(interviu  început pe 29 mai, cu ocazia zilei de naștere a președintelui Fundatiei Hesperus, profesorul Ioan Iacob)

   Fundația Culturală ”HESPERUS “ a luat ființă în anul 1991, la inițiativa unor jurnaliști  (precum Ing. I.C. Florea, unul dintre pionierii radiofoniei românești, C.D. Constantinescu, fost Secretar general de redacție la „Radio UNIVERSUL”, Ion Ioan Diaconu /”Memoria pământului românesc”/, Maria Urbanovici /”Revista literară radio”/, Ioan Iacob /”Agenda teatrală și cinematografică”, „Revista revistelor culturale”/ ș.a. și a unor personalități culturale între care trebuie să amintim pe regizorul Nicolae Corjos). După adunarea generală de înființare, din mai, 1991, la Sala STUDIO a Teatrului „NOTTARA”,  a avut loc un recital al actorului Adrian Pintea.

La vremea aceea a fost printre primele fundații culturale din țară. Aceasta își propune să promoveze valorile artei și culturii românești și universale.  „HESPERUS”, simbol din mitologia greco-latină, înseamnă “luceafărul de seară” și face trimitere la capodopera lui Mihai Eminescu. A pornit cu câțiva oameni plini de idei și și-a diversificat paleta manifestărilor în timp (lansând, între altele, în 1994, la „Casa americii latine”, în prezența corpului diplomatic, „Singur printre ambasadori” de Mircea Georgescu , o carte de interviuri cu toți ambasadorii acreditați la București „, iar în mai, 2011, un proiect cultural-caritabil, „In memoriam LIVIA  IACOB”, de sprijin pentru copiii, profesorii, artiștii, jurnaliștii și sportivii afectați de CANCER.

Fundația culturală „HESPERUS” a inițiat – începând cu 1993 – o serie de manifestări cu participare internațională, „Zilele HESPERUS”, la care au participat invitați de seamă precum Ambasadorii INDIEI, PORTUGALIEI, BRAZILIEI, JAPONIEI, FINLANDEI, BULGARIEI, REPUBLICII CEHE,  Consulul General al AUSTRALIEI, Atașatul cultural al Ambasadei SPANIEI, secretarul II al Ambasadei REPUBLICII COREEA, dar și invitați din ITALIA, CANADA, S.U.A. etc. Până în prezent au fost organizate IX ediții ale „Zilelor HESPERUS”, iar în anul 2014 va avea loc ediția a X-a, unde invitat de onoare va fi Profesorul universitar Dr. Taylor Rose din S.U.A. Dar, să-l lăsăm pe însuși președintele fundației HESPERUS , poetul și jurnalistul  Ioan Iacob, să ne ofere mai multe detalii despre aceasta.

Mihaela Cazan : – Domnule Ioan Iacob, sunteți un poet care cântă și muzică folk. Pe vremea când erați profesor stagiar de limba engleză la Făgăraș, ați înființat acolo Grupul folk „SOLARIS”, care a debutat în Cenaclul „FLACĂRA” și a luat locul I pe țară în 1975, iar în 1976 ați organizat la Făgăraș Festivalul interjudețean de muzică folk „Cetățile lui Mihai”, la care au participat cinci centre universitare, deși Făgărașul nu era nici măcar centru universitar. Desigur că, muzica /dar nu numai muzica folk n.b./este o pasiune a dumneavoastră, la fel ca și poezia.  Mi-aș permite să vă întreb ce înseamnă (fiindcă știu că ați descoperit recent una din melodiile din filmul „Mr. & Mrs. Smith”) „Latino caribo”?

Ioan Iacob: – Consider muzica folk o modalitate de promovare a poeziei. Dar nu am rămas doar la folk; ascult, atunci când am timp, „Beatles” (transmit „microbul” și studenților mei /n-am să uit exclamația unui student care spunea „Domnule profesor, pe mine m-ați convins!”; deschid aici o paranteză…în paranteză pentru a spune că eu cred că „proliferarea” manelelor se datorează și faptului că nu mai este cine să le vorbească tinerilor despre niște valori și atunci, când ei sunt „invadați” de manele…”manele din manele răsar” ! ; mă bate gândul, dacă voi mai apuca în această viață, să public în „Clubul presei transatlantice” fragmente dintr-o carte despre „Beatles”/, dar și muzica veche românească, muzica populară, dar și muzica country. Am avut recent surpriza să constat că invitatul nostru la ediția a X-a a „Zilelor HESPERUS”, Profesorul universitar Taylor Rose din S.U.A., are între cântăreții preferați de country un nume prețuit și de mine: George Strait.

