Cazinoul zace. În părăsire. În uitare. De timp și de oameni. Acum nu a mai rămas din el nimic altceva decât o clădire care a fost. Despre viitorul acestui monument de arhitectură, un adevărat Titanic arhitectonic, cu formele sale curbilinii şi ornamentele inspirate din fauna, flora şi heraldica marină, nu se știe nimic – nici ce va deveni și nici când se va schimba situația în care se află acum. Însă degradarea lui doare. Senzația durerii devine fizică, depășind-o pe cea sufletească.

Legenda spune că el ar fi fost construit de către un navigator care a avut o fată ce a murit la o vârstă fragedă. Astfel, el ar fi ridicat Cazinoul pentru tineri, ca ei să se distreze aşa cum fiica lui nu a mai apucat. Se mai spune că, dacă priveşti Cazinoul de sus, el ar avea forma unui dric, iar ferestrele ar avea forma unui mormânt. Se mai spune că, dacă te uiţi atent la uşa de la intrare, se pot observa două capete de berbec (ornament ce se afla pe dricurile de demult)…

cazino1Pașii care trec pragul Cazinoului se aud cu ecou pretutindeni – în foaierul imens, în sălile pustii, cu pereții scorojiți. Aici, în sălile de jocuri de noroc, unde se câștigau (dar și mai des se pierdeau) averi colosale, domnește pustiul și mizeria. Tăcerea mormântală este întreruptă doar de gânguritul porumbeilor – singurii ce își fac aici veacul. Amorțeala și praful sunt împrăștiate de fâlfâitul aripilor – porumbeii se dezmorțesc, luându-și zborul de pe candelabrul impunător, care se mișcă alene. Își caută refugiul spre tavan, în colțuri întunecate, unde și-au făcut cuiburi în nișe formate în plafonul crăpat.

Aici, în Cazinoul unde pe vremuri, luxul era atotstăpânitor și doar cei bogați aveau acces în această lume a privilegiaților, unde ținuta de seară era obligatorie, unde sunetul pianului străbătea vitraliile și își trimitea acordurile muzicale departe în noapte, peste crestele albe ale valurilor, domnește tăcerea și opulența mizeriei. Podelele pe care treceau tocurile doamnelor sunt acoperite acum de covoare impunătoare de găinaț.

Pereții sunt scorojiți, vopseaua este sărită, așchii din tocurile ușilor stau să se desprindă. Ornamentaţiile sculpturale exteriore, dar şi interioare, care fac numeroase referinţe la motive florale şi decorative inspirate de fauna marină, precum și notele arhitecturale sunt distruse de timp; tencuiala este căzută, coloanele sprijină un plafon distrus, cu locuri goale, unele mascate cu cartoane; arhitectura a primit într-un mod nemilos uitarea timpului și neglijența oamenilor; geamuri și vitralii sunt sparte, o bucată de geam s-a desprins și stă să cadă printre fulgii împrăștiați pe jos; oglinzile în care se reflectă distrugerea, degradarea, crăpăturile, primesc interesante jocuri de umbră şi lumină, de prezent și trecut… Acesta este acum Cazinoul Constanța, sau mai bine zis, doar atâta a mai rămas din el, dintr-o mărturie a unor vremuri demult apuse, a vremurilor în care imaginile doamnelor în rochii de seară și ai domnilor îmbrăcați în fracuri, alunecau de-a lungul oglinzilor, în sclipirea feerică a candelabrelor, ca într-un joc amețitor…

cazino2În ciuda deteriorării, în holurile principale se mai pot observa deocamdată elemente originale de decorațiuni, precum şi la scara monumentală ce face legătura între cele două niveluri ale clădirii. Deocamdată. Deasupra scării tronează un candelabru impresionant, înalt de circa 5-6 metri şi de aproximativ o tonă greutate. Luminile sale, acum stinse, păstrează intact în Cazinou întunericul pe timpul nopții…

Porumbeii se joacă de-a v-ați ascunselea cu noi în sala cea mare, în sala de spectacole (aflată la etaj), ce arată ca după o furtună. Pe scenă, cortina grea, îmbâcsită de praf, așteaptă în zadar să se ridice. Unde ar fi trebuit să se afle fotoliile odinioară, acum nu a mai rămas nimic, sala este complet goală. În partea stângă a sălii se află un uriaș vitraliu care este acum spart, iar pe peretele opus sunt reprezentate cele 12 zodii, flancate de o corabie ce plutește, pictată, spre depărtări albastre…

