Archive for octombrie, 2012


9 NOIEMBRIE – CLUB LA SCENA, Bucuresti

In aceasta seara, la Ateneul Roman, Asociatia Presei Sportive din Romania a organizat un Spectacol de Gala pentru a sarbatori implinirea a 85 de ani de existenta. La eveniment au au participat Altetele lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu, prezente obligatorii, avand in vedere ca APS se afla sub Inaltul Patronaj al Majestatii Sale Regelui Mihai I al Romaniei.
La acest spectacol au fost, de asemenea, prezenti, alaturi de gazetarii sportivi, o serie de nume mari ale sportului romanesc, precum Gabriela Szabo, Gheorghe Hagi, Ilie Nastase, Ivan Patzaichin, Carmen Tocala (presedinte ANST), Octavian Morariu (presedinte COSR) si inca foarte multe alte asemenea personalitati marcante ale sportului romanesc.
Premii de excelenta pentru intreaga activitate au primit jurnalistii nostri sportivi cu state vechi in presa de profil a Romaniei, dar si marii nostri sportivi invitati la Gala, precum Gabi Szabo, Gheorghe Hagi, dar si Eduard Carol Novak, primul Campion roman la Jocurile Paralimpice.
Printre invitatii de onoare ai Galei s-a aflat si Primarul General al Capitalei, Sorin Oprescu, care a primit Diploma de Excelenta pentru contribuitia sa la realizarea Arenei Nationale. Premiul i-a fost inmanat de dl. Dumitru Graur, presedintele APS. La randul sau, Sorin Oprescu a oferit un tablou filatelic special conceput pentru această aniversareAlteţele lor Regale Principesa Margareta şi Principele Radu si i-a inmanat Placheta Orasului Bucuresti domnului presedintelui APS, Dumitru Graur.
Printre absentii Galei care au fost evidentiati pentru contributia lor in sportul romanesc s-au numarat dl. Mircea Lucescu si dl. Prim-Ministru, Victor Ponta.

http://www.nasii.ro

Cel mai mare târg de bijuterie contemporană din România, Autor, are loc în acest weekend, pe 3 și 4 Noiembrie 2012 la Sala Dalles din București.

Evenimentul, organizat de Autor Bijuterie Contemporană, va fi deschis publicului între orele 11 și 20 și va aduce în premieră cele mai noi creații de bijuterie realizate de tinerii designeri români. În această toamnă Autor ajunge la cea de-a VIII-a ediție iar la târg sunt așteptați peste 3000 de vizitatori care vor face cunoștință cu noile tendințe în bijuteria contemporană.

La această ediție târgul va aduce în premieră la Sala Dalles și o secțiune dedicată designului de obiect. Platforma AUTOR va continua astfel să susțină și să promoveze designul românesc de autor. În cadrul secțiunii vor expune: Cristian Samfira, 11am, Stardust*, IZZI Design, Ideogram Studio, Lightsquare by designer Mădălina Dumitru, Silva Artis, Lo Spaccio, Ágnes Keszeg,  Dragoș Motica, Anca Fetcu, Anca Trestian & Alina Turdean, Irina Neacșu.

Focus Designer la cea de –a VIII –a ediție a Târgului de Bijuterie Contemporană va fi Ioana Matei. La Târgul Autor, Ioana Matei va lansa colecțiaSerial Project No 9“. Colecţia este compusă dintr-o suită de coliere alcătuite cu un număr redus de elemente, dispuse în compoziţii diferite. Ele invită la o încorporare estetizantă, organică a unei comunicări dintre  oameni.

În cadrul Târgului AUTOR vor expune: Ana Wagner, Adina Marin, Expression Contemporary Jewelry, Alexandru Lupu, Alin Teglaș, Alina Băncilă, Alina Carp, Alina Simion, Alis Lalu, Ana-Maria Ariciu, Andreia G.Popescu, Moogu by Andreea Mogoșanu, atelier44, BuyHand, MyPrecious Buzztard, Carla Szabo, Adc Bijuterii Arhitecturale by Delia Matache, Gabi Urda, Harem6 (Ildiko Mureșan și Flavia Marele), Ina Moisi, Statement Jewelry By Ioana Enache, Ioana Matei, SumiDesign by Ionuț Sumedre, Iuliana Asoltanei, Ligia’s Accessories, Livingenbermudas, Andra Lupu, Maria, Maria Filipescu, Mihaela Ivana, Mihaela Tarhuna, Mona Velciov, Lady Magpie, Noha Nicolescu, Oana Țigănuș, Odette Lupu, Ostra Berdo, Pezzi di Sogni, Prochaine, Raluca Buzura, Romana Țopescu, Roua de argint, Roxana Davidescu, Ovidiu Sbancu, The Awesome Project.

