Archive for August, 2011


Rongleza (sau romgleza) este struţo-cămila limbii române, în tranziţia de la ea însăşi spre ea însăşi. Adică stadiul intermediar dintre două momente evolutive ale limbii române.

Fenomenul nu e nici nou, nici îngrijorător. Ba e chiar puţin derizoriu, dacă e să-l comparăm cu agresiunea mai mult sau mai puţin programată la care a fost supusă, de la formarea ei încoace, “limba vechilor Cazanii”. În ţările Române această agresiune s-a manifestat încă de pe vremea fanarioţilor, când toate instituţiile, cu limbajul aferent, aveau denumiri greceşti. Cu excepţia pătrunderii unor cuvinte noi şi a unor forme flexionare ale verbelor (zaharisit, caterisit, hirotonisit, afurisit, chivernisit), nimic n-a tulburat identitatea limbii române în bazele ei latine.

Maghiarizare, rusificare şi efecte perverse

A urmat “importul” masiv de limbă franceză şi toată lumea bună a început să vorbească pe nas, după moda franceză, adusă de la Paris de “ai noştri tineri”. Vasile Alecsandri s-a amuzat copios pe seama acestui mimetism ridicol, care i-a inspirat, în celebrele “Chiriţe”, radiografia înaltei societăţi a vremii. În scurtă vreme Bucureştiul a devenit “micul Paris” şi a rămas aşa până la ocupaţia rusească din 1947. Limba română a devenit mai flexibilă, mai nuanţată, căpătând, paradoxal, un plus de identitate. În paralel, în Transilvania, autorităţile austro-ungare au încercat deznaţionalizarea populaţiei româneşti, prin maghiarizarea numelor şi “exmatricularea” limbii materne din instituţii. N-au reuşit decât să-i înveţe ungureşte pe români (ceea ce a fost un câştig cultural), limba autohtonă rămânând aceeaşi, cu unele îmbogăţiri lexicale. Iar în Rusia ţaristă, în anul 1867 – anul în care diplomatul american Gheorghe Pomuţ (sic! – era român din Transilvania) îl convingea pe ţarul Alexandru al II-lea să vândă Alaska Statelor Unite – limba română era interzisă, prin lege, în toate şcolile din Basarabia. Toate aceste agresiuni împotriva identităţii naţionale s-au soldat cu… marea Unire de la 1918. Şi maghiarizarea, şi rusificarea forţată s-au soldat, deci, cu “efecte perverse”.

Execuţie forţată

După al doilea război mondial, Uniunea Sovietică nu s-a mai mulţumit cu eliminarea limbii române din instituţii, a trecut direct la “execuţie”, mutând populaţia românească în Siberia sau în alte regiuni ale imperiului şi aducând în locul ei grupuri rusofone. Pe termen scurt, această rusificare brutală pare să fi avut succes, cel puţin în Bucovina sovietică, unde populaţia românească a devenit minoritară. Pe termen lung urmările sunt totuşi imprevizibile, căci e greu de controlat unde poate duce diseminarea, chiar în eşantioane mici, pe un vast teritoriu, a unei limbi viguroase şi longevive.

“Viol” sau internaţionalizare?

Şi acum să ne întoarcem la bolovanul de sare care omoară copilul, ca să folosim analogia cu “Povestea prostiei omeneşti” a lui Creangă. Bolovanul de sare este, în cazul de faţă, limba engleză (agresorul), iar copilul e limba română (victima). Adică, vezi Doamne, legiunile lexicale ale limbii engleze ne-au înconjurat din toate părţile, iar biata limbă română se predă fără luptă, ba chiar se lasă violată de cuceritori. La o analiză lucidă a fenomenului, constatăm că e vorba de al patrulea val de internaţionalizare a comunicării verbale. Primul s-a manifestat prin expansiunea limbii latine, pe vremea Imperiului Roman, apoi a limbilor spaniolă şi portugheză, pe vremea Conquistei din Lumea Nouă (secolele XV-XVI) apoi a limbii franceze în Europa, în secolele XVIII-XIX. Conjunctura istorică a făcut ca astăzi să dea tonul, în comunicarea verbală, limba engleză, propagată în lume prin filiera americană. Principalul purtător al acestei “expansiuni” este limbajul IT.

