Latest Entries »

Trei dintre cărțile scriitorului Norman Manea, publicate în limba engleză, vor fi prezentate la Book Expo America: “The Hooligan’s Return. A Memoir” (Yale University Press, 2013), “Paradise Found. An Interview With Hannes Stein” (Sheep Meadow Press, 2013), “Saul Bellow: Settling My Accounts Before I Go Away: A Words & Images Interview by Norman Manea” (Sheep Meadow Press, 2013).
Târgul de carte va avea loc la Javits Center, în perioada 28-31 mai 2014. B.E.A este cel mai important târg de carte din spaţiul nord-american la care România participă pentru prima dată anul acesta.

10152409_695969693780106_2236254512650661709_n 10252134_695969733780102_4277975199001962573_n

Pe 30 aprilie, Jazz Compas Live va plasa Bucureştiul pe harta acestei sărbători festivaliere internaţionale, alături de alte 140 de ţări participante.

Premieră în capitală, de ziua internaţională a jazzului 30 aprilie 2014, revista Jazz Compas în parteneriat cu Muzeul Municipiului Bucureşti lansează mini festivalul Jazz Compas Live in Museum. Concertele se vor desfăşura la Curtea Veche (centrul istoric) şi Palatul Şuţu (zona Universitate) şi, simultan în alte cluburi din Bucureşti.

Jazz Compas Live in MuseumJazz Compas Live in Museum îşi propune a fi un festival urban care vă invită în plin centru al Bucureştiului, într-un mediu cultural inedit: cel al spaţiului de muzeu. Evenimentul va găzdui o serie de concerte cu jazzmani veniţi din diferite colţuri ale ţării cât şi din străinătate. Pe 30 aprilie, Jazz Compas Live va plasa Bucureştiul pe harta acestei sărbători festivaliere internaţionale, alături de alte 140 de ţări participante.

Program:

18 00 Cătălin Milea Hammond Trip – Awakening
Curtea Veche (str. Franceză nr. 21)

Inspirat din întâlnirea şi colaborările cu muzicieni de top ai scenei modiale de jazz precum David Liebman, John Ruocco, Ari Hoenig, Dick Oatts, proiecte precum “European Big Band Academy” (Peter Herbolzheimer), European Contemporary Orchestra (E.C.O.), saxofonistul Cătălin Milea este probabil unul din cei mai creativi muzicieni ai generaţiei sale. Colaborarea cu organistul Adi Stoenescu şi bateristul Tavi Scurtu dă naştere unui nou grup ce urmează o direcţie proprie în încercarea de a descoperi alte sonorități în combinaţia cu orga Hammond – instrument pus în valoare de muzicieni ca Joey De Francesco, Jimmy Smith sau Larry Goldings. Hammondistul Adi Stoenescu, un muzician inventiv şi versatil, discipol al lui Marius Popp, Tavi Scurtu un adevărat “must-see-to-believe”, unul din cei mai solicitați bateriști de la noi, şi saxofonistul Cătălin Milea – vă iau cu ei într-o călătorie în care aduc un mix de jazz, groove şi funk, rock, muzică spectrală, noise, serialism, şi străbat teritoriile unei muzici ne-imaginate încă.
Mai mult info pe http://www.jazzcompas.com sau http://www.catalinmilea.com

20 30 Sebastian Spanache Trio – „A Pasha’s Abstinence”
Palatul Şuţu (Bdul. Ion C. Brătianu nr. 2)
După nici un an de la primul album, grupul timişorean Sebastian Spanache Trio lansează în mediul online, cel de-al doilea album oficial intitulat “A Pasha’s Abstinence”, care poate fi găsit pe siteul grupului http://www.sebastianspanachetrio.com. Concepţia muzicală a acestui disc include introducerea a elementelor muzicii traditionale turceşti, o cultură care a influențat deopotrivă muzica tradițională şi cultura românească în general. S. S. Trio a luat naştere în a doua jumătate a anului 2011 şi este format din Sebastian Spanache (pian, rhodes, wurlitzer), Csaba Sánta (contrabas, chitară bas) şi Radu Pieloiu (tobe, percuție). Anul 2013 a fost un an plin de activitate pentru cei 3 muzicieni, de la lansarea primului disc oficial până la primul turneu european, concerte în cadrul primei ediții a JazzTM, Arcub Open Air şi câștigarea Marelui Premiu în cadrul festivalului concurs Johnny Răducanu 2013. Pe 30 aprilie, va fi lansat în premieră în Bucureşti, cel de-al doilea disc, “A Pasha’s Abstinence”.

21 30 Bucharest Jazz Orchestra – „Poveşti din Bucureşti”
Palatul Şuţu (Bdul. Ion C. Brătianu nr. 2)
Lansată oficial pe 27 februarie 2012 în cadrul emisiunii “Jazz pe româneşte” prezentată de Florian Lungu, Bucharest Jazz Orchestra este cel mai nou ansamblu instrumental românesc. Apărut din dorinţa artiştilor de a oferi publicului o muzică nouă, interpretată la cel mai înalt nivel, grupul prezintă aranjamente muzicale contemporane originale semnate atât de membrii orchestrei cât şi de compozitori şi aranjori de jazz europeni şi americani.
Iniţiată şi condusă de Sebastian Burneci, prim trompetist şi solist al Big Band-ului Radio Bucureşti, orchestra îi are în componenţa sa pe cei mai de seamă muzicieni ai acestui gen, trompetiştii Silviu Albei, Silviu Groaza, tromboniştii Radu Florian, Adrian Cojocaru şi Cristi Lăbuş, secţia ritmică avându-i pe Laurenţiu Zmău la baterie, Ionuţ Bîca la pian şi pe Michael Acker la contrabas. Atât alcătuirea orchestrei cât şi repertoriul abordat, fac din Bucharest Jazz Orchestra o prezenţă inedită pe scena românească şi internaţională de jazz.
CONCURS
Participanţii la Jazz Compas LIVE in Museum vor putea participa la concursul cu premii organizat în seara evenimentului. Mai mult info pe http://www.jazzcompas.com

