Archive for Noiembrie, 2011


Mult prea devreme ne-a părăsit Alexandru Tocilescu! În plină maturitate creatoare, ajuns la un echilibru artistic de mare rafinament, maestru al unui stil de sorginte renascentistă, Alexandru Tocilescu a redat splendoarea bogăţiei vieţii şi perenitatea simbolurilor într-o lume dominată de minimalism şi de grabă.

Aristocrat al spiritului, Alexandru Tocilescu ne-a dezvăluit sensul ascuns al bogăţiei şi risipei, îndemnându-ne să vedem dincolo de lucruri şi dincolo de fapte şi să ne bucurăm de nesfârşita re-povestire a lumii.

Teatrul este în doliu şi noi, cu toţii, suntem mai săraci!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Kelemen Hunor

Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional

Anunțuri

Ziua de 1 Decembrie are o semnificatie deosebita si pentru americani, in mod spceial pentru cei care locuiesc in Washington DC! Este ziua cind se aprind luminile Bradului National de Craciun, cum este denumit pomul impodobit din fata Casei Albe! Este o ceremenie asteptata de toti cei care locuiesisc in capitala americana! Nu numai pentru ca acest moment marcheaza inceperea oficiala a celor 4 saptamini dedicate sarbatorilor de iarna, sponsozriate de Serviciul National al Parcurilor si Fundatia Nationala a Parcurilor si care constau in concerte, ateliere de jucarii, spectacole, toate in aer liber intr-un spatiu special amenajat in fata Casei Albe in zona de sud numita Elipsa, dar si, in mod special, pentu faptul ca butonul care aprinde luminitele bradului este apasat de insusi presediontele Statelor Unite!

Devenit deja un obicei, aceasta eremonie dateaza din anul 1923 din perioada presedintelui Calvin Coolidge care a avut ocazia sa apese pentru prima data pe butonul care avea sa aprinda luminitele unui brad inalt de 1 m jumate, adus din statul natal al presedintelui, statul Vermont!

Din 1923 pina in 1953 brazi proaspat taiati erau adusi in ajunul Craciunului si asezati in fata Casei Albe. In 1954 a fost creata zona in care azi se ridica acest pom, inconjurat de o alee in forma circulara unde sint adusi brazi de inaltime mai mica pentru a reprezenta toate cele 50 de state ale tarii, cele 5 teritorii si districtul columbia. In 1978 in mijlocul Elipsei s-a plantat un brad din statul Colorado si de atunci acest brad sta marturie spiritului sarbatorilor si a traditiei pe care toti presedintii de atunci si pina in prezent au urmat-o.

Ziua de 1 Decembrie ii aduce pe locuitorii Washingtn-ului si nu numai pe ei, in fata propriului lor presedinte, intr-o ceremonie deosebita careia ii urmeaza un adevarat spectacol in aer liber, la care personalitati ale vietii culturale americane participa din toate colturile tarii. Dar, sa va las in compania presedintelui Obama, la momentul culminant, acela de apasare a butonului pentru aprinderea Bradului National de Craciun!

HAPPY HOLIDAYS!

Madalina Corina Diaconu

Din prestigiul de altă dată al al familiei Bellu a rămas numele unui cimitir. Puţină lume ştie cine a fost şi ce a însemnat în istoria şi cultura noastră această familie de aromâni veniţi din Macedonia. Cu atât mai puţin se ştie că, la celebrul muzeu Marmottan din Paris, cele mai valoroase lucrări au aparţinut unui „machedon” din Bucureşti şi că au fost donate de fiica sa.

Gheorghe (Iorgu) Bellu este numele acestui personaj, pe care şi l-a franţuzit în 1851, când a plecat la Paris pentru a studia medicina, devenind Georges de Bellio. Cu acest nume s-a consacrat, dar nu ca medic, ci ca mecena şi colecţionar de artă. În privinţa medicinei, a studiat-o, dar nu a practicat-o, decât pentru prietenii lui, artiştii, pe care-i ajuta şi sub această formă.

