„O floare frumoasă este ca o femeie frumoasă”, spune un proverb din bătrâni.
A trecut de mult vremea brunelor florărese, cu ochi focoşi şi vorbă ademenitoare. A celor care, trezite în puterea nopţii, îşi culegeau gingaş peticul de grădina şi, cu coşul plin, băteau străzile abia dezmorţite de somn. „Ia garoafa, frumosule, că-i roşie ca inima dumitale!… Uite, coniţă, bucheţel de viorele, numai bun de pus la pălărie!…“. Florăresele – cele adevărate, cu degete asprite de pământ şi sfâşiate de ghimpi nemiloşi – au dispărut. În locul lor au apărut comerciantele îndrăzneţe ori decoratoarele stilate.
În „”Ilustraţiunea Română”” din 1930 Ion Tic scria despre Calea Victoriei cu lumea ei feminină: „Ici şi colo, câte o «tipesă» – o pasăre de zi sulemenită cu cele mai moderne farduri – se amesteca printre cei grăbiţi să ajungă mai curând la slujbă. (…) Vremea trece şi peste puţin timp încep să apară siluetele autentice ale Căii Victoriei… Elegante, etalându-şi «ţoaletele de dimineaţă» sau căţeii de viţă rară şi scumpă, purtaţi de lănţişoare cu monograme de metal; domnişoare cu feţele ostenite de zbuciumul sau insomnia dancing-urilor de tot felul, venind să-şi ia plimbarea de dimineaţă; cucoane parfumate şi năbădăios preocupate de adânci probleme de modă, venind să răscolească de dimineaţă prăvăliile negustorilor; fetişcane sau şcolăriţe care, sub pretextul unei cumpărături sau al unui «simplu tur», îşi prăpădesc o dimineaţă întreagă între Capşa şi Palat (…)”.
Şi Tic continuă cu nonşalanţă, picurând cuvinte meşteşugite pe ciorapii fetelor „în floare” de pe Calea Victoriei: „Pe la 11 decorul se completează cu acele nostime cucoane sau artiste care şi-au pierdut noaptea într-o aventură de dragoste, la un joc de cărţi, la o petrecere oarecare sau în frământarea unei insomnii caracteristică celor ce «mor de urât». (…) Seara forfoteala din timpul zilei devine cu mult mai interesantă pentru că… poveştile, femeile şi străzile sunt mai frumoase… noaptea”. Din tot acest decor „feminizant” nu putea lipsi florăreasa cu cele dintâi flori de primăvară.
Într-un număr al „Ilustraţiunii Române” din 1932 este prezentată foarte, foarte pe scurt „Florăreasa Jafita Gheorghe, care poartă destul de sprintenă cei 70 de ani, sau cum zice ea: «50 de ani şi de două ori câte zece». Ea are şi trei fete, toate măritate,cari urmează tradiţia familiei, vânzând şi ele flori”.
Meseria de florăreasă a îmbătrânit odată cu lumea, e veche de secole şi încă aduce pâinea pe masa celor care o practică. În România altor vremuri, florăresele erau femei sărace cu bătătura plină de copii. Florile le ajutau să supravieţuiască. Azi, s-au modernizat, nu mai umblă de colo-colo, desculţe, tuşind, târând coşul doldora de crizanteme, crini sau lalele, în căutarea unui vad mai bun. Bunicile, stră-stră-bunicile lor, tot cu meseria asta şi-au crescut copiii. Au făcut războaie, au rezistat epidemiilor, au simţit ploile-n piept şi frigul în oase. Florile au rămas aceleaşi şi atunci şi acum. Doar preţul diferă.
“Când mă gândesc la florăresele din trecut, văd ţigăncuşe simpatice şi insistente, cu fuste lungi şi colorate, ca buchetele din flori pe care le vindeau învelite în celofan sau hârtie creponată. În prezent, pe lângă florăreasa <din colţ>, care a evouluat ajungând până la celofanul colorat şi funda-pampon de rafie, a mai apărut şi varianta florist care este un hibrid între florar şi artist”, precizează Gabriela Floare, o “florăreasă” modernă, pentru care florile sunt o parte din inima ei.
