Archive for Mai, 2011


Mami, mami eu sunt “Vis de vara”, spune o fetita . Ba eu vreau sa fiu “Fandosita”, ba, “Pazitorul timpului”, se aude o voce calda de baiat.. Pret de cateva minute bune,te simti ca-n “povestea lui Pinochio”,esti invitat “La  promenada”, “la dans”, sau daca esti mai romantic din fire poti avea parte de cateva clipe de tandrete.

Stoooop! se aude o voce. Este artista Ana Ponta care ne invita sa pasim in “universul creatiilor ei, al papusilor de colectie”.

Istorie

Lumea papusilor de colectie, prea putin cunoscuta (inca) in Romania, a devenit de mult timp in Occident o industrie de milioane de dolari anual, existand cercuri de colectionari, publicatii, site-uri de internet, targuri si sectiuni speciale in cadrul majoritatii companiilor care organizeaza licitatii. Valoarea unei papusi este stabilita in functie de doi factori majori : vechimea si calitatea executiei. Dar in afara acestora o papusa care pentru altcineva ar fi o simpla jucarie spune o adevarata poveste. Pentru a intra in acest univers al colectionarilor si a intelege ce este atat de grozav in a colectiona papusi trebuie sa stiti ca in afara de simpla placere de a obtine o piesa rara, acestea pot valora mii sau chiar zeci de mii de dolari pe piata specializata. Un exemplar valoros ascunde in el o intreaga lume : povestea papusii, a celor care au creat-o, fie ca este vorba de o opera artizanala, fie de una de masa, calitatea materialelor, daca face parte dintr-o serie limitata sau nu, cui a apartinut initial si prin cate maini a trecut pana sa ajunga in colectia dumneavoastra. In urma unor cercetari amanuntite pasionatii ajung sa afle tot mai multe informatii despre obiectul colectiei – sau mai curand obiectul obsesiei – pe masura ce preturile continua sa creasca.

Artist
Ana Ponta este artist independent şi lucrează păpuşi încă din 1994. Având o experienţă de peste 35 de ani în domeniul textilelor, Ana Ponta colaborează cu muzee etnografice, cu magazine de suveniruri şi cu librării, participă la târguri de profil din ţară şi din străinătate. De asemenea, confecţionează măşti sau păpuşi pentru spectacole de teatru. Jucăriile realizate de artistă sunt unicat şi sunt realizate manual.

Daca vreti sa redescoperiti copilul din voi, sa visati, sa opriti timpul in loc, expozitia este dechisa pana pe 1 iunie si va asteapta sa va bucurati de culori vii.

Mihaela Cazan

Anunțuri

Suntem si vom fi un popor stoic, unde la rang de virtute stau stau rabdarea si puterea de a rezista. Acceptam orice pentru a fi acceptati. Am purces in bejenie prin lume doar ne-aom putea cumpara casa, doar vom putea plati ratele la banca, doar copiii nostri vor putea manca zilnic iaurt si fructe ca mai tarziu sa le putem plati ratele semestriale la scolile de intelectuali. La unison am spus ca in Romania un se poate si noi, cei mai curajosi am luat cu asalt ceva mai coapta democratie din Spania.

Sclavi in euro

Un modus vivendi greu acceptat, dar in final trait cu nonsalanta romanului care accepta ca asa trebuie.S-au  transformat in umili slugi, care un discuta, executa, pentru cativa euro pe ora.Slugi au fost si in tara, insa diferentele aparent nesemnicative, Carteala impotriva sefului, pauzele lungi si dese, barfa la tigara si dreptul de veto au fost tolérate. Saraci, inglodati in datorii, dar buni de gura. Au ales reversul medaliei. Aici romanii un au opinii, nu au trairi, nu trebuie sa le fie dor, un trebuie sa ii doara. Sau transformat in masini de facut bani, muncesc silnic pentru cativa euro pe ora. Aduna bani, suporta privatiuni si umilinte si totul in goana acerba dupa bani, únicul deziderat ce ucide suflete si personalitati. In Spania un avem decat un statut ingrat de robot setat sa agoniseasca euro.  Pentru casa, masina, concedii ostentative pe la rubedeniile ce numara leii noi, pentru tot ce inseamna altceva decat in Romania.Interesul material primeaza si dezumanizeaza.