Baronul Barbu, Bibicul Fane şi sinucigaşul Constantin

Se fac multe confuzii în privinţa numelor din încâlcitul arbore genealogic al familiei Bellu. De pildă, tatăl lui Georges de Bellio e considerat, în unele biografii, Alexandru (care era, de fapt, fiul fratelui său), Barbu Bellu e confundat cu fratele său Ştefan Bellu, atunci când e vorba de donatorul terenului pe care s-a construit celebrul cimitir etc. Coroborând mai multe surse, şi luând ca reper arborele genealogic al familiei Bellu, publicat pe site-ul familiei Ghyka, am ajuns la concluzia că adevăratul donator al terenului pentru cimitir a fost Barbu Bellu (fratele mai mare al lui Georges), la intervenţia lui C.A. Rosetti, pe atunci primar al Capitalei.
Barbu Bellu şi mormântul lui Eminescu din cimitirul care poartă, neoficial, numele fondatorului

Barbu Bellu (1825-1900) era baron austriac (moştenise titlul de la unchiul său Constantin Bellios, care-l primise în 1817, de la împăratul Francisc I), dar a deţinut şi înalte demnităţi publice şi domneşti, ca aproape toţi cei din neamul lui, începând cu cea de paharnic şi continuând cu cea de membru al Curţii de Apel, deputat, ministru al Cultelor, ministru al Dreptăţii, senator. Un alt frate mai mare, Ştefan, era un personaj central în viaţa mondenă a Capitalei din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Bărbat galant şi veşnic amorezat, conul Fănică Bellu, alias Bibicul (nume de alint cu care era dezmierdat de balerinele trupei Fanelly) îşi refăcea energia consumată în Parlament, ducându-se să admire picioarele dansatoarelor de la grădina „Union” şi aplaudând-o frenetic pe o oarecare domnişoară Margot, considerată cea mai „seduisante orizontale” a trupei. Cântăreţul Ionescu de la „Iunion”, de care pomeneşte şi Caragiale, îi închinase chiar un cântecel tomnaticului amorez:
„Vin, mămicule, vin bibicule, vin,
Că ştii cât ne dorim
Şi ştii cât ne iubim.
Vin, mămicule, vin bibicule, vin
Cu portofelul plin,
Să te sărut puţin”…

Până la urmă, zbenguielile cu frumoasa „seduisante orizontale” Margot, zice-se, l-ar fi dus pe conul Fănică Bellu, taman la Cimitirul Bellu…

Al doilea frate al lui Georges de Bellio a fost Constantin (Codiţă), care era muzicolog. În cartea sa, „Roumanie, capitale Paris”, Jean-Yves Conrad pomeneşte de faptul că acesta ar fi locuit împreună cu Georges de Bellio, în 1863, pe rue Grange-Bateliere. Cei doi fraţi erau însă „en froid”. În aceeaşi carte, Jean-Yves Conrad semnalează că, la 12 februarie 1875, Constantin s-a sinucis într-o cameră de hotel. Constantin Bellu, împreună cu fratele său Georges, cărora li s-au alăturat pictorii Theodor Aman şi Mihail Lapaty, au făcut, în perioada de pregătire a Unirii Principatelor, demersuri pe lângă guvernul francez, ca să intervină în favoarea unirii.
Tatăl celor trei fraţi era Alexandru Bellu (1796-1853), căsătorit, în 1824, cu Irina Văcărescu, mama lor. A ocupat, în cei 57 de ani de viaţă, nenumărate demnităţi publice în capitala Ţării Româneşti: divictar, mare Spătar, căminar, agă, mare logofăt al Credinţei şi membru al Înaltei Curţi.

