Archive for iulie, 2016


Mai avem puţin şi dăm startul celei de-a opta ediţii a Festivalului de Film Istoric Râşnov!

42 de filme.

31 de invitați speciali, lectori la Școala de Vară (Adrian Cioroianu, Sever Voinescu, Toader Paleologu, Vivi Dragan Vasile, Liviu Tofan, Ioan Stanomir & many others).

13 concerte și evenimente speciale (Ovidiu Lipan Tandarica, Luiza Zan, Dan Byron, Daniela Nane, Hanno Hoefer, Vali Racila, Ensemble Flauto Dolce, Simona Bondoc, Claudia Codreanu, Costin Soare, Foley’Ala, Freddie Mercury tribute & many others).

4 puncte geografice: Cinematograful „Amza Pellea”, Biserica Evanghelică, Piaţa Unirii, Grădina Cetăţii.

1 singură destinație: Râșnov

Între 29 iulie și 7 august, a 8-a ediție pentru Festivalul de Film Istoric Rasnov . ‪#‎FFIR‬ 2016.

Conceptul propus de pachetul de evenimente speciale sprijină tematica ediţiei actuale, R(E)voluţie. Anul acesta, concertele se înscriu în domeniul mai larg al artelor spectacolului, în care muzica este completată şi susţinută prin literatură, film şi teatru. Majoritatea evenimentelor sunt producţii proprii ale festivalului, gândite special pentru Râşnov, din care nu lipsesc elementele de noutate: lucrări muzicale, texte literare şi proiecţii cinematografice prezentate în premieră, instrumente mai puţin întâlnite la noi şi artişti de marcă, aflaţi la prima lor colaborare. La fel ca la toate manifestările festivalului, intrarea este liberă.

Dacă nu v-am convins, studiaţi referinţele de mai jos:
https://www.facebook.com/filmistoricrasnov/events
http://www.ffir.ro/ro/editia-2016/evenimente/concert/

Programul integral @ www.ffir.ro

13 – 14 august 2016, comuna Izvoru, județul Argeș.

Avem plăcerea să vă invităm la cel mai frumos târg al Sudului, organizat după mulți ani la Izvoru, comună socotită cândva Perla și Capitala Culturală a Sudului!

Izvoru este o comună regală. În 1902 aici a devenit primar Generalul Perticari, aghiotantul lui Carol I, cel care i-a fost mentor lui Carol al II-lea și l-a învățat să mânuiască armele. În această comună, castelul Peticari a fost deschis celor mai importanți oameni ai acelor timpuri. Străbunicul lui Jean Perticari fusese Dimitri Perdicari, astrologul domnitorului Nicolae Mavrogheni. Soția lui Jean Perticari a fost ultima descendentă a familiei Golescu și Davila, o femeie importantă care a intrat în istorie.

Elena Davila Perticari i-a educat pe Carol al II-lea și sora acestuia, prințesa Elisabeta, devenită ulterior regina Greciei. Datorită ei s-a construit Mausoleul de la Mărășești; datorită donației ei și a fratelui său, marele dramaturg Alexandru Davila, s-a înființat Muzeul Golești; datorită tatălui său, marele medic, a luat ființă primul spital sătesc din România la Izvoru, prima Școală de Arte și Meserii, un cămin cultural-cinematograf plătit de Fundația Regală în 1937, un dispensar privat, baie comunală, școală, cantină pentru copiii săraci și loc de alăptat sugarii. Ginerele Elenei și lui Jean Perticari a fost prințul aviator Matei Ghika Cantacuzino, primar în anii 30 la Izvoru, condamnat la moarte de Antonescu, iar în 1946 condamnat din nou la moarte de regimul comunist pentru că l-a scos din țară pe președintele tinerilor liberali, Fărcășanu și pe Dinu Brătianu.

După 70 de ani, Comuna Izvoru are din nou primar de dreapta și își propune 3 zile de târg și sărbătoare ca odinioară!

