Dealul TorGlastonbury este un oraş situat în districtul Somerset, în sud-vestul Angliei. Loc încărcat de spiritualitate şi istorie, este vizitat de pelerini atât creştini cât şi de cei care urmează alte căi spirituale. Cum te apropii de Glastonbury, de departe îţi atrage atenţia un turn situat pe un deal înalt. Acest loc se numeşte Glastonbury Tor, despre care descoperiri arheologice au arătat că a fost vizitat şi probabil locuit încă din timpuri străvechi. Se spune că sfântul Iosif din Arimatea a venit şi a ascuns cupa sfântă a Gralului într-o peşteră aflată sub deal. Glastonbury Tor este identificat de tradiţie cu Avalonul, insula magică înconjurată de ape, locul în care sabia Excalibur a regelui Artur a fost făurită. Turnul fără acoperiş aşa cum este astăzi, este ce a rămas din biserica sfântului Mihail după dizolvarea mănăstirilor de către regele Henric al VIII-lea în 1539. Dealul a fost locul de execuţie a lui Richard Whiting, ultimul stareţ al mănăstirii din Glastonbury şi a doi fraţi călugări ai săi. De deal se leagă şi vizita sfântului Patrick înainte de plecarea sa în Irlanda. La poalele dealului Glastonbury Tor, se află un alt loc foarte vizitat de turiști și pelerini, cunoscut sub numele de Izvorul potirului. Aici, într-o ambianţă naturală minunată, curg neîncetat cele două izvoare care potrivit legendei, ţâşnesc din locul în care Iosif din Arimatea a ascuns cupa Graalului. Culoarea apei este roşiatică din cauza conţinutului de oxid feric. Apei izvorului i se atribuie poprietăţi de vindecare. Am întâlnit oameni care vin săptămânal de la mari distanţe din regiune ca să îşi ducă acasă apă de aici. Pe capacul fântânii Izvorului potirului se află un simbol care se numeşte Vesica Piscis, reprezentând două cercuri care se întrepătrund prin care trece o sabie, o posibilă referire la sabia fermecată Excalibur despre care se crede că este ascunsă undeva în apropiere. Grădina în care se găseşte Izvorul potirului a devenit în 2001 o Grădină a Păcii Mondiale. Turiștii sau pelerinii care vizitează oraşul trec pe la Centrul de Primire din Glastonbury spre a afla mai multe detalii despre istoria locului. Managerul Centrului este Morgana West, o persoană foarte amabilă şi dedicată servirii comunităţii. La Centrul de Primire turiştii pot vedea o lumânare albastră aprinsă mereu, aşezată într-o lanternă mare de sticlă. Această lumânare are o semnificaţie profundă pentru comunitatea din Glastonbury. dealul2Lumânarea de Glastonbury a fost dedicată în cadrul unei ceremonii la care au luat parte reprezentanţi din diferite credinţe şi căi spirituale. Ea este dusă spre a fi aprinsă şi binecuvântată la diferite locaşuri de cult din oraş. Lumânarea de Glastonbury este prezentă şi la şedinţele Consiliului Local al oraşului Glastonbury. Rolul ei este să amintească tuturor să fie toleranţi şi deschişi, în spiritul unităţii, dincolo de diferenţe. În compoziţia lumânării se află infuzie din ierburi, flori, coji de copaci inclusiv Spinul Sfânt de Glastonbury. Un lucru despre Glastonbury cunoscut de puțină lume este Polul Păcii din inima orașului, care are inscripționat în opt limbi mesajul păcii Fie Pace Pe Pământ, una dintre ele fiind limba Română. Un adevărat exemplu al conviețuirii armonioase prin locuitorii săi, membrii a peste 70 de religii, culte și căi spirituale, Glastonbury înseamnă respectul și înțelegerea pentru cultura celuilalt. Glastonbury este un loc de legendă și al spiritualității, care trebuie vizitat.
Scris de : Tatomir Ion-Marius

glastonbury Izvorul Potirului izvorul2