 

Protectorul de la cafeneaua Riche

Revenind la Georges de Bellio, acesta era, aşadar, cel mai mic dintre fiii marelui Logofăt al Credinţei, Alexandru Bellu, şi ai Irinei Văcărescu. S-a născut la Bucureşti pe 25 februarie 1826, iar în 1851 a plecat la Paris pentru a studia medicina, specialitatea sa fiind homeopatia. Ulterior a abandonat profesia de medic, dedicându-se unei alte pasiuni, aceea de colecţionar de artă. Averea considerabilă i-a permis această „divagaţie” de la scopul iniţial. Primele lucrări achiziţionate erau de factură clasică, aparţinând unor artişti reputaţi precum Frans Hals, Clouet, Poussin, Fragonard. Între timp, Bellio a intrat în contact cu impresioniştii (înainte ca aceştia să fie numiţi aşa), de a căror pictură se lasă „cotropit”. Devine susţinătorul şi protectorul artiştilor, pe care i-a cunoscut ca pacienţi, ajutându-i din toate punctele de vedere, mai ales cel financiar. „De câte ori vreunul dintre noi avea urgentă nevoie de bani, dădea fuga la cafeneaua Riche, la ora prânzului; era sigur că-l găsea acolo pe dl de Bellio care cumpăra, chiar fără să vadă, tabloul ce i se oferea“ – povestea mai târziu Auguste Renoir.

„Sena la Argenteuil” de Claude Monet

Claude Monet, pictorul preferat

Apropierea de pictorii impresionişti s-a produs în 1874, când Bellio a achiziţionat o lucrare a lui Claude Monet, „Sena la Argenteuil”, care făcuse parte din colecţia lui Ernest Hochedé. Anul urmator a intrat în posesia unui autoportret al lui Auguste Renoir, iar în 1876 a cumpărat trei lucrări de Berthe Morisot chiar din expoziţia organizată de impresionişti. S-a împrietenit cu Monet, artistul lui preferat, pe care l-a ajutat foarte mult şi aproape necondiţionat, atât cu bani, cât şi cu tratamente medicale acordate familiei acestuia. Se păstrează o interesantă corespondenţă care atesta rolul de mecena al lui Georges de Bellio în perioadele de disperare ale artistului. În 1875, Monet i se adresa aşa: „Sunt cum nu se poate mai nenorocit: tot ce posed va fi scos la vânzare, tocmai acum când să-mi aranjez treburile. Odată aruncat în stradă şi lipsit de toate, nu-mi rămâne decât un lucru: să primesc o slujbă, oricare ar fi ea. Iar în 1879, când soţia lui Monet moare, pictorul îi cere din nou ajutorul: „Îţi cer un nou serviciu: acela de a scoate de la Muntele de Pietate, folosind chitanţa pe care ţi-o trimit, un medalion: este singura amintire pe care soţia mea a putut s-o păstreze şi aş vrea să i-l pun la gât înainte de a mă despărţi de ea pentru totdeauna”.

 

Dineurile impresioniste

Georges de Bellio îşi manifesta generozitatea nu doar ca un negustor calculat şi vizionar, cumpărându-le tablourile, ci şi la modul cel mai simplu şi elementar uman: le dădea să mănânce, invitându-i la masă, de câte ori lua prânzul, la Cafe Riche. Apoi, începând din 1886 şi până la moartea sa, survenită pe neaşteptate, în 1894, organiza lunar, în fiecare joi, la Cafe Riche, pe strada Peletier nr. 16, colţ cu Boulevard des Italiens, „dineuri impresioniste“, la care se adunau atât pictori, precum Monet, Pissaro, Caillebotte, Sisley, Renoir, Guillaumin, uneori şi mizantropul Cézanne, dar şi poeţi, scriitori şi critici, precum Mallarmé, Octave Mirabeau, Edmond de Goncourt. Aveau loc dezbateri aprinse pe teme de artă şi de literatură „moderate” cu blândeţe şi autoritate de Bellio. „Apărea acolo ca un vrăjitor simpatic, întotdeauna surâzător fixând asupra vizitatorului ochii săi luminaţi de bunătate” – relata un contemporan.

