1Când spui Castelul Cantacuzino, automat te gândești la mii de ani de istorie a familiei, la simboluri heraldice și panorame impresionante asupra munților Bucegi.

Mai nou, Castelul Cantacuzino mai înseamnă și Prahova Classic Nights! Adică un sezon întreg de concerte de muzică clasică, ce adună în acest loc stele ale Teatrului Bolshoi din Rusia, pe acceași scenă cu invitați speciali, soliști internaționali de renume, dar și muzicieni de prim rang ai scenei clasice românești.

Prima seară a celui de-al doilea sezon a debutat în forță, audiența fiind pur și simplu vrăjită de vocea pătrunzătoare a tenorului Roman Shulackoff! Într-o atmosferă de-a dreptul electrizantă, Roman a debutat pe scena Castelului din Bușteni cu opera “Dragostea Poetului” – “Dichterliebe”, semnată Robert Schumann pe versurile lui Heinrich Heine. Pentru mai bine de un sfert de oră am putut asista la o transformare uimitoare: Roman s-a transpus atât de bine în rolul poetului încât a transmis întreaga emoție pe care acesta o încerca, în urma suferinței din dragoste.

Însă Roman Shulackoff a schimbat registrul la următoarele piese, interpretând într-o manieră unică și distinsă și opere pline de bucurie, precum “Dicitencello Vuie” semnată Rodolfo Falvo sau “Non ti scordar” – Ernesto de Curtis. Acompaniat de superba pianistă Olesya Tutova, cei doi au făcut o echipă grozavă, măiestria Olesyei în a transforma simplele clape în adevărate note magice pline de culoare, fiind exact acompaniamentul de care interpretarea lui Roman avea nevoie.

3Apoi a fost rândul Annei Lubanska, invitată special din Polonia, pentru acest eveniment. Mezzosoprana pur si simplu a tăiat respirația publicului cu vocea sa caldă, sonoră, puternică. A interpretat diverse arii precum cele din Giuseppe Verdi: Azucena din opera “Il Trovatore” – “Stride la vampa…”, Camille Saint – Saens: Aria Dalilei din opera “Samson și Dalila” – “Mon Coeur…”, aria Principesei de Bouillon din opera “Adriana Lecouvreur” – “Acerba volutta”.

Și cum seara nu putea fi completă fără interpretarea artiștilor români, audiența a fost captivată mai apoi de arcușul mânuit de inegalabilul talent al violoncelistului Marin Cazacu. Domnia sa este o prezență cu adevărat magică, care a completat de minune atmosfera selectă de seara trecută, din Castelul Cantacuzino.

4Și, pentru că toți violonceliștii români, după cum, chiar domnia sa spunea, îi sunt datori marelui compozitor prahovean Constantin Dimitrescu, aseară am putut asculta “Dansul Țărănesc” al acestuia, interpretat ca nimeni altul, de domnul Cazacu. A fost un moment plin de emoție, în care sala cea mare a Castelului a putut fi martoră la scrierea unei file importante din istoria muzicii clasice, aici, unde, astfel de evenimente aveau loc încă de la începutul secolului al XX-lea. Andrei Licareț, tânărul și experimentatul pianist român l-a acompaniat cu succes pe dl. Cazacu, în interpretarea și a altor opere din repertoriul internațional, precum “Nocturne” – Piotr Tchaikovsky.

“Cântecul păsărilor” operă semnată de catalanul Pablo Casals este o altă piesă plină de emoție, interpretată în stilul inconfundabil al distinsului Marin Cazacu. Este incredibil să descoperi cum, numai prin intermediul notelor muzicale și fără niciun cuvânt, acest muzician reușește să transmită atâta emoție publicului! Tot în variantă solo acesta și-a încheiat reprezentația cu un “Flamenco” plin de savoare, operă semnată de Rohelio Julio y Tahel.

Ar mai fi de spus că, după mai bine de două ore de muzică clasică ridicată la rang de perfecțiune, atmosfera din Castelul Cantacuzino a fost reînviată cu succes de concertul Prahova Classic Nights, concept devenit deja un brand pentru Castel.

Nu regreți nicio clipă dacă vei asista măcar o singură dată la un asemenea concert. Fiecare minut, fiecare notă interpretată de aastfel de muzicieni sunt momente cu adevărată valoare istorică, pentru muzica clasică de calitate, din România. Și, dacă mai adăugăm că toate acestea se întâmplă într-un castel de poveste, la poalele munților Bucegi, în fiecare lună, până în mai, anul viitor, că tot aici au loc expoziții semnate de artiști internaționali precum Salvador Dali sau Pablo Picasso, putem spune cu siguranță că, acest castel al Cantacuzinilor de odinioară devine, pe zi ce trece, o destinație de neocolit, pentru oricine iubește muzica clasică, arta și manifestările de calitate, ridicate la rang de excelență.

A fost o seară magică. Dar a fost însă, prima dintr-o serie de multe altele, semnate cu succes, Prahova Classic Nights!

Clarisa Iordache (iatalumea.blogspot.ro)

Credit Foto: Mădălina Corina Diaconu