Nu exista semen, nu exista mila, nu exista solidariatate. Munca la sange, oasele frante inving orice urma de umanitate. Agoniseala banilor, adunati intr-o frenezie abúlica, devine patalogica.

Valentin, un roman din Bucuresti lucreaza noaptea la o brutarie, iar ziua repara masini. Mananca daca apuca, doarme atunci cand pica din picioare, in sensul strict al expresiei. O munca istovitoare si o dorinta rapace de a avea. Este etalonul, prototipul romanului din Spania ce un mai are sentimente, doruri, nimic altceva decat o privire rece, ascutita ca un cutit si impersonala.

‘’Munca este baza aici. Altceva un stii. Un am timp de nimic si nici un vreau. Vreau sa-mi fac un rost, mie si copiilor. Muncesc pentru o casa. Un simt c ama doare, un simt ca mi-e  rau de oboseala. Doar cand cad, atunci ma ñpot odihni. Cat o mai vrea D-zeu s ama tina’’, spune Valentin, Carranque

Conditia de boschetar

In Spania nu ai mama, nu ai tata. Nu te ai decat pe tine si pe D-zeu.Numai cei puternici rezista. Am dormit doua saptamani in parc. Noaptea ma spalam la o cismea si-mi uscam sosetele si hainele pe ude apucam.Ultima data aveam 50 de centi, ultimii bani. Invatasem sa pacalesc masina de cafea.bagam centii cu o sfoara. De mancare? Muritor de foame. Am reusit pana la urma. Sunt aici de cinci ani si o duc bine. Un romanii m-au ajutat. Romanii aici un se ajuta. Se sapa intre ei. Fiecare e pentru el. Aici nu exista nimic legat de omenie’’ spune Radu, din Murcia.

Rabdare si un imens dor de casa.

(va urma)

Mirela Luca, Spania

New York, 27 mai 2011

Institutul Cultural Roman din New York continua parteneriatul cu Festivalul International de Film Transilvania 2011, editia a X-a, care se va desfasura in perioada 3-12 iunie 2011, fiind sustinator principal al sectiunii “Zilele Filmului Romanesc” din festival. Pastrandu-si calitatea de mediator intre profesionistii filmului din SUA si Romania, ICR New York va sustine si in acest an prezenta unei delegatii de invitati americani, careia i se va alatura un grup de critici, producatori, distribuitori din cinematografia europeana. Corina Suteu, directorul ICR New York, va fi moderatorul dezbaterii “10 ani: Noul Val al filmului romanesc – in America si in lume”, programata pentru 9 iunie. ICR New York contribuie, de asemenea, la producerea publicatiei speciale in limba engleză “aperiTIFF – Romanian Cinema 2011”, realizata, ca si anul trecut, sub ingrijirea lui Mihai Chirilov si dedicata implinirii a 10 ani de la aparitia Noului Val.