 

                                                             Félix Nadar

„Demenţii” lui Bellio faţă cu presa

În primăvara anului 1874, când pictorii impresionişti au organizat prima expoziţie de grup în atelierul fotografului Nadar, presa s-a năpustit asupra lor cu texte furibunde. „Sunt nişte râcâituri de pe paletă, puse uniform pe o pânză mânjită” – scriau cei de la Charivari. Iar Le Soir: „Nebunia lor e blândă; ea constă în a freca fără încetare şi la întâmplare, cu o pensulă nervoasă înmuiată în culorile cele mai stridente, o serie de pânze albe”. Nici Le Temps nu se lăsau mai prejos: „Eşti tentat să crezi într-o tulburare a ochiului, care va face bucuria medicilor oftalmologi şi teroarea propriilor familii”. Iar doi ani mai târziu, în 1876, Le Figaro îi „diagnostica” pur şi simplu drept nebuni: „Cinci sau şase alienaţi şi-au dat aici randez-vous, pentru a-şi expune opera. Ei se intitulează impresionişti… Înfiorător spectacol al vanităţii umane rătăcindu-se în demenţă”.
Deloc impresionat de criticile demolatoare la adresa favoriţilor săi, Georges de Bellio a continuat să-i susţină financiar cumpărându-le lucrările şi invitându-i la „dineurile Impresioniste” de la Cafe Riche. Ajutorul său lua şi alte forme: la expoziţiile impresioniştilor, el împrumuta lucrări din colecţie pentru a completa panotarea, atunci când era necesar. În 1889 a contribuit, cu o importantă sumă de bani, la achiziţionarea, prin subscripţie publică, a celebrei pânze „Olympia” a lui Edouard Manet, spre a putea figura astfel într-un muzeu; chiar dacă tabloul nu a ajuns la Luvru, aşa cum şi-ar fi dorit Bellio, ci la Palatul Luxembourg, reuşise totuşi intrarea, în patrimoniul statului francez, a primei lucrări semnate de un impresionist.

Portretul lui Georges de Bellio făcut de Nicolae Grigorescu şi fotografia lui Napoleon al III-lea (împreună cu soţia sa Eugenie Disderi), unul dintre cumpărătorii lui Grigorescu

Unde-s tablourile lui Grigorescu?

Unul dintre beneficiarii mecenatului lui Georges de Bellio a fost şi compatriotul său Nicolae Grigorescu, pe care de asemenea l-a sprijinit, cumpărându-i mai multe lucrări. Una dintre acestea este chiar portretul său făcut de Grigorescu, cu care era vecin, în 1876, pe strada Clichy nr. 1. Existenţa acestor lucrări contrazice clişeul conform căruia Grigorescu nu ar fi reuşit să vândă, în timpul şederii în Franţa, decât o singură lucrare, cea cumpărată de Napoleon al III-lea. Lucrările există, sunt la Muzeul Marmottan de pe strada Boilly, dar nu sunt expuse. Este puţin probabil că ele ar fi lipsite de valoare (Bellio avea o intuiţie excepţională a valorii, toate achiziţiile sale fiind repere universale), singura explicaţie a neexpunerii lor rămânând aceea că nu sunt semnate de un artist francez.

Victorine Bellio Donop de Monchy (portret realizat de Auguste Renoir) şi mormântul familiei

„Legs Donop de Monchy”

