Archive for septembrie, 2011


Home Program Directions Photos
For the fourth year in a row, the European embassies in Washington, D.C. are proud to present „Euro Night!” On Friday, September 23rd from 6:30 p.m. until 11:30 p.m. La Maison Française at the Embassy of France will host the 2011 edition, featuring more than 20 European Union embassies, each showcasing its respective culture, traditions and culinary specialties. Throughout the evening, enjoy live music while taking a tour around Europe, feasting on national dishes and drinks from the open bars – A great way to discover European traditions!
  
  
  
Photos courtesy of Julien Berbigier
  
  
  
Photos courtesy of Mark Shinn
Proceeds from this event will help support the numerous and varied cultural activities at the participating European embassies.

E.U. Member nations: Austria, Cyprus, Estonia, Germany, Ireland, Lithuania, Romania, Netherlands, Spain, Belgium, Czech Republic, Finland, Greece, Italy, Luxembourg, Poland, Slovakia, Sweden, Bulgaria, Denmark, France, Hungary, Latvia, Malta, Portugal, Slovenia and United Kingdom.


La Maison Française at the Embassy of France
4101 Reservoir Rd, NW
Washington, D.C. 20007

Parking is available on Reservoir Rd and across the street from the Embassy of France at Georgetown University Hospital’s pay lot.

T I C K E T S

Event Sold Out
No tickets at the door



Mda, nu o să fie o recenzie a unui film din 2002, aşa că liniştiţi-vă… ce film?! Filmul ăla cu Romain Duris si Audrey Tautou… ah, nu-l ştiţi, bănuiam eu… oricum, nu vă bat la cap cu asta.

Aşa că dacă aţi sărit peste primul paragraf, nu-i nicio problemă, de aici începe articolul propriu-zis.

În ultima săptămână de şcoală am avut privilegiu de a scăpa de şcoală de a sta în casă1 cu alţi 3 ± 1 studenţi (mereu se găsea un mic prăpădit fără casă care avea nevoie de găzduire imediată2) . Era un fel de Gara de Nord, veneau, vorbeau puţin, aţipeau pe un scaun, iar cu 10 minute înainte să vină autobuzul îşi aduceau aminte că mai au ceva de împachetat, apoi plecau, ştiind că se vor întoarce în curând, pentru că oricum mai au o pilotă sau o oală rămasă care n-a încăput în bagaj.

Mişcare browniană, sau Laptele ăsta e al tău? Pot să-mi pun şi eu o cană? descriu perfect ce se întâmplă într-o casă de studenţi. Un dute-vino continuu, un timp care parcă nu stă în loc deloc, care te face să simţi, care îţi spune că trăieşti. Acum lăsând lucrurile profunde la o parte, pentru că tot am pomenit de lapte, o să vorbesc despre bucătărie, sau locul adunării generale, de la capăt de rând bineînţeles.

Masa, sau pe ce se mănâncă de obicei, capătă noi întrebuinţări între timp: depozit, loc de numărat monede şi… nu vreţi să ştiţi mai departe3. Scaunele sunt inutile în bucătărie4, adică, de ce ai vrea să stai pe un scaun când mănânci? tolănit în pat uitându-te la ultimul episod din House M.D., e considerabil mai bine, plus, bonus, nu trebuie să strângi masa, câteva resturi în pat sunt bune dacă ţi se face foame peste noapte (special delivery)! Frigiderul, Cutia Pandorei (în majoritatea timpului) devine Cornul abundenţei când cineva face o supă sau o tocăniţă. E pus acolo ca să răcească diferite chestii, dar şi pentru a-ţi reaminti că mai bine înveţi pentru examen decât să speli stiva de farfurii murdare din Zona Crepusculară. Ce, frigiderul vostru nu vă reaminteşte că aveţi teste/teze/examene? Ar trebui să-l aruncaţi imediat… sau să desenaţi pe el un balaur şi un

omuleţ c-o sabie-n mână, apoi să scrieţi foarte tacticos deasupra: Eşti pregătit de examene? Acum să vă spun despre chiuvetă şi vase? Mai bine nu, unii abia au mâncat, alţii mânăncă, câţiva plănuiesc să mănânce la un moment dat, iar restul vor să viseze frumos noaptea. Bucătăria este locul cheie al unei case, mai ales al casei din Jubilee Terrace, aşa că am ales să vorbesc doar despre ea. Acolo am învăţat că nu e necesar să-ţi pui mult în farfurie, mai bine-ţi pui mai puţin, reumplând farfuria de câte ori va fi nevoie, Cum să arunci mâncarea când în Africa sunt copii care mor de foame? sau Cum să negociezi cine să mânânce ultimul tortellini astfel încât să nu sfârşească în coşul de gunoi? şi altele…