 „Fara microfon”  la „Lazar”, „fara chitara” la „Patria” …

     Ziua 2.  26 mai.  Decernarea Premiilor „HESPERUS”
    (din culisele manifestarilor „HESPERUS”)
     (alerg sa fac doua diplome speciale, pentru OANA si pentru ARMIN; nu am spus „Atlantisilor” sa-si aduca chitarele, nici eu nu am adus-o, am de carat geanta cu diplomele, un mic protocol…Cumpar garoafe albe din Romana…Alerg cu toate sa nu intarzii, desi stiu ca este deja tarziu…
   …cand ajung la „Patria” – lac de transpiratie –  MADALINA avea deja aranjata „masa cu premii”…Mi se ia o piatra de pe suflet… Constat: nimeni nu are  chitara (ma bazam pe chitara MARIEI GHEORGHIU, care este laureata si urma sa aiba recital)… NIMENI NU ARE O CHITARA…piatra mi se pune la loc…
    DAN SMEDESCU salveaza situatia, aduce o chitara electrica; ma intreaba daca ma descurc la o chitara electrica; imi amintesc ca prin clasa a IX-a infiintasem prima formatie de chitare electrice din Barlad, judetul Vaslui, se numea „Razele” (sa fi fost o reactie la …”Umbrele” cu care canta Cliff Richard ? oricum „zeii” acelei vremi se numeau „Beatles” !) …imi vine sa zambesc si-i raspund lui Dan „Ma descurc!”
     …la „Lazar” fusese FARA MICROFON…la „Patria”, unde urma sa inceapa decernarea Premiilor „HESPERUS” , era…FARA CHITARA;  ARMIN se descurca LIVE la chitara electrica… La fel  MARIA GHEORGHIU, care ne spune ca chitara ei este deja plecata inainte , spre un concert la Resita…)
                                                                              Ioan Iacob
 
     (reportaj LIVE „in desfasurare”)