Georges de Bellio s-a căsătorit cu Catherine Rose Guillemet cu care a avut o singură fată, Victorine (1863-1958). În 1893, aceasta s-a măritat cu Jules Donop de Monchy. Neavând copii, ramura directă a familiei lui Georges de Bellio s-a stins în 1958, odată cu moartea Victorinei. Aceasta a moştenit colecţia de peste 300 de tablouri a tatălui ei (cea mai mare şi mai importantă colecţie de pictură impresionistă din Franţa). În 1932, Victorine a decis ca întreaga colecţie să fie donată Academiei de Beaux-Arte din Paris. Între timp, o parte a lucrărilor a căpătat altă traiectorie, iar după moartea sa, 20 dintre ele au ajuns, tot sub formă de donaţie, la Muzeul Marmottan. Două dintre tablourile donate de Victorine acestui muzeu au o valoare documentară particulară. Primul o reprezintă chiar pe ea, în 1892, cu puţin timp înainte de a se mărita, şi este semnat de Auguste Renoir. Celălalt îl înfăţişează pe doctorul de Bellio, în jurul anului 1877, şi a fost pictat de Nicolae Grigorescu, la Paris. Din păcate, numele sub care a fost făcută donaţia nu este Bellu, nici măcar Bellio, ci „legs Donop de Monchy” – numele de după căsătorie al Victorinei Bellu. Acesta a fost finalul anonim al unui destin strălucit.

Ruinele oraşului antic Leontopolis (Pella) din Macedonia şi titlul de baron austriac al lui Constantin Bellu

Baronul Constantin

Strămoşul cunoscut la familiei Bellu a fost Gheorghe Bellio, originar din Leontopolis. Unul dintre nepoţi, Constantin (1772-1838), a ajuns bancher, la Viena, iar în anul 1817 a primit titlul de baron. Alt nepot, Ştefan Bellu (1767-1833), a avut 10 copii, unul dintre ei fiind Alexandru Bellu (1796-1853) care a avut la rândul lui patru fii: Ştefan, Barbu, Costică şi Gheorghe (Georges de Bellio).

 

Clădirea Academiei Române şi conacul Bellu de la Urlaţi

Familia Bellu a donat statului român clădirea Academiei

Terenurile familiei Bellu din Bucureşti se întindeau de la Piaţa Chirigii până la Şoseaua Viilor de astăzi, precum şi pe Podul Mogoşoaiei sau str. Dionisie Lupu. Casele de pe Calea Victoriei, donate de familie statului român, sunt astăzi sediul Academiei Române, căreia un alt Bellu, în 1941, i-a lăsat întreaga lui avere. În 1930, Eliza Bellu, născută Ştirbey, a donat, tot Academiei Române, casele şi via sa din Urlaţi.

 Miron Manega

Comisia Nationala a Monumentelor Istorice dezbate in sedinta din 30 noiembrie:

  1. pasajul subteran Charles de Gaulle
  2. pasajul subteran Piata Presei Libere
  3. clasarea Bulevardului Aviatorilor ca monument istoric
  4. clasarea Soselei Kiseleff ca monument istoric.

Primele doua propuneri apartin Primariei Municipiului Bucuresti, ultimele doua Ordinului Arhitectilor.

Asociatiile Pro-Do-Mo si Salvati Bucurestiul, sprijinite de alte organizatii ale Platformei pentru Bucuresti, organizeaza un miting miercuri 30 noiembrie intre orele 10 si 12 in fata Ministerului Culturii din Sos. Kiseleff nr. 30.

Manifestantii solicita Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice sa nu avizeze cele doua pasaje, care ar afecta estetica bulevardelor celor mai reprezentative ale Bucurestiului. In plus, transformand in sosele de mare viteza aceste bulevardele, blocajul in trafic se va muta in Piata Victoriei.

Manifestantii sprijina propunerea Ordinului Arhitectilor de clasare ca monumente istorice a celor doua bulevarde.

Contact: Roxana Wring, Asociatia Pro-Do-Mo, 0744.377.712

 

Pentru cei care nu au reusit sa mearga la numeroasele lansari de carti si conferinte de la Tirgul de carte Gaudeamus care tocmai s-a incheiat, Institutul Cultural Roman din Bucuresti le-a oferit o surpriza: o noua lansare, de data aceasta intr-o maniera dubla: intii o conferinta pe tema abordata in volum si apoi lansarea propriu zisa a volulmului „Gulagul. Ce stim acum”, al scriitoarei si jurnalistei americane Anne Applebaum, laureata a Premiului Pulitzer in 2004.