BILETE
Biletele se pot cumpăra prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange Shop, Vodafone, Domo, librăriile Cărtureşti şi Humanitas) şi online pe http://www.eventim.ro

 

Pentru prima dată în Republica Moldova!

vatra

2.Imagine din 1940 cu Institutul de Antropologie creat de Francisc Rainer.În anul 1906 îl găsim la Pergamon Museum și în colecția de sculpturi din Altes Musem, din Berlin, „cu sforțările de a câștiga sentimentul corpului omenesc”.
Peste ani, într-o nouă plecare în Germania, vizitează la Dresda „Palatul Omului”. Rainer notează: „prima impresie e într-adevăr minunată. Lucrurile sunt prezentate conform metodelor didactic moderne. Ți s-ar părea că plimbându-te, devii savant. De fapt e ca și cum ai răsfoi o bibliotecă frumoasă; dacă nu ai întrebări care să nască un răspuns urgent, nu te alegi cu nimic durabil.” Rainer avea obiceiul să revină de mai multe ori în același muzeu dacă șederea era mai îndelungată. Iată însemnările sale la fiecare revenire la Palatul Omului: „azi dimineață am vizitat colecția preistorică și etnografică. Cea dintîi am studiat-o cu de-amănuntul timp de vreo cinci ore. Ea cuprinde colecția de silexuri paleolitice a arheologului O.Hauser, din Bâle, cel care a descoperit pe omul de la Le Moustier și pe cel de la Aurignac. Sunt peste 150 de pietre și pietricele cioplite, instrumentele primitive ale oamenilor de acum – cel puțin – 250 000 de ani. Pe acestea am de gând să le revăd în fiecare zi timp de câteva ore ca să capăt, pe cât se poate, le coup d-oeil necesar pentru recunoașterea acestor pietre, atunci când ele sunt lucrate în mod foarte primitiv. Numai un ochi foarte exercitat ar putea să recunoască la unele din aceste obiecte urmele mîinii de om. Mai există acolo și mulaje extrem de interesante pe care le-a executat o firmă din Bonn. Cel mai frumos e reproducerea scheletului de la Aurignac, exact în atitudinea în care a fost găsit în nisipul peșterii. Ar fi o achiziție frumoasă pentru muzeul lui Antipa. Costă 600 de franci. (…)Nu există nici o reproducere după resturile găsite la Keapina în Croația. Am citit însă, că se crede acum că la Keapina, unde s-au găsit fragmente de schelete și ale omului mai primitiv (de la Moustier), despre care se bănuiește că ar fi apărut și în Europa acum vreo 40 000 de ani, și ale omului mult mai inteligent de la Aurignac – s-ar fi întâmplat una din ciocnirile care au avut loc între cele două rase și actele de antropofagie consecutive, ale căror urme se văd pe oasele găsite.”
Pe 1 octombrie îl găsim la Leipzig unde profită de puțin răgaz pentru a vizita „muzeul lor”, unde „a rămas acolo până la închidere, după masă la trei. Nu e un muzeu considerabil, însă are toate sculpturile considerabile ale lui Klinger, în special Beethoven, pe Casandra, pe Salomeea modernă, primele încercări de sculptură policromă în Germania. De acolo m-am dus să văd biserica Sf.Thoma, foarte interesantă. Johann S.Bach a fost organist acolo”.
Și asta a făcut în toate călătoriile sale ulterioare de la Viena, Zürich, München, Londra, Bristol, Stockholm, Atena, Istanbul. Cum aplica această sinteză de observații, trecută prin filtrul analizei anatomice, în timpul cursului universitar? Unul dintre exemple îl avem oferit de la studenții săi. Rainer le explica: „iată aici, este o buză… o tăietură abia văzută, o cută foarte subțire… nu a descris-o nimeni până acum! N-a văzut-o nici un anatomist. Și iată – continua el arătând aceeiași cută, într-o reproducere fotografică a unui cap de statuie grecească – artistul grec, acum două mii de ani, o văzuse!”
Una dintre fostele studente ale prof.Rainer de la Academia de arte Frumoase, unde profesorul avea un curs de anatomie artistică, își amintește, printre altele: „când împrejurările ne împiedicau să venim la facultate, unde se țineau de obicei cursurile, venea Profesorul la Școala de Arte Frumoase. Îi plăcea să ție cursuri, nu în sala de curs; ci în atelierul de desen străjuit de mulaje după statuiete antice. Profesorul se simțea atras de frumusețea și măreția lor. Arăta deosebită predilecție pentru minunatul mulaj al Venerei de Milo. Ne atrăgea atenția asupra asimetriei feței, care dacă ar fi fost perfect simetrică nu ar fi avut farmecul, pe care îl are. Statuia gladiatorului alergând, supranumit «Borgheze» îi dădea prilejul de a ne spune cum se înfățișează regiunea genunchiului în extensie și în flexiune. Se revenea la atitudinea șoldie, atunci când se ivea prilejul în fața statuilor lui Polyclet. Noi care aveam mereu în ochi mulajele, nu reușisem să vedem toate amănuntele lor și rămâneam uimiți de spiritul de obervație și interpretare, cu care ne cucerea Profesorul nostru. Odată, în fața mulajului statuii lui Mercur ne-a pus întrebarea: «După ce observați că zeul zboară și că nu merge?» Noi dădeam fel de fel de explicații, fără să o nimerim pe cea adevărată. Profesorul ne-a arătat o rozetă, care era așezată sub bolta piciorului, ca ornament al sandalei și care nu-l jena, deoarece el nu avea nevoie să umble. Altădată în fața unei reproduceri din arta arhaică ne atrăgea atenția, că ochiul are forma unei butoniere și deci nu s-ar putea închide(nu erau figurate pleoapele).”
Rainer credea că „omul evoluează cu atât mai mult, cu cât citește mai mult. Greșeala concepției acesteia a remarcat-o mai târziu, abia atunci când a simțit că obiectele din afară nu-i vorbesc prin denumirea lor seacă, ci prin realitatea lor percepută de simțurile noastre. Educația acestor simțuri, a suprafeței noastre de contact cu lumea din afară, o recomanda călduros tuturor începătorilor, pentru ca aceștia numai pe această cale să capete încredere în noțiunile câștigate”.
Rainer afirma apoi că „un student își încorporează organic un fapt de observație dacă îl trece prin cât mai multe simțuri. Când studentul vrea să schițeze pe hârtie e un proces cerebral mult mai complex decât faptul de observație. Când vrea să-l modeleze dintr-un material plastic, procesul e și mai complicat decât acela al unei simple scheme” .
În consecință, puterea de a filtra, de a trece un fenomen prin studiul comparațiilor, se face cu foarte multă răbdare și atenție, deoarece „aici lucrurile se petrec ca și în muzică. Numai după ce ai auzit mult, știi să asculți!” Cu alte cuvinte, „există o sinteză a cunoașterii, care prin artă și știință, poate arunca o punte între om și dumnezeire”.
Este cunoscut faptul că Francisc Josif Rainer s-a folosit în metoda predării anatomiei şi antropologiei de studiul comparativ al portretisticii şi reprezentării plastice (sculptură) argumentând, pornind de aici, elementele de evoluţie morfologică, somatologică, de etologie pentru ultimii 500 sau o mie de ani. În călătoriile sale la Viena a dat în acest sens o mare importanţă patrimoniului muzeistic de la Kunsthistorisches Museum. De aceea, am încercat să aplic aceeași metodă de cerceatre antroplogică în timp de o lună (septembrie 2010), pornind cu cercetarea realizată la Kunsthistorisches Museum. Am vizitat Kunsthistorisches Museum pe secţiuni, timp de mai multe zile în cursul lunii septembrie, în medie o vizită la trei zile, beneficiind de un card ICOM, care mi-a asigurat gratuitatea intrării, aici, dar şi în majoritatea muzeelor din Viena.

