Suntem si vom fi un popor stoic, unde la rang de virtute stau stau rabdarea si puterea de a rezista. Acceptam orice pentru a fi acceptati. Am purces in bejenie prin lume doar ne-aom putea cumpara casa, doar vom putea plati ratele la banca, doar copiii nostri vor putea manca zilnic iaurt si fructe ca mai tarziu sa le putem plati ratele semestriale la scolile de intelectuali. La unison am spus ca in Romania un se poate si noi, cei mai curajosi am luat cu asalt ceva mai coapta democratie din Spania.

Sclavi in euro

Un modus vivendi greu acceptat, dar in final trait cu nonsalanta romanului care accepta ca asa trebuie.S-au  transformat in umili slugi, care un discuta, executa, pentru cativa euro pe ora.Slugi au fost si in tara, insa diferentele aparent nesemnicative, Carteala impotriva sefului, pauzele lungi si dese, barfa la tigara si dreptul de veto au fost tolérate. Saraci, inglodati in datorii, dar buni de gura. Au ales reversul medaliei. Aici romanii un au opinii, nu au trairi, nu trebuie sa le fie dor, un trebuie sa ii doara. Sau transformat in masini de facut bani, muncesc silnic pentru cativa euro pe ora. Aduna bani, suporta privatiuni si umilinte si totul in goana acerba dupa bani, únicul deziderat ce ucide suflete si personalitati. In Spania un avem decat un statut ingrat de robot setat sa agoniseasca euro.  Pentru casa, masina, concedii ostentative pe la rubedeniile ce numara leii noi, pentru tot ce inseamna altceva decat in Romania.Interesul material primeaza si dezumanizeaza.

Nu exista semen, nu exista mila, nu exista solidariatate. Munca la sange, oasele frante inving orice urma de umanitate. Agoniseala banilor, adunati intr-o frenezie abúlica, devine patalogica.

Valentin, un roman din Bucuresti lucreaza noaptea la o brutarie, iar ziua repara masini. Mananca daca apuca, doarme atunci cand pica din picioare, in sensul strict al expresiei. O munca istovitoare si o dorinta rapace de a avea. Este etalonul, prototipul romanului din Spania ce un mai are sentimente, doruri, nimic altceva decat o privire rece, ascutita ca un cutit si impersonala.

‘’Munca este baza aici. Altceva un stii. Un am timp de nimic si nici un vreau. Vreau sa-mi fac un rost, mie si copiilor. Muncesc pentru o casa. Un simt c ama doare, un simt ca mi-e  rau de oboseala. Doar cand cad, atunci ma ñpot odihni. Cat o mai vrea D-zeu s ama tina’’, spune Valentin, Carranque

Conditia de boschetar

In Spania nu ai mama, nu ai tata. Nu te ai decat pe tine si pe D-zeu.Numai cei puternici rezista. Am dormit doua saptamani in parc. Noaptea ma spalam la o cismea si-mi uscam sosetele si hainele pe ude apucam.Ultima data aveam 50 de centi, ultimii bani. Invatasem sa pacalesc masina de cafea.bagam centii cu o sfoara. De mancare? Muritor de foame. Am reusit pana la urma. Sunt aici de cinci ani si o duc bine. Un romanii m-au ajutat. Romanii aici un se ajuta. Se sapa intre ei. Fiecare e pentru el. Aici nu exista nimic legat de omenie’’ spune Radu, din Murcia.

Rabdare si un imens dor de casa.

(va urma)

Mirela Luca, Spania