In 1986, cand participam la o excursie de documentare in judetul Valcea, l-am cunoscut (si am si scris despre aceasta intalnire de la Muzeul Balcescu) pe istoricul Horia Nestorescu-Bălceşti. Eram un grup de tineri scriitori si jurnalisti si am ascultat fascinati povestirea domniei sale despre Nicolae Balcescu.
     Dupa 1989 am aflat de preocuparile sale legate de Francmasoneria romaneasca si, dupa multi ani de zile, l-am invitat la manigestarile unui CLUB DE JURNALISM (initiat de mine la o universitate privata). A povestit atunci din culisele Unirii (in care personalitati romanesti de prim rang – care erau si masoni – si-au adus contributia).
Ultima data l-am intalnit pe istoricul Horia Nestorescu-Bălceşti la Targul de carte GAUDEAMUS, unde mi-a vorbit despre cartile publicate de editura domniei sale, dar internarea mea in spital (la finalul anului trecut) m-a impiedicat sa valorific acest interviu pana acum. Recent am primit pe e mail un mesaj din partea domniei sale, mesaj intitulat concis 24 ianuarie, pe care il reproducem:
      “Sărbătorim ziua Unirii Principatelor Române, ziua în care Fratele nostru, colonelul Alexandru Ioan Cuza, domn al Principatului Moldovei este ales şi domn al Principatului Ţara Românească. Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza a însemnat, de fapt, Unirea Principatelor.
Se spune că niciodată oamenii n-au lipsit evenimentelor. Ne aflam în faţa unui moment de răscruce în istoria românilor. Visul lui Nicolae Bălcescu – autorul poemului în proză dedicate Marelui Voevod Mihai care pentru prima dată după secole reunea Ţările Române aproape în configuraţia Regatului lui Burebista şi Decebal – visul generaţiei paşoptiste începea să prindă contur.
        Principele Alexandru Ioan Cuza a reuşit să adune în jurul său colaboratori şi miniştri în cea mai mare parte din rândul “Fiilor Luminii”: Mihail Kogăniceanu, Vasile Alecsandri, Costache Negri, Dimitrie Bolintineanu, episcopul Melchisedec şi atâţia alţii. Menirea lor a fost aceea de a răspândi în noul context istoric ideile iluministe promovate de secole de Francmasonerie. Renaşterea naţională – prin educaţie, cultură, înnoirea moravurilor – avea să pună temelia statului modern român.
      A urmat, sub principele Carol – în vremea căruia Francmasoneria a cunoscut o dezvoltare fără precedent, Independenţa câştiga cu preţul sângelui soldaţilor şi ofiţerilor români – mulţi dintre ei francmasoni – care a dus inevitabil la Unirea Masonica: acum se naşte Marea Loja Naţională Română.
Dar, noi Francmasonii avem un motiv în plus să sărbătorim ziua de 24 ianuarie. După decenii de întuneric, prigoană, crime în care victime au fost şi sute, poate mii, de francmasoni români, Lumina s-a întrezărit şi pentru noi în decembrie 1989.
        Supravieţuitorii gulagului totalitar comunist – puţini, bătrâni, bolnavi, încă speriaţi din anii terorii: am numărat 21, din care doar unul singur fusese iniţiat îainte de 1944 – au reaprins Lumina Francmasoneriei. De fapt, Lumina nu fusese stinsă niciodată. Flacăra ardea în sufletele oamenilor, în inima lor, dar mai ales în conştiinţa că aparţineau unei Frăţii.
       Încet, încet au făut primii paşi. Încrezători în idealurile pentru care juraseră pe Biblie şi pe Tricolor în tinereţea lor s-au cautat, s-au regasit, s-au reîntâlnit într-o Ţinută Masonica. La început au fost câţiva. Apoi a venit şi noua generaţie. Cei care auziseră de la părinţi sau bunici ori citiseră prin vreo carte ascunsă în pod sau în pivniţă sub stiva de lemne despre o “Frăţie”.
      Şi a venit 24 ianuarie 1993. Conventul. După aproape jumătate de secol un Frate – veteran al Francmasoneriei postbelice – este ales Mare Maestru: Nicolae Filip, “tata” Nicu. Cine poate uita acel moment. Şi mai este unul: la scurt timp acelaşi Nicu Filip, reprezentând Francmasoneria din Romania, este primit triumfal în Statele Unite ale Americii. O recunoaştere care situa România în rândul Puterilor Masonice – veriga a Lanţului Universal Masonic.
24 ianuarie ne obligă să ne întoarcem în trecut doar pentru a ne hrăni din Istorie. Trebuie însă să privim spre viitor. Trecutul ne e doar reazim. Ne e, uneori, exemplu. Pentru a clădi viitor avem nevoie de temelia de granit a Trecutului.
      Francmasoneria azi, Universala sau Naţională, trebuie să fie unită – iată o altă valenţă a zilei 24 ianuarie: unitatea. Mai devreme sau mai târziu trebuie să înţelegem că toţi suntem Fraţi Întru Gloria Marelui Arhitect al Universului.
      Ziua de 24 ianuarie, ziua Unităţii Naţionale şi a Reaprinderii Luminii Masonice pe teritoriul României trebuie să ne fie raza directoare de Lumina care să ne conducă spre o nouă Renaştere. Francmasoneria pentru România trebuie să fie, să devina, un crez.
     Aşa să ne ajute Marele Arhitect al Universului. Dumnezeu să binecuvânteze România şi Francmasoneria.
24 ianuarie 2017, Horia Nestorescu-Bălceşti
un material de Ioan Iacob
Anunțuri