Ronglezii şi puriştii

“Bolovanul de sare” a împărţit lumea lingviştilor şi a suporterilor în două tabere: cosmopoliţii şi puriştii, primii fiind de partea “bolovanului”, ceilalţi susţinând cauza “copilului”. Şi unii, şi alţii, îşi merită cu prisosinţă proverbul românesc cu câinele care moare de drum lung… Excesul de conservatorism, ca şi cel de cosmopolitism anglofil dau naştere la parodii lingvistice. Una dintre ele este struţo-cămila de care vorbeam la început: rongleza. Ca şi francofilia de pe vremea lui Alecsandri (vezi lingurision şi furculision), rongleza e un produs semidoct al celor care nu cunosc suficient nici limba română, nici limba engleză. Să le fie de bine, căci “ronglezii”nu constituie un motiv de îngrijorare, oricât s-ar chinui să ne convingă de acest lucru puriştii. În frunte cu domnul Pruteanu, vajnicii scutieri ai limbii române s-au gândit să voteze în Parlament o lege de consevare a terminologiei, la fel de ridicolă ca şi limba rongleză. De la această lege până la puriştii Şcolii Ardelene, cu ale lor gât-legău (cravată), nas-ştergău (batistă) şi de-perete-frecătoriu (chibrit), nu mai era decât un pas. Care, din fericire, nu s-a făcut. Între timp, Academia Română a găsit o soluţie salvatoare: a editat o nouă gramatică a limbii române, în care “nici un” şi “nici o” se scriu împreunat.

O strategie fără obiect

Există două strategii de luptă împotriva poluării limbii române: prin declaraţie de război, sau prin asimilarea toxinelor. Am semnalat, în această scurtă analiză, ambele aspecte. Subliniem, încă o dată, că termenul “poluare” nu prea are acoperire în acest context, din cel puţin două motive: în primul rând pentru că limba unui popor nu trăieşte într-un mediu virtual sau aseptic; în al doilea rând nu e corect să calificăm apriori drept toxină sau factor poluant ceea ce este străin unei limbi şi exercită, într-un fel sau altul, presiuni asupra ei. Deci, dacă e să reluăm problema poluării lingvistice, e bine s-o facem sub rezerva că vitalitatea unei limbi se testează prin puterea de asimilare a elementelor străine şi prin deschiderea pe care o are spre acestea. Limba română este un exemplu redutabil de vitalitate fiind, poate, componenta cea mai rezistentă a identităţii noastre ca naţie. Şi asta nu ţine nici de nivelul intelectual, nici de cei şapte ani de acasă, nici de conştiinţa naţională. E un fenomen uimitor, dar spontan şi natural ca respiraţia.

Miron Manega

New York, 29 august 2011: Festivalul International New York Fringe a anuntat in seara zilei de 28 august premiile de excelenta pentru spectacolele prezentate in festival. VJ Cinty Ionescu se numara printre castigatorii din acest an, impresionand juriul, presa si spectatorii cu designul video realizat pentru piesa „Nils’ Fucked Up Day”,  de Peca Stefan.

Pentru mai multe informatii, consultati comunicatul de presa atasat.

Institutul Cultural Roman din New York

E-mail: info@icrny.org

www.icrny.org

….admir arta stradala! Se pare ca devine o unealta a exprimarii, sau expresiei, sau cum vreti dumneavoastra, dar trebuie admirata pentru ca avem de ce!

 

 

 

 

 

 

 

Madalina Corina Diaconu

Un cutremur cu magnitudinea 5.9 pe scara Richter s-a produs marti, 23 august 2011, in Northern Virginia, Washington DC si Maryland, la ora locala 1:51 pm.

Cutremurul s-a resimtit puternic din Washington DC Metropolitan Area pana la New York, in cladirile de birouri Concord, NH. Momentan nu exista raporte privind pagube materiale majore.

Strazile din centrul orasului Wasington DC sunt pline de oameni, iar o serie de cladiri din zona centrala si Casa Alba au fost evacuate.

Epicentrul cutremurului a fost localizat la adancimea de 1 km, in localitatea Louisa, din centrul Virginiei, unde intensitatea cutremurului a atins 7.0 grade pe scara Richter. Pagubele materiale sunt mici deoarece durat cutremurului a fost mica, 20-30 de secunde.

Alarmele de incendiu au sunat in intreaga zona metropolitana, dar din fericire nu s-au produs pagube materiale majore, pierderi de vieti omenesti sau intreruperi semnificative ale furnizarii de gaze naturale, apa si current electric.