„O floare frumoasă este ca o femeie frumoasă”, spune un proverb din bătrâni.
A trecut de mult vremea brunelor florărese, cu ochi focoşi şi vorbă ademenitoare. A celor care, trezite în puterea nopţii, îşi culegeau gingaş peticul de grădina şi, cu coşul plin, băteau străzile abia dezmorţite de somn. „Ia garoafa, frumosule, că-i roşie ca inima dumitale!… Uite, coniţă, bucheţel de viorele, numai bun de pus la pălărie!…“. Florăresele – cele adevărate, cu degete asprite de pământ şi sfâşiate de ghimpi nemiloşi – au dispărut. În locul lor au apărut comerciantele îndrăzneţe ori decoratoarele stilate.
În „”Ilustraţiunea Română”” din 1930 Ion Tic scria despre Calea Victoriei cu lumea ei feminină: „Ici şi colo, câte o «tipesă» – o pasăre de zi sulemenită cu cele mai moderne farduri – se amesteca printre cei grăbiţi să ajungă mai curând la slujbă. (…) Vremea trece şi peste puţin timp încep să apară siluetele autentice ale Căii Victoriei… Elegante, etalându-şi «ţoaletele de dimineaţă» sau căţeii de viţă rară şi scumpă, purtaţi de lănţişoare cu monograme de metal; domnişoare cu feţele ostenite de zbuciumul sau insomnia dancing-urilor de tot felul, venind să-şi ia plimbarea de dimineaţă; cucoane parfumate şi năbădăios preocupate de adânci probleme de modă, venind să răscolească de dimineaţă prăvăliile negustorilor; fetişcane sau şcolăriţe care, sub pretextul unei cumpărături sau al unui «simplu tur», îşi prăpădesc o dimineaţă întreagă între Capşa şi Palat (…)”.
Şi Tic continuă cu nonşalanţă, picurând cuvinte meşteşugite pe ciorapii fetelor „în floare” de pe Calea Victoriei: „Pe la 11 decorul se completează cu acele nostime cucoane sau artiste care şi-au pierdut noaptea într-o aventură de dragoste, la un joc de cărţi, la o petrecere oarecare sau în frământarea unei insomnii caracteristică celor ce «mor de urât». (…) Seara forfoteala din timpul zilei devine cu mult mai interesantă pentru că… poveştile, femeile şi străzile sunt mai frumoase… noaptea”. Din tot acest decor „feminizant” nu putea lipsi florăreasa cu cele dintâi flori de primăvară.
Într-un număr al „Ilustraţiunii Române” din 1932 este prezentată foarte, foarte pe scurt „Florăreasa Jafita Gheorghe, care poartă destul de sprintenă cei 70 de ani, sau cum zice ea: «50 de ani şi de două ori câte zece». Ea are şi trei fete, toate măritate,cari urmează tradiţia familiei, vânzând şi ele flori”.
Meseria de florăreasă a îmbătrânit odată cu lumea, e veche de secole şi încă aduce pâinea pe masa celor care o practică. În România altor vremuri, florăresele erau femei sărace cu bătătura plină de copii. Florile le ajutau să supravieţuiască. Azi, s-au modernizat, nu mai umblă de colo-colo, desculţe, tuşind, târând coşul doldora de crizanteme, crini sau lalele, în căutarea unui vad mai bun. Bunicile, stră-stră-bunicile lor, tot cu meseria asta şi-au crescut copiii. Au făcut războaie, au rezistat epidemiilor, au simţit ploile-n piept şi frigul în oase. Florile au rămas aceleaşi şi atunci şi acum. Doar preţul diferă.
“Când mă gândesc la florăresele din trecut, văd ţigăncuşe simpatice şi insistente, cu fuste lungi şi colorate, ca buchetele din flori pe care le vindeau învelite în celofan sau hârtie creponată. În prezent, pe lângă florăreasa <din colţ>, care a evouluat ajungând până la celofanul colorat şi funda-pampon de rafie, a mai apărut şi varianta florist care este un hibrid între florar şi artist”, precizează Gabriela Floare, o “florăreasă” modernă, pentru care florile sunt o parte din inima ei.
Pe aceasta am întâlnit-o „la datorie”,realiza o evaluare atentă a florilor care au rămas din ziua precedentă. “Încerc să am în florărie exact atâtea flori câte cred că pot vinde în ziua respectivă şi în cea care urmează. Florile trebuie să fie mereu proaspete şi de aceea nu aduc cantităţi mari, însă încerc să menţin o varietate cât mai largă. Consider că, fiecare buchet sau aranjament trebuie să reflecte câtuşi de puţin personalitatea celei/celui care îl primeşte dar şi pe cea a celui care îl dăruieşte. Atunci când sunt înconjurată de atâtea flori îmi vin cele mai năstruşnice idei pentru aranjamente sau buchete. Iau idei din natură şi caut mereu accesorii inedite prin târguri sau magazine de specialitate”.
Gabriela se ocupă de arta şi vânzarea florilor de doar patru ani. A început ca organizator de evenimente, însă curând a descoperit că piaţa decorurilor speciale pentru nunţi era doar pentru bugete mari. În prezent lucrează exclusiv cu flori, iar creaţiile ei din flori reuşesc de fiecare dată să creeze efectul dorit.
Gabriela crede că în trecut oamenii preferau ceea ce găseau. „Florile de sezon erau la mare căutare pentru că nu există varietatea care se găseşte astăzi. Buchetele erau simple şi era necesară destul de multă măiestrie pentru a crea un buchet impresionant. Acum sunt accesibile foarte multe materiale ajutătoare pentru a realiza cu uşurinţă un aranjament floral. Tot ce-ţi trebuie este doar puţin talent. Oferta de astăzi este aproape nelimitată. Acum se găseşte orice floare în orice sezon, dacă cineva este dispus să plătească pentru asta”. De exemplu, Gabriela a creat o gamă de aranjamente în vase de lut cu aspect antic, care conţin măşti veneţiene, pe lângă îmbinarea de flori de sezon şi cu flori exotice. „Maniera de a dărui flori s-a schimbat. În trecut bărbaţii ofereau mai des flori din plăcere şi mai puţin din obligaţie. Pe când astăzi, în majoritatea cazurilor, florile se oferă mai mult din obligaţie (pentru doctor, pentru învăţătoare, pentru <şefa>, etc.) decât din plăcere. Femeile sunt cele care apreciază cel mai mult gestul de a dărui flori şi tocmai de aceea cei mai mulţi dintre clienţii mei sunt de sex feminin”, spune Gabriela.
Florile vor impresiona mereu, chiar dacă vor fi aranjate în forme din ce în ce mai sofisticate. În trecut florile erau un accesoriu suplimentar al cadoului propriu-zis, în viitor însă, cadoul va deveni un accesoriu al aranjamentului floral sau al buchetului (de ex. florile aranjate direct în vază cadou, o broşă prinsă la funda de catifea care leagă buchetul sau o eşarfă legată în formă de floare prinsă în buchet, etc.). Deşi se spune că moda buchetelor a cam trecut, că acum ghivecele(!) ar fi pe…trend, nu ne putem abţine de la întrebarea: unde s-a dus oare romantismul de altădată, când o fată era cucerită nu numai cu  scrisori de dragoste, dar şi cu o floare frumos mirositoare?
De ce să nu recunoaştem că lumea ar fi dezolantă fără flori. Dacă  vreţi, chiar fără codul lor secret! Deoarece în alte vremuri exista un extraordinar cod secret al florilor: fiecare floare era purtătoarea unui mesaj, iar un cavaler trebuia să ştie exact ce fel de flori să-i dăruiască iubitei pentru a-i dezvălui sentimentele sale (în anul 1700, regele Charles al II-lea al Suediei a introdus limbajul florilor, obicei împrumutat din Persia…).
Şi, ca să-l cităm pe Ienăchiţă Văcărescu: „Într-o grădină/Lâng-o tulpină/Zării o floare, ca o lumină;/S-o tai, se strică,/S-o las, mi-e frică,/Că vine altul şi mi-o rădică”…