Am descoperit târziu filmul „Mr. & Mrs. Smith”, iar melodia „Mondo bongo”, cântată de Joe Strummer and The Mescaleros în film, are acel ciudat „Latino caribo” la refren (la care faceți referire dumneavoastră) ; un amestec ciudat de sugestii fonetice și culturale, este suficient să citiți comentariile postate pe „youtube”…de la spaniolă la portugheză, deci lumea LATINO …la „Caraibe”…

Dacă ar fi să interpretez după imaginația mea poetică (se spune că nu există poezie, ci doar stare poetică!), m-aș gândi la o „luntre” cu care să navigăm prin lumea LATINĂ, deci am putea să ne „deplasăm” mai departe în interviu…

M.C.: – Care este mesajul fundației, ce își propune? Ce înseamnă fundația HESPERUS pentru dumneavoastră?

Ioan Iacob: – Am sprijinit înființarea unei fundații (al cărui nume nu îl voi rosti), care însă dorea ca „sub pălăria fundației” să aibă alt scop decât cel cultural, care în viziunea mea însemna, de exemplu, promovarea valorilor poeziei lui MIHAI EMINESCU…; m-a durut acest lucru și atunci am decis să găsesc membri fondatori pentru o fundație care să promoveze valorile artei și culturii românești și universale. Cum pe vremea aceea, prin 1991, descoperisem exemplare din colecția „Almanahul UNIVERSUL”, am scris un articol despre începuturile televiziunii în țara noastră, în care făceam trimitere la unul dintre pionierii radiofoniei românești, Ing. I.C. Florea (aceasta era semnătura dintr-un almanah). Am avut marea surpriză să primesc o scrisoare semnată de Ing. I.C. Florea, în care îmi mulțumea pentru articol; mi s-a părut un lucru încredibil. Cum eu citasem din Almanahul „Universul”, din perioada interbelică, credeam că acel nume este de mult dispărut; Ing. I.C.Florea însă trăia, avea 83 de ani când l-am cunoscut, stătea undeva pe lângă Piața Kogălniceanu (pe „Intrarea ursuleților”, dacă am reținut eu bine numele) și am reușit să realizez niște interviuri cu el transmise și de Radio România Actualități, pe vremea „Matinalului” lui Paul Grigoriu. Am avut surpriza ca, peste ani, deși eu plecasem de mult din Radio, interviurile să fie reluate de Ziua Radioului.

Ing. I. C. Florea a fost unul dintre membrii fondatori ai Fundației culturale „HESPERUS”. Mi-a înțeles inițiativa și a susținut-o fără rezerve. El mi-a făcut cunoștință cu „mai tânărul” C.D. Constantinescu (avea doar 70 de ani!), care fusese Secretar general de redacție la revista RADIO „UNIVERSUL” și care era o adevărată enciclopedie; datorită lui am văzut, de pildă, o fotografie a lui GEORGE ENESCU de la primul concert dirijat cu Orchestra Radio (despre această fotografie am și scris undeva).

În orice caz, datorită scrisorii semnate „Ing. I.C. Florea”, am avut senzația fizică a unui mesaj care a călătorit spre mine de dinainte de al doilea război mondial până în anii ’90; să fi fost un…”Latino caribo”?

Mihaela Cazan: – Așadar tot nu am aflat ce înseamnă „Latino caribo”…

Ioan Iacob: – Dacă tot ar sugera…o luntre într-o lume LATINĂ…să continuăm interviul , poate răspund la sfârșit.

M.C. : _ Despre ce personalități ați dorit să scrieți și nu ați avut încă ocazia?