Pentru completarea notiţelor de profil antropologic am vizitat cea mai mare parte a sistemului muzeistic din Viena încercând să aplic metoda de cercetare antropologică preferată de Francisc Iosif Rainer, si anume să prinzi şi să descrii detaliile de viaţă trăită aflate în spatele subiectului, în elementele de peisaj îndepărtat al tabloului, în gesturile şi mimica abia subliniată într-un portret din vechime. Acestea sunt semnificative pentru descrierea comportamentului cultural.

(foto: imagine din 1940, Institutul Antropologie creat de Francisc Rainer)

va urma,

Adrian Majuru

Manager (director) Muzeul Municipiului Bucuresti

_______________________

Nikolaus Lenau, născut Nikolaus Franz Niembsch von Strehlenau, (1802-1850), originar din Banat, Comitatul Timis, a fost unul dintrre cei mai importanți poeți romantici austrieci. Tinerețe petrecuta in Ungaria de azi, apoi studii la Viena intre 1822 si 1832, trecind de la drept la filozofie si agronomie, medicina. A trait ca scriitor liber dintr-o moștenire conssitenta iar intre 1832-1844 si-a impartit tihna intre Viena si Schwaben. Ultimii sase ani de viata i-a petrecut intr-un ospiciu. Operele sale au fost publicate post mortem în 1855.
27 mai 1899, Rainer către Marta Trancu, Arhiva Institutului de Antropologie „Francisc J.Rainer”.
8 iulie 1906, Rainer către Marta Trancu, Arhiva Institutului de Antropologie „Francisc J.Rainer”.
Este vorba de Otto Hauser, (1874-1932).
18 septembrie 1911, Dresda, Rainer către Marta Trancu, Arhiva Institutului de Antropologie „Francisc J.Rainer”.