Mihaela Cazan

„Căci ce ne-am zis noi? Războiul european va reface cu desăzârşire harta Europei şi în special aceea a Peninsulei Balcanice. În Peninsula Balcanică, ce neamuri ne-au mai rămas prietene? Grecii? Bulgarii? Sârbii? Unii mai puţin ca alţii nu ne-au dat chezăşie în trecutul lor că ne pot fi adevăraţi prieteni. Aceste neamuri, dacă s-ar fi putut să ne înghită, ar fi făcut-o de mult. Atunci? Ne-au mai rămas Albanezii, un neam cu care Aromânii au trăit pururea în frăţie şi dragoste.”

Textul de mai sus e reprodus din Tribuna albano-română, nr.6, Bucureşti, 1916, p.1). Astăzi nu s-a schimbat nimic, excepţie făcând ultima frază, căci aromânii nu mai trăiesc în frăţie şi dragoste cu albanezii.

În viaţa de zi cu zi, trăim nenumărate experienţe de criză identitară, acestea existând prin neştiinţa sau prin neputinţa de a ne trăi propria identitate naţională, lingvistică, religioasă şi culturală. Frustrările de zeci de decenii şi necunoaşterea istoriei duc deseori la neînţelegeri şi la conflicte interetnice.
Manifestările extremiste, propaganda zilnică a unor partide şi mişcările radicale sunt un semn clar de alarmă pentru o criză identitară, care ar putea fi depăşită (măcar de generaţiile următoare) cu un învăţământ de calitate.
Cunoaşterea corectă a istoriei popoarelor europene şi balcanice poate asigura o stabilitate în regiunea în care trăim, ne poate ajuta nu numai la autocunoaştere, ci şi la toleranţă, înţelegere faţă de alte popoare.

Cu secole în urmă cineva afirma: „Istoria este un ghid de navigare prin veacuri periculoase. Istoria este aceea ce suntem şi de ce suntem aşa cum suntem”.
Din punctul meu de vedere, şi nu numai al meu, România este raiul minorităţilor. Toate minorităţile din România au şcoli şi biserici în limba maternă. Au propriile clădiri în care îşi desfăşoară cursurile şcolile cu predare în limba maternă. Au propriile biserici în care se roagă în limba maternă. Au clădiri în care îşi desfăşoară activitatea centrele culturale ale minorităţilor, teatre etc.

