Zilele trecute am avut bucuria de a vă vedea jucând cu mare succes, pe scena teatrului din Brașov, un rol cu totul inedit, o puștoaică de 15 ani.
Da, este vorba despre un rol nou, din piesa Pușlamaua de la etajul 13, scrisă de unul dintre cei mai îndrăgiți dramaturgi contemporani, Mircea M. Ionescu și regizată de Vlad Stănescu, de la Teatrul Național București. Am jucat-o cu multă satisfacție sufletească la Centrul Reduta.
Încă de la ridicarea cortinei, de la primele replici, piesa a fost primită cu multă frenezie, în aplauzele și râsetele necontenite ale publicului adolescentin, care a umplut sala până la refuz.
A fost o experiență frumoasă, îmbucurătoare, pe care și-o dorește, de altfel, orice actor. În plus, a fost o piatră de încercare, pentru că am jucat la o sală arhiplină de tineri, în mare parte, mulți dintre ei fiind de la Liceul Maria Băiulescu din Brașov. Reacția lor super pozitivă mi-a întărit convingerea că piesa este un manifest socio-cultural extraordinar pentru tineretul din ziua de azi.
Ce v-a determinat să acceptați acest rol adolescentin?
În primul rând mi-a plăcut personajul…Este un rol provocator din punct de vedere artistic… O fată de 15 ani, abandonată de părinți, cu o viață tumultoasă, încă din fragedă pruncie, pe care societatea o percepe și bună, și rea, și nebună…Apoi, am o mare prețuire pentru dramaturgul Mircea M. Ionescu de care, dincolo de toată aprecierea mea artistică, mă leagă ceva de sânge teritorial, pot spune, pentru că amândoi am emigrat și am trăit, în perioade diferite, pe continentul american. El, în New York, eu, în Toronto…Această piesă are deja zece montări în țară și în străinătate. Am simțit că e momentul să intru și eu în acest joc teatral…
Da…Și după cum se vede ați reușit să creați un rol extraordinar, o Pușlama de nota 10. Cum e să fii în pielea acestui personaj?
La început n-a fost ușor. Mă refer la perioada repetițiilor și a întregului proces al creației artistice. Am revenit la anii adolescenței, fiind ajutată, în primul rând, de minunatul regizor Vlad Stănescu de la TNB. Pot spune că el a reușit să creeze un spectacol viu ca o lecție de actorie, inclusiv pentru actori. Este un spectacol ce trăiește în seva naturală a vieții și a unui adevăr scenic covârșitor, fără artificii și efecte tehnice regizorale. Cred că tocmai pentru acest motiv, al apartenenței pur-sânge actoricească, piesa are și va avea succes, atât în țară, cât și peste hotare.
Cred că piesa are toate ingredientele artistice pentru a avea un mare succes. Pe lângă interpretarea dvs. artistică de excepție, muzica este compusă de Dennis Dreith, compozitorul american , cel care a semnat coloana sonoră la celebre filme, Jurassic Park, Brave Heart…Totodată, la pupitru de sunet stă talentatul Alexandru Rădulescu, proaspăt angajat al TNB-ului. Care este drumul piesei în viitor?
Suntem deja așteptați în Los Angeles pentru o premieră acolo. Totodată, ar fi minunat să intre în repertoriul unui teatru românesc, să fie jucată eventual în licee și, ținând cont că eu am tot jucat pentru publicul din Diaspora, să o pot prezenta în mai multe țări, în limba română și în limba engleză.
Ce v-a plăcut cel mai mult în Brașov, pe lângă acest răsunător succes artistic?
Jos pălăria în fața organizatorilor, în special, o reverență impresarului Mihai Costaș, un om deosebit care iubește atât de mult arta și cultura! Am fost extrem de onorată de prezența la spectacol a domnului Virgil Oniță, managerul renumitei Edituri Libris… Sper să se materializeze o colaborare în viitorul apropiat și să revin, la fel, cu toată iubirea, în fascinantul Brașov.
George Vlaicu
Clubul Presei Transatlantice 