Despre zonă, faună şi floră nu am de ce să vorbesc, mulţi aţi fost acolo, la fel de mulţi vă veţi duce şi, dacă se continuă trendul, şi mai mulţi veţi studia în Anglia şi, oricum, există Google.

Articolul este unul semi-fictiv, nicidecum orientativ, adica… lucrurile chiar nu stau atât de roz precum am făcut eu să pară! Acum lăsând nota ironică în care e scris articolul (de data asta am zis-o pentru că ştiu că mulţi nu au capacitatea de a sesiza ironia) a fost săpămâna pe care aş retrai-o la nesfârşit…

Cristina Cărcănescu

Redactor revista LZR

1 Nu casa mea, ofcors.

2 De fapt, lucrurile nu stăteau atât de tragic, dar pentru îmbunătăţirea articolului se acceptă expresii semi-fictive

3 Mda, dacă vă gândiţi la acel lucru să ştiţi că vă înşelaţi, cred…

4 Nu chiar inutile, dacă au spătar poţi pune chestii la uscat.

În perioada 9-15 august a avut loc, la Roma, Festivalul Callatis. Era un pretext (şi un cadru potrivit) pentru reluarea unui proiect mai vechi al subsemnatului şi anume „Ion Creţeanu pe urmele lui Badea Cârţan. Al doilea dac coboară de pe Columnă”. N-a fost să fie în 2010, pentru că Ion Creţeanu s-a operat de cancer. Anul ăsta am reuşit. Am ajuns la Roma împreună cu echipa Festivalului Callatis, dar fără să facem parte din acea echipă. A fost o experienţă tristă sub multe aspecte – poate că voi reveni vreodată asupra ei – dar important e că Ion Creţenu a reuşit să facă ceea ce ne propusesem în urmă cu un an: să cânte la cobză – la LIRA TRACĂ !– chiar lângă Columna lui Traian. A făcut-o! Am făcut-o, de fapt, dacă se pune şi cel care a fost cu ideea şi susţinerea…

Şi nu doar la Columnă a cântat Ion Creţeanu, ci aproape prin toată Roma istorică, atât cât ne-au putut duce picioarele într-o zi toridă de august.

Am plecat de la Academia di Romania, spre Vila Borghese, am coborât în Piaza del Popolo, apoi, pe Corso, ne-am îndreptat spre Colosseum, trecând pe lângă Capitoliu. Creţeanu i-a cântat din cobză lui Iulius Caesar, lui Octavian Augustus şi altor statui celebre. A fost un fel de colind paradoxal şi unic, în miez de vară, prin Cetatea Eternă…

La Columnă a ţinut un adevărat recital, în faţa unui public aleator şi eclectic, mai mult turişti străini decât italieni… Au vrut să-i dea bani, dar i-am oprit spunându-le (fac această mărturisire, asumându-mi riscul de a fi considerat rasist) că „suntem români, nu ţigani”. Poate am exagerat asociind cerşetoria cu dominanta ocupaţională a etniei deşi, statistic, în ceea ce-i priveşte, doar furturile sunt mai bine reprezentate…

Dar nici prea multe explicaţii nu aveam cum să le dau acelor străini uimiţi. Şi ce să le spun, în fond? Că omul ăsta nu cânta pentru ei, ci pentru el însuşi? Sau că „n-am venit să cerem, am venit să dăm”? Cine ar fi înţeles?…

Miron Manega

Cunoscutul muzician Johnny Raducanu a murit. Artistul ar fi implinit 80 de ani pe 1 decembrie.

Vestea decesului, survenit in jurul orei 10, a fost publicata de site-ul Teatrului National Bucuresti. Johnny Raducanu suferea de diabet si avea probleme cardiace. Artistul a murit in casa sa, din Bucuresti.