Max Klinger, (1857 – 1920), pictor, sculptor, gravor german simbolist.
Duminică, 1 octombrie 1911, Leipzig, Rainer către Marta Trancu, Arhiva Institutului de Antropologie „Francisc J.Rainer”.
Mircea Vulcănescu, Metoda, în volumul „În amintirea profesorului Fr.Rainer(1874-1944)”, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului. Imprimeria Națională, București, 1946, p.52. Pentru detaliere vezi O notă realistă în arta plastică a templului Afeei de la Egina, în volumul „Fr.J.Rainer, Jurnale”, sub îngrijirea lui Ghe.Brătescu și Mihai Neagu Basarab, Editura Eminescu, București, 1979, pp. 311-314.
Aurora Popovici-Pavelescu, Cursul de Anatomie Artistică, în volumul „În amintirea profesorului Fr.Rainer(1874-1944)”, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului. Imprimeria Națională, București, 1946, p.38

Th.Riga, ibidem, p. 73
Arhiva Fr.Rainer, Academia Română, manuscris, X.varia 4, Manuscris, fila 27.
Mircea vulcănscu în volumul „În amintirea profesorului Fr.Rainer(1874-1944)”, op.cit., p.51
Arhiva Fr.Rainer, manuscris, Academia Română, VIII varia 17.
Am inclus în cercetarea mea patrimoniul cultural şi antropologic al următoarelor muzee: Kunsthistoriches Museum, Naturhistorisches Museum, Historisches Museum Wien, Albertina Museum, Upper Belvedere şi Lower Belvedere, Liechtenstein Museum, Ephesosmuseum, Collection of Arms and Armor, Collection of Ancient Musical Instruments, Imperial Apartaments, Sisi Museum şi Silver Collection, The Imperial Collections of the Habsburgs, Museum fur Volkerkunde – Palatul Hofburg, Österreisches Theater Museum, MAK(Academia de Artă Aplicată), Akademie of Fine Arts Vienna, Papyrus Museum de la Österreichische Nationalbibliothek, Altösterreich. Menschen, Länder und Völker in der Habsburgermonarchie de la Österreichische Nationalbibliothek, Museum fur Volkskunde-Austrian Museum of Folk Life and Folk Art, Globe Museum de la Österreichische Nationalbibliothek, Pathologisches Museum im Narrenturm, Kunstlerhaus, Hausdermusik, Architekturzentrum Wien,Textile Museum, Wirtschaftsmuseum, Leopold Museum, Museum der Wünsche, Sigmund Freud Museum şi Kunsthalle.

Muzeul Naţional Cotroceni, în colaborare cu Societatea Colecţionarilor de Artă din România organizează joi, 24 aprilie 2014, orele 18.00, vernisajul expoziţiei eveniment ”Portretul în pictura românească din colecţii particulare”.

Expoziţia cuprinde lucrări din 50 de colecţii de artă particulare, semnate de artişti plastici reprezentativi, din perioada secolelor XIX-XXI.

invit-expo-portret2014                În expoziţie, publicul va putea admira peste 200 de lucrări, semnate de nume celebre ale picturii clasice şi contemporane româneşti: Ion Negulici, Mişu Popp, Dan Mihail, Theodor Aman, G. D. Mirea, Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, Rudolf Schweitzer Cumpăna, Iosif Iser, Eustaţiu Stoenescu, Sever Burada, Gheorghe Petraşcu, Ştefan Dimitrescu, Nicolae Dărăscu, Constantin Artachino, Camil Ressu, Ipolit Strâmbu, Theodorescu-Sion, Raul Egon Lebel, Samuel Mützner, G. Löwendal, Alexandru Ciucurencu, Henri Catargi, Gheorghe Vânătoru, Aurel Băeşu, Corneliu Baba, Sabin Bălaşa, Marcel Iancu, Ion Sălişteanu, Vasile Grigore, Dragoş Morărescu, Vasile Parizescu, Vasile Pop Negreşteanu, Constantin Piliuţă, Horea Paştină şi alţi artişti contemporani.

Portretul este o temă care a suscitat interesul pictorilor români, încă de la începutul secolului al XIX-lea, când îşi face simţită prezenţa tradiţia occidentală şi pe meleagurile româneşti. În pictură această tradiţie este confirmată prin numărul mare de portrete realizate de „primitivii picturii româneşti“, în special portrete ale celor din înalta societate.

Portretul este reprezentarea unei persoane conform trăsăturilor sale reale, însă intră în joc şi sensibilitatea artistului, care interpretează trăsăturile modelului după gusturile sale, în funcţie de curentul artistic pe care-l urmează sau conform caracteristicilor artei timpului în care realizează opera. În expoziţie se regăsesc şi numeroase autoportrete ale pictorilor, precum şi ale unor colecţionari.

Prezenta expoziţie este continuarea fructuoasei colaborări, pe care Muzeul Naţional Cotroceni o are cu Societatea Colecţionarilor de Artă din România, cu membrii societăţii, oferind spre expunere opere de o mare valoare patrimonială, dând astfel posibilitatea vizitatorilor să cunoască creaţia unor adevărate genii ale picturii româneşti şi universale, altfel, inaccesibilă marelui public.

Expozitia poate fi vizitată în perioada 24 aprilie – 20 mai 2014, de marţi pană duminică, între orele 9.30 – 17.30.

Parteneri: Apa Nova, Konica Minolta

Parteneri media: Onlinegallery.ro, Agenţia Naţională de Presă “Agerpres”, Radio France International România, Vacanţe la ţară, Traveller Magazin, Diplomat Club, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Bucureşti Fm, Business Woman, Q Magazine, Artindex, Modernism.ro, Căminul, Şapte Seri, SensoTV, ArtOut, TVCity, Fundaţia Culturală Magazin Istoric, Historia, Breslo.

