Archive for septembrie, 2015


OSPV caută voluntari

ospv2015 (1)Ești tânăr?
Vrei să înveți lucruri noi, să te dezvolți și să ajuți?
Vrei să capeți experiență și să fii activ?
Acum ai ocazia să folosești timpul în favoarea ta. Asociația „O Șansă pentru Viitor” (OSPV) are nevoie de tine. Căutăm tineri dornici care vor să se implice și care vor să crească odată cu noi și cu proiectele noastre. Suntem un ONG care deși s-a înființat în 2008, se află la încă la început de drum. Ne implicăm în domenii diverse, însă în acest moment avem două proiecte la care ținem foarte mult și pentru care avem nevoie de voluntari. Acestea promovează valori fundamentale precum multiculturalismul, diversitatea sau toleranța și sunt finanțate prin Granturile SEE.
Dacă vrei să afli mai multe, te invităm să vizitezi site-ul nostru http://www.ospv.ro sau cele ale proiectelor Teatrul Naște Dialog (www.teatru.ospv.ro) și Artă în Diversitate (www.diversitate.ospv.ro) și de asemenea, te așteptăm cu un like pe pagina noastră de Facebook: O Șansă pentru Viitor.
Te-am convins sau crezi că te-am putea convinge?
Ne poți trimite un e-mail la adresa office@ospv.ro sau ne poți suna la unul dintre numerele de telefon: 0729.806.312 / 0743.034.563.
Nu lăsa timpul să treacă pe lângă tine! Implică-te!

ospv2015 (3)

1Când spui Castelul Cantacuzino, automat te gândești la mii de ani de istorie a familiei, la simboluri heraldice și panorame impresionante asupra munților Bucegi.

Mai nou, Castelul Cantacuzino mai înseamnă și Prahova Classic Nights! Adică un sezon întreg de concerte de muzică clasică, ce adună în acest loc stele ale Teatrului Bolshoi din Rusia, pe acceași scenă cu invitați speciali, soliști internaționali de renume, dar și muzicieni de prim rang ai scenei clasice românești.

Prima seară a celui de-al doilea sezon a debutat în forță, audiența fiind pur și simplu vrăjită de vocea pătrunzătoare a tenorului Roman Shulackoff! Într-o atmosferă de-a dreptul electrizantă, Roman a debutat pe scena Castelului din Bușteni cu opera “Dragostea Poetului” – “Dichterliebe”, semnată Robert Schumann pe versurile lui Heinrich Heine. Pentru mai bine de un sfert de oră am putut asista la o transformare uimitoare: Roman s-a transpus atât de bine în rolul poetului încât a transmis întreaga emoție pe care acesta o încerca, în urma suferinței din dragoste.

Însă Roman Shulackoff a schimbat registrul la următoarele piese, interpretând într-o manieră unică și distinsă și opere pline de bucurie, precum “Dicitencello Vuie” semnată Rodolfo Falvo sau “Non ti scordar” – Ernesto de Curtis. Acompaniat de superba pianistă Olesya Tutova, cei doi au făcut o echipă grozavă, măiestria Olesyei în a transforma simplele clape în adevărate note magice pline de culoare, fiind exact acompaniamentul de care interpretarea lui Roman avea nevoie.

3Apoi a fost rândul Annei Lubanska, invitată special din Polonia, pentru acest eveniment. Mezzosoprana pur si simplu a tăiat respirația publicului cu vocea sa caldă, sonoră, puternică. A interpretat diverse arii precum cele din Giuseppe Verdi: Azucena din opera “Il Trovatore” – “Stride la vampa…”, Camille Saint – Saens: Aria Dalilei din opera “Samson și Dalila” – “Mon Coeur…”, aria Principesei de Bouillon din opera “Adriana Lecouvreur” – “Acerba volutta”.

Și cum seara nu putea fi completă fără interpretarea artiștilor români, audiența a fost captivată mai apoi de arcușul mânuit de inegalabilul talent al violoncelistului Marin Cazacu. Domnia sa este o prezență cu adevărat magică, care a completat de minune atmosfera selectă de seara trecută, din Castelul Cantacuzino.

4Și, pentru că toți violonceliștii români, după cum, chiar domnia sa spunea, îi sunt datori marelui compozitor prahovean Constantin Dimitrescu, aseară am putut asculta “Dansul Țărănesc” al acestuia, interpretat ca nimeni altul, de domnul Cazacu. A fost un moment plin de emoție, în care sala cea mare a Castelului a putut fi martoră la scrierea unei file importante din istoria muzicii clasice, aici, unde, astfel de evenimente aveau loc încă de la începutul secolului al XX-lea. Andrei Licareț, tânărul și experimentatul pianist român l-a acompaniat cu succes pe dl. Cazacu, în interpretarea și a altor opere din repertoriul internațional, precum “Nocturne” – Piotr Tchaikovsky.

“Cântecul păsărilor” operă semnată de catalanul Pablo Casals este o altă piesă plină de emoție, interpretată în stilul inconfundabil al distinsului Marin Cazacu. Este incredibil să descoperi cum, numai prin intermediul notelor muzicale și fără niciun cuvânt, acest muzician reușește să transmită atâta emoție publicului! Tot în variantă solo acesta și-a încheiat reprezentația cu un “Flamenco” plin de savoare, operă semnată de Rohelio Julio y Tahel.

