La inceput de toamna se petrec probabil lucrurile cele mai frumoase. Era „un basm frumos” pentru romani sa stie plamadi (ca sa folosesc un model lingvistic din Ardeal) din lut si din suflet vase si ulcioare, instrumente muzicale, obiecte de interior, un fel de „rai de culori” care incanta mintea si sufletul oricarui trecator pe pamanturile noastre. Era „un basm frumos” pentru parintii nostri, care au luptat in cel de-al doilea razboi mondial (tatal meu a fost ranit in Muntii Tatra si mi-a transmis cumva dorinta de a vedea Praga si a cunoaste ceva din specificul acelor locuri, desi Ceholsovacia nu mai exista ca un singur stat) sa astepte „venirea americanilor”, prin care Romania ar fi fost salvata…Un basm, un vis, o poveste, toate acestea tin de miracol!      Si iata ca la inceputul acestei toamne s-au petrecut doua lucruri, aparent fara legatura unul cu altul: „Targul Olarilor Sibiu”, editia 2011 si semnarea, la Washington, a documentelor privind amplasarea scutului antiracheta in Romania. In imaginatia mea imi place insa sa gasesc conexiuni; as putea spune chiar ca ele devin, cumva, inseparabile…Cum altfel am putea visa sa pastram in continuare nealterate de ingerintele negative ale lumii contemporane radacinile unor obiceiuri si traditii milenare decat plasanu-le sub „un scut de securitate” (in mintea mea el devine mai degraba o metafora). Unde altundeva pe pamant am mai putea intalni, sub scutul aniracheta, un artist extraordinar ca NICOLAE  SAVA, ce semneaza pe cartea sa de vizita „Academician in arte traditionale, muzician, Constructor de instrumente (litera mare ii apartine si defineste relatia artistului cu respectul acordat unui mestesug stravechi si nobil…); pe cartea sa de vizita sunt enumerate, ca „intr-un basm”, taragot, nai, fluier, caval, ocarina, cimpoi, tilinca, ocarine pentru copii etc. Bistrita (locul unde traieste acest „Academician in arte traditionale”, venit la Sibiu) este un loc binecuvantat si are locul sau , ca fiecare palma de pamant romanesc, sub aniracheta. Ma gandesc, de fapt, ca cele doua „scuturi” se completeaza fericit: „scutul aniracheta” ( destinat sa descurajeze amenintarile teroriste cu mijloace militare si tehnice sofisticate) si „scutul Targului Olarilor Sibiu” (protejand obiceiurile si traditiile populare romanesti de „invazia kitsch” , ce poate fi la fel de „terorista in arta” precum un „11 septembrie” perpetuu, daca nu gasim mijloace de a proteja si a transmite mai departe radacinile originare ale artei populare romanesti). Ma gandesc ca nu intamplator artisti precum VIOLETA si EUGEN PATRU din Vladesti, Valcea, sunt invitati in Occident, ca nu este intamplator faptul ca turistii romani si straini zabovesc in Piata Mare din Sibiu atrasi de culorile lui EDUARD SAVULESCU sau de albastrul extraordinar al vaselor  SIMONEI BISBOACA din Bihor sau de culorile artistilor populari din Maramures.

„Targul Olarilor Sibiu” este o ocazie unica si fericita se a se realiza „un scut sinteza al valorilor artei traditionale romanesti” impotriva…  (… daca va confruntati zilnic cu „mareea de nonvalori” promovate de televiziunile comerciale in numele „zeului rating”, daca nu mai intalniti in mijloacele de transport in comun decenta adolescentilor de altadata de „a se saruta in cadru privat”, daca sunteti treziti in miez de noapte de „intarziati cu manelele date la maxim” sau de „vitezomani” pe care…”noaptea nu-i prinzi nici cu politia”… atunci stiti despre ce vorbesc si nu mai este necesar sa adaug nimic; as incheia doar cu  gandul ca „scutul Targului Olarilor Sibiu” este „amplasat”, poate nu intamplator, intr-o capitala culturala a Europei…)                                                                                                                                                                      Ioan Iacob                                                                                                                                                                         septembrie, Sibiu, 2011