(se dedica prietenului Mihai B. din Canada)
     Ma aflam, impreuna cu mai multi prieteni, in casa domnului Horia si a doamnei Magda, sarbatoream Sf. Ion cand …
(de Mihai B. ma leaga o amintire unica, ce imbină lumina si intunericul, clipe de neuitat petrecute la o berarie nemteasca din Bucuresti, in urma cu peste un deceniu, unde ne invitase – pe mine si pe Livia, sotia mea – sa sarbatorim revederea noastra de atunci;
trecusera ani de la acea intalnire, de el nu mai stiam nimic, doar ca ar fi revenit in țară; Livia decedase la trei ani dupa intalnirea noastra, rapusa de o boala necrutatoare si Mihai “canadianul” ramases in mintea si in inima mea ca simbol al unui timp “mai tanar si mai ferice”, care avea sa nu mai revina niciodata…)
 
(franturile de conversatie auzite azi in tramvai “sfredelesc” cumva “arhitectura cuminte” a acestei proze scurte
 
  • Alo, Gelu?
  • (Da, unchiule, salut!)
  • M-a sunat Fane a lui Grigore, l-au gasit pe Vasile spanzurat azi in pod.
  • (Ce s-a intamplat?)
  • Nu stiu, nepoate, probleme cu ANAFU …sau cu bautura…sau cu nevasta…
     
  • Crezi ca ne maresc pensiile asa cum spun?
  • Pai n-ai vazut, soro, ca au inceput deja?
  • Da, da nu e cine stie ce…Mie nu-mi ajunge.
  • Las’ ca o zis ca mai maresc si in martie…S-apoi la vara!
  • O zis, o zis…Da’ s-or tine de cuvant? Ca sunt vorbe ca n-or avea din ce.
     
  • Lasa, fata, ca nu stiu cine era acolo…Si nu stiu daca nu trebuia cumva sa cobor.
Aoleu, cre’ ca trebuia sa cobor deja…Acu, naiba sa-l ia de telefon. Cobor la urmatoarea…da’ nu stiu daca ma mai asteapta el acolo…Ca m-as intoarce.
  • Cine, tu?
 
        Telefonul lui Mihai B. primit in casa domnului Horia si a doamnei Magda cazuse ca un fulger. Ma proiectase in timp cu multi ani in urma. Convenisem cu el din prima clipa (dupa ce-i multumisem pentru urari) ca trebuie neaparat sa ne vedem la o bere (era randul meu sa-i intorc invitatia facuta in urma cu peste un deceniu). Ma bucuram enorm ca reuseam sa vorbesc din nou cu Mihai B., el FUSESE ACOLO, o cunoscuse pe Livia, in mintea si in sufletul meu amintirea ACEEA, cu noi trei asezati la o masa, glumind, band bere si vorbind, parea (si ERA) intangibila…Facea parte dintr-o alta lume, o lume in care eram fericiti si fara griji.
Au trecut zile, TU ar fi trebuit sa fii impreuna cu mine cand l-am reintalnit pe Mihai B., s-a intamplat ceva si el nu a reusit sa vina la ora stabilita, tu ai avut alt program apoi, in cursul dupa-amiezii ne-am vazut doar noi doi, eu si Mihai B., in acel “Little Paris” din Piata Unirii unde ne simteam bine…Era parca “locul nostru magic”.
  • Cum de ai revenit? Mai esti legat de Canada?
  • Mi-am infiintat o firma in Romania, cu un singur angajat, eu, practic lucrez pentru firma din Canada unde am lucrat cand am fost acolo. In urma cu cateva zile am revenit din China, peste cateva zile plec in Slovacia.
  • Cum e in Canada? Care este problema cu “tensiunile dintre francofoni si anglofoni”?
(Mihai B. imi explica – in timp ce bem bere URSUS fiindca marca de bere dorita de el, chiar daca figura in menu, nu se mai gasea – viziunea sa, in care spune ca el sufleteste ii intelege pe “quebecoși”, dar considera ca nu este acum momentul ca un referendum sa… “Iar ei imi spun, subliniaza el, te intelegem, esti de-al nostru, da’ nu te pricepi la politica!” )
 
       (berea dispare incet din pahare, radem si ne amintim de vremurile bnune si de cei disparuti /Mihai B. imi vorbeste de tatal lui, eu de Livia/, nu observam cum timpul zboara, afara este deja seara, ne despartim cu promisiunea sa ne revedem saptamana viitoare…
  • Quebecoșii” au un specific al francezei lor, ei nu spun Celine Dion (sunt ultimele cuvinte schimbate de noi, Mihai B. imi impartaseste ceva care intra in inima si in sufletul meu parca dinspre o legenda), ei spun SILIN DJION. Daca un
    quebecos” se afla in Franta, el este reperat imediat.
Sa-ti spun ceva – si apoi iau un taxiu si ma duc – eram odata in tren cu cativa “quebecosi” si vorbeam; pe culoar era o domnisoara din Franta. Se vedea ca intelege ceva, dar nu era sigura de ceea ce auzea …Nu era franceza din Franta! Si atunci s-a adresat …
 
(Mihai B. dispare in noapte, eu urmeaza sa vorbesc cu tine, am ratat o seara care putea fi la fel cu aceea in care ne-am vazut cu prietenul Christopher din Texas, de data aceasta parca totul intra din nou in legenda, ma aflu inca in fata Magazinului Unirea, la etajul IV este “Little Paris”, rememorez ultimele cuvinte ale lui Mihai B., apoi voi traversa si ma voi indrepta spre eternul meu tramvai 16, care ma va duce si pe mine, poate, inspre o legenda)
 
… – Domnule, nu va suparati, ce limba vorbiti dumneavoastra?
Atunci un “quebecos” in varsta, cu mustati mari, gen Dali, i-a raspuns pe un ton respectuos si impunator:
  • Domnisoara, noi vorbim franceza veche!
 
(va trece timp pana il voi revedea pe Mihai B. sau poate nu, saptamana viitoare este foarte aproape, totul pare ca trece prea repede sau prea incet acum, totul mi se pare deja o legenda povestita de cineva care vorbeste franceza veche)
 
 Ioan Iacob