Câteva întamplări din aceste 3 zile de Paşti mi-au demonstrat că există sperantă pentru un popor mai bun.

La slujba de Înviere lumânarea mi s-a stins. Fitilul era prea scurt, căci mai fusese folosit.  Am încercat să îndepărtez ceara dimprejurul lui cu cheile, dar nu am reuşit să fac mare lucru. Atunci un domn s-a oferit să mă ajute. A scos un briceag de buzunar şi a îndepărtat ceara, pentru a mări fitilul. I-am zâmbit. Un om trecut prin viaţă, cu ochelari pătraţi şi privire caldă.

Dupa ce am ascultat predica părintelui, singura predică auzită până acum de la el cu care am fost de acord, a trebuit să o aştept pe mama, pentru a pleca. Stăteam în picioare, banca era oricum ocupată de bătrâni. Odată mi-am întors privirea spre ei şi m-au întrebat dacă vreau să stau jos, făcându-mi loc pe bancă. Uimirea mi se citea pe faţă, căci ştim cu toţii cât de ursuzi şi neînţelegători sunt bătrânii în zilele noastre faţă de tineret.

A doua zi de Paşti, mă îndreptam spre mall cu un prieten. Ploaia se strecura pe lângă oamenii trişti. Tocmai prinsesem autobuzul. Când m-am aşezat, am observat că scaunul de lângă mine este ud. Aşa că mi-am avertizat prietenul să nu se aşeze. Dintr-o dată, o doamnă ne-a oferit un şerveţel. S-a întâmplat totul aşa de repede, că nu m-am putut abţine să nu şoptesc: “ Ce drăguţ din partea ei!”.

Am ţinut să vă povestesc şi vouă cele întâmplate, căci oamenii nu mă uimesc prea des. M-am obişnuit cu ideea că toată lumea este indiferentă, dar plină de ea însăşi. Că societatea se destramă, dar nimeni nu vrea să facă o schimbare. Poate că nu este aşa, poate că nu este totul pierdut. Aceşti oameni, aceste trei chipuri străine, mi-au redat speranţa. Mi-au arătat că merită să cred că acest popor mai are o şansă la omenie.

de Maria Majuru

13141048_619452124877297_1991057530_n

Anunțuri