A IV-a ediție a Salonului BD – “Poveşti din Bucureşti în Benzi Desenate” se va desfășura la Muzeul Vârstelor – Casa Filipescu – Cesianu (parte componentă a Muzeului Municipiului București) în perioada 7 iulie – 31 august 2017.

Salonul BD ,,Povești din București în Benzi Desenate” este organizat de Muzeul Municipiului București. Conceptul acestui salon aparţine istoricului dr. Adrian Majuru şi autorului de benzi desenate Mihai I. Grăjdeanu, având ca invitaţi și anul acesta autori consacrați și debutanți ai BD-ului românesc.

În premieră, în urma concursului ,,Povești din București în Benzi Desenate”, participă elevi de la American International School of Bucharest, Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc” și Liceul Teoretic „Ştefan Odobleja” din București.

Misterioasele povești ale Bucureștiului de ieri și de azi, prezentate într-o altă manieră, cea a benzilor desenate, invită trecătorul să redescopere frumusețea orașului în care trăiește sau pe care îl vizitează.

Identitatea Benzii Desenate românești riscă să se piardă din cauza unui puternic curent de comercializare a Benzii Desenate internaționale. Autorii BD din România trebuie promovați și acesta este scopul salonului ce se desfășoară în fiecare vară la Muzeul Municipiului București.

Vernisajul va avea loc în data de 7 iunie 2017, ora 19:00 la Muzeul Vârstelor – Casa Filipescu – Cesianu (Calea Victoriei, nr.151).

Salonul va include prezentări de carte și o Şcoală de Vară. Programul complet va fi prezentat pe pagina de facebook a evenimentului.

AFIS SALON BD 4
Anunțuri