Ar mai fi de spus că, după mai bine de două ore de muzică clasică ridicată la rang de perfecțiune, atmosfera din Castelul Cantacuzino a fost reînviată cu succes de concertul Prahova Classic Nights, concept devenit deja un brand pentru Castel.

Nu regreți nicio clipă dacă vei asista măcar o singură dată la un asemenea concert. Fiecare minut, fiecare notă interpretată de aastfel de muzicieni sunt momente cu adevărată valoare istorică, pentru muzica clasică de calitate, din România. Și, dacă mai adăugăm că toate acestea se întâmplă într-un castel de poveste, la poalele munților Bucegi, în fiecare lună, până în mai, anul viitor, că tot aici au loc expoziții semnate de artiști internaționali precum Salvador Dali sau Pablo Picasso, putem spune cu siguranță că, acest castel al Cantacuzinilor de odinioară devine, pe zi ce trece, o destinație de neocolit, pentru oricine iubește muzica clasică, arta și manifestările de calitate, ridicate la rang de excelență.

A fost o seară magică. Dar a fost însă, prima dintr-o serie de multe altele, semnate cu succes, Prahova Classic Nights!

Clarisa Iordache (iatalumea.blogspot.ro)

Credit Foto: Mădălina Corina Diaconu

ARAD. Jurnalul meu virtual 1Scurtmetrajul documentar „ARAD. Jurnalul meu virtual”, în regia lui Carmen Lidia Vidu, a debutat cu un premiu la festivalurile internaţionale: filmul a fost distins cu Premiul Special al Juriului la Indian Cine Film Festival 2015. 
 
„Primul festival şi primul premiu internaţional pentru scurtmetrajul dedicat parinţilor mei şi oraşului Arad”, spune regizoarea Carmen Lidia Vidu.

Scurtmetrajul documentar „ARAD. Jurnalul meu virtual” prezintă povestea unei zile din viaţa oraşului, văzut prin ochii regizoarei care a copilarit în Arad, şi face parte din seria de evenimente ce promovează candidatura municipiului Arad la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021.
ARAD. Jurnalul meu virtual 3Carmen Lidia Vidu (35 de ani) a devenit cunoscută pentru spectacolele de teatru experimental, duse pe cele mai importante scene din România. Este o voce unică pe scena românească, fiind primul regizor din România care a combinat cu succes videoproiecţiile şi mijloacele specifice filmului cu prezenţa live a actorilor.
Carmen Lidia Vidu este câştigătoarea Premiului Gopo pentru cel mai bun scurtmetraj documentar în 2015 şi a primit, în luna august, Titlul de Excelenţă în Artă dramatică, decernat de Primăria Municipiului Arad.
Credit foto: Dani Ioniță
ARAD. Jurnalul meu virtual 2

Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) expune în luna septembrie, în cadrul micro-expoziţiei „Exponatul lunii“, o piesă de excepţie – Albumul Ferriol („Colecție de 100 de stampe reprezentând diferite națiuni din Levant”).

Vernisajul micro-expoziţiei va avea loc joi, 24 septembrie 2015, începând cu ora 13:00, la sediul muzeului din Calea Victoriei, nr. 12, Sala Lapidarium.

Afis_Exponatul-lunii-septembrie-2015_24.09.2015Albumul reprezintă una dintre cele mai importante opere ale epocii în ceea ce privește nu doar moda, ci și alte aspecte ale vieții cotidiene în Levant. A fost realizat ca parte a efortului Occidentului de a înțelege Orientul și ne oferă indicii importante despre modul în care europenii percepeau Imperiul Otoman la începutul secolului al XVIII-lea.

Portretele au fost comandate de Charles de Ferriol, ambasadorul francez la Istanbul (1699 – 1711), și realizate de artistul flamand Jean Baptiste Van Mour în perioada 1707-1708. După revenirea din misiune, în 1711, Ferriol a dorit tipărirea celor 100 de portrete. Pe baza desenelor lui Van Mour au fost realizate gravurile care au fost încredințate apoi spre tipărire lui Jacques Le Hay. Albumul „Recueil de cent estampes représentant differentes nations du Levant” a apărut la Paris în anul 1714. Succesul de care s-a bucurat a determinat retipărirea lucrării, atât în variantă color, cât și alb-negru.

Planșele prezintă personaje de la Curtea otomană, doamne și domnișoare, nobili, militari, comercianți turci și diferite alte popoare din cadrul Imperiului (greci, albanezi, unguri, români, bulgari, tătari, crimeeni, armeni, perşi, indieni, arabi). Albumul arată Constantinopolul ca un oraș cosmopolit, în care musulmanii și creștinii trăiesc laolaltă, în armonie.

Van Mour a fost un fin observator al vieții de la Curtea otomană, dar și al societății otomane în general. Sultanul Ahmed al III-lea în diferite costumații, o concubină însărcinată, ofițerul de ieniceri, șeful eunucilor, marele vizir în haine de ceremonie, sacagiul, dervișul, imamul, cofetarul, bărbierul ambulant, dansatoarea, îndrăgostitul, domnița valahă sunt doar câteva dintre personajele suprinse de artistul flamand. Dincolo de ținutele absolut încântătoare, acesta explică ocupațiile și chiar caracterul personajelor. Spre exemplu, despre marinarii otomani el spune: „Sunt insolenţi şi provoacă tot felul de probleme. Se spune că sunt trei nenorociri pentru Istanbul: ciuma, incendiile şi marinarii”.