Candelabrul impunător se mișcă ușor când este atins de zecile de porumbei ce și-au găsit refugiu printre cristalele înțesate de pânze de păianjeni. Porumbeii sunt singurii spectatori ai acestei reprezentații dezolante. Fâlfâitul aripilor nu reprezintă altceva decât ecoul unor aplauze îndepărtate. Spectacolul bogăției s-a sfârșit demult, iar scena este acum pustie. Un porumbel zace mort lângă scenă, cu aripile strânse… Este o imagine îngrozitor de dureroasă. Nu poate fi descrisă în cuvinte senzația pe care o ai când îți dorești să părăsești cât mai repede acest locaș sinistru – senzație de sufocare, de revoltă, de deprimare… Se pare că un blestem greu a căzut peste acest edificiu, considerat un loc al pierzaniei, în care s-au irosit atâtea averi și vieți… Sub semnul blestemului stă istoria Cazinoului, în care sunt ascunse numeroase drame, pasiuni, tragedii, deseori, cei ruinaţi la jocurile de noroc sfârşind în valurile întunecate ale mării…

cazino3La subsol, pe vremuri, se aflau carmangeria, bucătăria, încăperea generatoarelor de curent… Acum totul este cufundat complet în beznă. Aerul este înăbușitor. În întunericul de smoală se aude numai zgomotul valurilor izbindu-se de stânci. Fantome sunt? îl întreb pe paznicul Cazinoului, care a acceptat să ne fie și ghid pentru scurt timp. Noaptea. Aici sunt 17, iar la Acvariu, 12. Dar nu ne deranjează. Însă singur în subsol nu vin” – a spus, mai în glumă, mai în serios, paznicul Cazinoului. Trecem pe lângă un munte de sticle goale, pe lângă țevi mâncate de rugină, pășim cu grijă dintr-o încăpere într-alta. Mă simt ca în labirintul lui Minos. Lumina slabă proiectează umbrele arcadelor pe pereții unde apa se infiltrează. Într-o încăpere descoperim aruncate pe jos hârtii îngălbenite, un morman de ziare arse, o masă ruginită… Ne strecurăm printre bucăți desprinse din tavan… Iar valurile se aud în continuare lovindu-se de stânci, la lumina soarelui. La aer.

Afară, pe terasa cu deschidere la malul mării, terasă ce reprezenta locul preferat de întâlnire al turiştilor şi a elitei constănţene, nu se mai plimbă acum nimeni. Balustrada, biciuită de briza mării, este mâncată de rugină. Pe terasa Cazinoului accesul este interzis.

Strălucirea de altădată a Cazinoului a căzut pradă indiferenței oamenilor și a trecerii nemiloase a timpului – dușmanii neînduplecați ai acestui monument istoric, emblemă a orașului Constanța.

Istoricul Cazinoului

Cuvântul cazinou este de origine italiană şi se asociază cu o casă de dimensiuni reduse – casini – unde se întâlneau cei bogaţi, iar prima casa oficială de jocuri de noroc și-a deschis porţile la Veneţia, în anul 1626. Sumele câștigate aici erau fabuloase, iar tentația câștigului de pe urma norocoșilor nu a întârziat să apară. Drept urmare, de-a lungul canalelor s-a format o adevărată rețea de hoți și asasini care își pândeau victimele după ce acestea părăseau localul. Infractorii nu acționau singuri, ei având complici atât printre jucători, cât și printre angajații cazinoului.

De-a lungul timpului, termenul de cazinou a avut mai multe sensuri până a ajuns la cel de astăzi, cunoscut de întreaga lume. La început, un cazinou desemna un stabiliment unde se desfășurau mai multe tipuri de activități, incluzând și jocurile de noroc. Deși originea exactă a jocurilor de noroc este necunoscută, într-o măsură mai mare sau mai mică, jocurile de noroc erau practicate de către toate civilizațiile, în diverse etape ale evoluției lor.