În schimbul acestui paradis, ţările „vecine şi prietene” ce au oferit românilor? Nimic. Sau, şi mai rău: deznaţionalizare, bătaie, temniţă, chiar şi moarte. Ba, mai mult, românii nu au fost recunoscuţi ca minorităţi în ţările în care s-au născut şi au trăit de secole.
Întrebare: de ce să nu dăm aceste drepturi după principiul reciprocităţii? Cine ne împiedică să procedăm astfel?

Excesul de toleranţă, în actualul context, este o dovadă de prostie naţională. Noi suntem cei vinovaţi, nimeni altcineva. Istoria neînţeleasă, atât de popor, cât şi de această zisă clasă politică, ne va distruge viitorul. Căci, sub masca argumentelor europene, U.D.M.R. doreşte reînvierea, prin lege, a fostei „Regiuni Autonome Maghiare (1952-1968)” impusă de sovietici.

Într-un articol din septembrie 2009, preluat de Romanian Global News din Revista de lingvistică şi ştiinţă literară (nr.3/1997), academicianul Eugeniu Coşeriu spunea, printre altele: „Nu pot fi tolerant cu o comunitate care, fiind minoritară în ţara mea, pretinde totuşi să aibă în toate domeniile toate drepturile majorităţii, să ocupe funcţii de stat, să facă parte pe picior de egalitate din administraţia şi Guvernul Ţării etc., vorbind peste tot numai propria ei limbă şi necunoscând limba majorităţii. Nu poţi şi nu se cuvine să fii tolerant cu o minoritate, în acest sens neleală, care nu numai că nu vrea să se integreze, dar – poate fără să-şi dea bine seama de asta – vrea, în fond, să te integreze ea pe tine, deoarece rămânând ea însăşi monolingvă, te constrânge pe tine să devii bilingv; să înveţi în limba ei, ca să te înţelegi cu ea”.

În luna octombrie a aceluiaşi an (2009), într-un articol intitulat „Pro şi contra statuii lui Andrei Şaguna la Jula”, Romanian Global News scria: „În timp ce presa din România nu prea scrie nici după zece zile despre scandalul izbucnit în jurul amplasării statuii lui Andrei Şaguna la Jula, presa din Ungaria şi, mai ales, forumurile de pe internet sunt pline de declaraţii antiromâneşti şi comentarii de ură la adresa românilor din Ungaria. Toata presa maghiară, si nu doar cea de extremă dreapta, prezintă figura mitropolitului român ca fiind un înverşunat antimaghiar, deci nu are ce căuta pe teritoriul Ungariei o statuie a lui Şaguna”.
Toate aceste se întâmplau cu câteva zile înaintea dezvelirii unui aşa-zis „monument al soldatului maghiar mort pe teritoriul României”, amplasat în curtea Cimitirului Calvin din Bucureşti.
La dezvelirea acestui monument, în discursul său, ministrul apărării din Ungaria afirma următoarele: „Sub stindard maghiar au luptat militari români, dar şi sub drapel românesc au luptat vorbitori de limbă maghiară”.
Citiţi cu atenţie formularea. E profund perversă. Vorbitori de limba maghiară nu înseamnă automat maghiari, aşa cum vorbitori de limba română nu înseamnă neapărat români. Căci există şi români vorbitori de maghiară, aşa cum sunt mulţi unguri care vorbesc ungureşte. De aceea am să întreb tranşant: când, în decursul istoriei, militari maghiari au luptat pentru libertăţile românilor?
Concluzia mea este că avem pe teritoriul României au monument al celor care au luptat, în decursul istoriei, împotriva noastră. Un monument la care aşa-zisa clasă politică depune flori şi aprinde lumânări.  