Albumul a fost tipărit și în alte părți ale Europei – în Spania sub titlul „Colección de Trajes de Turquia”, iar în Anglia cu titlul „Costumes of Turkey”, având o contribuție deosebită la cunoașterea modei din cuprinsul Imperiului și la răspândirea stilului vestimentar otoman în Europa, mai ales în rândul celor înstăriți. Albumul este cu atât mai valoros și mai interesant deoarece cuprinde și trei portrete ale unor personaje din spațiul românesc: Domniță valahă, Gentilom valah, Domnișoară valahă.

Micro-expoziţia va fi deschisă la Muzeul Naţional de Istorie a României în perioada 24 septembrie – 18 octombrie 2015 şi poate fi vizitată de miercuri până duminică, în intervalul orar 10:00-18:00.

„Nu ne răzbunați!”- Mircea Vulcănescu

Răzbunarea înseamnă a-și face singur dreptate, pedepsind pe cel de la care a suferit un rău, o nedreptate; a-și vărsa focul, mânia, necazul pe cineva. Răzbunarea este semnul existenței spiritului demonic în om și el se manifestă uneori cu putere.

????????????????????????????????????

Mulți oameni confundă dorința de dreptate cu dorința de răzbunare, fiindcă este pentru unii greu să discearnă pornirile sufletești. Dacă omul nu are bunătate în suflet și nu cugetă suficient, dorința de răzbunare răbufnește, motivată sau disimulată ca dorință de dreptate. Există o relație strânsă între răzbunare și mânie, mânia fiind o patimă care pătrunde adânc în sufletul omului; este o anumită „orbire” a raționalității – care duce la dorința de răzbunare. Mânia poate fi înlăturată doar cu blândețea sufletului, care este ascunsă în fiecare dintre noi, dar de cele mai multe ori, orgoliul propriei noastre persoane nu o lasă să iasă la suprafață. Gândim prost, suntem orgolioși, vrem să ne răzbunăm când prindem momentul, confundăm dreptatea cu răzbunarea și trecem la facerea de legi care să înlănțuie libertatea mult visată a oamenilor.
Cultura și tradiția unui popor, vârfurile culturii unui popor trebuie respectate. A adopta o atitudine contară înseamnă a lovi în cultura românească. Putem vorbi despre greșelile unor oameni reprezentativi, dar nu-i putem pedepsi, nu putem anihila contribuția lor culturală la tezaurul cultural al neamului. Sună a răzbunare, ură, o nouă condamnare! Seamănă cu acea mânie proletară de care am avut parte în viețile noastre. Nu putem admite deculturalizarea; interzicând vârfurile culturii românești, lovim în cultura țării!
Astăzi, când comunicarea s-a lărgit, când universul s-a deschis pentru noi, când în sfârșit putem face, dacă ne străduim, cunoscută cultura noastră în toată lumea, ideile reprezentanților culturii noastre, când universul deschis ne-a creat această posibilitate, se găsesc unii să dea legi (legea 217/ 2015) care să adauge îngrădirea libertății, să demitizeze, defăimeze reprezentanți ai culturii – și așa puțini, mulți dintre ei fiind uciși în închisorile comuniste sau distruși sufletește -, și aceasta petrecându-se într-un stat democratic. „O lege care pedepsește anumite opinii – opinii, nu fapte – cu închisoarea este în esența ei stalinistă și nu poate fi acceptată de o societate democratică”, scrie clar criticul și istoricul literar Alex Ștefănescu într-un recent articol.
Legea a generat mai multe controverse, existând opinii potrivit cărora, după intrarea în vigoare a legii, autorii interbelici cu afinități legionare nu vor mai putea fi citați. Scriitorul, eseistul Andrei Pleșu, dar și alte personalități, au comentat această lege, vorbind despre ambiguitatea textului, dar și despre modul în care ea urmează să se aplice. Crin Antonescu, într-un interviu pentru „Gândul” a răspuns: „ …Bineînțeles că atunci când vorbim despre Cioran, Noica, Eliade, Vulcănescu nu putem să considerăm că dominanta operei lor este legată de afinitatea temporară și destul de redusă în timp cu mișcarea legionară. Toți acești coloși, pentru că toți cred că recunoaștem că este vorba de vârfuri intelectuale ale culturii românești au o operă extrem de solidă, apreciată și intern și internațional și care nu are nicio legătură cu doctrina fascistă și activitatea, practica politică legionară. Mi se pare, repet, un semn de precaritate intelectuală majoră să înțelegi că prin această lege ți se interzice să citești Cioran. Prin această lege nu ți se interzice să citești nimic, nu încalci cu nimic prevederile acestei legi dacă citești de la Mein Kampf la operele tovarășului Nicolae Ceaușescu”. George Scutaru, fost consilier prezidențial și deputat PNL, i-a criticat pe cei care se tem de această lege : „Nu asta a fost intenția legiuitorului de a-i pedepsi pe cei care pun citate din Cioran…”. Da! Să le luăm drept scuze aceste răspunsuri exprimate tot ambiguu? Noi, cei mulți și mărunți, știm una și bună, că o lege odată validată, nu se mai discută, ci se execută: „Unde-i lege nu-i tocmeală!” spune un proverb românesc. O lege poate fi explicată, discutată, înainte de a fi elaborată, dar nici de cum după. Dacă ea necesită aceste explicații târzii, înseamnă că este lipsită de claritate și adevăr.