Târgul Autor este un eveniment bianual cu o ediție de primăvară și o ediție de toamnă (3-4 noiembrie 2012). Ediția trecută a avut loc pe 12 și 13 mai 2012 și a numărat peste 2500 de vizitatori. Prețul unui bilet de intrare va fi de 10 lei.

 

Eveniment organizat de Autor Bijuterie Contemporană

Sustinut de: Lenor

Cu sprijinul:Vichy

Recomandat de: Zile și Nopți, Port.ro, Energiea

Parteneri media: Digi 24, Romantic Fm, RFI România, Radio România Cultural, BeWhere, The Institute Magazine, Etiquette, Rumours, Igloo, Zeppelin, TATAIA,  Neapărat.ro, Fashion and Beauty,  The One, InStyle, bazavan.ro, Hotcity.ro, metropotam.ro, Feeder.ro, Modernism.ro, Designist.ro, 121.ro

Un spectacol in regia Alinei Fierra in Los Angeles!

.detalii: http://www.revolutionevolutionshow.com/

Somewhere in Virginia, USA.

 

photo: BLB

 

„THE HURRICANE SANDY HIT THE COAST LINE VERY HARD” says Professor Bob Cichocki

We were about to publish an interview with Professor Bob Cichocki from the U.S.A.  But ‘Hurricane Sandy’ has come and we’d like to publish a report about it written by Professor Cichocki (in fact it’s a letter to us). Publishing this report  means solidarity with the American people and journalists ‘from the other side of the Atlantic Ocean’.

 Ioan Iacob
……………………………………………………

It has been raining here for three days now.  I spent several days making sure that I had enough food and water to last a few days.

The hurricane hit the coast line very hard.  The coast cities of about eight states were destroyed.  The governors ordered people to leave before the storm hit, because they would not be able to be rescued.  Some people stayed in their homes.  Now they want to be rescued, but helicopters cannot fly in the strong winds.  They are surrounded by the ocean.  Trucks cannot drive because of fallen trees and wires.  They do not have electricity, no heat.  They will will have to wait.  They did not listen to the warnings.

Thirty people have died so far.

I live about 100 miles from the ocean, but only three miles from the Delaware River.  Cites and states all around me got the worst of the storm.  Subway tunnels are flooded in New York.  There will be no trains, buses or planes for about a week.

The hurricane caused snow in the western parts.  It’s very cold, so all the rain turned to snow.

There was only minor damage at my place.  There are a lot of trees limbs and bushes all over.  But I still have electricity.

I am fine.  I just will stay at home for several days.  A lot of streets are flooded and many trees are across roads, so I cannot go anywhere until everything is cleaned up.

take care, Bob Cichocki

„Challenges are what make life interesting; overcoming them is what makes life meaningful. Adapt and overcome”

 

Oamenii caută locuri cu o atmosferă deosebită, departe de agitaţia din oraşele aglomerate, pentru a se relaxa şi a uita pentru câtva timp de activităţile lor cotidiene. Un astfel de loc este Pinnacle Peak Patio din Scottsdale, Arizona. Acesta este în mod indubitabil restaurantul cu cea mai mare colecţie de cravate din lume. Poftiiiim? Cum adică, ce treabă are o cârciumă cu cravatele? Are. Şi veţi vedea imediat ce anume.

Având în vedere că în acest restaurant este interzisă purtarea cravatei, cei care nu ţin cont de această restricţie riscă să fie „atacaţi” de către chelneri care nu ezită să le taie cravata cu un foarfece. Apoi, cravata este „capsată” pe tavanul localului ce susţine peste un milion de cravate tăiate de-a lungul anilor de la gâtul clienţilor.