Autor: Prof. Dr. Robert Stănciugel


            Ziua 1. „Fara microfon”, la Colegiul national  „Gheorghe Lazar”…
      Cum a fost „Ziua HESPERUS dedicata artelor” , din 25 mai, de la „Lazar”?  Domnul Prof. Victor Ioan NICOLAE, Directorul Colegiului National „Gheorghe Lazar”,  a amintit – vorbind FARA MICROFON – de rezultatele exceptionale ale acestui liceu de mare prestigiu pentru invatamantul romanesc (context in care a prezentat si distinctia primita recent , citez
dintr-un extras de presa de pe Internet: „Astfel, la propunerea MECTS, presedintele a acordat Ordinul „Meritul pentru Invatamant”, in grad de Ofiter, Colegiului National „Gheorghe Lazar” si Colegiului National „Matei Basarab” din Bucuresti)”  Faptul ca Domnul Director Nicolae este profesor de matematica (la fel cum era si LIVIA IACOB, sotia mea, care a murit in 2006, la nici 51 de ani, la cativa timp dupa o operatie de cancer la san), faptul ca a mentionat acest lucru si si-a exprimat solidaritatea pentru lansarea Programului caritabil „In memoriam LIVIA IACOB”, m-a determinat sa cred ca Divinitatea face ca NIMIC SA NU FIE INTAMPLATOR si tocmai de aceea „declansarea” acestei editii a avut loc aici.
   OLIVIAN STOICA (student al Universitatii Romano Americane, „lazarist” si Consilier artistic al Fundatiei culturale „HESPERUS”)  a fost cel care a deschis ziua HESPERUS de la „Lazar”, despre fotografiile sale (expuse in liceu) a vorbit un bun prieten, si el „lazarist”, DAN SMEDESCU, de la Universitatea Romano Americana,  care a purtat un dialog cu cei  aflati in Aula liceului despre experienta de bursier  in S.U.A. si a  depanat amintiri din vremea cand studia ca elev aici.
    Invitatii de la „Lazar” au fost: Domnul MIRCEA KIRALY, Managerul Institutului S.A.E., cea mai moderna facultate multimedia din Bucuresti, scriitorul si compozitorul MARIN VOICAN GHIOROIU ( moderatorul „Zilei HESPERUS dedicata traditiilor” de vineri, 27 mai, ora 14,30 , de la Muzeul National al Satului „D.Gusti”), soprana RODICA ANGHELESCU,  fotoreporterul ILEANA TIPURITA , prin telefon (fiindca era la radio, la montajul unei emisiuni) GRIGORE LESE,
IOANA BARBULESCU din partea revistei liceului L Z R (prima revista a unui liceu romanesc ce va adera la „CLUBUL PRESEI TRANSATLANTICE”, despre care a vorbit MADALINA CORINA DIACONU, Presedinta acestei „punti transatlantice de comunicare”), Doamna profesoara ILIE-DAMBOIU CATALINA (a  propus un moment realizat de o eleva cu rezultate deosebite pe plan international, POPA STAVRI  MARIA  CRISTINA, din clasa a X-a G ) si  cei care au avut priza cea mai mare la o audienta aflata , la orele dupa-amiezii, intre gandul la incherea anului scolar si… gandul la vacanta… cei din Departamentul artistic al Colegiului „Gheorghe Lazar”  (numele ar trebui amintite de catre STEFAN TOMA). De o audienta deosebita s-a bucurat si Grupul folk „Atlantis” al Universitatii Romano Americane (in formula DAN SMEDESCU,  OANA STANCIU,  ARMIN  SHIR  MOHAMMADI,  IOAN IACOB ), care i-a purtat pe cei prezenti – evident FARA MICROFON – prin „SWEET SWEET TEXAS”, prin „Georgia” si apoi au revenit „de peste Atlantic in Europa”, cu problematica integrarii Romaniei in Uniunea Europeana descrisa in piesa folk „Papaya Blues”.
     KASANDRA  KALMAN  NASAUDEAN  ( Redactor sef al publicatiei  in limba romana „Occidentul Romanesc” din SPANIA ) a fost prezenta printr-un mesaj de solidaritate , in care a facut referire la versurile piesei folk „Mai aproape de tine”, a MARIEI GHEORGHIU, am citit acest mesaj aproape in lacrimi si marea interpreta a incheiat superba manifestare de la „LAZAR” cu un moment in memoria profesoarei de matematica LIVIA IACOB. Era trecut de ora 17,30 , nimeni nu s-ar fi indurat sa se desprinda din vraja vocii MARIEI GHEORGHIU , insa o „Zi HESPERUS” deja se incheiase. Am retinut numele a doi spectatori extraordinari de la „Lazar”, DIANA si VLAD, prin care transmitem gandul nostru cald de multumire tuturor colegilor prezenti in Aula si, evident, conducerii liceului, in primul rand Doamnei Director adjunct IONELA NEAGOE (cea dintai receptiva la ideea organizarii unei manifestari „HESPERUS” aici).
      