Schiță program:

Pe 13 august, sâmbătă dimineața, la ora 10, mai multe căruțe frumos împodobite vor pleca de la primărie și din comunele învecinate spre târg. Convoiul va începe cu o droagă (căruță mica pe două roti mari din lemn specifică Sudului) cu măgar, condusă de un vestitor care bate toba invitând lumea la târg. Dansatorii unui ansamblu folcloric din Italia,călușarii și dansatorii argeșeni merg în convoi urmați de căruțele frumos împodobite cu oficialități, mai multe femei de succes din Argeș vor purta la paradă costume vechi din toate zonele Argeșului, fanfara de la Teatrul Al. Davila va face parte din paradă. La sosire se taie panglica și se tine un discurs, cântă fanfara, dansează grupurile, copiii se întrec la sărituri în saci, cine reușește să țină o distanță mai mare oul în lingură iar echipele comunelor din Sud încep să joace fotbal.

Pe 14 august, duminică, va cânta taraful care a reprezentat anul trecut Argeșul, asemeni înaintașilor nostri Ion C. Brătianu și Ionică Dinu (tatăl lui Grigoraș Dinicu), la Expoziția Universală de la Milano. Băiatul care cântă la țambal este singurul olimpic al Argeșului la faza națională de anul acesta. De asemenea, o argeșeancă stabilită la Paris, Romanitza Fricosu, foarte cunoscută în comunitate, va cânta pentru noi!

Vă așteptăm!

            ”Galeria Senso își propune să organizeze în lunile iulie și august ale fiecărui an –  luni de concediu, în care oamenii doresc să evadeze din căldura capitalei –, o  manifestare care să capteze atenția celor rămași, dar și celor care vizitează Bucureștiul, reținându-i un timp în spațiul galeriei: Summer Art Fair. Expoziția răspunde interesului în creștere pentru pictura, grafica și sculptura de astăzi din țara noastră și adună laolaltă artiști pe care Galeria Senso i-a promovat în ultima vreme, prin manifestări cu caracter personal sau de grup, prin prezența unor piese recente în shop-ul propriu, prin cărți, cataloage, afișe, bannere, etc. (…). Summer Art Fair este o incursiune în varii domenii ale artelor vizuale din România, o invitație de a viziona opere de calitate și posibilitatea (care nu trebuie ratată) de a le achiziționaDr. Doina Păuleanu – critic de artă, Directorul Muzeului de Artă Constanța.
Expoziţia Summer Art Fair poate fi vizitată la Galeria Senso în perioada 19 iulie  – 14 septembrie 2016, de luni până vineri între orele 11.00 – 18.00, sâmbăta, între orele 12.00 -18.00.

DanaArtGallery și Metropolis Art Collection vă invită la a treia ediție a Salonului de vară, expoziție de grup care cuprinde lucrări de artă diverse: pictură , grafică, textile.

Mystic Garden  prezintă o lume imaginară, de vacantă, acolo unde misticul se întrepătrunde cu natura. Grădini spectaculoase, grădini de vis, ferestre către altă lume, mister și poezie, totul ilustrat   prin culoare.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 23 iulie – 22 septembrie 2016, de luni până sâmbată între orele 12:00 și 20:00.

Vă asteptăm cu drag la vernisajul expoziției pe data de 25 iulie 2016, ora 18.30.

Metropolis Center, Strada Grigore Alexandrescu nr. 89-97, București

Expun:

Andreea Rus, Angela Szabo, Alina Gurban, Bogdana Contraș, Caroline Andreea Zgorțea

Cornelia Gherlan, Cornelia Popa, Cristi Diaconescu, Daniel Crăciun, Daniela Zbarcea, Elena Păunoiu, Larisa Melnic, Manuela Toderaș, Magda Morozan, Milena Grigore, Ruxandra Ștefana Munteanu.

www.danaartgallery.ro

contact: office@danaartgallery.ro

Dragi români și prieteni ai românilor din Canada și de pretutindeni,

Împreună cu  urările noastre de bine din Montreal, vă trimitem
link-urile unde veţi putea găsi cel mai recent număr  al  revistei
„Destine Literare”:
https://issuu.com/alexandrucetateanu/docs/destine_literare-literary_destiny-j?e=24239676/30000297

şi  www.scriitoriiromani.com , în stânga,  Destine Literare.

Lectură plăcută!

Alexandru  Cetateanu (din partea Colectivului de redacţie).

