Asociaţia ProDiaspora e.V. îşi propune susţinerea şi promovarea artei şi culturii româneşti de reală valoare în spaţiul autohton, european şi internaţional, prin iniţierea de proiecte specifice vizând manifestări ale artei contemporane din toate domeniile, precum şi prin proiecte având drept scop cunoaşterea şi preţuirea artei, culturii naţionale, tradiţiilor, mesteşugurilor tradiţionale, etc.

Ne propunem să susţinem proiectele creatorilor şi ale jurnaliştilor, a grupurilor de editură şi presă, a instituţiilor culturale, precum şi promovarea colaborăriilor cu instituţii similare din ţară sau din străinătate, încurajarea cooperării culturale şi a proiectelor internaţionale. De asemenea prin efortul membrilor acestei asociaţii ne propunem identificarea şi organizarea unor proiecte de anvergură care să promoveze cultura românească atât pe plan intern cât şi internaţional.

Asociatia ProDiaspora e.V. îşi propune să contribuie la coagularea comunităţilor româneşti din diaspora printr-un liant ce vizează pattern-uri tradiţionale şi culturale în contextul unei societăţi globalizate, a unei pieţe, a muncii rigide, a prejudecăţilor şi excluziunii.

O definire articulată a comunităţilor românilor din străinătate şi gruparea în jurul valorilor naţionale, identificarea cu acţiuni, personalităţi şi evenimente valorizate pozitiv ce contribuie la îmbunătăţirea stimei de sine, la cultivarea românismului şi la conştientizarea rolului fiecăruia în cadrul societăţii în care trăieşte şi munceşte (la nivel macrosocial) în cadrul comunităţii, a grupului de apartenenţă şi al familiei (la nivel microsocial).

Asociatia ProDiaspora e.V. se bazează pe câteva concepte-cheie: interacţiune, solidaritate, utilitate, dialog, autenticitate, comuniune şi tradiţie mobilă. Scopul lui este acela de a angaja decisiv comunităţile de români în sensul unor acţiuni reflexive de identificare cu locul natal, cu muzica tradiţională, cu obiceiurile, printr-o serie de manifestări artistice cu tematică variată astfel încât să acopere o gamă cât mai variată de gusturi, în acord cu specificul fiecăruia, în funcţie de criterii socio-demografice (zona geografică de origine, vârstă, nivel de educaţie), preferinţe de consum cultural.