Afacerea a început în 1957 cu un magazin stil ABC pentru turiştii care poposeau în preajma lacurilor. Ca să-şi mărească profitul, proprietarul a început să servească cina în weekend. De aici, localul avea să devină cel mai mare  „western steakhouse” din lume, cu o capacitate de 1.800 de locuri în interior şi 2.000 afară, în patio (curtea interioară pavată, înconjurată cu arcade). Pinnacle Peak Patio este renumit pentru fripturile delicioase la grătar (pe un grătar clasic imens, în aer liber), atmosfera obişnuită de vest şi obiceiul „fără cravată”.

Tradiţia aceasta a început într-o seară în care directorul executiv al unei companii din Phoenix a venit la acest restaurant să servească cina. Proprietarul, dorind să păstreze atmosfera devenită deja tradiţională în restaurantul său, s-a apropiat de individ şi i-a spus: „Ori îţi scoţi cravata, ori ţi-o tai”. Directorul nu s-a conformat, iar proprietarul a scos un cuţit de măcelar şi i-a tăiat cravata subit, în aplauzele celorlalţi clienţi. Dorind să fie recunoscut ca iniţiator al acestui obicei absurd, directorul executiv în cauză a cerut ca regula aceasta să fie afişată în mod vizibil la intrarea în restaurant.

Pinnacle Peak Patio nu a renunţat la acest obicei şi a tăiat până în prezent peste un milion de cravate de la gâtul clienţilor nonconformişti. De asemenea, berea servită în acest local este făcută la faţa locului, în nişte cazane imense.

Deşi se află într-un oraş mare, de lux, din Arizona, atmosfera din restaurant este de orăşel de ţară din vest. Cu excepţia lunilor caniculare – iunie, iulie, august şi septembrie, majoritatea clienţilor preferă să ia masa în aer liber, delectându-se cu muzica country interpretată de artişti veniţi aici din diverse părţi ale ţării. Cele 1.800 de locuri din incinta restaurantului sunt împărţite în mai multe săli, cea mai mare dintre ele având o capacitate de 1.000 de locuri. Pereţii localului sunt tapetaţi cu cărţi de vizită, unele vechi de zeci de ani, iar în holuri se găsesc vitrine cu insigne (inclusiv de poliţie), numere de înmatriculare şi alte obiecte pe care se află versiunea veche a acestor denumiri. Localul are pereţi artificiali, existând posibilitatea să se creeze săli de diverse dimensiuni, în funcţie de cerinţa celor ce vor să închirieze o sală pentru diverse evenimente (nunţi, petreceri, zile de naştere).

Ca să ajungi la toaletă în acest restaurant, eşti îndrumat să te ţii după urmele potcoavelor de cai. Pe uşile toaletei sunt scrise denumirile vechi: „Cowboys” şi „Cowgirls”.

O parte dintre clienţii care decid să servească masa aici, poartă pălării de cowboy. Zilnic sosesc  la acest restaurant câteva autobuze turistice din Phoenix sau din centrul oraşului Scottsdale, aducând clienţi dornici să evadeze din spaţiul urban, într-o lume originală cum e aceasta. Pinnacle Peak Patio este o construcţie în care s-a folosit mult material lemnos, iar când rostim „lemn” ne gândim la natură, confort şi linişte. Construcţiile din lemn respiră, rezistă şi emană sănătate, trăinicie şi frumuseţe. Lemnul este un material de construcţie performant şi o sursă de sănătate în deplină armonie cu ritmul de viaţă al fiecăruia dintre noi. Arhitecţii din întreaga lume apelează de sute de ani la el, pentru a crea cele mai minunate clădiri, cu designuri speciale.

Octavian Curpas

The Davidson nonprofit organization Angels in Need is hosting Romanian orphanage survivor Izidor Ruckel as well as Simona Stewart, the founder and director of Romanian-based House of Angels, a home for abandoned children.

Ruckel and Stewart will share their stories during the “Think Occasionally” event Sunday in Davidson.

Ruckel was abandoned by his family, affected by polio and suffered in Romania’s orphanages for his first 11 years of life.

After the Communist regime ended in 1989, an estimated 100,000 children were left in state-run Romanian institutions.

About a year later, an ABC news story on the show “20/20” introduced Ruckel to the world. Shortly after the piece aired, he was adopted by an American family.