Sfârșit de vară la Azuga…
 173908_cazare173908         Nu am avut de trei ani de zile concediu fiindcă am avut de terminat o lucrare importantă. Atunci când am reușit să o termin, iar în București erau călduri insuportabile, am fugit câteva zile la Azuga. A fost singurul loc de pe Valea Prahovei unde am gasit un loc convenabil la o pensiune.
         Am plecat din București (în același compartiment în care călătorea și Răzvan Tun,  cadru didactic la UNATC, realizatorul unui excepțional film intitulat VERTEX)   împreună cu amintirile mele despre alte călătorii de vacanță și am ajuns din nou la concluzia că nimic nu se întâmplă la fel, deși, de fiecare dată, aceleași emoții legate de necunoscutul unei călătorii se repetă. Fuseseră câteva delegații la Azuga pe vremea când lucram în Centrala Berii, Spirtului, Amidonului și Apelor Minerale (C.B.S.A.M.), știam că acolo este o fabrică de bere veche (care avea un prestigiu uriaș înainte de al doilea război mondial).
(citesc informații pe Internet) : “Bere Azuga S.A. este o companie înființată în anul 1870 de către firma Grund Rădulescu & Co, sub forma unei societăți în comandită, cu o capacitate de 10.000 hectolitri/an. Situată în Azuga, județul Prahova, compania are un efectiv de peste 50 angajați și produce o gamă largă de sortimente de bere, cu piața principală de desfacere în România. În iulie 2008, Bere Azuga a achiziționat 50,002% din capitalul social al producătorului de apă minerală Perla Covasnei. În anul 2009, compania Ursus Breweries a achiziționat de pe piața Rasdaq pachetul majoritar al Bere Azuga, pentru 7,1 milioane Euro. În iunie 2009, acționarii companiei au decis încetarea activității principale, respectiv fabricarea berii, și inlocuirea acesteia cu închirierea și subînchirierea de imobile. „
    Din C.B.S.A.M. cunosc mai multe lucruri legate de Bere Azuga. La un moment dat se construise o fabrică nouă, iar directorul general din C.B.S.A.M. dispusese ca jumătate din personalul vechi, cu experiență, să treacă la fabrica nouă, pentru a sprijini personalul tânăr de acolo; personalul “cu experiență“, care avea și relațiile necesare, își aranjase să rămână la fabrica veche, care era în oraș (și nu mai departe, în pădure), iar la fabrica nouă rămăsese doar personalul tânăr, fără experiență, astfel încât se ajunsese în situația demnă de “marele Caragiale” să se ia bere fabricată la fabrica veche și să se transporte la tancurile de la fabrica nouă pentru a se spune că a fost fabricată acolo.
    Astăzi localnicii din Azuga știu că “Berea de Azuga” se fabrică la București și la Buzău, fiindcă cei de la compania Ursus Breweries nu aveau interesul să aibă o marcă de bere…concurentă și “au decis încetarea activitățíi principale, respective fabricarea berii, și înlocuirea acesteia cu inchirierea și subînchirierea de immobile” (apud Internet).
    La pensiunea din Azuga am gasit doi oameni extraordinari, care au avut mult curaj și initiative în deschiderea unei afaceri acolo, dar care, atunci când le-am propus să fac un interviu cu ei despre activitatea pensiunii lor au bătut în retragere spunând că nu au nevoie de publicitate. Și totuși, cele mai grozave omlete cu șuncă le-am mâncat la pensiunea lor din Azuga.     
 
vama-vecheSfârșit de vară la Vama Veche
    Deși ar fi trebuit să ajung prima dată la mare, apoi la munte, nu aveam nici banii și nici timpul să îmi permit o vacanță normală (îmi revin mereu în minte amintiri din vacanțele de altădată cu familia mea, cu Livia și cu Mihai, la munte și la mare; din păcate Livia nu mai este din 2006, iar fiul nostru, Mihai – la terminarea facultății – a plecat în străinătate). Așa că o “minivacanță“ de două nopți la munte și trei nopți la mare a fost tot ceea ce am putut să-mi permit după “trei ani de nevacanță”.
     Ascult de ceva vreme o melodie, “Până vara viitoare“, mă gândesc câte lucruri se vor schimba până vara viitoare… Oricum, Vama Veche nu mai este ce a fost (o oază de liniște și curățenie). Înainte de a relata sfârșitul de vară de la Vamă, vreau să comunic aici senzația de libertate care ți-o dă marea…Pe plajă, în asfințit, am întâlnit o familie din Banat, care avea un câine. Stăpânul câinelui îi arunca mereu un os de plastic în mare, câinele se azvârlea cu abnegație în valuri, să recupereze “obiectul”, revenea cu el ascultător la țărm, se scutura de apă, deși știa că “obiectul” va fi din nou zvârlit în mare…iar și iar…
    Am mers desculț pe nisipul plajei din Vama Veche, în asfințit, aș fi vrut ca vara să nu se sfârșească niciodată, dar știu sigur că multe lucruri se vor schimba până vara viitoare“…Și ascult, iar și iar, refrenul acestui cântec:
                                                                    Ioan Iacob
                                                                           (va urma)