Înțelegem că s-a voit ceva, dar a se amesteca lucrurile implicând și vârfurile culturii românești, deci lovind în cultura țării, este o greșeală care putea fi omisă. Ce ascunde aceasta atitudine? Se poate tolera atingerea verticalității unor oameni ce au murit cu dragostea de țara în care s-au născut, cărora le-a păsat de viitorul ei? Cum am permis și mai permitem să fie ponegrit marele nostru poet-filosof Eminescu, marii noștri cărturari, filosofii neamului nostru? Fiecare țară își are filosofii, geniile ei de care trebuie să se mândrească, nu să le defăimeze. În loc să recunoaștem bogăția extraordinară din cultura noastră, ideile umaniste ale oamenilor de cultură care au dezvoltat gândirea, au îmbogățit sufletele, ne-au redat bucuria existenței și nu pe cea a luptei pentru existență, și să le alăturam valorilor celorlalte culturi, noi le îngrădim, le blamăm, suntem pe cale a nu le mai recunoaște. Limba, cultura, tradițiile, conștiința sunt valori ale nației noastre. Armonia spre care trebuie să tindem nu poate avea în vedere răzbunarea, îngrădirea, defăimarea ori eliminarea valorilor culturale ale neamului. Nu este în spiritul democrației! Este necesară înțelegerea, armonia între oameni, între națiuni. Se pare că se strânge un arc. De cine este mânuit și spre cine se îndreaptă săgeata? Și-apoi este experimentat că unele interdicții care îngrădesc în mod ilogic libertatea, pot duce la acțiuni extremiste. Și mai cred că o mamă poate avea copii mai buni, unii mai puțin buni care mai comit greșeli, dar ea niciodată nu-și va înlătura fii, nu-i va ocărî. Îi va strânge la piept și îi va apăra.
Filosofia, această atitudine înțeleaptă față de întâmplările vieții, a apărut în sec. VII î.e.n. în Orient, iar apoi, în sec.VI î.e.n., în Europa, în Grecia. Sigur ca ea s-a dezvoltat pe parcursul timpului, gândirea a evoluat curajos. Au apărut diferite sisteme filosofice, dar toate se centrau pe ideea de om, acesta fiind și scopul gândirii filosofice, în mare. Elaborarea unei filosofii cere mult timp, mult mai mult decât pentru orice alta îndeletnicire spirituală. Ea presupune reflecția, acumularea de cunoștințe, așezarea lor într-o gândire sistematică, o matematică a gândirii. Oamenii s-au raportat la lume mai întâi mitologic și numai apoi filosofic. Miturile apelau la imagini și întâmplări fantastice, iar filosofia la judecăți și raționamente. Unii mai greșeau, dar nu-și ascundeau judecățile, pentru ca ele să poată fi cântărite și alese cele mai bune dintre ele. Filosofia a fost în strânsă legătură cu religia și teologia, întrucât religia s-a ocupat de „facerea lumii” și de sensul existenței umane, iar teologia a încercat să argumenteze în mod rațional credința. Literatura și arta sunt și ele legate de filozofie, întrucât ele se ocupă de viața interioară a omului și de legătura ei cu mediul exterior. De-a lungul timpului au existat mulți gânditori, creatori de curente filosofice. În gândirea contemporană, influențată de știință, problematica omului și a istoriei ocupă un plan special. „Spiritul de cugetare al unei anumite epoci e ceva comun, el se desprinde din operele cugetătorilor”, ne spune Lucian Blaga în lucrarea sa „Încercări filosofice”.
Privitor la filosof, Aristotel spunea: „În primul rând părerea pe care ne-o facem despre un astfel de om e că el, pe cât cu putință, știe toate, fără însă a poseda și știința fiecărui caz particular; apoi, el e în stare să cunoască și probleme mai grele, care nu-s ușoare pentru priceperea omului de rând. Senzația nu intră în caracteristicile filosofiei, căci ea e comună tuturor și nu implică nici un efort”. Cartea „Filozofie, crestomație și bibliografie”, editată către sfârșitul anului 1989 de Academia de studii sociale și politice a Republicii Socialiste România, începe cu texte din K. Marx, Lenin, Engels, Ceaușescu, urmează pleiada filosofilor greci, filosofi din alte țări și apoi texte de Mircea Florean, citatele lui fiind primele din lista filosofilor români. La început deci, este textul semnat de Marx, inspirat din Aristotel, dar recompus în spiritul concepției sale: „Filosofia este nepopulară, tainica ei îndeletnicire a toarcerii unui fir interior apare ochiului profan ca o activitate pe cât de exaltată, pe atât de nepractică; ea este privită ca un profesor de științe oculte ale cărui formule magice au o rezonanță solemnă pentru că nu sunt înțelese de nimeni”.
Mulți oameni filosofează fără să-și dea seama. Se pot numi frânturi de filozofie pe care le aduc, uneori fără să știe, la marea filozofie a vieții. L. Blaga, în lucrarea „Despre conștiința filosofică” afirmă: „Filosoful își articulează problematica în legătură cu un tot ce depășește orice limită inerentă experienței, și anume nu numai într-un sens extensiv, ci și vertical, în înalt și în adâncime. […] Omul de știință se mulțumește să stabilească unele principii, reguli sau legi și să imagineze eventual unele metode de existență […] Filosoful este prin intenție autor al unei lumi. […] Pentru filosof, experiența în totalitatea ei este un pretext pentru o interpretare de extremă, superlativă amploare, care rămâne ținta demersurilor sale. […] Filosoful captează experiența, ca să-și alimenteze cu ea viziunea, ale cărei semnificații îmbrățișează totul existenței”.
