ION BOGDAN LEFTER : “Sunt considerat şi uneori acuzat ca filoamerican” (declaraţii la încheierea ediţiei 100 a “Cafenelei critice” din Club “A”)
Fusese o seară cu totul specială în Club “A”, la ediţia 100 a “Cafenelei critice”, când amfitrionul ION BOGDAN LEFTER stătuse el însuşi pe “scaunul invitatului” , sub ”ghilotina a 100 de întrebări” (selectate cu grijă şi umor de către studenţii săi ), o seară care debutase cu “desfăşurătorul“ programului şi cu un recital senzaţional MIRCEA FLORIAN (Privire de aproape, performance de şi cu Mircea Florian, cu participarea Andreei Anghel şi a Getei Corca, studente la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică – UNATC, Departamentul Coregrafie, clasa prof. univ. dr. Raluca Ianegic). O seară care se încheiase, aşa cum stă bine unei aniversări, cu şampanie şi fursecuri, după ce fuseseră oferite Premiile “Cafenelei critice”, ediţia 100.
Desigur că s-ar putea scrie uşor un roman despre seara aceasta magică, eu am preferat să selectez câteva impresii de la finalul ei, când prietenii mei ( Bogdan , Dan şi Ovidiu) erau prea emoţionaţi şi fericiţi că participaseră ca să imi mai declare ceva pentru acest reportaj, aşa că i-am lăsat să “plutească fericiţi printre pahare de şampanie, pişcoturi, personalităţi, studente şi stele”, iar eu m-am îndreptat, cu reportofonul deschis, spre amfitrionul ION BOGDAN LEFTER.
Ion Bogdan Lefter, “Cafeneaua critică”, ediţia 100. Cum ai trăit tu din interior seara aceasta?
Eu fiind amfitrionul „Cafenelei critice”, “conspiratorul şef” aici, am trăit seara ediţiei 100 aşa cum trăiesc toţi conspiratorii, ştiind (sau imaginându-şi că ştiu dinainte ) ce se va întâmpla, gândindu-mă cum să fac să facem o aniversare frumoasă şi , în acelaşi timp, simpatică, pe urmă reuşind să duc la capăt ceea ce mi-am propus pentru seara asta, dar bucurându-mă şi de neprevăzute, de lucrurile pe care le-a spus fiecare dintre cei care au vorbit la microfon despre “Cafeneaua critică”, ascultându-i pe premianţii “Cafenelei critice”, toate au făcut o seară pe care o şi ştiam dinainte, dar am şi descoperit-o pe măsură ce se desfăşura şi m-am bucurat foarte mult că am fost împreună cu mulţi colegi şi prieteni, toţi alături , în numele ideii de dialog intelectual, de prietenie, de solidaritate şi , nu uit niciodată să adaug, şi în numele spiritului critic…fiindcă suntem la “Cafeneaua critică”.
Am descoperit, în seara aceasta , că eşti legat de Bacău. Eu am copilărit la Slănic Moldova, din primul an de viaţă până în clasa a VI-a. Contează – şi aceasta este întrebarea – filiera aceasta…sau legatura cu Moldova, într-un fel, în ascendenţa ta?
Poate. De-a lungul vieţii mele am fost uneori considerat bucureştean pur sânge, alteori, pentru că, într-o vreme, am colaborat destul de constant la reviste ieşene precum “Convorbiri literare” sau uneori chiar şi la “Cronica”, mi s-a întâmplat ca unii să-mi spună că îşi imaginează că aş fi moldovean pentru că sunt o persoană destul de organizată, de riguroasă, de argumentată, alţii m-au considerat ardelean, mama este născută la Timişoara, încât leg într-un fel şi eu, cum pot, date de influenţă şi de profil de peste tot ( din ţărişoara noastră până la urmă, însă cu tată băcăuan), totuşi născut fiind eu în Bucureşti şi bucureştean fiind.
Un gând la finalul ediţiei 100 a „Cafenelei critice”, care s-ar putea să fie citit şi pe malul celalalt al Atlanticului…
Nu pot decât, aşa cum se ştie, cum sunt adeseori considerat şi, uneori acuzat, ca filoamerican, nu pot decât să spun că transatlantismul e pentru mine normalitatea lumii contemporane şi că, de ambele părţi ale Atlanticului, mi se pare firesc să ne simţim solidari, respectându-ne diferenţele şi completându-ne.
Mulţumesc pentru aceste gânduri, felicitări şi la cât mai multe ediţii ale “Cafenelei critice” !
* * *
Remarc , în apropiere, pe un vechi prieten, cunoscut de pe vremea când lucram la „Romanian Business Journal” (primul săptămânal economic românesc publicat în limba engleză după 1989 şi distribuit în peste şaizeci de ţări din întreaga lume) , aşa că îl invit să-mi spună o impresie despre aceasta ediţie aniversară a „Cafenelei critice”.
