Peste doar două zile, Dragobetele, sărbătoarea iubirii la români, ne va vorbi despre dragoste și reînnoirea naturii, o ocazie perfectă pentru a ne întâlni și a celebra aceste lucruri. Tocmai de aceea, vă invităm la un eveniment pe care ne propunem să îl organizăm de acum în fiecare an…

Așadar, pe 24 februarie, de la ora 19:30, sunteți așteptați la Sala Dalles din București, pe Bd. Nicolae Bălcescu nr 18, la un spectacol care combină muzica, teatrul și dansul. INTRAREA LIBERĂ! Alături de noi va fi și maestrul Florin Zamfirescu.

Programul va conține:

1. Momente artistice susținute de actorul Florin Zamfirescu, Grupul de Creație Art Generator și Daniel Roxin;
2. Miniconferințe despre:
– Tradiția Dragobetelui, susținută de prof. dr. Mihai Popescu;
– Influența iubirii asupra creierului, susținută de prof. univ. dr. Leon Zăgrean, seful disciplinei de fiziologie și neuroștiințe din cadrul UMF Carol Davila;
3. Parada modei cu haine de inspirație tradițională, organizată de Dacia Art;
4. Tombolă cu premii.

Evenimentul va fi prezentat de Daniel Roxin.

IMPORTANT: Ca să fim în ton, vă sugerez să veniți îmbrăcați cu o ie sau o cămașă tradițională sau să luați la dumneavoastră o brățară, o gentuță sau un alt obiect de ispirație tradițională care poate fi purtat. Acest lucru va conta la tombola pe care o organizăm!

Evenimentul este organizat de Asociația Geto Dacii în parteneriat cu Nașul Tv, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Radio Pro Diaspora și Asociația Rădăcinile Neamului Românesc.AIFS-DRAGOBETE31-