Istoria Cazinoului din Constanța, unul dintre cele mai reprezentative simboluri ale acestui oraș, începe în jurul anului 1880, pe acea vreme numindu-se Cazin sau Kürsaal (în limba germană). Conform DEX, cazinul reprezenta un local de citit, de jucat, de dansat, mai ales în localitățile balneare și climatice (club, cerc, cafenea). Bineînțeles că pe atunci clădirea Cazinoului nu era nici pe departe așa cum o știm noi astăzi, ci era o simplă construcție de lemn, situată în apropierea Farului Genovez, un loc amenajat pentru spectacole de teatru, baluri mascate, conferințe, recitaluri instrumentale sau cele susţinute de primadona operei din Milano, de origine română, Carlotta Leria, dar și ca loc de relaxare pentru turiști. Cazinul era o sală de paiantă, cu pereții interiori căptușiți cu scânduri vopsite în ulei și ”servea de distracțiune vizitatorilor în sezonul băilor”, putând fi utilizat și pentru ”baluri de binefacere organizate de primărie”, fiind alcătuit dintr-o sală de dans, două săli de lectură, două săli de jocuri și celebra ”terasă de pe malul mării”. Cazinul era împodobit cu drapele și destul de spațios spre a deveni locul de întâlnire al tuturor celor care doreau să-l viziteze. Ion Luca Caragiale susţinea aici conferinţe și se citeau fragmente din scrierile sale, iar în cele două săli de lectură se puteau citi ziare locale şi reviste, precum ,,Telegraf”, ”Farul Constanţei”, dar şi publicaţii străine precum ,,Figaro” sau ”L’Ilustration”.

În anul 1891, o furtună puternică a distrus în mare parte clădirea din lemn a Cazinului, iar primăria a ajuns la concluzia că este mai ieftin să ridice o nouă clădire decât să o repare pe cea parţial distrusă. Locul noului stabiliment a fost mutat spre port, aproximativ în zona unde este amplasat actualul edificiu al Cazinoului. Era compus dintr-o sală de dans, mai multe încăperi şi o terasa deschisă către mare.
Însă o improvizație din lemn și paiantă nu era pe placul edililor constănţeni, care au început demersurile de ridicare a unui Cazinou modern, asemenea celor de pe Riviera Franceză. Drept urmare, construcția unui edificiu cu funcții asemănătoare marilor cazinouri europene a început prin anul 1904. Inițial, planurile au fost întocmite de către arhitectul Petre Antonescu, care a proiectat o clădire al cărei stil arhitectonic se inspira din tradițiile artei românești. După terminarea fundațiilor, însă, planurile au fost schimbate, primăria încredințând modificarea lor unui arhitect de origine franceză, Daniel Renard – care a renunțat la principiile stilului românesc în favoarea unui melanj de motive decorative ce încărcau și mai mult greoiul ansamblu. Construit (din 1908) în stil Art Nouveau sub influența cosmopolitană a cazinourilor epocii, edificiul constănțean a fost terminat în 1910, când a fost și inaugurat, iar în 1912 s-au făcut ultimele retușuri. Din punct de vedere constructiv, este una din primele clădiri civile din România la care s-a folosit betonul armat monolit pentru întreaga structură de rezistenţă.

Un fapt care este mai puțin cunoscut, dar merită să fie menționat este acela că arhitectul Daniel Renard, în momentul în care şi-a început dezvoltarea proiectului, a dispus turnarea concomitentă a fundaţiilor pentru a asigura platforma, „decupată din mare”, pe care urma să se realizeze construcţia, conform site-ului Constanța de odinioară. Pentru a realiza o linearitate a falezei, şi a consolida zona ce avea să fie ”răpită” din mare, a fost nevoie de o cale ferată pe care s-au transportat importante cantităţi de material de umplutură şi consolidare. Această cale ferată pornea ca o ramificare din port şi s-a extins până la extremitatea falezei din zona Farului Genovez. După terminarea lucrărilor, ea a fost dezafectată şi demontată, faleza suportând etape succesive de amenajare pentru traficul vehiculelor şi cel pietonal.
În timpul Primului Război Mondial, clădirea Cazinoului a fost transformată în spital, dar cu toate acestea a fost bombardată şi deteriorată. Reparaţiile s-au încheiat complet abia în anul 1928, iar Cazinoul a fost restaurat ulterior în anul 1937 de către însuşi proiectantul Daniel Renard.
După cel de-al Doilea Război Mondial, în anul 1951, s-a decis transformarea Cazinoului în local de cultură pentru susţinerea propagandei comuniste. La acea vreme, Cazinoul a fost renovat, într-un singur an, de un detaşament format din 100 de deţinuţi politici de la penitenciarul Poarta Albă, care au lucrat în condiții inumane. Așadar, la sfârşitul lui iulie 1952, clădirea, care ajunsese o ruină în urma bombardamentelor, era gata să primească protipendada comunistă.