In cartea sa, Anne Applebaum actioneaza ca un anchetator, avind de lucru cu cantitati imense de probe, de cele mai multe ori contradictorii si inexacte.

De cand a fost publicata cartea mea in 2003, tradusa in multe limbi, acum si in romana, s-au produs schimbari. „ spune autoarea. „Exista o mai buna cunoastere in Occident a destinului Europei de Est, datorita faptului ca tarile est-europene fac acum parte din Uniunea Europeana si pentru ca din 1989 incoace au fost scrise multe carti de istorie. Fata de ceea ce am scris initial in introducerea, situatia in prezent s-a mai schimbat. „

La eveniment au participat Gabriel Liiceanu şi Horia-Roman Patapievici care, impreuna cu jurnalista americana au trecut de la o idee la alta, de la o evocare la alta, de la o concluzie la alta, toate transformind conferinta intr-un dialog dinamic.

Intrebata la un moment dat: de ce ar fi romanii interesati in aceasta carte, autoarea a raspuns: „Cu siguranta au existat romani in Gulag, deci este vorba si de istoria unor compatrioti ai dvs. De asemenea, istoria Uniunii Sovietice si a Gulagului este o parte importanta a istoriei secolului XX. Daca nu cunosti aceasta parte a istoriei este greu sa intelegi alte evenimente. Dupa Holocaust este cea mai mare tragedie ce a a vut loc in Europa secoluui XX. Pentru a fi o persoana civilizata, trebuie sa stii ce s-a intamplat, fie ca esti roman, britanic sau italian. „

Concluzia conferintei:Oamenii nu sunt  foarte interesati de Rusia astazi. Sentimentul la Washington este ca nu exista suficient timp pentru Rusia si ca Rusia nu este foarte importanta”, dupa cum a explicat Anne Applebaum.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Madalina Corina Diaconu

 

New York, NY, November 3, 2011- The Romanian Cultural Institute in New York and the Film Society of Lincoln Center are pleased to announce the line-up for the 6th Annual Romanian Film Festival in New York. After five successful years at Tribeca Cinemas, the festival will move to the Film Society of Lincoln Center and will take place from November 30 – December 6.

This year’s festival not only offers a change in location and partnership but also in scope and structure. In addition to an extensive offering of World and US premieres, the festival will also present two in-depth retrospectives celebrating the remarkable career of Liviu Ciulei (FOREST OF THE HANGED) and New Wave director, Radu Muntean (TUESDAY, AFTER CHRISTMAS).

The Romanian Cultural Institute in New York and FSLC announced that the 2011 edition of the film festival will be dedicated to the memory of Romanian film critic Alex Leo Şerban. For the past five years, Şerban has been the special guest of the Romanian Film Festival in New York and its most accurate and informed witness. The Romanian New Wave in cinema recognized in Alex Leo Şerban not only an uncompromising analyst, but also a mentor, who was an active international voice on behalf of Romanian cinema with many American organizations.

Among the highlights of the festival this year are two special events. First and foremost, the festival will honor Liviu Ciulei, one of the legendary masters of Romanian theatre and film, who passed away this October. New York audiences will get a chance to see, in new prints, the very first U.S. retrospective of Ciulei’s outstanding directing career including ERUPTION (1957), DANUBE WAVES (1959), and FOREST OF THE HANGED (1964). Star of DANUBE WAVES, Irina Petrescu and Romanian film critic Magda Mihăilescu will attend introduce select screenings and participate in post-screening Q&As.

The festival’s second major event will focus on director Radu Muntean, one of the most active directors of the Romanian New Wave. One of the toasts of the 2010 Cannes and New York Film Festivals for his masterful marital drama TUESDAY, AFTER CHRISTMAS, Muntean returns for a retrospective of his remarkable body of work, including the world premiere of his new HBO documentary, VISITING ROOM, and an extended conversation with Film Society Associate Program Director Scott Foundas.