 

Junimea_members_1883-228x300Joi, 24 aprilie 2014, ora 17.00, la Casa cu Absidă “Laurentiu Ulici” din Iaşi, Sala “Mihai Ursachi”, are loc festivitatea de deschidere  a celei de-a XVIII-a ediţii a Zilelor revistei “Convorbiri Literare”. De la ora 17.30, este programat un colocviu dedicate scriitorilor Ion Bogdan (1864-1919) şi Corneliu Ştefanache (1933-2009), directori ai revistei “Convorbiri Literare” (1902-1906 şi 1972-1976). Vineri, 25 aprilie 2014, de la ora 09.00, la Casa cu Absidă “Laurentiu Ulici”, Sala “Mihai Ursachi”, va avea loc colocviul “150 de ani de la fondarea Societăţii Junimea”. De la ora 10.30, la Universitatea “Petre Andrei”, actorul şi managerul cultural Constantin Chiriac, directorul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, va susţine conferinţa “Diplomaţie culturală”. La ora 17.30, la Teatrul “Luceafarul”, va avea loc vernisajul expoziţiei “Arhitectura credinţei în Iaşi”, acţiune urmată de un Podium poetic, lecturi şi momente musicale, cu participarea extraordinară al lui Constantin Chiriac şi a Filarmonicii de Stat “Moldova” din Iaşi. Ediţia a XVIII-a a Zilelor revistei “Convorbiri Literare” se va încheia, la Teatrul “Luceafărul”, de la ora 19.45, cu festivitatea de acordare a Premiilor anuale. Cu acest prilej, va avea loc o şedinţă a Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România.

La eveniment sunt invitaţi să participe peste 70 de scriitoridin ţară şi străinatate. Este vorba despre nume importante ale literaturii române contemporane, printre care Ana Blandiana, Gabriela Adameşteanu, Nicolae Manolescu, Varujan Vosganian, Gabriel Chifu, Mircea Mihăieş, Dan Mircea Cipariu, Adrian Popescu, Aurel Maria Baros, Nicolae Prelipceanu, Arcadie Suceveanu, Christian Schenk, Gisele Vanhese, Mircea Petean, Leo Butnaru sau Mircea Tomuş.

detalii program

Joi 24 aprilie, 2014, ora 19:00 la Palatul Suţu, Muzeul Municipiului Bucureşti (Bulevardul Ion C. Brătianu nr. 2, Bucureşti)

“Retorica declaraţiei de dragoste”Tuturor ni s-a întâmplat. O poţi compune şi trimite, primi şi suferi. În genere, o ştim. Fireşte, fiecare dintre noi este primul şi ultimul! Fireşte, nu a mai trăit NIMENI aşa ceva! Iar dacă Destinul face uneori ca vorbele noastre să le repete pe ale altora (chiar dacă NUMAI NOI suntem îndrăgostiţi, NUMAI NOI cu adevărat!) – este un simplu accident. Însuşi Destinul este un accident!
Conferinţa “Retorica declaraţiei de dragoste” va examina pe îndelete aceste repetiţii, acest nedrept, ilogic, blestemat accident.

Sebastian Grama este conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, unde predă actualmente filosofia imaginarului şi istoria retoricii. Este membru fondator al Asociaţiei culturale „HESTUGMA”, care organizează, printre altele, colocviul interdisciplinar anual „Gustul pentru Filosofie” şi festivalul „Respir Shakespeare”. Un eveniment marca HESTUGMA.

Intrarea 7 lei. În preţ este inclusă vizitarea expoziţiei permanente.

Programul conferinţelor în luna Mai:

Joi 08 mai 2014, ora 19 – „Ambianţa prinţesei Nadeja Ştirbey” cu Oana Marinache

Joi 15 mai 2014, ora 19.00 – „Maşina timpului II” cu Cristian Radu

Joi 22 mai 2014, ora 19 – „Discurs asupra metodei” – teatru cu Sebastian Grama

 

cartiBiblioteca Muzeului Municipiului Bucureşti, Palatul Suţu, deţine un preţios fond de patrimoniu (1958 de unităţi bibliografice) constituit din: manuscrise (sec. XVIII-XIX), carte străină veche (1560-1800), carte românească veche (1648-1830), carte cu valoare bibliofilă (1800-1900) şi periodice vechi româneşti (sec. XIX).
fisiereStructura tematică a fondului oglindeşte strategia iniţială de constituire şi dezvoltare a bibliotecii formulată încă de la înfiinţarea muzeului, de a colecta lucrări cu valoare documentară pentru evoluţia istorică, urbanistică şi culturală a Bucureştiului. Cuprinde scrieri cu referinţe la istoria românilor şi la istoria oraşului din secolele XVI-XIX, relatări ale călătorilor străini în Ţările Române din secolele XVIII-XIX şi cărţi imprimate la Bucureşti în epoca medievală şi modernă. Acestora li s-au adaugat lucrări cu conţinut ştiinţific (istorie, filozofie, istoria artei, istoria religiilor, istoria comerţului, istoria medicinii), juridic şi beletristic, biografii, dicţionare. Cărţile au fost publicate în ţară (predomină Bucureştiul) sau în diferite oraşe ale Europei, în special în centrele cu vechi tradiţii editoriale din Occident (Paris, Amsterdam, Haga). Ca structură lingvistică, majoritară este limba română urmată de cea franceză şi germană. Numeroase exemplare conţin însemnări şi ex-librisuri, care ne furnizează informaţii despre posesorii anteriori, precum şi diferite impresii şi comentarii asupra evenimentelor epocii. Fondul cuprinde şi cărţi care au făcut parte din bibliotecile unor personalităţi: Nicolae Bălcescu, Al. Papiu-Ilarian, Constantin C. Brătianu, Gheorghe Tătărescu, dr. G. Severeanu.