Ioan Iacob: – Cred că ar fi destul de multe. A fost o perioadă, prin 1981, când am început o anchetă despre poezie, publicată sub titlul „O privire de azi asupra poeziei”, la care au răspuns Ioan Alexandru, Ion Popescu Gopo, Dan Grigorescu, Elisabeta Polihroniade, Dumitru Prunariu și alte personalități din diferite domenii. Cineva mi-a sugerat că această anchetă despre poezie să devină o carte și să aibă ca prefată niște gânduri ale lui Nichita Stănescu; din păcate am ajuns cu manuscrisul cărții la Nichita în anul morții sale. Dora mi-a spus: „Dacă v-a scris ceva , este pe coperta interioară…”   Și cum pe coperta interioară nu era scris nimic…am preferat să rămână manuscrisul așa, în faza de proiect; trebuia să poarte o introducere semnată de Nichita Stănescu, îl văzusem (fiind într-o delegație la Timișoara) la sârbi, acolo se prindeau posturile de televiziune de la ei și fusesem mândru că unui român i se decernase Marele Premiu de la Struga; fusesem mândru că sunt român (sentiment destul de „demodat” după 1989!). Îl vizitasem pe poet la scurt timp după aceea, să-i duc manuscrisul, îi povestisem că îl văzusem la serile de poezie de la Struga…”Domnule Iacob, spusese Nichita, nu știu dacă am meritat sau nu acel premiu de poezie. Dar știu că au fost oameni care m-au urât pentru aceasta!”

A mai existat apoi o perioadă extraordinară din viața de jurnalist, când din 1991 am început să lucrez la Departamentul de Literatură și artă al Radioteleviziunii Române (era denumirea instituției din 1991). Probabil că aș vrea să vorbesc undeva despre personalitățile întâlnite cu ocazia realizării unor reportaje și interviuri pentru Societatea Română de Radiodifuziune (cum avea să se numească mai târziu „aripa radiofonică” a instituției în care intrasem prin concurs în 1991). Dar nu cred că voi mai avea timp în această viață. Astăzi am împlinit deja 61 de ani și probabil mi-ar mai trebui câteva vieți…că aceasta se cam apropie de final. Nu se știe niciodată când „Latino caribo” se poate transforma în …”luntrea lui Caron”.

M. C. : – Muzica și poezia sunt două stiluri foarte frumoase de exprimare; cum ați reușit să le îmbinați ?

Ioan Iacob: – Vedeți, la început a fost poezia…Eu am copilărit la Slănic Moldova, o stațiune celebră pentru izvoarele sale minerale. Acolo era un director de casă de cultură, Domnul Cimponeriu, un om extraordinar…care organiza multe manifestări literare și artistice pentru cei veniți la tratament în stațiune. Acolo am ascultat-o pe Maria Tănase, deși, la cei patru sau cinci ani cât aveam atunci, nu știam cine este acea interpretă; dar mi-a rămas în memorie stilul ei inconfundabil de a se apropia de microfon, pe care îl îmbrățișa ca pe un frate…Nu am mai văzut pe nimeni de atunci să cânte la fel… La cinci ani luam primul premiu pentru poezie ( o carte oferită de Casa de cultură din Slănic Moldova pentru că recitasem mai multe poezii în spectacolele „pentru oameni mari”, cu semnătura Domnului Director Cimponeriu); poate vi se va părea ciudat, dar acea carte valora atunci, în ochii copilului care eram, foarte mult și nu cred că are ca echivalent nici un premiu de poezie oferit mai târziu (Premiul I și Premiul revistei „Orizont” la Festivalul de poezie „POEMELE LUMINII” din 1982, la care președintele juriului a fost criticul Mircea Martin, Premiul revistei „STEAUA” la Festivalul „LUCIAN BLAGA” de la Sebeș Alba, în 1983 sau Premiul UNIUNII SCRIITORILOR la Festivalul de poezie desfășurat la „Zilele EMINESCU de la Botoșani, în 1985 ).  Desigur că un copil are alte…”criterii de selecție” a premiilor decât cei mari!