    (reportajul nostru LIVE este …in derulare…stati „pe receptie”! …revenim imediat…)
                                                                 Ioan Iacob
               Presedintele Fundatiei culturale „HESPERUS” 
    

FĂNUŞ NEAGU

(5 aprilie 1932 – 24 aprilie 2011)

Elaborez greu, căci viaţa nu merge în fiecare moment în picioare, cade, merge şi de-a buşilea, e rea, arţăgoasă, nesuferită, mincinoasă, plină de praf, tăvălită prin gunoaie… Doamne, Dumnezeule, dar într-o zi o vezi din nou atât de fragedă şi duioasă, ca un ied ieşit dintr-un rîu. Şi-atunci te-ntrebi, sau numai o parte a sufletului crede că se-ntreabă: unde sunt gunoaiele? Sau: au fost ele? Când viaţa e frumoasă, e cu mult mai năpraznică decât în clipele ei murdare. Mergi, suspini, respiri, rupi o frunză − şi eşti mai puternic decât Dumnezeu! („Frumoşii nebuni ai marilor oraşe”)

Autor: FĂNUŞ NEAGU (1932-2011)

Comunicat de presă

În legătură cu situaţia creată la monumentul Matei Corvin din Cluj Napoca, Biroul de presă al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional este împuternicit să facă următoarele precizări:

  1. În proiectul avizat de CNMI, pus la dispoziţia noastră de proiectant, proiect care are ca beneficiar Primăria municipiului Cluj Napoca, se prevede explicit că, după terminarea lucrărilor, în afara inscripţiei „MATHIAS REX” care urma să fie montată pe piedestal, se va aşeza o singură placă de bronz la baza grupului statuar, între bordură şi postament, cu inscripţia: „Statuia ecvestră a regelui Matia, opera sculptorului Fadrusz Janos, inaugurată la 12 octombrie 1902”, inscripţia fiind repetată în limbile maghiară, germană şi engleză.
  2. Mai mult, în adresa Direcţiei tehnice a Primăriei către SC CONCEFA Sibiu, adresă cu nr. 227469/443/01.10.2010, şi care poartă semnătura domnului primar Sorin Apostu, se face referire la o singură plăcuţă, cu textul enunţat în proiect, ceea ce dovedeşte că domnul primar cunoştea prevederile exprese ale proiectului.
  3. Prin urmare, alegaţiile purtătorului de cuvânt al Primăriei nu au nicio bază. Montarea unei a doua plăcuţe în zona de protecţie a monumentului fără un aviz de la Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional este ilegală, în conformitate cu Legea 422/2001, iar solicitarea de a fi îndepărtată, adresată domnului primar Sorin Apostu, trebuie dusă la îndeplinire.

Biroul de presă al Ministerului Culturii si Patrimoniului National

25 mai 2011