Daniela Lupu
Biblioteca Muzeului Municipiului Bucureşti şi sala de lectură a bibliotecii, se află în Palatul Suţu (b-dul I.C. Brătianu nr. 2) şi are program pentru public de luni până joi între orele 11 – 15, cu intrare gratuită.
Prin Hotărârea de Guvern nr. 293 din 14 aprilie 2005, ziua de 23 aprilie a fost declarată “Ziua Bibliotecarului din România”. Începând cu 2005, în România, pe 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului din România și Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de autor, inițiată și sărbătorită de UNESCO .
foto: Cezar Petre Buimaci

„Cum îți explici că în România corupția crește exponențial? – Simplu! Corupția crește invers proporțional cu dezvoltarea economico-socială!”
Florea Dudiță
Coruptia - CaracatitaScriitorul, omul politic Ion Heliade Rădulescu (1802-1872), membru fondator al Academiei Române, susținea că democrația și libertatea adevărată cer moralitate. Prin activitatea sa încerca să ordoneze haosul pe care-l numea și anarhie, pentru a crea echilibrul și armonia, atât în cultură cât și în politică, folosind formula: „Urăsc tirania, mi-e frică de anarhie!”
În ansamblu, gândirea politică românească are la bază o valoroasă moștenire de la strămoșii daci și romani care, în perioadele istorice respective era una dintre cele mai înaintate gândiri politice, precum legendarele gândiri ale lui Burebista, Deceneu – sfătuitorul lui Burebista -, Decebal, care s-au dovedit a fi și mari politicieni ai vremii respective. Gândirea politică românească, în multe momente din evoluția sa, a avut o dimensiune nu numai națională, ci și europeană. Dimensiunea europeană a gândirii politice românești o regăsim și la Neagoe Basarab, în lucrarea „Învățături către fiul său Teodosie”, apreciată pe bună dreptate ca fiind primul manual românesc de politologie, comparabil cu celebra lucrare „Principele” a lui Niccolo Machiavelli, ambele lucrări apărute aproape concomitent, la începutul secolului XVI. Atât o dimensiune națională cât și europeană a avut-o și gândirea pașoptistă românească; generația anului 1848 a creat și în Ţările Române o mare bogăție de idei și de doctrine politice progresiste. Astfel în concepția sa despre politică, Ion Heliade Rădulescu, urmând tradiția aristotelică, a definit politica „știința ce se ocupă despre binele material și moral al societății”. El considera că în perspectiva umanismului, adevărata valoare a unei națiuni este cea politică, căci erorile, chiar și cele fără voie, trag înapoi popoarele și le ruinează, „greșeala în literatură sau în politică atinge națiuni întregi”. În viziunea lui Ion Heliade Rădulescu, știința politică trebuie să respecte valorile morale, să slujească idealurile umaniste, sociale și naționale înaintate. Iar noi, în zilele noastre, simțim prea bine că abaterea de la moralitate, de la cinste definește corupția, ea reprezentând decăderea societății, depravarea propriului eu al individului.
Răsfoind ziarele acestor zile am găsit scris: „Philippe Gustin, ambasadorul Franţei la Bucureşti, care îşi încheie mandatul pe 30 aprilie, a apreciat că avalanşa de cazuri de corupţie la nivel înalt, descoperite de procurorii DNA, constituie un semnal pozitiv şi că exemplul anticorupţie trebuie să vină de sus. Totodată, diplomatul vorbeşte însă şi despre mentalitatea românească la nivel comun, de a da şpagă”.
De asemeni s-a publicat declarația prim ministrului cu privire la cererea de grațiere a finanţatorului „Stelei”, Gigi Becali, care are de executat o pedeapsă de trei ani şi jumătate de închisoare, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării şi a primit ulterior un spor de şase luni, după alte două condamnări, în dosarul „Valiza” şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina. „Noi am căzut în nebunia asta în care toată lumea trebuie să stea la închisoare. Există cazuri, cum ar fi şi cazul lui Gigi Becali, în care, pentru interesul societăţii, ar fi mai bine să se recupereze cât mai mult din prejudicii decât de a ţine nişte oameni în regimul penitenciar. Regimul penitenciar este deja supraaglomerat în România şi asta e o problemă şi la nivel european”, a declarat prim ministrul. Adică, corupătorii (cei care se abat de la moralitate) ar trebui lăsați in libertate, doar recuperarea materiala contează, nu și cea morală? Dorim binele material și nu pe cel moral al societății? Spaga, acest viciu de comportament, caracterizat prin jefuire si abuz de putere, denumită nuanțat și bacșiș, mită sau șperț, poate fi făcut în beneficiu societății? Halal gândire! Și cum adică? Să nu mai fie dați pe mâna justiției toți cei care jefuiesc și eventual să și scape de confiscarea prejudiciului valoric adus României ? Vorba jurnalistului Cornel Nistorescu: „Numai cine nu vrea nu înţelege din acest citat esenţa mesajului: dacă ajung preşedinte vă promit că nu vă bag sau, după caz, că vă scot din puşcării; vă mai promit că veţi putea face numai ce vreţi…”
Spre elucidarea greșitei judecăți și intenții de acțiune, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris, a susținut, tot în aceste zile, că DNA, ANI, precum şi celelalte instituţii din sistemul judiciar „au reacţionat în mod ferm la fenomenul de corupţie din România, stabilind un principiu important, că nimeni nu este deasupra legii”. Fiindcă legile sunt cele care ne ajută să ne descurcăm în această realitate a vieții devenită atât de complicată, pentru ordonarea ei, pentru facerea acestei realități folositoare nouă.