Other special events include a celebration of the New Romanian cinema, featuring the 10-year anniversary screening of Cristi Puiu’s seminal debut STUFF AND DOUGH, followed by a panel discussion with top U.S. and European critics, and a fundraising event dedicated to RCINY’s initiative The Andrei Şerban Travelling Academy, organized in collaboration with the MARA Society.

Additional guests attending the festival will include directors Marian Crişan (MORGEN), Radu Gabrea (RED GLOVES), Bogdan George Apetri (OUTBOUND), Mona Nicoară (OUR SCHOOL), actors Irina Petrescu (THE HUMAN RESOURCES MANAGER), Vlad Ivanov (PRINCIPLES OF LIFE, 4 MONTHS, 3 WEEKS AND 2 DAYS and POLICE, ADJECTIVE) Gabriel Spahiu (ADALBERT’S DREAM, THE DEATH OF MR. LAZARESCU and HIGH TENSION), Anamaria Marinca (BOOGIE and 4 MONTHS, 3 WEEKS AND 2 DAYS), film critics Magda Mihăilescu and Jay Weissberg, and Tudor Giurgiu, the president of long time partner, Transilvania International Film Festival.

Tickets go on sale both at the box office and on-line Thursday, November 10. Discounts are available for Film Society members. Public Screenings will be held at the Film Society of Lincoln Center’s Walter Reade Theater (located at 165 West 65th Street, between Amsterdam Avenue and Broadway), unless otherwise noted. A selection of public screenings will also take place at the Elinor Bunin Munroe Film Center (located at 144 West 65th Street).

source: Film Society Lincoln Center, New York

 

(Washington, DC) – The Maramureş Valley in Northern Romania is so remote that generations of peasant farming practices remained intact.  As modern amenities like cable TV began to reach the region, Kathleen Laraia McLaughlin documented how the people changed.

On December 15, McLaughlin will share her experience and photographs from her book, “The Color of Hay; The Peasants of Maramureş” at the Cleveland Park Neighborhood Library. 

„Change is becoming woven into the generations,” said McLaughlin. „Though peasants desire some changes – a washing machine can actually save a grandma’s life if it keeps her from falling in the river while washing clothes – they also appreciated having the memories of their traditional lives preserved.”

The Color of Hay; The Peasants of Maramureş” captures Romanian history and a culture in transition in a book that includes photographs essays, poems, proverbs, ghost stories, and songs.

The event will begin at 7:00 p.m. A book signing will follow the program.  The Cleveland Park Neighborhood Library is located at 3310 Connecticut Ave., N.W. near the Cleveland Park Metro Station. For more information, please call (202) 282-3080.

 

Anul acesta Clujul ne-a rasfatat cu prima editie a Festivalului International al Filmului de Comedie “Comedy Cluj”. 70 de filme din 18 tari (Franta, Spania, Marea Britanie, Belgia, Olanda, Rusia, Serbia, Ungaria, Bulgaria, Greca, Cehia, Italia, Polonia, Suedia, Maroc, India, SUA, Canada si Romania), 200 de proiectii in 3 cinematografe: Republica, Victoria si Arta si la Casa de Cultura a Studentilor.

Organizatorii si-au pus sufletul si imaginatia in organizarea acestui festival pentru a-l face mai doesebit decit celelalte existenta la nivel national si, spun ei: „sa plasam Clujul pe harta prestigioasa a zaiafeturilor artistice, culturale şi cinematografice!”

