Am luat decizia de a explica cu lux de amănunte întâmplarea tragică petrecută în Nepal și India.  
Pe data de 27 Iulie 2007 am plecat spre Nepal – Kathamandu. După mai bine de 9 ore de zbor + escale am sosit dimineața pe aeroportul din Kathmandu.
         De la aeroport am luat taxiul pentru a merge în cartierul turistic Thamel pentru a mă caza la hotelul Pilgrim Guest House. Eu am luat cu mine două casete video pentru a-i arăta patronului hotelului un șerpaș dintr-un  documentar pentru a fi ghidul meu în Regiunea Everest-ului .
          Patronul hotelului l-a recunoscut si l-a chemat la hotel. În cele din urmă șerpașul sosește și mergem la Agenția Alpine Exodus Pvt Ltd la directorul acesteia – Krishna Prasad Dahal – indian de origine. Directorul agenției îmi recomandă un șerpaș alături de care să plec în Regiunea Everest-ului. 
          Am plătit directorului ghidul oferit, am platit două curse de zbor  dus întors  ( pentru mine și pentru ghid). Am plătit biletul de intrare in parcul natțional Sagarmatha.  Am mers cu Krishna Prasad Dahal la un oficiu pentru extinderea vizei  pentru  încă o lună.
         Eu aveam pe pașaport viză pentru 2 luni. L-am rugat pe directorul agenției (Krishna Prasad Dahal) ca pe durata șederii mele  în regiunea Everest-ului să-mi extindă viza pentru a 3 a lună și a patra lună – încredințându-i pașaportul. I-am încredințat pașaportul deoarece agenția lui este  vis a vis de agenția lui Ang Tsering – Directorul Nepal Mountaineering Asociation, gândindu-mă că acest  Krishna Prasad Dahal este o persoană serioasă
          Krishna Prasad Dahal fiind o fire  „prietenoasă” – de suprafață,  l-am rugat să-mi ofere un certificat de competențe de Mountain Trekker după ce mă întorceam in Kathmandu.  A mers cu mine să facem o fotografie pentru certificat. 
        În data de 8 August am plecat cu avionul spre aeroportul Lukla – 2800 metrii,  de acolo ajungând în numai 6 ore la Syamboche 3900 metrii.  M-am cazat la Phinjo Sherpa Lodge petrecând o noapte acolo. A doua zi ghidul meu îmi spune  că el dorește să se întoarcă la Lukla pentru a-i cere lui Krishna Prasad Dahal bani pentru mâncare. Plecat a fost ! – eu nu m-am speriat pentru că eu studiasem regiunea Everest-ului timp de 9 ani știind fiecare potecă și sat de acolo + ca mă aflam în lumea șerpașilor.
         Eu mi-am continuat călătoria de explorare a Regiunii Everest-ului timp de 3 luni, am rămas uimit cât de modești sunt șerpașii, cât m-au ajutat, oferindu-mi nopti de cazare gratis, faptul că mi-au oferit mancare la un preț mai scăzut – Serpașii sunt oameni ospitalieri.
         In data de 1 Noiembrie eu mi-am epuizat resursele financiare, i-am scris lui Krishna Prasad Dahal un  email din orașul Namche Bazar care se află în Regiunea Everest-lui rugându-l să-mi trimită banii care i-am oferit pentru ghid, el găsind pretexte că a făcut asigurare șerpașului …
           L-am rugat pe un prieten să-mi trimită bani  care i-am ridicat cu ajutorul serviciilor Western Union din Namche Bazar.   Am putut lua banii cu ajutorul unei hârtii eliberate pe aeroport la sosirea mea în Kathmandu când am primit  viza pentru Nepal,   pe acea hârtie fiind trecute datele mele de pe pașaport. Din banii trimisi mi-am achitat datoriile care le avea la o farmacie si la un hotel.
            Cand prietenul meu a vrut să-mi trimită 1000 euro pentru a mă întoarce în Kathmandu, la Western Union se schimbase tura  spunându-mi că pot ridica banii numai cu pașaportul.      
           L-am sunat din Namche Bazar pe directorul agenției Krishna Prasad Dahal să trimită pașaportul în Namche Bazar, Krishna Prasad Dahal spunându-mi că nu îmi poate trimite pașaportul, l-am rugat să trimită pașaportul cu ajutorul unui șerpaș din Kathmandu, plătindu-i cheltuielile in Namche Bazar după ridicarea banilor – a refuzat și acest lucru.
         L-am rugat pe patronul hotelului Khumbu Lodge – Pemba Gyaltsen Sherpa  să-l sune pe Krishna Prasad Dahal să-mi trimită pașaportul. Patronul hotelului Khumbu Loge mi-a spus că  Krishna Prasad Dahal vrea cu orice preț să obțină contractul făcut in Kathmandu unde erau trecute toate ce am plătit eu către agenție.