Geneza acestui nărav dezonorant – șpagă – este de obârșie străină, nicidecum românească. Șpaga este un cuvânt rusesc și sârbesc, însemnând buzunar, adică să scoți bani din buzunar dacă vrei să obții ceva; mita provine din cuvântul slavon însemnând plată, adică trebuie să plătești ca să obții ceva; ciubuc – câștig obținut fără muncă, în mod ilicit, cuvânt turcesc ca și bacșiș care înseamnă sumă de bani dată peste plata cuvenită, pentru a câștiga bunăvoința sau protecția cuiva; șperț provine din germană, similar cu mita, bacșiș, însemnând un mănunchi de șperacle cu care deschizi ușile succesului. Românii au împrumutat aceste cuvinte, precum și modele de comportament. Constantin Rădulescu–Motru, filozof, om politic, personalitate marcantă a țării noastre din prima jumătate a veacului XX, atrăgea atenția: „Suntem un neam bogat în însușiri sufletești. Locuim pe un pământ mănos și unitar din punct de vedere geografic. Oamenii de vocație nu ne lipsesc… De două slăbiciuni cred că am suferit: De lipsa de încredere în virtuțile neamului și de ușurința cu care străinătatea era imitată. Poporul a fost împilat, despoiat și silit în multe rânduri să se îmbrace în hainele unor culturi nepotrivite firii sale”.
Năravul dezonorant a fost intens folosit în comunism, când omul de rând a fost obligat să-și ducă zilele în mizerie, privat de elementare mijloace de trai, într-o țară cu o economie bazată de principii utopice, fiind constrâns să-și procure cele necesare primind sau dând spagă, gestului alăturându-se, în acea perioadă, minciuna, furtișagul, fuga de muncă. Cetățeanul de rând și nu elita politică, se vedea silit să dea spagă ca să obțină alimente, acte notariale, locuință, dar și mașină, aparate de uz casnic, sau pentru diverse prestări de servicii. Bani și cadouri primeau și oamenii securității pentru diferite înlesniri, eliberări de pașapoarte. Garanta unul pentru tine (revenirea în țară), după ce obținea spaga pe care, de cele mai multe ori, o condiționa. Astăzi, această caracatiță cu tentaculele ei, cele șase mâini și două picioare pe care le folosește cu teribilă îndemânare, și-a extins spațiul de mișcare, oligarhii și politicienii corupți lucrează împreună pentru a-și menține și mări sfera de influență, iar „aspirațiile cetățenilor sunt călcate în picioare”. Nu așa s-a înțeles construirea edificiului mult așteptat, cel al unei Europe unite, construită solid, cu încăperi ale căror uși să fie toate deschise, ferestrele luminate și curate, din care să facă parte și țara noastră. Cred că trebuie să existe o hotărâre fermă de extirpare a celor care înlesnesc corupția și care au adus economia în faza unei boli aproape irecuperabile.
Citind articolele, mi-am amintit de „Ciocoii vechi si noi” cartea lui Nicolae Filimon (1819-1865), cu subtitlul Ce naște din pisică șoareci mănâncă. Adevărat este, cei care ne reprezintă astăzi sunt născuți din pisici „speciale”, având mentalitatea vremurilor în care au trăit.
Domnii ciocoflenduri ai zilelor noastre, dar nu numai ei, ar trebui să citească Prologul romanului respectiv – frescă a societății românești de la începutul secolului XIX. Amintesc că acțiunea romanului se petrece în timpul unui domnitor fanariot Ioan Gheorghe Caragea, fanarioții fiind cei care cuceriseră o mare influență politică și adunaseră averi considerabile și care ocupau funcții administrative foarte importante în Imperiul Otoman; ei erau Greci din Constantinopol, dispreţuiţi şi umiliţi de Turci, în stare de degradare morală şi politică, erau vicleni și efectuau negustorii josnice, murdare, în scopul agonisirii de sume mari de bani și bunuri. Și scrie Nicolae Filimon în Prolog: „Nimic nu este mai periculos pentru un stat ce voiește a se reorganiza, decât a da frânele guvernului în mâinile parveniților, meniți din concepțiune a fi slugi și educați într-un mod cum să poată scoate lapte din piatră cu orice preț! Ciocoiul este totdeauna și în orice țară un om venal, ipocrit, laș, orgolios, lacom, brutal până la barbarie și dotat de o ambiție nemărginită, care eclată ca o bombă pe dată ce și-a ajuns ținta aspirațiilor sale”. Se recunoaște cineva în acest portret? În capitolul intitulat „Ce dai să te fac ispravnic?” cei care voiau să dobândească vreo funcție publică nemeritată sau un alt favor, se îndreptau către casa atotputernicului fanariot și prin dare de bani își împlinea dorința.
Părăsind exemplificarea acestei cărți, trec din nou la semnalarea jurnalistului Cornel Nistorescu și anume aceea că SUA intervenind și preluând cârma corupției, „Probabil că se vor împuţina simţitor funcţiile guvernamentale cumpărate cu sacoşele de cash, că România va fi obligată să adopte o lege a finanţării partidelor politice şi a transparenţei fondurilor utilizate în campaniile electorale. Ce trăim acum nu este decât o batjocură generalizată, menţinută în această stare de sălbăticie prin strădania tuturor partidelor politice importante”.
În această Săptămână Mare, nu putem decât să rostim: Deie Domnul!