Cu o cariera muzicala ce se intinde pe mai bine de jumatate de secol, Johnny Raducanu – „Mr. Jazz of Romania”, dupa cum l-a numit jurnalistul si muzicianul Leonard Feather – a fost un veteran al muzicii romanesti.

Johnny Raducanu a cantat cu nume importante ale muzicii si a lansat albume precum „Jazz trio – Seria jazz nr. 4” (1966), „Jazz in tara mea (Jazz in my country)” (1967), „Confesiuni” (1979), „Confesiuni II” (1982), „Confesiuni III – Seria jazz nr. 21” (1986) si „Jazz Made in Romania” (1987).

În ultimii ani, Johnny Raducanu a sustinut nenumarate recitaluri, alaturi de nume cunoscute ale muzicii romanesti precum Anca Parghel si Teodora Enache.

In ultimii ani, Johnny Răducanu si Ion Caramitru au sustinut impreuna spectacolul de poezie si muzica „Dialoguri si fantezii in jazz” de la Teatrul National Bucuresti. Spectacolul a fost pus in scena si la teatre celebre din strainatate precum Teatrul Molière-Maison de la Poésie din Paris.

Nascut pe 1 decembrie 1931 la Braila, pe numele sau real Raducanu Cretu, a fost descendent al unei familii de romi cu traditii muzicale de peste trei sute de ani, de pe timpul lautarului Petre Cretu Solcanu. S-a remarcat ca un talentat interpret de jazz la contrabas, inca de la 19 ani. A facut studii muzicale la Iasi si Cluj, apoi la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucuresti (clasa contrabas, 1953-1956). Îndrumator activ al tinerei generatii, Johnny Raducanu este considerat un veteran al muzicii romanesti de jazz.

Johnny Raducanu a fost contrabasist, pianist, compozitor, aranjor si conducator de formatie.

articol preluat de la Radio Romania Cultural

New York, septembrie 2011: Institutul Cultural Roman din New York anunta un excelent debut al sezonului toamna-iarna care cuprinde continuarea turneului filmului Aurora in Statele Unite, o noua prezenta romaneasca la festivalul de film de la Telluride, expozitii ale artistilor romani la galerii recunoscute din New York si de pe teritoriul Statelor Unite, lansarea documentarului Autobiografia lui Nicolae Ceausescu pe ecranele americane si retrospectiva Andrei Ujica la Museum of the Moving Image in paralel cu un program special de film romanesc la Jacob Burns Film Center curatoriat de Mihai Chirilov. Luna septembrie debuteaza spectaculos la New York pregatind publicul american pentru o serie de evenimente care va culmina in luna decembrie cu editia a sasea a Festivalului de Film Romanesc la Lincoln Center.

Muzeul National de Istorie Naturala „Grigore Antipa” din Bucuresti se pregateste de redeschiderea expozitiei permanente. Din data de 17 septembrie Muzeul asteapta cu drag vizitatorii sa-i calce pragul.

 

Regizorul Gabriel Boholţ a realizat primele filme tridimensionale ”Made in Romania”.

 Este vorba de o trilogie de documentare artistice etnografice (”Moş Pupăză”, ”Culegătorii de folclor” şi ”Nuntă în Maramureş”), toate dedicate mereu fascinantului ţinut din nordul ţării, pelicule ce vor fi lansate la sfârşitul lunii curente. Curajosul proiect este rodul muncii unei numeroase echipe de profesionişti in domeniul cinematografic ai România Film, coordonată de Gabriel Boholţ, proiect iniţiat şi supervizat de către directorul respectabilului brand al cinematografiei româneşti, d-l Marius Iuraşcu. ”Filmările High Definition 3D au cerut o pregătire minuţioasă (s-a folosit echipamente tehnice unice în România, camere de peste 100.000 euro), efort ce va aduce satisfacţii extraordinare celor ce simt româneşte şi nu numai”, susţine regizorul.

 Gabriel Boholţ a realizat mai multe lucrări fotografice şi cinematografice, amintim expoziţia ”Ignat în Maramureşul istoric” şi scurt metrajul ”Pelerinaj în Ţara Oaşului” inspirate din tradiţiile maramureşenilor.

