Careless Beauty – singurul brand românesc de cosmetică organică cu brevete de invenție – a participat, în perioada 7-10 martie a.c., la evenimentul Entrepreneurship in Romania and Denmark / Antreprenoriat în România și Danemarca, la invitația Ambasadei României în Regatul Danemarcei și în contextul Centenarului Marii Uniri. Compania românească a prezentat istoria brandului și experiența dezvoltării sale antreprenoriale pornind de la conceptul de autentic românesc și de promovare a purității naturii prin folosirea exclusivă a plantelor din flora românească în produsele dermato-cosmetice proprii.

Alături de Miild și Zenz, două firme consacrate în Danemarca în domeniul cosmeticii organice, reprezentantele Careless Beauty, co-fondatoarele Elena și Adina Oancea, au vorbit despre beneficiile tezaurului vegetal românesc, despre legătura dintre tradiția de 150 de ani a companiei și preocuparea lor pentru inovație și cercetare, pentru deschiderea spre viitor. De asemenea, Elena și Adina Oancea au împărtășit din provocările, strategia și soluțiile care preocupă un antreprenor român, alături de nevoia reală de leadership feminin pe piața din România. Cele trei companii manageriate de femei au inclus în politica lor și o preocupare constantă, în ultimul deceniu, pentru dezvoltarea unei afaceri pe linia celor mai înalte standarde ecologice, contribuind astfel la eforturile autorităților locale de a extinde cercetarea în domeniul combaterii alergiilor, prin dermato-cosmetice.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Evenimentul a avut la bază un concept de celebrare a Zilei Internaționale a Femeii, România punând în valoare contribuția femeilor la dezvoltarea societății prin inovație și inițiativă antreprenorială. Conceptul a fost dezvoltat în parteneriat cu organizații daneze de femei antreprenor sau femei interesate de ascensiune în cariera profesională: Kvindelige Virksomhedejer (Asociația Femeilor Antreprenor), Professional Women Network și Erhvervs Kvinder (Femei de Afaceri), precum și cu Velvetique Communication, agenție de Public Relations din România.

Publicul a inclus în special oameni de afaceri danezi (dintre care unii interesați să își extindă afacerile în România) și români, precum și oficiali ai instituțiilor daneze de resort, ambasadori și diplomați din state UE și non-UE, reprezentanți ai organizațiilor daneze de femei de afaceri și ai organizațiilor de studenți cu interes în lansarea unor start-up-uri, distribuitori de cosmetică organiză, reprezentanți ai presei daneze și române etc.

“Ne onorează această invitație din partea Ambasadei României în Regatul Danemarcei, mai ales în contextul Centenarului Marii Uniri și al eforturilor României de a se alinia la standardele valorice ale Europei într-o marjă mai redusă de timp comparativ cu parcursul istoric diferit al altor state europene. În același timp, prin prezentarea activității noastre, am dorit să aducem în lumina reflectoarelor tezaurul botanic al țării noastre, care include aproximativ 3.500 de specii de plante cu efect terapeutic, precum și parcursul nostru. Sperăm ca experiența de antreprenoriat românesc pe care am prezentat-o să fi fost interesantă pentru publicul danez și să aducă plus-valoare schimburilor de bune practici române și daneze. De asemenea, a fost o experiență foarte utilă și pentru noi, pe care cu siguranță o vom integra în viziunea noastră antreprenorială“, au declarat reprezentantele Careless Beauty, Elena și Adina Oancea.

„Este incredibil că această firmă folosește pentru produsele sale ingrediente din propriile culturi. Nu știam nimic despre România înainte de acest eveniment, am fost impresionată de povestea Careless Beauty și chiar sunt curioasă acum să descopăr mai multe despre această țară”, a mărturisit Tanja Gregersen, co-fondator al companiei daneze Miild.

“Pentru mine a fost o oportunitate extraordinară de a afla diferite povești și sunt convinsă că putem face mult împreună. M-am bucurat să văd că sunt atâtea femei în antreprenoriat. În ciuda diferențelor culturale, este foarte bine că avem atâtea similarități: leadeship feminin, preocuparea pentru cosmetică organică șamd. A fost o inițiativă foarte bună, inspirațională. Mi se pare uimitoare povestea de familie a Careless Beauty. Noi, femeile, putem face foarte multe și cred că e foarte important să crezi în tine“– Pernila Rorso, Hofstede Insights și Universitatea Copenhaga.

 “A fost foarte interesant, am fost foarte impresionată de cele trei tipuri de femei-antreprenor prezente la eveniment și în special de firma din România. Sper ca Ambasada să mai organieze evenimente similare. Este foarte important să crezi în succes și să-ți găsești finanțare, dar cel mai important este să crezi că ai revoluționat, că ai ceva de oferit. Femeile-antreprenor de azi au demonstrat că se poate, dacă tu ești convins că oferi ceva”Mirela Hansen, româncă stabilită în Danemarca, angajată a Danish Television.

Despre Careless Beauty:

Compania fondată la Constanța în 1992, cu capital integral românesc, promovează cosmetica integral organică, aproape perfectă pentru piele (printr-un procentaj de 0% substanţe de sinteză), precum și tehnicile cosmetice manuale, tradiționale. Are în portofoliu 22 de produse, fiecare conţinând combinatii personalizate de extracte din peste 46 specii de plante, recoltate din culturi proprii, procesate manual şi atent supravegheate în perioada de macerare.

www.carelessbeauty.ro

Reclame