Cazinoul și-a încetat orice activitate din anul 2007, rămânând astfel în părăsire și ajungând într-o stare avansată de degradare.

Planuri, promisiuni și amânări

În luna septembrie a acestui an, în România Liberă a apărut un articol în care Organizaţia de Tineret Constanţa a Forţei Civice îi solicita primarului Radu Mazăre să-şi ceară scuze pentru modul în care arată Cazinoul, clădirea simbol a Constanţei. ”Primarul Radu Mazăre nu a reuşit, în trei mandate, să repare Cazinoul. Acum vrea să ne facă să credem că fondurile europene sunt soluţia. Cel mai important vinovat pentru situaţia dezastruoasă în care se află clădirea este chiar edilul Constanţei, care nu a găsit nicio soluţie în tot acest timp”, declara Andrei George Popescu, preşedintele organizaţiei.

Pe de altă parte, Mediafax a prezentat, în aceeași perioadă, o cronologie care prezintă evoluția pasării între autorități a Cazinoului Constanţa, pentru refacere. Soluții de reabilitare au fost căutate încă din anul 2007, însă fără niciun rezultat. În ciuda promisiunilor făcute în ultimii ani de fostul ministru al Dezvoltarii, Elena Udrea, primarul Constanței, Radu Mazare, și președintele Consiliului Județean, Nicușor Constantinescu, care declarau că vor restaura edificiul cu fonduri europene, starea de degradare avansează pe zi ce trece.

Viceprimarul Constanţei, Decebal Făgădău, a declarat, pentru Mediafax, că la începutul acestui an a fost aprobată finanţarea pentru reabilitarea Cazinoului cu fonduri europene, iar în prezent se lucrează la elaborarea documentaţiei, fiind realizate și expertize tehnice, după care vor urma etapa de evaluare a proiectului, semnarea contractului de finanţare şi organizarea unei licitaţii pentru desemnarea constructorului care va realiza lucrările de reabilitare. Viceprimarul estimează că dacă lucrurile vor decurge conform planului în primăvara anului viitor ar putea începe reabilitarea cazinoului.

Pe de altă parte, primarul Radu Mazăre a anunţat tot în luna septembrie, că după reabilitarea sa cu fonduri europene Cazinoul nu va putea fi folosit pentru practicarea jocurilor de noroc, urmând a i se stabili altă destinaţie, conform cotidianului Ziua de Constanța. „Este în proiectul european. Problema este însă alta, că dacă îl reparăm cu bani europeni nu poate fi cazinou. Nu ştiu ce o să fie, sală de nunţi, muzeu. Nu ştiu, o să hotărâm împreună”, a spus Mazăre. El a precizat că monumentul va putea avea această destinaţie doar în cazul în care reabilitarea ar fi făcută de un operator privat, interesat să-l utilizeze ca şi cazinou. Și ”dacă între timp schimbăm legislaţia, ceea ce vrem să facem, şi atunci o să apară un operator privat interesat şi o să bage el banii şi până când ajungem noi să semnăm actele pentru finanţare europeană se apucă unul şi bagă zece milioane de euro acolo, atunci o să fie cazinou”, a mai declarat Mazăre.

În concluzie, Cazinoul Constanța este, momentan – fără să se știe încă pentru cât timp -, prins între ipoteticii ”dacă” și ”s-ar putea” și ”o să”. Viitorul Cazinoului este nesigur, însă degradarea lui este extrem de certă în prezentul său continuu. Iar panglicile galbene, care împiedică turiștii curioși să își pună viața în pericol vizitându-l, sunt singurele măsuri concrete luate de autoritățile constănțene, referitoare la acest edificiu istoric.

Alice Diana BOBOC