PDF Print E-mail
 

septembrie11Cu o durere nemarginita, pentru care lexicurile universale nu-mi ofera cele mai potrivite cuvinte sa mi-o exprim, rememoram tragicul eveniment petrecut in urma cu 10 ani, cand fostul singur bastion al  democratiei planetare, fostul  singur garant al stabilitatii mondiale, fostul…. fostul…… a cazut victima celui mai mare atac terorist din istoria umanitatii. Fara sa ne dam seama, scopul urmarit, a fost atins: America nu mai este ca inainte, iar din Ianuarie 20, 2009, America este ca niciodata, asa cum am anticipat in urma cu peste 20 de ani, se apropie vertiginos de caracteristicile unei tarii apartinand lumii a treia. Cand ma gandesc ca atacul putea fi prevenit daca se luau in calcul atentionarile facute de Military Intelligence-Able Danger Division, care a identificat inca din anul 2000, 9 dintre dejectiile teroriste care au fost implicate in atentatul din Septembrie 11, 2001. Din nefericire, atentionarile au ramas nefructificate, cu consecintele care se cunosc. Acest lucru imi aminteste de remarcile deloc magulitoare, facute de omul politic britanic, Winston Leonard Churchill, referitoare la americani: „se poate conta pe ei in luarea unei decizii corecte, numai dupa epuizarea tuturor alternativelor. (Do the right thing once they have exhausted all the alternatives).

Din nefericire, nu ne epuizam niciodata alternativele si asa ne-a scapat Ossama timp de 10 ani, iar nici acum nu realizam ca planurile atacurilor teroriste nu se traseaza in zonele tribale din Wazilistan sau grotele din Tora Bora sau provincia Shabwa din Yemen, ci la Universitatile din Sanaa, Yemen, Universitatile din Westminister – Anglia, la London Metropolitan University, sau centrele Universitare din Danemarca sau Hamburg, Germania.

Nu-mi explic, cand dispunem de sateliti atat de sofisticati, incat pana si continutul portofelului nu mai constituie o necunoscuta, cand dispunem de rachete cu ghidare prin laser, care lovesc tintele cu eroare de milionimi de microni, cand dispunem de sisteme ultra sofisticate care pot parcurge 20.000 km in mai putin de o ora, cand dispunem de submarine Trident ale caror Tomahawk-uri pot anihila orice opozitie, noi ne impiedicam de un Anwar Al  Awlaki sau percepte umanitare, fata de cei care ne-ar reduce la tacere. Chiar nimeni din factorii decizionali n-a auzit faimosul dicton al filosofului latin, Marcus Tullius Cicero, regasit in oratia, Pro Milone: “Inter Arma, Silent Leges.” (La vreme de razboi, legile amutesc)? Dar cate nu se puteau face daca lasam activitatea de baby-sitting celor calificati pentru aceasta si nu personalului de factura militara.
Pentru reimprospatarea memoriei, multora dintre noi, inclusiv a subsemnatului, va remintesc ca timp de doi ani Dana Priest si William Arkin, au cules date concrete si informatii plauzibile asupra modului cum tristele evenimente din Septembrie, 11, 2001, au schimbat America. Incepand cu acea fatidica data, guvernul American a creat 263 organizatii implicate in lupta impotriva terorismului. Organizatiile de Intellgence au un buget de 75 miliarde dolari, buget care depaseste bugetele cumulate ale tuturor organizatiilor similare din lume. S-au construit 33 complexe, care adapostesc “crema” organizatiilor de resort americane, pe o suprafata de 17 milioane de square feet, echivalentul a trei cladiri a Pentagonului si 22 cladiri ale U.S. Capitol. S-a creat Department of Homeland Security, care dispune de 230.000 angajati. In plus, 300.000 persoane sunt angajate in exclusivitate de a asculta ceea ce noi ne conversam la aparatul inventat, inca din 1876, de Alex Graham Bell. Avem si 16 organizatii de Law Enforcement de care stim si, foarte probabil, multe, multe altele de care nu stim, un aparat foarte numeros, in paienjenisul caruia se pot pierde multe informatii utile. Tuturor, un extras din filosofia Taoista a lui I Ching: “Nu cei multi, dotati cu arme ultra sofisticate, inving; invingatori sunt cei putini dar buni.”
Dar cine sa mai inteleaga cand “No Intelligence Allowed”- inteligenta nu este admisa, nici pe malurile Potomacului, nici ale Dambovitei si nici ale raului Maris.

