baa3f4e41632296eaca9953e354b1982 Acum cîteva luni am trecut printr-o localitate numită, interesant și bizar, Accident. Oare cum o fi să locuiești într-un loc numit Accident? Este un accident că acest loc se află pe hartă? Locuitorii lui au accidente de tot felul în cursul vieții lor? În zona delimitată „Accident” se petrec tot felul de accidente? Este un accident că oamenii trec pe acolo în drum spre destinația lor finală? Locuitorii de acolo au ajuns în orășel… accidental? Conform cărții lui Paul Dickson, Numele locuitorilor, unei persoane care locuiește în Accident i se spune „Accidental/a.”
59c9350e4cc31dd0dccb29b66dc78268      Interesant e de aflat cum a primit acest loc numele sau deosebit. Circulă tot felul de explicații, dar cea care pare cea mai plauzibilă este descrisă în cartea autoarei Mary Miller Strauss, Valea cu flori, povestea localității Accident, din statul Maryland: În 1774, lordul Baltimore, proprietar al coloniei Maryland, a pus la dispoziție teritoriul de la vest de Fortul Cumberland. Doi speculanți, Brooke Beall și William Dakins Jr., s-au repezit să colonizeze o porțiune de pămînt de aproximativ 700 de hectare, și au trimis echipe de topografi în zona respectivă. Ambele echipe au selecționat aproximativ aceeași bucată de teren, una de 682 de hectare și una de 778 de hectare, și au însemnat aceiași stejari. S-a ajuns mai apoi la concluzia că același teritoriu a fost inspectat și marcat, din greșeală, în engleză „by accident.” Cum Beall și Dakins erau prieteni, și pămînt era din abundență, amîndoi au făcut haz de întîmplare, Beall a primit teritoriul respectiv, și s-a convenit ca numele înscris în documentele oficiale să fie Accident. Și așa s-a ales orășelul de astăzi cu numele acesta neobișnuit.

Orașul a fost încorporat legal în statul Maryland în anul 1916. Recensămîntul din 2010 a înregistrat 325 de locuitori, iar pagina de internet a orașului ne invită să vizităm zona aceasta frumoasă a Munților Apalași, unde viața la țară și creșterea copiilor se desfășoară într-un ritm lent și timpul are, încă, răbdare.

Loredana Călin, Washington DC, Iunie 2013