Totusi, la 60 de minute dupa cutremur liniile telefonice fixe si mobile inca nu functioneaza, dar cauza este aglomerarea retelelor de catre utilizatori.

Simona Botezan, Washington DC

foto Madalina Corina Diaconu

Tabăra pentru elevi superbi, erudiţi, merituoşi şi alte superlative pe care mai vreţi voi să le spuneţi s-a desfăşurat între 24 iunie – 2 iulie 20111 în splendida plajă Paralia Katerini2, din Grecia.

Păi, academic aşa din partea mea, tabăra a fost o adevărată desfătare pentru profe, erau de 24366714327 ori mai entuziasmate decât noi, dar au recunoscut cu greu3… şi o minunată plăcere pentru elevi, mai ales că trebuiau să-şi plătească paharul cu apă după ce mâncau prânzul mic-dejunul/cina oferită de Paralia Tours (o agenţie de turism foooarte profesionistă, chiar merită un sejur de-al lor, la sfârşitul vacanţei te întorci mai antrenat, din punct de vedere nervos, şi mai spiritual, datorită cuvintelor de duh pe care le inventezi între timp pentru că cele pe care le ştiai deja nu au fost îndeajuns de multe).

Ce-i drept, a fost fain, asta dacă eşti printre aia care n-au avut nevoie: de lichid la masă/ de masa de prânz/ de mai multe becuri în baie/ de o chiuvetă care nuse înfundă/ de apă caldă când dădeau nisipul şi algele jos de pe ei/ de bani pentru excursiile opţionale 4, ci doar de mare, soare, nisip şi prieteni la minut.

Tabăra asta a fost la fel ca celelalte: am cunoscut oameni noi (impropriu spus, pentru că ne cunoşteam mai mult sau mai puţin din vedere, dar oricum), ne-am pseudoîmprietenit (da, pseudo-, prieteniile făcute în tabără de cele mai multe ori nu rezistă şi ştiu că în majoritatea timpului e greşit să deduci generalul din particular, dar dacă-mi arată cineva o prietenie d-asta care să fi rezistat mai mult de un an jumate, atunci eu îi ofer o super-cafea de la Starbucks… poate că recompensa e mică, dar gândiţi-vă că scoteţi un om din ignoranţă: pe mine), ne-am pseudoîndrăgostit (nu de greci cu capul cât mazărea, pectorali plini de steroizi şi tricouri roz) şi am făcut schimb de aidiuri.

Atât merită menţionat… a şi super-discoteca Omilos, cum aş fi putut încheia articolul fără s-o scriu acilişea? Mai fiţă ca banbu!

Cristina Cărcănescu

Redactor revista LZR

1 Oricât de uituc ai fi, de la atâtea declaraţii şi procese verbale, nu ai cum să uiţi perioada!

2 Da, ştiu, pleonasm, da’ s-ar pierde frumuseţea articolului fără ea.

3 Eram ironică, v-aţi prins.

4 Astea ar fi trebuit scrise cu liniuţă de la capăt şi etc.

In a letter of July 22, 2011, Mr. Colin Thubron, President of The Royal Society of Literature of Great Britain, had officially invited the Romanian writer to become a Fellow of RSL. Created in 1920, by George IV, The Royal Society of Literature has as its goal „to excite literary talent and reward literary merit.” Among its Fellows are the Nobel laureates, Nadine Gordimer, Gunther Grass, Seamus Heaney, Doris Lessing, V.S. Naipaul, as well as Salman Rushdie, Ian McEwan, Alice Munro, John Banville, Umberto Eco, Kazuo Ishiguro, George Steiner. Norman Manea is the first Romanian writer to be honored by the prestigious British institution.

If you missed „Norman Manea: A Celebration” or would like to revisit it, we are pleased to announce that the videos of the symposium proceedings are available online at www.icrny.org.