Pe aceasta am întâlnit-o „la datorie”,realiza o evaluare atentă a florilor care au rămas din ziua precedentă. “Încerc să am în florărie exact atâtea flori câte cred că pot vinde în ziua respectivă şi în cea care urmează. Florile trebuie să fie mereu proaspete şi de aceea nu aduc cantităţi mari, însă încerc să menţin o varietate cât mai largă. Consider că, fiecare buchet sau aranjament trebuie să reflecte câtuşi de puţin personalitatea celei/celui care îl primeşte dar şi pe cea a celui care îl dăruieşte. Atunci când sunt înconjurată de atâtea flori îmi vin cele mai năstruşnice idei pentru aranjamente sau buchete. Iau idei din natură şi caut mereu accesorii inedite prin târguri sau magazine de specialitate”.
Gabriela se ocupă de arta şi vânzarea florilor de doar patru ani. A început ca organizator de evenimente, însă curând a descoperit că piaţa decorurilor speciale pentru nunţi era doar pentru bugete mari. În prezent lucrează exclusiv cu flori, iar creaţiile ei din flori reuşesc de fiecare dată să creeze efectul dorit.
Gabriela crede că în trecut oamenii preferau ceea ce găseau. „Florile de sezon erau la mare căutare pentru că nu există varietatea care se găseşte astăzi. Buchetele erau simple şi era necesară destul de multă măiestrie pentru a crea un buchet impresionant. Acum sunt accesibile foarte multe materiale ajutătoare pentru a realiza cu uşurinţă un aranjament floral. Tot ce-ţi trebuie este doar puţin talent. Oferta de astăzi este aproape nelimitată. Acum se găseşte orice floare în orice sezon, dacă cineva este dispus să plătească pentru asta”. De exemplu, Gabriela a creat o gamă de aranjamente în vase de lut cu aspect antic, care conţin măşti veneţiene, pe lângă îmbinarea de flori de sezon şi cu flori exotice. „Maniera de a dărui flori s-a schimbat. În trecut bărbaţii ofereau mai des flori din plăcere şi mai puţin din obligaţie. Pe când astăzi, în majoritatea cazurilor, florile se oferă mai mult din obligaţie (pentru doctor, pentru învăţătoare, pentru <şefa>, etc.) decât din plăcere. Femeile sunt cele care apreciază cel mai mult gestul de a dărui flori şi tocmai de aceea cei mai mulţi dintre clienţii mei sunt de sex feminin”, spune Gabriela.
Florile vor impresiona mereu, chiar dacă vor fi aranjate în forme din ce în ce mai sofisticate. În trecut florile erau un accesoriu suplimentar al cadoului propriu-zis, în viitor însă, cadoul va deveni un accesoriu al aranjamentului floral sau al buchetului (de ex. florile aranjate direct în vază cadou, o broşă prinsă la funda de catifea care leagă buchetul sau o eşarfă legată în formă de floare prinsă în buchet, etc.). Deşi se spune că moda buchetelor a cam trecut, că acum ghivecele(!) ar fi pe…trend, nu ne putem abţine de la întrebarea: unde s-a dus oare romantismul de altădată, când o fată era cucerită nu numai cu  scrisori de dragoste, dar şi cu o floare frumos mirositoare?
De ce să nu recunoaştem că lumea ar fi dezolantă fără flori. Dacă  vreţi, chiar fără codul lor secret! Deoarece în alte vremuri exista un extraordinar cod secret al florilor: fiecare floare era purtătoarea unui mesaj, iar un cavaler trebuia să ştie exact ce fel de flori să-i dăruiască iubitei pentru a-i dezvălui sentimentele sale (în anul 1700, regele Charles al II-lea al Suediei a introdus limbajul florilor, obicei împrumutat din Persia…).
Şi, ca să-l cităm pe Ienăchiţă Văcărescu: „Într-o grădină/Lâng-o tulpină/Zării o floare, ca o lumină;/S-o tai, se strică,/S-o las, mi-e frică,/Că vine altul şi mi-o rădică”…

Mihaela Cazan