In 1964 vizitam – ca elev trimis intr-o tabara internationala de elevi din Polonia – un loc de trista amintire (Auschwitz-Birkenau) si imaginile de atunci s-au intiparit in memorie, dar semnificatia lor s-a augmentat in timp. Marcarea Zilei internaționale de comemorare a victimelor Holocaustului, la 27 ianuarie, a fost decisă prin Rezoluția Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite numărul 60/7 din 1 noiembrie 2005, iar astazi, 27 ianuarie, 2017, am reusit sa schimb la telefon cateva cuvinte cu domnul Aurel Vainer, președinte al Federației Comunităților Evreiești din România si sa convenim o perioada cand imi va putea acorda un interviu.
La Barlad am avut un coleg de banca ce se numea Laurentiu Iacobovici si imi amintesc ca eram primit in casa lui, de catre parintii lui, ca un frate al fiului lor. La randul meu am vorbit cu parintii mei si l-am invitat pe Laurentiu in casa noastra ca pe un frate al meu. Am invitat, la niste manifestari ale Fundatiei culturale HESPERUS legate de EMINESCU si POE pe Marea Doamna a Teatrului Romanesc Maia Morgenstern, care este de acord sa se implice si intr-un proiect transatlantic legat de cei doi mari poeti, proiect ce va fi lansat in anul acesta, la editia a X-a a Zilelor HESPERUS.
S-ar cuveni spuse mai multe lucruri in aceasta zi, dar nu as vrea sa repet clisee. De aceea as vrea sa scriu despre aceasta zi in contextul unor amintiri personale despre niste oameni deosebiti. Stiu ca undeva exista o poveste de iubire incredibil de frumoasa, pe fundalul razboiului si, daca timpul ma va ajuta, voi finaliza candva o piesa de teatru despre aceasta incredibila poveste de iubire. Apoi as vrea sa spun ca am ramas impresionat, de-a lungul timpului, de mai multe persoane care au supravietuit Holocaustului si care erau marcate pe viata de un numar inscriptionat pe brat.
Ioan Iacob
Anunțuri