Muzica a venit mai târziu…O dată cu mutarea familiei mele de la Slănic Moldova la Bârlad, în clasa a VI-a. Bârladul era o metropolă culturală și acolo am studiat, câțiva ani, cu un profesor de acordeon. Dar venise anul 1964, când am auzit pentru prima dată două colege vorbind în șoaptă despre o formație ascultată de ele prima dată la…”Europa liberă”. Venise perioada formației „Beatles” și astfel i-am rugat pe părinți că, după un acordeon mare, profesionist, să-mi cumpere o chitară electrică. Aveam să înființez prima formație de chitare electrice din Bârlad, care se numea „Razele” (probabil o „antiteză” la „Shadows”, cu care cânta Cliff Richard !). Fusesem și într-un prim „turneu”, la Iași, într-o vacanță de iarnă, unde Valeriu Penișoară cântase la o chitară rece un cântec al său legat de un trandafir. Am fost invitat apoi oficial să devin „chitară solo” în formația de chitare electrice „Orfeu ’68” a orașului Bârlad și urmaseră primele turnee (cu Petre Geambașu și Lili Bulaeși) la Huși, Bârlad și Vaslui. În ultimul an de liceu (am urmat un liceu de mare tradiție, „Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad ) inițiasem formația de chitare electrice „Liceenii”, care luase locul I la Galați, la un festival al liceelor din mai multe județe. Cred că și acum mai există undeva, pe un perete al Colegiului Național „Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad, acea diplomă. În ultimul an de studenție (am urmat FILOLOGIA la Iași) am înființat, cu câțiva colegi / Ion Cozmei, Mircea Pintilie, Letiția, Rodica și Niculina / un grup – „LIRIC GRUP” –  care făcea „muzică lirică” (spuneam noi, termenul folk abia atunci începea să circule, o dată cu Cenaclul „FLACĂRA” și cu „Flacăra FOLK ’73” /unde cânta Gil Ioniță, întâlnit peste ani la Bacău/). Cu „LIRIC GRUP” făceam spectacole de muzică și poezie (muzica era un liant între poezii) la „Casa universitarilor” din Iași, la „Casa de cultură” a studenților, am avut și câteva imprimări la Radio Iași și o filmare pentru Televiziunea Română la „Varietățile” de la Iași, din mai, 1974.

Cu nostalgia după spectacolele de muzică și poezie de la Iași  am ajuns la Făgăraș, ca profesor stagiar de limba engleză, unde am înființat Grupul folk „SOLARIS”, despre care am vorbit.

Deci a fost un…”Latino caribo” între poezie și muzică… Vedeți, înainte de 1989 era următoarea prejudecată: dacă te apucai să cânți muzică folk, atunci erai „discreditat” ca poet! Erai trecut în „tagma zdrăngănitorilor la chitară” și „expulzat” din lumea poeților. Iar dacă erai poet, atunci nu aveai ce căuta…în lumea folkiștilor!

Eu cred că fiecare domeniu își are specificul său; nimic nu te împiedică, dacă ești poet, să cânți la chitară; dimpotrivă, poți să-ți promovezi pe muzică versurile…; în 1994, când am fost invitat într-un turneu de poezie (împreună cu alți trei poeți români, Mariana Marin, Denisa Comănescu și Virgil Mihaiu) în Marea Britanie și Irlanda, am fost rugat să iau cu mine și chitara; în recitalul meu îmi cântam versurile acompaniat de chitară, iar Directoarea Editurii „FOREST BOOKS”, care ne invitase, citea traducerea în engleză. Virgil Mihaiu, de exemplu, făcea „echipă” cu un muzician de geniu, Alan Tomlinson (care era membru al Camerei londoneze de jazz) și oferea un recital de poezie pe muzică de jazz. Nimeni nu îl putea acuza pe Virgil că nu este poet (fiindcă își promova poezia pe muzică de jazz) sau pe Alan că nu mai este muzician fiindcă intra „în combinație” cu poezia!

Deci… la început a fost poezia!

M.C.: – Ce invitați speciali au venit la „Zilele HESPERUS” și care ar fi propunerile pentru viitor?

Ioan Iacob: – Fundația culturală „HESPERUS” are acum un nou consiliu de administrație („de invidiat!”, aș putea spune). Pentru ceea ce a fost înainte am beneficiat, până la ediția a VI-a a „Zilelor HESPERUS”, de aportul unui Vicepreședinte excepțional, care din păcate s-a retras.