Constantin Noica în „Încercarea asupra filosofiei tradiționale” menționează: „Filosofia arată încotro trebuie orientată rațiunea. Ea singură duce până la capăt mișcarea rațiunii, făcând-o să nu rămână simplu impuls rațional și simplu fanatism al consecvenței, ci luminând întreaga ei desfășurare către împlinirea întregului ei rost. În sensul acesta, nu numai regii ar trebui să fie filosofi, cum s-a spus, dar fiecare ființă umană, purtătoare de rațiune cum este, nu se poate împlini decât prin filosofare”.
D.D. Roșca în „Știință și filozofie”: „Filosofia, sprijinită în primul rând pe știință, dar și pe o adâncă experiență de viață (experiență ce nu poate fi totdeauna tradusă în date științifice), se străduiește să arate nu numai ce este realitatea în general și lumea omului în special, ci ea tinde să traseze și o imagine despre ceea ce trebuie să fie omul și lumea lui umană. Propune, adică, un ideal de realizat”.
Referitor la noua lege 217/2015, Profesor, dr. Liviu Ornea scrie într-un articol din „Observator cultural”: „Legea condamnă «cultul persoanelor care s-au făcut vinovate de apartenența la mișcarea legionară și au fost condamnate » . De cine? Ne bazăm pe sentințele tribunalelor din deceniile cinci și șase?”. Să exemplificăm doar pe filosoful, economistul, filologul, publicistul, sociologul, spiritul enciclopedic – Mircea Vulcănescu (1904-1952) care a fost arestat în lotul al doilea al foștilor membri ai guvernului Antonescu, calificați „criminali de război” și în 1946 a fost condamnat la opt ani temniță grea și alții. El a fost cel care a susținut cu argumente filosofia românească a timpului său, sistemele filosofice originale, unele recunoscute în plan mondial.
Am să redau doar câteva dintre amintirile celor care l-au cunoscut: „Un om de o rară probitate sufletească și intelectuală, fără nici un compromis de ordin moral. O fire contemplativă și obișnuită îndelung cu meditația” – scrie Arșavir Octavian. „Pe Mircea Vulcănescu l-am avut profesor de Etică, la Universitatea din București, pe timpul studenției mele. Lecțiile sale erau pline de dinamism și originalitate”, scrie Ioan Halmaghi. „Rând pe rând, celulele se deschid și echipele, gata formate, sunt îndrumate spre locul de îmbarcare. Traversând culoarul etajului doi, unde ne aflam, îmi arunc ochii la un deținut zdrențăros, care freca cu terebentină scândurile. […] Am trecut chiar pe lângă el. Era Mircea Vulcănescu”, povestește ziaristul Gabriel Bălănescu, fost coleg de suferință la Aiud, în cartea „Din împărăția morții”. Nicolae Crăcea povestește despre un moment când a fost scos pentru tortură în aceeași serie cu Mircea Vulcănescu. „Torturarea mea s-a terminat și acum zăceam aruncat într-un colț pe jos. La rând era Mircea Vulcănescu”. Povestește în continuare cum a fost torturat până și-a pierdut cunoștința: „capul i se bălăngănea ca o minge legată cu sfoară când a fost luat de picior și târât pe pardosea”. Și mai adaugă spusele lui Mircea Vulcănescu privitor la familie: „Dacă veți avea șansa supraviețuirii și veți ieși din acest infern, căutați-mi familia… să le spuneți că nu mi-am făcut decât datoria ca cetățean al acestei țări oropsite”. Ion Constantinescu – Mărăcineanu, povestește în articolul „Ultimele clipe ale lui Mircea Vulcănescu” publicat în revista Memoria: „La Jilava a fost torturat, izolat și înfometat… Acolo a contractat pneumonia care nu l-a iertat. A stat la izolare în camera neagră din turelă. Din câte știi, nu are acoperiș. Plouă, ninge, bate vântul, te arde soarele. Împreună cu el era izolat un biet student cu o temperatură de 40 grade. Au stat pe cimentul rece și umed. Ca să-l încălzească pe tânărul care delira, Mircea l-a cuprins cu brațele lui și l-a ținut deasupra, pe propriul trup. („Saltea umană”, cum a scris frumos cineva). Este de necrezut. (…) Două zile mai târziu, Mircea Vulcănescu s-a stins fără lumânare, împăcat sufletește că nu mai avea dureri”. Cunosc mulți dintre noi gestul său de sacrificiu? Nu avem dreptul de a vorbi despre el? Avea doar 48 de ani și a lăsat un testament simplu, dar care arată întreaga concepție creștină de viață a lui : „Să nu ne răzbunați!”, adică să nu răbufnească spiritul demonic din noi. Nu s-a gândit nici o clipă la posibilitatea unei noi culpabilizări!
Conferențiarul universitar Ciprian Mihali, într-un articol scrie: „Rareori în istoria ei (nu prea lungă, ce-i drept), filosofia românească s-a aflat într-o asemenea criză de recunoaștere publică, dar și de stimă de sine, cum se află azi. Rareori, ca acum, după imaginea nefericitei și disprețuitoarei intervenții prezidențiale, filosofia a putut fi asimilată unei activități complet inutile și îndepărtate de lumea reală, chiar dăunătoare celor din jur, care ar avea mai degrabă nevoie de repere precise, concrete și practice”.
Dar, încăpățânarea de a gândi, se spune mai departe, nu dispare niciodată. În fața absurdității lumii, „reflecția nu demisionează”. Filosofii caută mereu să înțeleagă – chiar erorile, impasurile și ororile noastre. În cel mai dezolant dintre peisaje, în cea mai rea situație posibilă, filosofia își păstrează dorința de a ști.
Întrucât filosofia a început cu mirarea omului, urmând întrebările și încercările de răspuns, Heidegger era de părere că „tensiunea mirării trebuie să se mențină, pentru ca « filosofarea » să continue”. Să ne întrebăm: Poate continua filosofarea în condiții de constrângere?