Scriu acest text când numărul celor ucişi la Nisa a ajuns la 84. Un război presupune două tabere care se luptă şi una poate răspunde unui atac venit din partea celeilate părţi. Cum ar fi putut răspunde unui atac neconvenţional (cu un camion în plină viteza!) francezii de la Nisa (şi turiştii) care admirau focurile de artificii de Ziua Naţională  a Republicii franceze ? Şi mai ales COPIII ?
     Poate că umanitatea ar trebui să facă ceva pentru a reduce violenţa jocurilor pe calculator. Pentru a educa generaţiile care vor prelua lumea de mâine în spiritul respectării valorilor  umane şi a ecumenismului.
   Dragi copii, realitatea nu este un joc virtual.
   Am scris acest text din solidaritate cu poporul francez.
    SOLIDARITATEA înseamnă UMANITATE.
   A UCIDE  la întâmplare nu este un joc virtual !
                              
    Solidarité signifie humanité.
   TUER par hasard – c’est pas DES JEUX VIRTUEL !

                                                                       Ioan Iacob

 

VIVE LA FRANCE !

A existat o perioadă în viața mea de  elev, în urmă cu foarte multe etrnități, când am compus cântece în limba franceză ( … către vreo trandafirie şi sălbatică Clotildă…) și le cântam la chitară împreună cu formația de chitare electrice LICEENII (a Liceului Ghorghe Roșca Codreanu din Bârlad, formație care luase locul I la un festival al liceelor de la Galați, unde participaseră nouă județe și Municipiul București).
     A existat o perioadă când am corespondat în franceză cu …o iluzie de tinerețe, iar mai târziu, după 1989, când am utilizat cu sfială limba franceză la Ambasada Regatului Belgiei la București pentru a obține, ca redactor la Departamentul literatură și artă al Radioteleviziunii Române, discursul de recepție al Marthei Bibescu la intrarea in ACADEMIA BELGIANA DE LIMBA SI LITERATURA FRANCEZA din 1955 (pentru o emisiune care a intrat, probabil, în fonoteca de aur a Societății Romîne de Radiodifuziune).
   Am utilizat franceza, prin anul 2000, ca redactor la ROMANIAN BUSINESS JOURNAL , cand am realizat interviuri cu diplomați și misiuni economice din zone francofone, iar mai tîrziu, pentru interviuri cu diplomați și personalități francize.
    Un capitol aparte, în mintea și în sufletul meu, îl ocupă prietenii din Franța, între care un loc special îl ocupă familia Mondolot, din Paris, precum și fostul Ambasador al Republicii franceze la București, Excelența Sa domnul Philippe Etienne (la invitatia căruia, în 2004, am văzut ultima dată focurile de artificii din 14 Iulie).    
    Pentru toate acestea (și pentru toți prietenii mei francezi) am un motiv deosebit de puternic să exclam, pe 14 Iulie, VIVE LA FRANCE !
IOAN IACOB

 

9 iulie a.c., ultima zi a summitului N.A.T.O. din Varșovia, capitala Poloniei a fost deosebit de încărcată cu evenimente. De dimineață Consiliul Atlanticului de Nord s-a reunit la nivel de șefi de state. Au fost semnate documente, s-au dat declarații, s-au ținut conferințe. Câteva nume ale celor care au susținut conferințe de presă : Andrzej Duda, președintele Poloniei,  Petro Poroșenko, președintele Ucrainei,  David Cameron, prim ministrul Regatului Unit al Marii Britanii, François Hollande, președintele Franței, Giorgi Margvelashvili, președintele Georgiei, Jens Stoltenberg, Secretarul General al N.A.T.O., Barack Obama, președintele S.U.A.

O concluzie foarte importantă a summitului N.A.T.O. de la Varșovia este Declarația de la Varșovia asupra Securității Transatlantice, emis de către șefii de state și șefii de guverne care au participat la întâlnirea Consiliului Atlanticului de Nord (8-9 iulie).