[Photo by Karl Rabe on the occasion of the symposium „Norman Manea: A Celebration”]

ROMANIAN CULTURAL INSTITUTE IN NEW YORK


 

              Am ramas dator de mult timp cu partea a III-a a acestor insemnari despre excursia facuta la sud de Dunare. Multi dintre cei cu care am calatorit s-au dovedit a fi oameni minunati. Am notat cateva adrese de e mail in…”carnetul de reporter”; imi dau seama ca ar trebui sa incep cu un…
                   ELOGIU ADUS CARNETULUI DE REPORTER
          Desigur ca Internetul a schimbat multe din posibilitatile de comunicare ale jurnalistilor, dar nu stiu de ce, desi folosesc si eu multe dintre ele, cel mai aproape de suflet ramane parca tot traditionalul carnet de reporter. Imi amintesc ca atunci cand am fost invitat ca jurnalist in S.U.A., am fost intrebat (fiind singurul jurnalist roman…”in zona”) daca nu doresc sa fiu acreditat la o intalnire a „monstrilor sacri” ai presei americane cu publicul. Era an de alegeri prezidentiale in S.U.A. si seara urma sa aiba loc o dezbatere televizata intre candidatii la functia de Vicepresedinte. Cativa dintre „monstri sacri” ai presei americane ii insoteau pe candidati in timpul campaniei electorale si s-au intalnit cu publicul american timp de o ora, in ziua dezbaterii televizate. Unul dintre jurnalisti (prietenul meu din Cleveland, Ohio,  spunea ca este recunoscut intre primii trei jurnalisti ai Americii), un domn mai in varsta, ne-a spus cam asa:
„Singur, pentru jurnalistii tineri de azi este usor sa relateze……Isi desfac laptopul , scriu depesa si o expediaza prin satelit!  Noi ne chinuiam sa scriem pe genunchi, pe cate un carnet de reporter; unii candidati se laudau excesiv, noi mergeam cu ei peste tot, scriam cum apucam, pe genunchi, dar publicul tinea cont intotdeauna de ceea ce scriam noi.”
          In excursia la sud de Dunare, in timp ce ceilalti turisti asezau pe masa diverse „instrumente de comunicare de sarbatori” (nu degeaba exista o vorba romaneasca ce spune ca „la un pahar se dezleaga limbile”…), eu asezam in fata mea, in primul rand , carnetul de reporter; ceea ce nu insemna ca nu aveam de gand sa intrebuintez „mijloace de comunicare” de pe masa…(este o expresie arhicunoscuta, dar cu o prepozitie usor schimbata…)
                  CEEA  CE  NU  STIU   MULTI   BUCURESTENI…
   … aveam sa aflu in excursia la sud de Dunare; desigur ca toti bucurestenii cunosc faptul ca …
                                               (citez cateva date de pe Internet)
Sfantul Dimitrie Basarabov, ocrotitorul Bucurestilor
    
    „Sfantul Cuvios Dimitrie Basarabov este sarbatorit pe 27 octombrie. S-a nascut in satul Basarabi, la sud de Dunare (in Bulgaria). A trait in secolul al XIII-lea, in timpul „imperiului” vlaho-bulgar de la Tarnovo, intemeiat de fratii Petru si Asan.
     Iubind viata ascetica, se va retrage intr-o pestera. Nu stim cat timp s-a nevoit in aceasta pestera si nici cand a trecut la cele vesnice. Traditia spune ca inainte de a muri, s-a asezat singur intre doua lespezi de piatra ca intr-un sicriu, fiind acoperit in timp de apele raului. Moastele sale au ramas multa vreme sub ape, pana cand o copila care patimea de duh necurat a avut o revelatie: i s-a aratat Sfantul Dimitrie Basarabov, care i-ar fi spus: „Daca parintii tai ma vor scoate din apa, eu te voi tamadui”. Parintii vor merge la locul indicat in vis, langa raul Lom, si vor gasi trupul neputrezit al sfantului intre doua pietre.”

    Este deja 4:30 dimineata, am terminat acest fragment in dimineata unei mari sarbatori religioase (cu gandul ca pe cineva drag din familie o chema MARIA), voi continua aceasta relatare foarte curand fiindca despre partea cea mai interesanta trebuie spus ca…)

                                                                               Ioan Iacob                
                                                                                        (va urma)
   
I belong to another word este titlul pe care Marius l-a ales pentru blogul său personal
Cu regret vă anunţăm trecerea prematură în nefiinţă a distinsului nostru coleg, ing. Marius Viliam Baciu, administrator al web site-ului Mioriţa USA din California.
Este o pierdere grea, un gol imens în sufletele noastre şi atât de multe întrebări fără răspuns…
Dormi în pace suflet blând!
Luni, 15 august 2011, Marius Baciu ar fi împlinit 39 de ani. În loc de o petrecere de aniversare, familia lui va organiza un serviciu funerar. Vei trăi veşnic în amintirile noastre.
Sincere condoleanţe familiei!
 