Vavila Popovici – Carolina de Nord

Sfârșit de vară la Azuga…
 173908_cazare173908         Nu am avut de trei ani de zile concediu fiindcă am avut de terminat o lucrare importantă. Atunci când am reușit să o termin, iar în București erau călduri insuportabile, am fugit câteva zile la Azuga. A fost singurul loc de pe Valea Prahovei unde am gasit un loc convenabil la o pensiune.
         Am plecat din București (în același compartiment în care călătorea și Răzvan Tun,  cadru didactic la UNATC, realizatorul unui excepțional film intitulat VERTEX)   împreună cu amintirile mele despre alte călătorii de vacanță și am ajuns din nou la concluzia că nimic nu se întâmplă la fel, deși, de fiecare dată, aceleași emoții legate de necunoscutul unei călătorii se repetă. Fuseseră câteva delegații la Azuga pe vremea când lucram în Centrala Berii, Spirtului, Amidonului și Apelor Minerale (C.B.S.A.M.), știam că acolo este o fabrică de bere veche (care avea un prestigiu uriaș înainte de al doilea război mondial).
(citesc informații pe Internet) : “Bere Azuga S.A. este o companie înființată în anul 1870 de către firma Grund Rădulescu & Co, sub forma unei societăți în comandită, cu o capacitate de 10.000 hectolitri/an. Situată în Azuga, județul Prahova, compania are un efectiv de peste 50 angajați și produce o gamă largă de sortimente de bere, cu piața principală de desfacere în România. În iulie 2008, Bere Azuga a achiziționat 50,002% din capitalul social al producătorului de apă minerală Perla Covasnei. În anul 2009, compania Ursus Breweries a achiziționat de pe piața Rasdaq pachetul majoritar al Bere Azuga, pentru 7,1 milioane Euro. În iunie 2009, acționarii companiei au decis încetarea activității principale, respectiv fabricarea berii, și inlocuirea acesteia cu închirierea și subînchirierea de imobile. „
    Din C.B.S.A.M. cunosc mai multe lucruri legate de Bere Azuga. La un moment dat se construise o fabrică nouă, iar directorul general din C.B.S.A.M. dispusese ca jumătate din personalul vechi, cu experiență, să treacă la fabrica nouă, pentru a sprijini personalul tânăr de acolo; personalul “cu experiență“, care avea și relațiile necesare, își aranjase să rămână la fabrica veche, care era în oraș (și nu mai departe, în pădure), iar la fabrica nouă rămăsese doar personalul tânăr, fără experiență, astfel încât se ajunsese în situația demnă de “marele Caragiale” să se ia bere fabricată la fabrica veche și să se transporte la tancurile de la fabrica nouă pentru a se spune că a fost fabricată acolo.
    Astăzi localnicii din Azuga știu că “Berea de Azuga” se fabrică la București și la Buzău, fiindcă cei de la compania Ursus Breweries nu aveau interesul să aibă o marcă de bere…concurentă și “au decis încetarea activitățíi principale, respective fabricarea berii, și înlocuirea acesteia cu inchirierea și subînchirierea de immobile” (apud Internet).
    La pensiunea din Azuga am gasit doi oameni extraordinari, care au avut mult curaj și initiative în deschiderea unei afaceri acolo, dar care, atunci când le-am propus să fac un interviu cu ei despre activitatea pensiunii lor au bătut în retragere spunând că nu au nevoie de publicitate. Și totuși, cele mai grozave omlete cu șuncă le-am mâncat la pensiunea lor din Azuga.     
 
vama-vecheSfârșit de vară la Vama Veche
    Deși ar fi trebuit să ajung prima dată la mare, apoi la munte, nu aveam nici banii și nici timpul să îmi permit o vacanță normală (îmi revin mereu în minte amintiri din vacanțele de altădată cu familia mea, cu Livia și cu Mihai, la munte și la mare; din păcate Livia nu mai este din 2006, iar fiul nostru, Mihai – la terminarea facultății – a plecat în străinătate). Așa că o “minivacanță“ de două nopți la munte și trei nopți la mare a fost tot ceea ce am putut să-mi permit după “trei ani de nevacanță”.
     Ascult de ceva vreme o melodie, “Până vara viitoare“, mă gândesc câte lucruri se vor schimba până vara viitoare… Oricum, Vama Veche nu mai este ce a fost (o oază de liniște și curățenie). Înainte de a relata sfârșitul de vară de la Vamă, vreau să comunic aici senzația de libertate care ți-o dă marea…Pe plajă, în asfințit, am întâlnit o familie din Banat, care avea un câine. Stăpânul câinelui îi arunca mereu un os de plastic în mare, câinele se azvârlea cu abnegație în valuri, să recupereze “obiectul”, revenea cu el ascultător la țărm, se scutura de apă, deși știa că “obiectul” va fi din nou zvârlit în mare…iar și iar…
    Am mers desculț pe nisipul plajei din Vama Veche, în asfințit, aș fi vrut ca vara să nu se sfârșească niciodată, dar știu sigur că multe lucruri se vor schimba până vara viitoare“…Și ascult, iar și iar, refrenul acestui cântec:
                                                                    Ioan Iacob
                                                                           (va urma)