       Patronul hotelului Khumbu Lodge  l-a înștiințat pe Krishna Prasad Dahal că în ziua următoare sosește un elicopter în Namche Bazar,  rugându-l să meargă la pilot să-i  dea pașaportul – bineînțeles că a refuzat acest lucru.
       A doua zi de dimineață deasupra Namche Bazarului se întâmpla ceva ciudat, vreo 6 elicoptere survolau Namche Bazar-ul. Seara fiind extrem de tensionat am băut 50 de grame de whisky, intrând în stare de ebrietate datorită faptului că în organismul meu se instalase anemia.
       Poliția din Namche Bazar a sosit la Khumbu Lodge, în fața poliției mi-am scos toate lucrurile pentru a-i arăta contractul. Poliția de acolo pe timp de seară m-a dus la spitalul din satul Khunde. Poposind la jumătatea drumului, unul din polițai (indian de origine)  mi-a dat să fumez o țigare – bineînțeles că nu știam acea țigare conținea halucinogene.
            După ce am fost consultat la spital ne-am întors la sediul armatei din Namche Bazar, datorită halucinogenelor începusem să o iau pe arături.
         Fiind sub efectul halucinogenelor mi-am pus în cap să le fac noapte albă polițiștilor, făcându-le un show pe cinste care a durat până a doua zi dimineață –  toată noaptea am stat nemâncat.  
         A doua zi dimineața am fost trimis în regim de urgență  cu 3 porteri  spre aeroportul local Lukla, ajungând pe timp de  seara.  Eu am mers într-un ritm alert – i-am obosit pe săracii porteri curgeau apele după ei. – două zile nemâncat .  Am mai dormit o seară în Lukla a doua zi fiind îmbarcat în avion spre Kathmandu. La aeroport am fost luat de mașina poliției și dus la celulă – 3 zile nemâncat.
          La celulă datorită prafului care se afla pe un  geam nu am mai văzut barele, și ce mi-am zis să sparg fereastra să ies, cu bocancii mei am făcut praf două ferestre. Am fost legat fredeleș cu sfoară, după care m-a apucat plânsul cantând melodii de jale d-ale lui Florin Salam, polițiștii văzând acest aspect m-au dezlegat.
           Am iesit din celulă m-au urcat într-un autobuz care a mers toată noapte pe o sosea plină de serpetine, alături de mine fiind un gardian indian.  A 4 a zi  trezindu-mă dimineata, când am văzut că autobuzul este  gol  am decis să cobor însoțindu-mă și gardianul, eram la marginea orașului Birgunj – punct de trecere a frontierei cu india. Am ajuns acolo am prezentat pașaportul primind viză pentru India – 4 zile nemâncat
           Seara eram în autogară,  am fost urcat de gardian in autobuz punându-mi cătușele. Mergând pe timpul noptii am început să am amețeli puternice, întinzându-mă pe culoarul autobuzului. Am simțit cum mă răcesc, inlemnisem, după care mi-am văzut trupul întins, după care m-am văzut în cosmos, intrând într-o lumină albă privind la tot cosmosul.
          Ceva îmi venea în gând – Te-am trimis printre oameni. Dintr-o dată m-am trezit zbuciumat când autobuzul intrase in Patna a doua zi pe seară,  asta fiind a 5 zi nemâncat,   am fost lăsat în gară într-o stare de leșin cu toate bagajele.
           În a 6 a zi  m-am trezit în mijlocul amiezei alături de doi gardieni din orașul Patna având fiecare câte o pușcă. M-au dus la un restaurant, rugându-mă să-mi scriu numele, de unde sunt, dacă știu unde mă aflu.  Fiind leșinat de foame mi-au oferit două sandwich-uri care aveau și alea ierburi halucinogene.
       M-au luat într-o mașină și m-au dus la un centru de poliție . Acolo se afla un ofițer care avea niște certificate cu poza mea și numele schimbat ca fiind Krishna Pokharel. Poza de pe certificate fusese făcută cu Krishna Prasad Dahal pentru acel certificat de competente.
        Ofițerul le tăia cu pixul în formă de X, au luat legătura cu ambasada României din New Delhi și s-a stabilit să fiu trimis cu trenul spre New Delhi în următoarea zi – adică în a 7 a zi .   Menționez faptul că acolo se afla bagajul meu photo profesional care nu l-au trimis cu mine spre New Delhi. Dimineața am mers la gară urcându-mă în tren după amiază ajungând la New Delhi 
  Ajuns la New Delhi, fiind pe o pasarelă am căzut  din picioare, nu mai aveam puterea necesară de a mai face un pas, cei doi  gardieni care m-au însoțit din Patna la New Delhi m-au îmbrâncit. După un timp m-am ridicat mi-am continuat drumul, în fața gării mă astepta o mașină a poliției care m-a dus direct la arest până a doua zi – am intrat în a 8 a zi de nemâncat  
         Am fost internat la spital în stare de leșin, la spital sosind vărul meu din Romănia la New Delhi. Când ambasada a telefonat la Ministerul de Externe  înștiințându-i  pe cei de la Minister ceea ce s-a întâmplat cu mine în India. Cei de la Ministerul de Externe au sunat acasă înștiințând familia că mă aflu în India fără pașaport si bilet de avion.