Dar a fost o perioadă dificilă, era înainte de moartea soției mele, Livia Iacob…Nu am putut participa la o deplasare pe Valea Prahovei organizată de el…În fine, despre invitații deosebiți ai „Zilelor HESPERUS” ați amintit ceva la început. Aș vrea să menționez doar pe doi dintre ei. Dan Brudariu, un doctor în drept din ELVETIA, care la ediția a II-a a „Zilelor HESPERUS”, în 1995, a avut o intervenție transmisă în direct de Societatea Română de Radiodifuziune, în pauza unui concert ce avea loc la Sala de expoziții a Palatului Parlamentului; a vorbit atunci, în română și în franceză (fiindcă în sală se aflau și invitați din corpul diplomatic) despre „LUCIAN BLAGA ȘI ELVEȚIA”. Al doilea invitat deosebit a fost Excelența Sa Domnul Jeronimo Moscardo, Ambasador extraordinar și plenipotențiar al BRAZILIEI la București; de la Excelența Sa am aflat (inițiasem o pagină de interviuri cu diplomați în „Romanian Business Journal” /primul săptămânal economic românesc publicat în limba engleză și distribuit în peste 60 de țări, unde Director era Viorel Salagean și Redactor Sef Dan Buruiana/ ) despre faptul că ROMÂNIA este foarte prețuită în BRAZILIA pentru două momente deosebite: momentul economic (legat de teoriile lui MIHAIL MANOILESCU) și momentul cultural (legat de TRISTAN TZARĂ), prin care Brazilia scăpase de tutela Portugaliei. Excelenței Sale îi datorez și „propensiunea” către portugheza braziliană (începusem să învăț această limbă străină fiindcă pe vremea aceea se făceau cursuri gratuite de portugheză braziliană la ambasada acestei țări).

M.C.: – Povestiți o experiență plăcută trăită datorită fundației; vorbiți, de exemplu, despre cartea Ambasadorului INDIEI, care ați „lansat-o” la ediția a III-a a „Zilelor HESPERUS”, în cadrul „Zilei ambasadorilor” de la Liceul „Jean Monnet”.

Ioan Iacob: – Aflasem cu totul întâmplător, în timpul unui interviu pentru „Romanian Business Journal” realizat  cu Excelența Sa Domnul RAJOV DOGRA, Ambasadorul INDIEI la București , despre un roman scris de acesta, a cărui versiune în limba română tocmai fusese publicată, dar nu fusese prezentată nicăieri. I-am propus Excelenței Sale să prezentăm romanul la „Ziua ambasadorilor” de la Liceul „Jean Monnet” și a fost încântat, cu condiția ca romanul să fie trimis din timp la liceu pentru a putea fi citit și a i se adresa întrebări; ceea ce s-a și întâmplat. La „Ziua ambasadorilor” au participat atunci și Ambasadorii PORTUGALIEI și BRAZILIEI. Excelenței Sale Domnului Ambasador Jeronimo Moscardo i-a plăcut atât de mult manifestarea „Ziua ambasadorilor” încât a venit și la ediția a IV-a a „Zilelor HESPERUS” din 2001, când am organizat „Ziua ambasadorilor” tot la Colegiul Național „Jean Monnet”, dar în 2001  am avut ca invitați pe Ambasadorii JAPONIEI, BRAZILIEI și pe Consulul General al AUSTRALIEI la București.

Mi-aș dori foarte mult să putem realiza o „Ziua ambasadorilor” și la ediția a X-a a „Zilelor HESPERUS” din 2014.

M. C. : Mulțumindu-vă pentru acest interviu, început chiar de ziua dumneavoastră, aș avea o ultimă întrebare: nu vreți totuși să ne spuneți ce înseamna „Latino caribo”?

Ioan Iacob: – Aș putea să vă dau o „rețetă”: luați ceva din „atmosfera poetică” ce s-ar putea declanșa dacă ați pune în același „recipient” LUMEA LATINĂ, turismul din Caraibe, atmosfera excepțională din filmul ce are în coloana sa sonoră melodia „Mondo bongo” cântată de Joe Strummer and The Mescaleros, agitați bine și…degustați cu „lingurița” după ce veți turna câteva picături. Credeți că…ați putea avea un răspuns?

Mihaela Cazan