PosterSeptembrie, 2015. Spectacolul Saint Patrick and Friends al trupei de dans irlandez Irish Way vine în data de 25 septembrie la București. Proiectul este finanțat printr-un Grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Guvernul României – Graturile SEE – prin programul „Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural european”. Spectacolul din București vine în încheierea turneului de succes pe care trupa l-a avut în această vară în mai multe orașe din România.

Realizat pentru prima dată în 2014 de către trupa de dans irlandez Irish Way, spectacolul Saint Patrick and Friends are la bază ideea de interculturalitate și unitate în dans. Reinventat în vara lui 2015, noul material coregrafic aduce în prim plan elemente de dans specifice fiecărei culturi în parte. Deși la bază stă dansul irlandez, scopul spectacolului este de a mixa elemente din fiecare cultură prin inserții de flamenco, step american, balet clasic, belly-dance și dansuri populare românești, fără a individualitatea celor din urmă să se piardă. Fiecare inserție de dans tradițional a fost făcută respectând principiile și identitatea fiecărei culturi pe care o reprezintă.

Pentru orice alte informații legate de spectacol sau de trupa Irish Way, nu ezitați să ne contactați la silvanadulama21@gmail.comsau la numărul de telefon 0722350200.

Saint Patrick and Friends (2)

Expoziţia-eveniment itinerantă Aurul şi argintul antic al României va putea fi admirată în perioada 23 septembrie – 1 noiembrie 2015 la Muzeul Județean Buzău.

Organizată de Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) în colaborare cu muzeul gazdă, expoziţia reprezintă un eveniment cultural de excepţie al cărei vernisaj va avea loc miercuri, 23 septembrie, începând cu ora 12:00.

Proiectul expozițional „Aurul şi argintul antic al României” a fost demarat în decembrie 2013 de către Muzeul Naţional de Istorie a României, în colaborare cu 31 de muzee de arheologie şi istorie din ţară și reprezintă unul dintre cele mai mari demersuri de acest fel organizat în România în ultimii 20 de ani.

Expoziţia propune o impresionantă incursiune istorică, ce acoperă o perioadă de peste 6000 de ani. Peste 1000 de piese arheologice din metale preţioase de o deosebită valoare istorică, estetică şi simbolică vor putea fi admirate cu această ocazie. Dintre aceste însemnate capodopere, toate descoperite de-a lungul ultimelor două secole pe teritoriul României, amintim aici celebrul Tezaur de la Pietroasele, cunoscut publicului sub numele de Cloşca cu puii de aur, care va fi expus pentru prima dată la Buzău în varianta originală, precum și impresionantele brățări dacice din aur descoperite în Munții Orăștiei.

Afis_Aurul si argintul_BuzauMuzeul Județean Buzău participă cu 27 de piese din aur și argint dintre care remarcăm tezaurul monetar de la Cârlomănești-Cetățuia, diadema din aur de la Gheraseni, precum și câteva piese descoperite în necropolele de la Cârlomănești-Arman și Pietroasele.

Este pentru prima dată când publicul buzoian are posibilitatea de a vedea, reunite într-un singur loc, cele mai importante capodopere ale orfevrăriei pre- și protoistorice sau de epocă antică din colecțiile muzeale din țară. Până în prezent, în afară de instituția organizatoare (Muzeul Național de Istorie a României), expoziția a mai fost găzduită de muzeele din Timișoara, Oradea, Satu Mare, Sibiu, Cluj Napoca, Târgu Mureș, Alba Iulia și Sfântu Gheorghe, adunând peste 85 000 de vizitatori. Următorul popas al expoziției va fi în orașul Craiova.

Coordonatorii expoziţiei sunt dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, Director General al Muzeului Naţional de Istorie a României, şi dr. Rodica Oanţă-Marghitu, şef secţie Cabinet Numismatic şi Tezaur Istoric din cadrul MNIR.

