţită prezenţa pe scena artei occidentale.

Articolele remarcă numele pictorului Adrian Ghenie şi a grupului NOIMA format din pictori Sorin Scurtulescu, Andrei Rosetti, Ciprian Bodea, Cosmin Frunteş, Dan Gherman. Iar galeriile româneşti care au participat la târgul de artă contemporană din Viena în 2015 sunt prezentate într-un articol separat.

Galeriile care i-au atras atenţia curatoarei Denise Parizek sunt: Galeria Baril din Cluj, Ivan Gallery din Bucureşti, Jecza Gallery din Timişoara, Plan B din Cluj şi Berlin, Galeria Anca Poteraşu din Bucureşti, 418 Gallery din Bucureşti.

Cele trei articole ne confirmă din nou că artiştii enumeraţi mai sus, cu expoziţii realizate la cel mai ridicat nivel, şi galeriile din România prezente la târgul Vienna Contemporary au succes şi o poziţionare tot mai bună în lumea actuală a artei internaţionale.

Astăzi 20 octombrie 2016, la ora 12.00, la Centrul de Presă al Societăţii Române de Radiofuziune, din foaierul Sălii Radio, strada General Berthelot nr. 60–64  a avut loc audiţia spectacolului Alegerea – piesă de teatru într-un act scrisă la Versoix în anul 1960 de Majestăţile lor Regele Mihai I şi Regina Ana. Evenimentul a avut loc în prezenţa Alteţei Sale Regale Pricipesa Maria a României.

Spectacolul se înscrie în programul evenimentelor dedicate aniversării zilei de naştere a Majestăţii Sale Regele Mihai, pe 25 octombrie 2016, zi în care se va difuza, în premieră, la ora 23:05, la Radio România Actualităţi.

Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Ion Andrei Puican. În distribuţie: Ion Caramitru, Victor Rebengiuc, George Mihăiţă, Marius Bodochi, Dorin Andone, Marius Călugăriţa, Marcelo Cobzariu şi Daniela Ioniţă Marcu. Asistenţa tehnică: Mirela Anton şi Monica Wilhelm. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Redactor şi producător: Domnica Ţundrea.

Pentru Teatrul Naţional Radiofonic şi pentru Societatea Română de Radiodifuziune, montarea piesei Alegerea, scrisă de Majestăţile lor Regele Mihai I şi Regina Ana, a reprezentat o importantă datorie etică şi estetică, o continuare firească a parteneriatului istoric şi simbolic dintre Casa Regală şi Radio România, un gest de reverenţă faţă de Familia Regală a României.

Piesa Alegerea constituie o tulburătoare meditaţie despre om, despre spiritul şi pasiunile lui, despre ispitele de tot felul care-l încearcă şi despre locul fiinţei umane în univers. Personajele alegorice rostesc replici filosofice, încărcate de semnificaţii, astfel încât textul devine o confesiune, redactată cu luciditate, sensibilitate şi fină capacitate de sesizare a slăbiciunilor firii omeneşti, dar şi a zonei de lumină care există în fiecare dintre noi.

Contrastul dintre Uşurinţă şi Amar, cele două personaje care caută să-l ispitească pe Om şi să-i canalizeze faptele şi năzuinţele, astfel încât acesta să înfăptuiască o alegere, este pus în pagină cu profunzime, spirit analitic şi fineţe psihologică. Amintita dispută dintre cele două puteri fundamentale ale acestei planete, numită Pământ nu se poate încheia altfel, decât cu ideea că refugiul în credinţă şi în iubire reprezintă unica salvare a fiinţei umane.

Piesa Alegerea a fost publicată în volumul Un război, un exil, o viaţă, povestite de Majestatea Sa Regina Ana a României, scris de Alteţa Sa Regală Principele Radu al României, cu un Cuvânt înainte de Majestatea Sa Regele Mihai I al României (volum apărut în 2000, la Editura Humanitas, reeditat în 2004 şi 2008).

În paginile volumului, Majestatea Sa Regina Ana mărturisea: „În seara aceea am început să ne scriem vieţile: viaţa lui sub comunism, a mea în mijlocul unei lumi frivole. Şi apoi, împreună, am descoperit un personaj comun, prietenul, care venea cu o a treia lume, cu o a treia voce. Cea a curăţeniei, a purităţii. Am continuat să scriem şi replicile veneau, se înşirau în mod firesc pe hârtie. Toată povestea a fost, aşadar, scrisă împreună; ne-am împletit gândurile, ideile, fantezia. Aşa cum o făcusem până atunci în viaţa reală, aşa cum am făcut şi de atunci încoace. Vorbeam, scriam, ne arătam unul altuia ce scrisesem singuri… E curios, scriam amândoi fără să ne putem opri. Am fost inspiraţi!

