13 – 14 august 2016, comuna Izvoru, județul Argeș.

Avem plăcerea să vă invităm la cel mai frumos târg al Sudului, organizat după mulți ani la Izvoru, comună socotită cândva Perla și Capitala Culturală a Sudului!

Izvoru este o comună regală. În 1902 aici a devenit primar Generalul Perticari, aghiotantul lui Carol I, cel care i-a fost mentor lui Carol al II-lea și l-a învățat să mânuiască armele. În această comună, castelul Peticari a fost deschis celor mai importanți oameni ai acelor timpuri. Străbunicul lui Jean Perticari fusese Dimitri Perdicari, astrologul domnitorului Nicolae Mavrogheni. Soția lui Jean Perticari a fost ultima descendentă a familiei Golescu și Davila, o femeie importantă care a intrat în istorie.

Elena Davila Perticari i-a educat pe Carol al II-lea și sora acestuia, prințesa Elisabeta, devenită ulterior regina Greciei. Datorită ei s-a construit Mausoleul de la Mărășești; datorită donației ei și a fratelui său, marele dramaturg Alexandru Davila, s-a înființat Muzeul Golești; datorită tatălui său, marele medic, a luat ființă primul spital sătesc din România la Izvoru, prima Școală de Arte și Meserii, un cămin cultural-cinematograf plătit de Fundația Regală în 1937, un dispensar privat, baie comunală, școală, cantină pentru copiii săraci și loc de alăptat sugarii. Ginerele Elenei și lui Jean Perticari a fost prințul aviator Matei Ghika Cantacuzino, primar în anii 30 la Izvoru, condamnat la moarte de Antonescu, iar în 1946 condamnat din nou la moarte de regimul comunist pentru că l-a scos din țară pe președintele tinerilor liberali, Fărcășanu și pe Dinu Brătianu.

După 70 de ani, Comuna Izvoru are din nou primar de dreapta și își propune 3 zile de târg și sărbătoare ca odinioară!

Schiță program:

Pe 13 august, sâmbătă dimineața, la ora 10, mai multe căruțe frumos împodobite vor pleca de la primărie și din comunele învecinate spre târg. Convoiul va începe cu o droagă (căruță mica pe două roti mari din lemn specifică Sudului) cu măgar, condusă de un vestitor care bate toba invitând lumea la târg. Dansatorii unui ansamblu folcloric din Italia,călușarii și dansatorii argeșeni merg în convoi urmați de căruțele frumos împodobite cu oficialități, mai multe femei de succes din Argeș vor purta la paradă costume vechi din toate zonele Argeșului, fanfara de la Teatrul Al. Davila va face parte din paradă. La sosire se taie panglica și se tine un discurs, cântă fanfara, dansează grupurile, copiii se întrec la sărituri în saci, cine reușește să țină o distanță mai mare oul în lingură iar echipele comunelor din Sud încep să joace fotbal.

Pe 14 august, duminică, va cânta taraful care a reprezentat anul trecut Argeșul, asemeni înaintașilor nostri Ion C. Brătianu și Ionică Dinu (tatăl lui Grigoraș Dinicu), la Expoziția Universală de la Milano. Băiatul care cântă la țambal este singurul olimpic al Argeșului la faza națională de anul acesta. De asemenea, o argeșeancă stabilită la Paris, Romanitza Fricosu, foarte cunoscută în comunitate, va cânta pentru noi!

Vă așteptăm!