 

 Dwight Luchian Patton
Los Angeles, California
www.clipa.com

Interviu realizat de profesorul  Ioan Iacob cu Anamaria Voina, postul de radio „Eveniment FM” din Sibiu.

Ioan Iacob:  Cum s-a nascut postul de radio „Eveniment FM” din Sibiu si cum ati ajuns sa lucrati aici? De fapt, cum s-a nascut pasiunea pentru jurnalism ?

Anamaria Voina: Imi face mereu placere sa ma intorc la episodul care, intr-un fel, a marcat drumul meu in aceasta directie. Nu va pot spune ca a fost un vis din copilarie sau o pasiune transmisa in familie, asa cum se intampla de obicei. In cazul meu, o simpla brosura care continea informatii legate de examenele pe care urma sa le sustin pentru a fi admisa la Facultatea de Litere, m-a determinat sa ma inscriu la Facultatea de Jurnalistica. Imi doream sa ajung la catedra, dar se pare, nu acela era drumul meu si iata ca Dumnezeu a facut, in asa fel incat, sa ajunga brosura in mainile mele. Dupa ce am citit informatiile despre aceasta Facultate, am simtit ca acolo este locul meu. Am fost admisa la ambele facultati dar deja, in ziua in care am primit rezultatele, Facultatea de Litere nu mai reprezenta o prioritate.

Lucrurile au decurs firesc, in timpul facultatii ceea ce parea a fi un “joc” al destinului, s-a transformat repede in pasiune si am inceput sa visez la ziua in care voi ajunge intr-un studio de radio. Ziua aceea a venit la scurt timp dupa absolvire si iata-ne aici dupa aproape 7 ani de la prima mea interventie “live”.

Despre nasterea acestui post de radio nu sunt eu cea mai in masura sa vorbesc. A existat mai intai un ziar local, a fost nevoie apoi de “cuvantul rostit” care s-a auzit prima data la Radio Eveniment in 01.03.1996 si, pentru ca a castigat un loc important in inima sibianului, a aparut in 01.03.2000, Televiziunea Eveniment. Sunt prea putine cuvintele pentru ce inseamna cu adevarat acest Trust, de aceea, nu cred ca merit eu sa vorbesc despre asta, cu atat mai mult cu cat cel caruia i se datoreaza totul, ne priveste dintre stele. Pentru a ramane in domeniul de activitate, pentru acest raspuns, ii dau legatura colegului meu, Cosmin Chelcea, sau domnului director, Alin Calin.

I.I. : Emisiunea „Un suflet o chitara” a fost un vis mai vechi, a fost un proiect de inceput ? De obicei posturile de radio romanesti promoveaza alte genuri de muzica…

A.V. :S-a pus problema unei emisiuni care sa ma reprezinte, mi s-a dat libertatea de a alege tematica si… nu am stat pe ganduri.

E un “lant al slabiciunilor” , o poveste gresit inteleasa, pana la un punct, a ceea ce pe scurt se numeste “cerere si oferta”. Legat de acest subiect, domnul George Pruteanu invitat fiind la Facultatea de Jurnalistica, a spus ca un copil caruia i s-a dat alcool in loc de lapte, doar cu cateva exceptii, va vrea sa bea lapte atunci cand va creste putin. Din pacate, in multe dintre cazuri se merge pe ideea ca publicul vrea “alte genuri”, mai putin muzica veche. Eu nu sustin ca prin aceasta emisiune educ publicul, consider doar ca ii ofer si o picatura din acel “ceva” ce cred ca lipseste in alta parte si sper ca ascultatorul isi doreste si astfel de acorduri.