ION T. ALEXANDRU, Institutul de Etnografie si Folclor “CONSTANTIN BRAILOIU” : “O încununare a activităţii mai tînarului meu coleg de FILOLOGIE ION BOGDAN LEFTER, cunoscut critic şi Profesor universitar, pe care eu l-am cunoscut la şedinţele Cenaclului de proză JUNIMEA condus de Profesorul Crohmălniceanu, el aici a activat cel mai mult, împreună cu regretatul MIRCEA NEDELCIU …nu atât la CENACLUL DE LUNI, unde acolo era vedetă CĂRTĂRESCU, el a venit târziu la proză. Dar la JUNIMEA a fost GHORGHE CRĂCIUN, regretatul CRĂCIUN, NEDELCIU la fel…ION BOGDAN LEFTER este şi un animator cultural…Face nişte lucruri de ordin sincretic pornind de la literatură, el a devenit un bun prieten şi un fel de mecena si al muzicienilor, al artiştilor plastici, al oamenilor de teatru. Părerea mea este că va ajunge cu success nu numai la ediţia 200, ci chiar la mult mai multe ediţii…Şi-a creat un vad în peisajul cultural bucureştean şi nu numai. Nu este întâmplator ce se petrece aici, de câte ori vin aici retrăiesc anii studenţiei (eram student in anul II când s-a infiinţat CLUB A). Aici se întâmplau lucruri deosebite, era o oază de libertate pentru tinerestul estudiantin şi nu numai ! “
Una dintre cele mai deosebite colege (mai tinere) de doctorat este AURICA STAN (pe care am descoperit-o ca o redutabilă vorbitoare atunci când a avut o intervenţie despre CORIN BRAGA şi pe care o crezusem iniţial a fi originară din Ardeal). Foarte precaută cu cuvintele, AURICA a spus doar atât: “Cred că această ediţie aniversară a fost o adevărată gală, în care Domnul Profesor şi critic ION BOGDAN LEFTER şi-a recompensat invitaţii şi pe cei care participă cu fidelitate aici. S-a transformat nu doar într-un eveniment cultural, ci şi al împărtăşirii unor sentimente şi iubiri faţă de cultura din România.”
Scriitorul CONSTANTIN ABĂLUŢĂ, aflat printre invitaţi, a precizat: “În primul rând, ca întotdeauna, acest abur de prietenie care pluteşte… Cred că BOGDAN are această capacitate de a aduce sentimentele prieteneşti în această încăpere. Asta-i mare lucru! Pentru că, în sfârşit, cunoaştem cu toţii rivalităţile urâte, nejustificate…Acestea trebuie lăsate la o parte! Eu îmi aduc aminte de vechile cenacluri, pe vremea mea…Sigur, erau sub comunism… Dar oamenii se strângeau pentru prietenie, pentru căldura lor, nu să se mănânce unul pe altul…Nu să se invidieze…Poate că o făceau, dar o făceau acasă! Nu acolo…Veneau aici cu partea bună din ei.
Mesajul meu , la finalul acestei ediţii 100 este: „Cum se spunea…200…300!”
Cantitatea, la un moment dat, înseamnă o prospecţie culturală majoră. Adică să nu se sfârşească ! “
MARIEVA IONESCU , doctorandă la LITERE (cea care l-a intervievat pe amfitrionul “Cafenelei critice” la ediţia 100 …şi a făcut-o cu delicateţe, cu umor “neexagerat”, neuitând că cel care “mânuieşte” de obicei “ghilotina întrebărilor”este amfitrionul, căruia îi venise şi lui rândul să fie “ghilotionat” ) : “Eu şi grupul nostru de prieteni avem încredere că astfel de întâlniri (şi cu ajutorul domnului Profesor Lefter) pot avea ecou , pot iradia aşa, din România înspre toate zonele din lume; picăturile mici fac întotdeauna oceanul sau bulgărele mic se rostogoleşte până când ajunge un munte! Iar munţii pot fi mutaţi din loc!”
Am lăsat pentru final interviul realizat cu una din “legendele folkului românesc”, care se numeşte MIRCEA FLORIAN :
Cum vă consideraţi acum? Un român stabilit în Germania sau un artist pe o traiectorie româno-germana?
Nu, e simplu, e simplu; eu, de fapt, sunt un european, născut în România , cu rădăcinile în România , dar european pur şi simplu. Mă simt foarte bine peste tot în ţara asta a noastră mare, care este EUROPA.
Aveam emoţii dacă în această seară veţi cânta „VEVERIŢA”… Şi aţi cântat-o. Cum s-a născut acest cântec?
Nici nu mai ştiu fiindcă el s-a născut acum foarte mulţi ani, undeva la sfrârşitul anilor ’60. Atunci este scrisă piesa. Ce ştiu este că eram extrem de tensionat fiindcă este un cântec de dragoste, dar care este puţin mai mult; povestea şi despre trăirile unui tânăr care simţea că lumea e mare, ar fi avut nevoie să o contacteze şi chiar nu putea.
Un mesaj transatlantic la încheierea ediţiei 100 a “Cafenelei critice”?
Îmi doresc să fie cât mai mult şi cât mai statornic pace şi să ne meargă bine la toţi !
Reportaj de Ioan Iacob