Cel mai recent proiect sub marca SkyTower organizat în parteneriat cu asociația non-profit Seeds este The Dreaming – expoziție de artă aborigenă cu vânzare, o premieră în România. Expoziția cu se desfășoară între 15 octombrie și 6 noiembrie in cladirea SkyTower la 120 de metri deasupra Bucureștiului, la etajul 34 al celei mai înalte clădiri din România.

Afis The DreamingPeste 240 de picturi și obiecte de artă create de zeci de artiști aborigeni în comunități și cooperative de producție de artă vor fi expuse în SkyTower în această perioadă, în trei secțiuni diferite, reprezentative pentru momente-cheie din evoluția artei aborigene.

The Dreaming oferă o experiență unică, marcantă, fiind un exemplu elocvent de renaștere și transformare prin artă a unei culturi tradiționale în dialog cu modernitatea. Inițiativa noastră de a ne alătura ca partener si de a găzdui această expoziție a venit atât din dorința de a încuraja păstrarea tradițiilor românești, cât și din  viziunea SkyTower de a contribui la dezvoltarea culturală a comunității pe care o creăm” a declarat Ruxandra Grinzeanu, Director Executiv SkyTower Building.

Succesul și recunoașterea artei ancestrale a aborigenilor din Australia nu ar fi fost posibile fără descoperirea modelului cooperativelor de producție artistică, în cadrul cărora membrii grupurilor aborigene au reînvățat să își trăiască și exprime credințele străvechi prin arta modernă. Prin activitatea noastră, urmărim să dezvoltam acest model de succes și în România, pentru a revigora și aduce în modernitate filonul artistic tradițional, prin crearea de obiecte autentice, utile și vandabile.” a declarat Dan Cristea, Președintele Asociației Seeds.

Expoziția va fi deschisă publicului zilnic, între orele 11:00-19:30, în timpul săptămânii, respectiv 10:00-20:00 în weekend. Biletele, în valoare de 20 lei, respectiv 10 lei pentru copii, studenți sau pensionari, pot fi achiziționate la intrarea în expoziție si in retelele  bilete.ro si Eventim.

Pe toată durata expoziției vor avea loc evenimente de prezentare și evenimente culturale pentru publicul larg, dar și evenimente dedicate pentru comunitatea colecționarilor de artă și de business din România. Programul detaliat îl puteți găsi pe site-ul evenimentului www.thedreaming.ro.

Expoziția de artă aborigenă cu vânzare „The Dreaming” este un eveniment unic în peisajul cultural bucureștean, dar și o premieră pentru România.