Am numit piesa Alegerea. Am scris-o întâi în englezeşte, apoi în franţuzeşte şi, peste ani, în româneşte.

Numai că nu reuşeam să-i găsim un sfârşit. Şi asta fiindcă nu ştiam ce răspuns să dăm acestei lumi, cum să contribuim noi înşine la vindecarea rănilor care ne atinseseră şi pe noi. Finalul a venit din sufletul şi mintea amândurora, stând şi reflectând împreună. Soluţia era […] iubirea. Aşa am hotărât şi noi să facem cu personajele şi povestea noastră din piesă: să-i îndreptăm către iubire.”

Adaptarea radiofonică realizată de Ion Andrei Puican păstrează caracterul simbolic şi filosofic al textului dramatic, iar viziunea regizorală amplifică ideile piesei, aşezându-le într-un context sonor sugestiv şi atent alcătuit. Marii actori prezenţi în distribuţia spectacolului radiofonic, prin excepţionala lor capacitate de transfigurare, prin vocile extrem de bine individualizate, reuşesc să redea profunzimea ideilor cuprinse în text, să ni le apropie, să ne îndemne la reflecţie.

Spectacolul radiofonic Alegerea reprezintă un remarcabil act de cultură, de mare profunzime şi intelectualitate şi, totodată, un gest de iubire şi de gratitudine faţă de Famila Regală a României.

Domnica Țundrea

 

Marţi, 18 octombrie 2016, a avut loc la Râşnov ceremonia de deschidere a Centrului de Educaţie Schubz România în prezenta autorităţilor locale, organizaţii ale societăţii civile, administraţia Parcului Naţional Piatra Craiului, companii locale, reprezentanţi ai şcolilor şi universităţilor partenere. De asemenea au fost prezenţi reprezentanţi ai conducerii Deutsche Bundesstiftung Umwelt (DBU) şi Schubz Germania.

SCHUBZ România este o inițiativă a Centrului SCHUBZ Lüneburg din Germania și a Asociației Mioritics din România, finanțat de DBU. Echipa Centrului SCHUBZ România este alcătuită din experţi în domeniul educației ecologice, științelor naturii și al managementului de proiect, motivaţi să lucreze cu copiii şi tinerii pentru a sprijini o schimbare de atitudine şi comportament în societate.

SCHUBZ aduce în România metodele educaţionale interactive şi experienţiale dezvoltate şi testate în Germania şi în alte tări în care contactul cu natura este o parte esenţială a educaţiei pentru toate vârstele (ex.: explorare şi cunoaştere prin sinestezia simţurilor, laboratoare experimentale pentru înţelegerea proceselor naturale şi a celor economice, observaţii dirijate pe teren în cadrul potecilor educaţionale, lecţii deschise desfăşurate în natură, folosirea grădinilor ca material didactic şi spaţiu de învăţare). De asemenea Centrul oferă şi un spaţiu de învăţare prin stagii de practică pentru studenţi şi seminarii de formare în domeniul educaţiei pentru mediu.

În acest context, profesorii din judetul Brașov sunt invitați vineri, 21 octombrie 2016, la simpozionul „Educație pentru dezvoltare durabilă” în corpul K al Universității Transilvania din Brașov, str. N. Bălcescu nr 52. Simpozionul este organizat de Centrul educațional SCHUBZ Râșnov împreună cu Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității Transilvania din Brașov.

De asemenea, părinţii si copiii sunt invitaţi sâmbătă, 22 octombrie 2016, orele 11-16, la Ziua Porţilor Deschise la Centrul de Educaţie SCHUBZ România (strada I.L Caragiale nr. 7 Râşnov). În cadrul evenimentului vor fi organizate prezentări interactive ale programelor educative dezvoltate de Centru: Ateliere interactive, Pădure, Energie, Apă, Păsări, Pâine tradiţională, Plante aromatice.

Partenerii care susţin şi contribuie la dezvoltarea Centrului sunt: Universitatea Leuphana Luneburg (Germania), Universitatea Babeş-Bolyai Cluj, Universitatea Transilvania Braşov, Primăria Oraşului Râşnov, Şcoala Peter Thal, Fundaţia Propark, Asociaţia de Ecoturism din România, Administraţia Parcului Naţional Piatra Craiului, WWF România.

Pentru mai multe informaţii: www.schubz.ro