Si pentru ca nu au glumit, pe linga filme, mese rotunde, intilniri cu regizori si actori, clujenii au invitat realizatori de benzi desenate pentru a improspata ideea unui festival de film cu arta benzilor desenate, atit de prezente in schitarea unui film! Citi dintre noi stim ca un film, inainte de a-l viziona stind releaxati pe scaunul de la cinematograf, este schitat cu ajutorul benzilor desenate! Chiar si cunoscutul Steven Spielberg recunoaste acest lucru:„Din clipa in care am citit seria de benzi desenate, nu mi-a mai iesit din minte si din suflet. Am stiut atunci ca personajul si cu mine eram destinati sa colaboram intr-un fel… si sa ne descoperim unul pe celalalt. A durat mult pana am reusit sa fac ce mi-am propus, dar cred ca a iesit un lucru nemaipomenit!”

Astfel, unul din atelierele propuse de organizatorii acestui festival, a fost cel de Benzi Desenate, unde s-au amintit personajele din desenele animate devenite celebre si care si-au inceput cariera, daca se poate spune asa, in benzi desenate publicate initial in ziare, reviste si almanahuri. Dar nu numai personajele de benzi desenate si desene animate au fost subiectul acestui atelier, ci si modul de a realiza un scenariu de film de animatie sau film de scurt si lung metraj, pornind de la benzi desenate! La acest modul, a prezentat Mihai Ionut Grajdeanu, cunoscut pentru personajul sau „Ciutanul”, care in curind va apare pe piata cu volumul 2, „Legendele Dacilor” – „Piatra Sacra”, „Dupa Gratii” – primul volum de benzi desenate dedicat penitenciarelor din Romania, „Atelier BD”- revista de benzi desenate dedicata copiilor, proiectul-expozitie „Arta la Pachet” si multe alte personaje, povesti si povestiri publicate in reviste si ziare. Un modul care a stirnit curiozitatea celor prezenti si prin exercitiul propus de Mihai si revista sa „Atelier BD”: toti cei prezenti au avut ocazia ca, dupa prezentarea realizata de Mihai, sa creeze, singuri, unul sau mai multe personaje pe care sa le regaseasca intr-o poveste simpla, din care sa se poata naste un scenariu! Cele mai interesante personaje si scenarii, au fost nominalizate si au primit diplome din partea revistei „Atelier BD”.

Madalina Corina Diaconu

Comunicat de Presa

Desfasurarea sedintei CGMB cu privire la “Proiectul “Strapungere Ciurel – A1”, punctul nr. 41 din ordinea de zi, in data de 28.11.2011

Suntem reprezentantii Bucurestenilor oponenti ai proiectului “Strapungere Ciurel – A1” si la “Memoriu General” al acestuia.

Avem de obiectat INTERESELE IMOBILIARE DE GRUP si POLITICE de care dau dovada autoritatile statului prin factorii decizionali ai PMB.

Spunem acest lucru, deoarece vom prezenta dovezi prin care PMB a inceput proiectarea si chiar inceperea acestei lucrari fara a avea documentele necesare prin care sa dovedeasca oportunitatea de utilitate publica. De ce aceasta graba intrebam noi ?

 

Deasemenea, vom prezenta prin documente constatatoare dovezi ca in jurul unei proprietati aflata in imediata vecinatate a pilonilor de beton plantati in pamant la adancimea de 20 m, s-a constatat o deplasare a gardului de imprejmuire de ordinul centimetrilor.

Acest lucru ne conduce cu gandul la posibile alunecari de teren in zona de constructie a Pasajului Virtutii si posibile microfisuri in straturile de pamant care alcatuiesc malul aluvionar al Dambovitei si mai departe, in perioada ploilor si a zapezilor care vor urma, chiar la potentiale surpari partiale de pamant, care vor conduce la insecurizarea  barajului de pamant al lacului Ciurel si punerea in pericol a Bucurestiului prin inundarea unei suprafete de ordinul kilometrilor, constructia Pasajului Virtutii nefiind ridicata inca.

Avand in vedere cele mentionate mai sus va invitam sa participati la Sedinta CGMB, in data de 28.11.2011, ora 13.00.

Reprezentant Ing. Rausse Victor

0724.515.597