I.I. :Atunci cand am fost invitat in emisiunea dumneavoastra, sa vorbim despre muzica folk, sa ascultam Bob Dylan si Joan Baez, ati acceptat sa faceti o exceptie: ati spus ca va fi pentru prima oara cand veti difuza si altceva decat muzica folk romaneasca… Va intreb acum (fiindca la Sibiu nu am mai apucat): a meritat sa faceti „o exceptie”? Stiti ca am propus sa ascultam si Tudor Gheorghe…

A.V. :Nu se poate vorbi despre muzica folk fara sa amintim de Bob Dylan sau Joan Baez, desigur a fost o placere sa difuzez melodiile propuse de dumneavoastra. Spuneam ca este o exceptie pentru ca in fiecare editie a emisiunii aleg o tema. Fie prezint putin din viata si opera unui poet (si atunci caut melodii pe versurile lui) fie vorbesc despre iubire, despartire, teama, prietenie (in acest caz ilustrand cu melodii potrivite subiectului). Acesta este motivul pentru care difuzez doar muzica folk romaneasca, consider ca asa, mesajul ajunge mai usor la “receptor”. Folk inseamna si poezie.

Tudor Gheorghe e prezent in fiecare editie a emisunii. E si o parte subiectiva aici, cantec de leagan mi-a fost “iti scriu domnita printr-un flutur/de la castelul zanelor/ in murmurul fantanelor/sub frunze ce se scutur”. Nici eu nu am apucat sa va spun, m-a bucurat mult alegerea dumneavoastra.

I.I. :Ce ne puteti spune despre istoria trustului de presa din care face parte „Eveniment FM”? Am inteles ca exista subredactii si in alte orase din judetul Sibiu.

A.V. :Am trecut repede in revista, la prima intrebare, etapele pe care Trustul de Presa Eveniment le-a parcurs pana a ajuns in acest punct, radioul de pilda are deja “buletin”. Uitasem insa sa amintesc de “copilul mai mic”, e bine ca mi-ati adresat si aceasta intrebare. In anul 2008, tot intr-o zi de 1 Martie, s-a nascut Radio Eveniment Agnita, pentru ca primeam semnale ca oamenii din acea zona isi doresc un post de radio al lor. Desi micut, s-a impus inca din primele zile pe piata si se mentine in top

I.I. :Am vazut ca ati facut si alte inregistrari decat propria emisiune…Cum incepe si cum se sfarseste ziua jurnalistei Anamaria Voina? 

A.V. : Pot spune ca fiecare zi petrecuta in studioul de radio, reprezinta o provocare, invat ceva in fiecare zi si incerc sa daruiesc ascultatorilor mei, prin voce si cuvant, ceva nou. E placut sa te gandesti ca, dintr-un studio, poti patrunde in casele a sute de oameni (unii aflati la mii de kilometri distanta), le tii companie la masa, le dai informatia de care au nevoie, ii inveselesti si le dai de inteles ca esti prietenul lor. Nu va pot descrie in cuvinte ceea ce simti atunci cand apare “feedback-ul”. Si pot spune ca au fost multe astfel de momente.

I.I. :Este posibil ca la editia a X-a a „Zilelor HESPERUS”, care va fi la anul, sa venim spre Sibiu cu o propunere de a organiza, impreuna cu Fundatia culturala „HESPERUS” si „Clubul presei transatlantice” , o „Zi HESPERUS dedicata PRESEI”. Poate in colaborare si cu alte canale MEDIA din Europa si din Statele Unite, membre ale clubului. Cum credeti ca ar fi primita o asemenea propunere, desigur, prin prisma jurnalistului Anamaria Voina?

A.V. : Publicul sibian a dovedit in repetate randuri ca stie selecta din multitudinea de oferte. Este indreptat spre cultura, spre frumos, spre nou. Reprezentantii media din Sibiu stiu asta si cred ca ar imbratisa o astfel de idee.

I.I. :Sibiul a fost capitala culturala a Europei in 2007. Daca ar fi sa transmiteti un gand tuturor canalelor MEDIA afiliate la „Clubul presei transatlantice” din aceasta „capitala culturala”, ce le-ati transmite?

A.V. :Sa nu inceteze niciodata sa lupte pentru valorile in care cred, dar sa se foloseasca doar de armele proprii, in acest caz “penita” , “microfonul” sau “reflectorul”.

I.I. :Va multumesc mult

A.V. : A fost o reala placere, eu trebuie sa va multumesc!

Ioan Iacob