Incizii –2 (fragment de roman)
(era deja noapte când Siretiuc se decise să o caute pe Yahoo Messenger pe MCO; acesta
era sfârşitul…Oricâte încercări ar mai fi făcut ştia, presimţea că acesta era sfârşitul; şi nu fiindcă locuiau în două oraşe diferite – iţi aminteşti, desigur, secvenţa de final a unui sejur pentru un Revelion la Praga; când autocarul revenise în ţară, spre un miez de noapte, un bărbat singur coborâse la Arad, iar femeia cu care el fusese la Praga pentru Revelion (o femeie, desigur, foarte iubită, din păcate doar pentru cele câteva zile de la trecerea dintre ani) îşi va continua impecabil drumul spre Bucureşti; despărţirea lor te impresionase, fusese făcută în tăcere, fără cuvinte, semn că iubirea lor era mai puternică decât despărţirea, decât distanţele dintre ei; asta fiindcă tu, autorul, erai un tip sensibil şi erai dispus să le acorzi “credit sentimental” /odios cuvânt, însă îl vei utiliza cu luciditatea unei incizii pe cord; MCO era chirurg, îţi aminteşti că fusese singura femeie cu care discutasei vreodată despre deosebirea dintre sex şi dragoste…faptul îţi adusese în memorie secvenţa din „Orhideea salbatică“, atunci când Mickey Rourke (Philip Andre Rourke, Jr.) discută cu Carré Otis…în timp ce perechea de îndrăgostiţi )…
… putea să existe şi cealaltă versiune, aceea a unui anunţ pe “site-urile de socializare”:
“Bărbat din Arad, caut femeie din Bucureşti pentru petrecerea Revelionului la Praga; suport toate cheltuielile.”
…ar fi fost banal, dar poate la fel ca o incizie care să te aducă la realitate…
Fireşte, dacă ai fi avut tăria ca autor să faci incizii în epiderma realităţii, să descoperi ceea ce era relevant pentru…
( îţi vei aminti mereu despărţirea de MCO…de fapt textul atrage atenţia autorului că trebuie operată o modificare de persoană, desigur, desigur; autorul dă textul uşor înapoi…
“Din hotelul unde avea loc parada de modă ieşiră în goană, ţinându-se de mână, un bărbat şi o femeie…Muzica se auzea în continuare din boxele date la maxim, cei doi se precipitară spre plaja care se afla în apropierea hotelului, era deja noapte şi valurile aveau o lumină ciudată, fosforescentă…”
( mult prea înapoi, atrage atenţia textul, este deja începutul romanului…
BINE !, admite autorul / adică eu, dacă mi-aş putea permite să mai am sentimente în timp ce derulez elegant “banda memoriei”, operaţia trebuie executată precis şi rece, precum incizia unui bisturiu)
***
(pretextul acelui sfârşit fusese banal, probabil că nici nu merita menţionat…)
(rectificarea solicitată de text: “şi Siretiuc îşi va aminti mereu despărţirea de MCO…îi trimisese şi ei filmul “Minte-mă frumos”, film pe care el îl văzuse de trei ori; ea nu găsise timp să vadă filmul nici măcar o singură dată. Şi atunci el decisese să curme acea poveste /posibilă poveste…/
… se petrecuse un fapt irepetabil altădată, în alte împrejurări; ştersese ID-ul ei de pe Yahoo Messenger…
“Siretiuc alerga împreuna cu MCO spre valurile care se simţeau tot mai aproape, briza sărată le scalda pletele răvăşite, MCO se opri un moment din goana aceea nebună pentru a-şi scoate pantofii şi continuă să alerge desculţă, nisipul era ciudat, nici rece, nici cald, era deja noapte si hotelul se distingea in urma lor ca o meduza fosforescenta uriaşă.”
NUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUU!!!, imploră tardiv textul, aceste secvenţe unice nu trebuiesc irosite prin repetiţie!…Autorul făcuse deja greşeala, era poate dorinţa de a retrăi ceva ce fusese irepetabil alături de fiinţa iubită.
Revăzu pe YOU TUBE „Cea mai frumoasă zi”, melodia lui Andrieş…Căută din nou ID-ul lui MCO pe ’Ignor list’, o mută de acolo doar pentru cîteva clipe spre a-i putea trimite videoclipul acela perfect
(şi cuvintele de final ale cântecului se rostololiră în memoria sa
“CEA MAI FRUMOASĂ ZI A FOST LA ÎNCEPUT CÂND
NU MĂ PUTEAI MINŢI „
…de aici multe lucruri nu mai erau de spus… O trecu pe MCO din nou pe ‘Ignor list’ şi undeva, în memoria sa, MCO izbucni DIN NOU în râs, valurile veneau DIN NOU până aproape de ei şi un foşnet ireal părea că urmează să-i înfăşoare DIN NOU, Siretiuc luă un pumn de nisip şi-l flutură în vânt…
În realitate autorul mai derulă încă o dată videoclipul, admiră sobrietatea melodiei lui Andrieş transpusă în imagini impecabile, faţă în faţă stăteau un bărbat şi o femeie, părul ei flutura uşor în vânt , nu trebuia să fie bănuit nici un sentiment fiindcă tot ce era de spus fusese spus, iar în acea nemişcare a lor se putea bănui pentru totdeauna perfecţiunea despărţirii.
Ioan Iacob
(va urma)