Cântec de Lebădă
de Marius Baciu
Nu am plecat!
Sunt împrejur şi alerg desculţ prin câmpiile înflorite.
Vântul gingaş îmi flutură părul,
Soarele cald îmi mângâie faţa,
Iar eu alerg cu ochii închişi, braţele deschise şi faţa spre cer.
Dacă mă simţi, sunt pretutindeni.
Zâmbeşte cu mine
Fiindcă nu mai sunt singur.
Nu am plecat!
Sunt liber şi alerg cu vântul…
 
 
Poeziile lui în limba engleză au fost publicate în SUA anul trecut, într-un volum colectiv.
În primavara anului 2011, poeziile lui Marius Baciu în limba română au fost publicate în ziarele româneşti din diaspora şi din România.
Datorită muncii lui Marius Baciu, viziualizările pe site-ul ziarului Mioriţa USA au crescut de la 25.000 la peste 100.000 în 4 luni.
 

BACIU, Marius Viliam
8/15/1962 – 8/8/2011

Bucureştenii au asaltat strazile capitalei, s-au strâns de la mic la mare şi s-au dus câtă frunza, câtă iarbă la inaugurarea fostului stadion Lia Manoliu. Sâmbătă 6 august, de la ora 5 pm şi până a doua zi de dimineaţă, noul stadion i-a aşteptat pe iubitorii fotbalului, dar şi pe curioşi, să viziteze cel mai modern station din România.

„Sunt onorat să deschid personal uşa bucureştenilor şi să le mulţumesc pentru răbdare”, a declarat primarul capitalei Sorin Oprescu anuntând vineri, 5 august, finalizarea lucrărilor la Naţional Arena.

La 11 noaptea, se strânsese mai multă lume decât la marile meciuri europene ale Stelei cu Standard Liege, Betis, Rapid sau Middlesbrough. Stadionul impresionează prin înălţimea sa, dar şi prin faptul că pista de atletism a dispărut şi eşti astfel mai aproape de terenul de fotbal.

Am întrebat câteva persoane ce pareare au despre acest atât de aştepta stadion naţional! Răspunsurile au fost toate favorabile. Să fi fost oare bucuria bucureştenilor de a se vedea în număr atât de mare la o întâlnire paşnică într-un scop pozitiv? Ştim cu toţii că sportul este cel mai bun ambasador şi nu dă niciodată greş atunc i când este vorba de manifestări ale maselor de oameni. Să sperăm că nici Naţionala de fotbal a României nu va da greş, măcar la meciun inaugural de pe noul stadion!

Madalina Corina Diaconu; foto Gabriel Nita; articol preluat din ziarul Gandacul de Colorado, USA

Cu siguranta la fiecare meci de Champions League savurati spoturile publicitare Heineken! Stiti desigur ca pana in 2007, sponsorul principal UEFA Champions League era Amstel. Putem sa punem pariu ca multi dintre voi asociaza tricourile chipei Liverpool cu marca de bere Carlsberg si cele ale echipei AC Milan cu Bavaria! Iata doar cateva exemple in care marcile de bere sunt implicate direct in sport. Exista probabil sute sau mii de astfel de asocieri intre branduri importante de bere si echipe sau competitii sportive. Pentru ca am plictisi probabil continuand cu exemplele vom trece direct la subiect. Am pregatit impreuna cu Bet Café Arena pentru ziua de Joi 11 August, cel mai frumos meci din istoria Champions League: Finala Liverpool-AC Milan din 2005 de la Istanbul. Dupa 3-0 la pauza pentru AC Milan, Liverpool a revenit incredibil, marcand de 3 ori in 20 de minute. Finala s-a decis la penaltiuri, in favoarea echipei din Anglia.

Incepand cu ora 14:00 va invitam sa revedeti acest meci magnific dar si multe alte materiale video derivate din aceasta finala.

PARTY: De la ora 22:00, petrecerea poate sa inceapa cu DJ-ii rezidenti THE BEER COMMUNITY.

Nu uitati! In fiecare zi, intre orele 14:00 si 02:00 va zambesc din frigiderele reci 40 de sortimente de bere de cea mai buna calitate! Cheers!

THE BEER COMMUNITY, Zile si Nopti de Bere 8-13 August, Curtea Berarilor, strada Selari (zona Lipscani) Bucuresti.

 

afis de Mihai Ionut Grajdeanu