Pe data de 21 septembrie se sărbătorește Ziua Internațională a Păcii, o zi dedicată Păcii, nonviolenței și armistițiului, o zi în care oamenii să reflecte la faptul că Pacea este posibilă. În 2001, rezoluția 55/282 adoptată în unanimitate de către statele membre ale Adunării Generale a Națiunilor Unite a fixat data de 21 septembrie pentru sărbătorirea anuală a Zilei Internaționale a Păcii. În România celebrarea Zilei Internaționale a Păcii nu a fost prea populară, dar cu trecerea anilor a devenit tot mai promovată de către oameni dedicați Păcii, ONG-uri, canalele mediatice din țară. Un rol important în promovarea acestei zile l-a avut și îl are Institutul Român pentru Instruire, Cercetare şi Acţiune în domeniul Păcii (PATRIR).
Pentru onorarea Zilei Păcii se organizează diferite festivități, expoziții de desene pentru Pace sau se plantează Poli ai Păcii.
Poza 1Mai puţin cunoscut în ţară, un Pol al Păcii este simplu de realizat şi puţin costisitor. Polul Păcii este un stâlp cu patru sau mai multe laturi, din lemn sau din alt material, şi are înscris (sculptat, sau lipit) pe el mesajul universal al păcii: Fie Pace pe Pământ (May Peace Prevail on Earth) în mai multe limbi. Rolul său este să amintească cât de importantă este pacea şi că trebuie să dăruim un gând, o rugăciune pentru pace în fiecare zi. Polii Păcii sunt unul din proiectele World Peace Prayer Society (S.U.A.). Poli ai Păcii au fost dedicaţi în peste 180 de ţări ale lumii, ca şi monumente ale păcii. Printre personalităţile care au dedicat Poli ai Păcii sunt: fostul secretar Boutros Boutros-Gali, Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, Maica Tereza şi Dalai Lama, preşedintele Etiopiei, preşedintele Guyanei etc.
Pe data de 20 septembrie 2004, pentru a sărbători Ziua Internațională a Păcii, un Pol al Păcii a fost dedicat la Săpânța (Maramureș). Acesta a fost sculptat de Popan Vasile, având mesajul universal al Păcii” Fie Pace pe Pământ” în șaisprezece limbi, pe cele patru laturi și înălţimea de 5 m 70 cm, fiind probabil cel mai înalt Pol al Păcii din țară.
Amplasarea şi dedicarea Polilor Păcii de către ONG-uri, instituţii, primari, personalităţi sau oameni simpli ar avea un impact pozitiv pentru societatea românească.
Felicitări Românilor care clădesc cu succes acasă și pe plan internațional imaginea unei țări pacifiste centrată pe valorile Culturii Păcii. Aș dori să menționez aici pe tânăra artistă Ada Maria Ciontu, care a obținut în 2012 medalia de argint la categoria ei de vârstă la concursul de desenat organizat de Uniunea Europeană cu ocazia premiului Nobel acordat Uniunii.
http://foreignpolicyblogs.com/2012/12/07/celebrating-the-nobel-peace-prize-laureate/
Anul acesta Ziua Internațională a Păcii este și mai specială pentru România, în contextul premierii a comisarului șef de Poliție Raluca Domuța pentru participarea în misiuni internaționale ONU de menținere a Păcii în Haiti la Conferința IAWP din Cardiff (Regatul Unit al Marii Britanii).
Sunt numeroase posibilități de a participa cu ceva, de a aduce o contribuție acestei zile importante. Împărțiți pe facebook, sau faceți cunoscut prietenilor că pe 21 septembrie lumea sărbătorește Ziua Internațională a Păcii; alăturați-vă în această zi oamenilor din lumea întreagă și dăruiți un gând, o rugăciune pentru pace.
Fie Pace pe Pământ.
Corespondent: Tatomir Ion-Marius

De aproape două luni, Salvador Dali este gazda tuturor celor care doresc să îi admire creațiile la Castelul Cantacuzino din Bușteni! Surprizele cu care a delectat publicul până în acest moment au fost demne de faima artistului: ouă gigantice împodobesc resedința de odinioară a Nababului, canapele în formă de buze, ceasuri curgătoare, spectacole de flamenco, piese de teatru, toate au făcut deliciul vizitatorilor până în acest moment.

indexDar iată ca a venit vremea pentru o nouă surpriză semnată de inegalabilul artist suprarealist, Salvador Dali!

Litografia este ultima reprezentare a Galei, soția extravagantului Salvador Dali! Lucrarea prezintă povestea de dragoste dintre cei doi soți iar Pubol este castelul pe care Dali l-a cumpărat pentru soția sa, în semn de devotament. La achiziționare, reședința de la Pubol era în ruină, Salvador construind ulterior, pentru Gala, celebrul castel.

Gala a locuit la Pubol, în Spania, împreună cu cei doi fii ai săi, de trei și, respectiv doi ani! Inițial, Gala a spus că va primi castelul în dar, numai dacă Salvador Dali îi va cere permisiunea de a o vizita, iar ea o va accepta. Gala a decedat la Port Lligart, pe 10 iunie, 1982, la vârsta de 88 de ani. Ultima călătorie a Galei, în Cadillacul său a fost de la Port Lligart, către Pubol. De aceea, lucrarea “Drumul spre Pubol” ilustrează semnificația acestei călătorii!

Această operă este elementul supriză acum la Castelul Cantacuzino din Bușteni, despre care, proprietarul castelului, dl Kurt Neuschitzer spune că a fost “mișcat de decizia spontană a colecționarului de artă care a dorit să aducă această lucrare aici și să o expună, alături de cele 211 gravuri semnate de marele artist!. Nu este încă o litografie realizată de inegalabilul Salvador Dali ci este chiar ultimul portret pe care acesta i l-a realizat soției si muzei sale, Gala și este o șansă incredibilă pentru publicul din România de a o putea admira, chiar la Bușteni!”, remarcă dl Neuschitzer!

Vă așteptăm, așadar, până pe data de 4 octombrie să faceți cunoștință cu Salvador Dali, Gala și inegalabila operă universală, semnată de geniul suprarealismului, chiar la Castelul Cantacuzino din Bușteni!

bdc678_106975405cfe46888b2931bf8d302453.png_srb_p_800_520_75_22_0.50_1.20_0.00_png_srb