Vavila Popovici – Carolina de Nord

 

 

Deunăzi aleşii generali au votat hotărârea conform căreia s-a decis refacerea monumentului lui Ion C. Brătianu distrus în 1948 de regimul comunist impus de Armata Roşie la Bucureşti. Această decizie vine la câţiva ani după ce un grup de iniţiativa în frunte cu Adrian Cioroianu, Adriean Videanu şi Valeriu Stoica au format un soi comitet materializat într-un ong cu numele „Monumentul Ion C. Brătianu – Piaţa Universităţii” cu scopul de a susţine refacerea monumentului, deschisă tuturor care ar fi dorit să contribuie la aceasta. Hotărârea Consiliului General prevede, între altele, amplasarea monumentului montat iniţial în mijlocul intersecţiei de la Universitate, câţiva metri mai încolo, în piaţeta de la Spitalul Colţea. Această soluţie se loveşte de cel puţin două probleme, prima fiind cea că în respectivă locaţie există deja un monument şi anume Violina Spocato, realizată de Ioan Bolborea după o schiţă a artistei Domenica Regazzoni, amplasată acolo de către Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic în 2009 îndeplinind toate condiţiile, atutoriratie de construcţie etc. Cea de-a două problema pe care oricine ar fi văzut cum arată monumentul supus refacerii şi-ar fi dat seama că acest lucru este, dacă nu inutil, cel puţin greşit, pentru că monumentul are patru laturi cu alegorii, iar dimensiunile sale fac imposibil punerea sa în valoare. Motivaţia evidentă este că pe amplasamentul iniţial nu se poate repune având în vedere existenţa staţiei de metrou. Nimic mai fals, staţia de metrou este la o distanţă care permite un astfel de demers, această pornind dinspre pasajul Univesităţii şi ieşind peste o sută de metrii spre nord (strada Batiştei), printr-o soluţie tehnică adecvată, o întărire a terasamentlui, un cuzinet de susţinere etc. Pe de altă parte aici se află o intersecţie a două axe: una care pornea de la statuia lui Pache Protopopescu şi se continuă cu C.A.Rosetti, I.C.Brătianu şi Mihail Kogălniceanu, iar cea de-a două pornea de la I.C.Brătianu şi se continuă cu cea a lui Take Ionescu ajungând la Lăcar Catargiu în Piaţă Română.
Refacerea monumentelor distruse în primii ani de conducere comunistă este un act de restabilire şi repunere în drepturi a istoriei. Cu toate acestea au apărut deja voci care contesta demersul aleşilor locali. Însă nu este contestată importantă omului politic Ion C. Brătianu sau necesitatea refacerii monumentului acestuia, ci atribuirea preferenţială a lucrării. Poziţia unei părţi a artiştilor este că până acum au fost făcute replici kitsch ale monumentelor pierdute care nu ne ajută să înţelegem demolările comuniste şi nici să le corectăm ci doar să aruncăm pe fereastă sute de mii de euro, lăsând moştenire nişte replici slabe, care nu fac cinste originalelor pierdute. O altă poziţie venită din partea iubitorilor oraşului afirmă că este esenţial să se respecte dimensiunile şi stilul iniţial ale monumentului, pentru o recuperare „ca la carte” a istoriei. În ultimii ani, ne-am obişnuit cu un simulacru al restaurărilor de orice fel în Bucureşti, făcut de ochii lumii şi de calitate foarte slabă. Că au fost alese oferte de preţ cele mai mici drept urmare criteriul de atribuire a fost preţul mic, nu calitatea. Aceste atitudini de respingere a populaţiei a acestor demersuri vin după ce lucrări noi de refacere a unor statui şi monumente au fost atribuite unui număr restrâns de artişti, mereu aceeaşi, care le-au executat într-o manieră improprie unui monument de for public. Toate aceste atriburi s-au făcut fără consultarea populaţiei în ceea ce priveşte proiectul unei lucrări, aspectul acestuia, având în vedere că urmează să fie amplasat într-un spaţiu public şi pe banii bucureştenilor. Cu toţii suntem de părere că viziunea unui artist nu poate fi pusă în discuţie atâta timp cât este vorba despre o expoziţie sau o comandă privată, însă când este vorba despre o atribuire pentru un monument ce va fi amplasat în spaţiul public acesta trebuie să îndeplinească anumite condiţii, între care, una foarte importantă, să nu agreseze vizual trecătorii, beneficiarii, în definitiv, al monumentului.
Suspiciunile asupra autorului vin din experienţă anilor trecuţi (bolborea codre etc.), iar respingerea stilului din ceea ce se poate vedea pe bulevardele bucureştene.

Asta se intampla in tara care i-a dat pe Brancusi, Paciurea, Jalea, Caragea, Constantinescu…

Semneaza … un Bucurestean!

11-dec2_713afd3d3e index index

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 45 other followers