      Mama a întrebat de mai multe ori,  dacă  pot fi întors  în țară plătind costurile ulterior Cei de la Ministerul de Externe au refuzat acest lucru, răspunzând mamei – Cum ați avut bani să-l trimiteți așa să și-l întoarceți – Răspuns la nivel de Minister de Externe.  
       La spital am primit o scrisoare în care scria ceva de genul : “ ai cinci ani în care ți se vor explica evenimentele prin care ai trecut, ai propriul tău studiou … poți să trăiești și 150 de ani dacă ai ceva de spus ne ajuți ,  ai propriile canale tv  etc“ – stimată presă când am citit întreaga scrisoare, nu știu cum să vă spun primisem niște drepturi de parcă aș fi jucat într-un film în rolul lui Iisus, mă scuzați –  e dată dracu treaba.
        Când am sosit pe aeroport, în drum spre casă am fost însoțit de mașini ale securității. Fiind traumatizat prietenii și familia m-au ajutat încet încet să îmi revin, m-au plimbat cu mașina prin oraș cu viteză redusă explicându-mi unde sunt, aveam nevoie de foarte multă liniște, când treceau mașini cu viteză îmi provoca spaimă – au fost 6 luni destul de dure
        Într-un weekend am fost la bunicul meu, făcând un popas, am mers la restaurant luând loc la o masă,  cei de la securitate fiind și ei la o altă masă. După un timp am început   să povestesc la telefon prietenilor întâmplarea prin care am trecut bineînțeles că telefonul îmi era ascultat cu maxim interes din partea celor de la securitate – Cum am trecut eu granita în India deoarece în India am fost acuzat de trecere frauduloasă a graniței.
         După cum bine știți în fiecare vară eu merg în Munții Bistriței, într-o vară am pornit din Piatra Neamț spre Broșteni, o mașină de la C4S – Corp For Security m-a condus până în vecinătatea orașului Broșteni. La plecare spre Piatra Neamt – în drum spre casă,  m-au condus două mașini ale securității.
         Având un prieten care are un  studiou foto la Piața Unirii, îl vizitam în fiecare săptămână să mai stăm de vorbă în domeniul foto, într-una din zile am observat la plecarea din studioul foto,  o mașină stătea parcată, în mașină stând un personaj îmbrăcat în haine de pădurar + un copil tot în ținută de genul.
        Conștientizând că sunt filat m-am îmbrăcat în port militar nemțesc, într-o zi luând un taxi  de la Piața Unirii pentru a merge la cineva în vizită – ce să vezi –  un model de mercedes blue marin m-a filat până unde am mers cu taxiul, am putut observa o stație de receptie destul de voluminoasă. Seara când m-am întors spre casă aceeasi mașină m-a condus până în Drumul Taberii la stația Favorit, eu intrând cu taxiul pe strada Sibiu.
      Acum să presupunem că am înebunit eu, dar ce te faci când găsești în buzunarele unei geci din șifonier dispozitive de urmărire și localizare, în acele momente mi-am dat seama că lucrurile sunt cam grave.
      Într-o dimineață am urcat într-un taxi, pe tetiera locului din față se afla un anunt lipit cu scoci care să-l citească clientul care stă în spate. Figura interesantă a fost aceea că au utilizat un scoci cu față dublă adezivă – adică ca din părul meu să se smulgă mai multe fire de păr – eu m-am prins de figură așa că am avut grijă să nu las nici un fir de păr.
        Povestea firului de păr este următoarea – firele de păr puteau rămâne acolo, băieții buni luau firele de păr și le puneau la locul unei crime – de aici înțelegeți ce se putea întâmpla. Știți ce înseamnă stimată presă să mergi prin oraș și să te gândești că în orice moment aș putea fi împușcat – cam cu astfel de tensiuni am mers pe stradă – Eu v-am adus un Mesaj de Pace României  și voi mă faceți să trăiesc momente tensionate pe stradă.
        Îmi pare rău că v-am întristat dar trăind astfel de evenimente am înțeles ce fel de țară democratică suntem. Eu acum ce să zic,  tind să cred că lucrurile se vor rezolva pe o cale amiabilă, eu consider ca nu este necesar să facem circ să ne știe toată lumea, mai multe veți afla în articolul viitor
 
                       Cu respect – Cristian Marius Bălăceanu