În aceasta sunt recunoscute provocările de securitate (terorismul, acțiunile Rusiei în Ucraina care subminează ordinea bazată pe reguli în Europa, instabilitatea în Orientul Mijlociu și Africa de Nord), și e subliniat faptul că partenerii sunt solidari și acționează împreună. N.A.T.O. va continua să militeze pentru pace, securitate și stabilitate în întreaga regiune euro-atlantică conform principiilor conținute în Carta Națiunilor Unite.  Datorită deciziilor luate la Varșovia, N.A.T.O. va fi mai puternic în apărare și factori de disuasiune, și va face mai mult spre a proiecta stabilitatea dincolo de frontiere. Va crește eficiența apărării împotriva atacurilor cu rachete balistice, și măsurile luate de N.A.T.O. sunt proporționate și defensive, transparente și responsabile, fără a prezenta pericol pentru nici o țară. Dacă statele vecine sunt stabile, atunci suntem mai siguri se arată în document. N.A.T.O. este unit în solidaritate împotriva terorismului, care reprezintă un imediat și direct atac îndreptat împotriva națiunilor noastre și comunității internaționale. Pentru aceasta N.A.T.O. va face un pas înainte în dialogul politic și cooperarea practică cu partenerii săi din Orientul Mijlociu și Africa de Nord. N.A.T.O. va spori antrenamentul și capacitatea de construire pentru Irak și va furniza echipament aviatic N.A.T.O. AWACS pentru susținerea Coaliției Anti-ISIL. De asemenea, va fi acordată atenție și crizei imigranților și refugiaților din Marea Egee. Parteneriatul strategic între N.A.T.O. este esențial tot mai mult pentru siguranța statelor membre și zonei euro-atlantice. N.A.T.O. va continua să urmeze „politica ușilor deschise” care a întărit Alianța și a contribuit la securitatea euro-atlantică. Cel mai nou membru al N.A.T.O. este Muntenegru.  Secretarul General al N.A.T.O. , Jens Stoltenberg a mulțumit guvernului Polonez și locuitorilor din Varșovia pentru găzduirea evenimentului, afirmând că N.A.T.O.  este dedicat să își continue proiectele.

Varșovia este un oraș minunat, care a găzduit într-un mod excelent Summitul N.A.T.O., oferind condiții excelente de siguranță și manifestând la maxim ospitalitatea poloneză. Summitul N.A.T.O. desfășurat la Varșovia reprezintă un pas imens pentru securitatea și stabilitatea regiunii euro-atlantice și dincolo de ea.

Corespondent acreditat la N.A.T.O. : Tatomir Ion-Marius

 

Pe data de 8 iulie a.c. la orele 20.20. ora României, cu ocazia Summitului N.A.T.O. din Varșovia (Polonia), reprezentanții oficiali ai statelor membre N.A.T.O. au avut parte de un spectacol aerian. Deschiderea a fost făcută de forțele aeriene poloneze, apoi au urmat avioane de luptă (EF2000 Typhoon, MiG-29, JAS-39 Gripen, F-16,     F-18) de la alte state aliate care și-au demonstrat măiestria. România a fost prezentă la eveniment cu avioane de luptă MiG-21 LanceR.

Reprezentația aviatică a fost apreciată de președinți, miniștrii apărării și miniștrii de externe, precum și de către presa internațională.

Corespondent acreditat la N.A.T.O.: Tatomir Ion-Marius

Pe data de 8 iulie, a.c., la Hotelul Hilton din Varșovia, Donald Tusk, președintele Consiliului European, Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene și Jens Stoltenberg au semnat o declarație comună pentru a da un nou avânt și un nou conținut parteneriatului strategic N.A.T.O.- U.E. În document se menționează faptul că parteneriatul se va desfășura în spiritul unei deschideri reciproce complete și în acord cu autonomia luării de decizii și procedurilor organizațiilor semnatare, fără a prejudicia caracterul specific al securității și a politicii de apărare a niciunuia dintre membri. Declarația este o abordare la provocările din Est și Sud cu care se confruntă comunitatea euro-atlantică pentru a ridica nivelul de siguranță al cetățenilor, și se va realiza printr-o mai strânsă cooperare între N.A.T.O. și U.E.                                                               „Avem nevoie de noi căi de cooperare și un nou nivel de ambiție, deoarece securitatea noastră este interconectată; pentru că împreună putem mobiliza o gamă largă de instrumente cu care să răspundem provocărilor cu care ne confruntăm, și pentru că trebuie să folosim resursele în modul cel mai eficient. Un N.A.T.O. mai puternic și o U.E.  mai puternică se consolidează reciproc. Împreună acestea pot oferi mai bine siguranță în și dincolo de Europa.”                                                                                     De asemenea s-a precizat că este nevoie de creșterea capacității de contracarare a amenințărilor hibride, conlucrarea în domeniul analizei, prevenției și detectării lor timpurii, prin schimb de informații și cooperare în comunicarea strategică și răspuns.                               Declarația comună a fost semnată la Varșovia în 3 exemplare.

Corespondent acreditat la N.A.T.O. : Tatomir Ion-Marius