9-11 Septembrie 2016
„Dăm foarte multă importanță calității mierii” (FLORINA APOSTOIU, apicultor)
      Fiindcă am realizat un reportaj la ediția anterioară a Târgului Național al Mierii, am revenit, în ultima zi a acestei manifestări, la ediția 2016 și parcă nu ne venea să credem că este o zi de septembrie, o zi de toamnă, fiindcă temperaturile erau deosebit de ridicate, iar mulți oameni continuau să se simtă “în vacanță“, chiar dacă a doua zi urma ca școlile să înceapă și totul trebuia să intre într-un nou sezon…educațional, teatral, turistic și apicol.
       Am colindat sub un soare de vară, în zi de septembrie, printre standurile cu produse apicole si am înregistrat pe reportofon următoarele opinii:
      FLORINA APOSTOIU, aVAPICOL (o revedem după un an de zile) : “Dăm foarte multă
importanță calității mierii. Nu facem tratamente cu antibiotice. Avem o calitate foarte bună… Lăsăm foarte mult să căpăcească rama. În felul acesta mierea este foarte maturată și are o consistență mai aparte.
      Cititorii pot intra pe site-ul nostru www.avapicol.com , iar eu le transmit că ar trebui să
pună mai mult accent pe consumul de miere, să elimine încet zahărul, e de preferat să se
consume miere și nu zahăr.”
     EMILIAN SĂFTOIU, Stupina SED – Rm. Vâlcea : “Am participat la multe ediții ale Târgului
apicol din București. Este o ediție normală. Deși a fost un an apicol prost, cu cantitatea de
miere destul de mică, prețurile au rămas aceleași, probabil și datorită consumului de miere din România, care este mic.Vă recomand mierea de mană și mierea de coriandru.”
      RODICA DIACONESCU, Stupina DIACONESCU – Rm. Vâlcea:
    “Avem pulpă de cătină în miere, bogată în vitamina C, avem diverse preparate (polen cu
propolis, cu lăptișor de matcă), revitalizante, pentru întărirea imunității, pentru refacerea
celulei hepatice, pentru combaterea stressului, a oboselii.
     Actuala ediție este o ediție bună, foarte bună chiar. Au început oamenii să consume foarte
bine produse apicole direct de la producător. Avem un site pe Facebook
http://www.facebook.com/stupina.diaconescu și vom fi prezenți și la ediția viitoare.“
     ANA MARIA POPESCU, Stupina POPESCU, Prahova : „Avem o miere deosebită de salcâm,
păstrată de anul trecut pentru clienții care vor veni, o rapiță de Urziceni, iar ceva mai deosebit ar fi o miere de fâneață din zona Fetești. Avem un site cu Stupina Popescu și vă așteptăm să vă oferim impresii și la ediția viitoare.“
 Reportaj de Ioan Iacob