„Utilitarismul își poate atinge țelul numai prin cultivarea generală a nobleței de caracter.”
– John Stuart Mill

Utilitarismul se definește ca doctrină care plasează valoarea supremă în utilitate, este concepția care explică morala prin utilitate, este concepția filozofică care consideră că utilul este principiul tuturor valorilor.Filosoful englez Jeremy Bentham (1748-1832) jurist, filosof și reformator social englez este cunoscut pentru contribuția saîn dezvoltarea inițială a utilitarismului. Scrierile sale au un caracter rațional, propovăduind libertăți individuale și economice și ideile lui au influențat multe reforme care au fost aplicate începând cu secolul XIX,idei preluate ulterior de discipolii săi, James Millși fiul acestuia John Stuart Mill. Jeremy Bentham adorit să elaboreze un sistem filosofic al acțiunii umane, care să ducă la crearea unei cantități cât mai mari de fericire pentru rasa umană. Termenul „utilitate” a fost primul termen prezentat drept scop al acțiunii, apoi reformulat sub forma principiului fericirii, comparabil cu Regula de Aur a lui Iisus: „Să faci altora așa cum vrei să ți se facă ție”.Ideile lui au influențat, de asemenea, operele unor scriitori, precum Charles Dickens. J.Bentham este considerat „fondatorul spiritual” al Universității College din Londra.
Fericirea a identificat-o cu plăcerea și lipsa durerii, fără a o considera datorie, drepturile și obligațiile fiind noțiuni juridice legate de noțiuni de comandăși sancțiuni, spre deosebire Kant (1724-1804), filosoful german din perioada iluminismului, care considera drept o datorie a omului de a-și asigura fericirea – ideal al imaginației, iar nu al rațiunii. În Critica rațiunii practice, a cărei temă este rațiunea limitată care nu poate cunoaște totul având doar o valoare în domeniul practic, moral, Immanuel Kant spune: „Omul este o ființă ce are nevoi, întrucât aparține lumii sensibile și în această privință rațiunea lui are desigur din partea sensibilității o sarcină pe care nu o poate respinge: sarcina de a se îngriji de interesele ei și de a-și face maxime practice cu privire la fericirea din această viață și, pe cât posibil, cu privire și la fericirea unei vieți viitoare”. Tot Kant spune că morala nu ne învață cum să ne facem fericiți, ci cum să devenim demni de fericire.Jeremy Bentham a condamnat și credința în drepturile naturale, întrucât aceasta duce la violențăși vărsare de sânge, așa cum s-a întâmplat la revoluția franceză. Era simpatizant al reformei democratice, crezând că odată cu îmbunătățirea educației în societate, oamenii ar putea decide și vota rațional, în beneficiul lor individual și al propriului popor. Scrierile sale au fost cunoscute și dezbătute abia după anul 1940 și continuă să se bucure de atenție.
Continuatorul său, John Stuart Mill (1806-1873), a fost un filosof britanic al epocii victoriene, unul dintre cei mai influenți gânditori liberali al secolului XIX, care a adus contribuții la dezvoltarea utilitarismului. Se spune că este ultimul mare liberal clasic și primul liberal modern. A avut printre altele și preocuparea pentru distribuirea echitabilă a veniturilor și rolul comunității în viața socială. A fost un gânditor de prim rang, dar și un mare scriitor. Se spune despre stilul scrierilor lui că este simplu, curgător, captivant. Dintre lucrăripomenesc doar: „Despre libertate” și „Utilitarism”.Precum înaintașii săi englezi, J. S. Mill este un empirist; orice cunoștință consideră că izvorăște din experiență. Puncte, linii, cercuri și pătrate, numere și simboluri algebrice, ne spune, sunt confirmate de experiență, ceea ce le-a determinat valorile. Și exemplifică: „Noi n-am fi putut ști niciodată că două linii nu pot închide un spațiu, sau că două linii drepte care s-au întâlnit odată, nu se vor mai întâlni și a doua oarăși vor continua să fie divergente, dacă n-am fi văzut niciodată o linie dreaptă în experiență”. Cartea lui „Despre libertate”explorează natura și limitele puterii care poate fi exercitată în mod legitim de către societate asupra individului. El dezvoltă un principiu fundamental conform căruia fiecare are dreptul de a acționa precum dorește, în condițiile în care faptele sale nu îi afectează pe ceilalți. Dacă un act făptuit se răsfrânge exclusiv asupra celui care îl comite, societatea nu are nici un drept de a interveni, chiar dacă persoana își face rău, excluși fiind cei care nu sunt totalmente capabili de a discerne (copiii sau cei ce nu se află în deplinătatea facultăților mintale). Constrângerea asupra unei persoane nu poate fi făcută din dorința de a-i impune un alt mod de viață sau conduită, singura metodă prin care se poate încerca schimbarea unui individ fiind dialogul, pentru că indivizii sunt mai dispuși să renunțe la opiniile lor greșite, atunci când se află într-o dezbatere. În acest mod, spune el, respectând libertatea individuală, societatea are mai multe de câștigat. Atâta timp cât faptele unei persoane nu au consecințe negative asupra alteia, aceasta trebuie lăsată să trăiască după propriile reguli și nu după norme impuse din exterior. Fiecare individ – ființă cu simțuri – are experiența durerii și plăcerii ca efect a ceea ce i se întâmplă și este de asemenea inițiatorul unor acțiuni conforme cu politicile pe care le‐a creat în lumina viziunii sale despre sine și despre lumea din jur. El observă că fiecare individtrebuie să fie suveran asupra lui însuși, asupra corpului și a spiritului său:„Geniul poate respira liber doar într-o atmosferă de libertate”.Șigândul îmi alunecă la spuselefilosofului, poetului nostru Lucian Blaga (1895-1961), cum că libertatea nu există acolo unde stăpânește „materia cu obiceiurile sale matematice-științifice, ea poate fi numai în noi și acolo trebuie cucerită”.
În morală el este reprezentantul concepției utilitariste, considerat un „utilitarist de cea mai nobilă esență”. Fericirea oamenilor este scopul acțiunilor și principiul suprem al moralității, întrucât așa este natura omenească constituită spre a-și dori fericirea; cultura și educațiaîmbunătățesc oamenii, deșteaptă trezesc în ei sentimente sociale. Aici era în acord cu Kant, care spunea: „Ne încântă gândul că natura umană se va dezvolta tot mai bine prin educație, căreia îi putem da o formă potrivită umanității.” („Despre pedagogie”). John Stuart Milleste cel care definește materia ca „o posibilitate permanentă de senzații” și adaugă: „Dacă cineva mă întreabă despre credința mea în materie, îl întreb la rândul meu, dacă acceptă această definiție a ei. Dacă da, atunci înseamnă că eu cred în materie… […] în oricare alt înțeles dat materiei, nu cred însă în ea. Afirm totuși că această concepție a materiei cuprinde întregul înțeles…”. Și-mi vin în minte vorbele filosofului român Petre Țuțea (1902-1991), referitor la materie: „Materia ca atare nu există. Ai văzut materie undeva? Vedem pomi, oameni, cer, stele etc – manifestări ale ei. Lucrul e existență, nu materie. La lucruri ajungem, dovadă că le avem și le folosim. Înapoia lucrurilor punem două concepte, materia sau Dumnezeu. Materia e Dumnezeul ateilor” („Între Dumnezeu și neamul meu”).
Revenind la utilitarism, pentru John Stuart Millfericirea este determinată de plăcere. Sunt unele genuri de plăcere mai dorite și mai de valoare decât altele, ele fiind apreciate funcție de cantitate și de calitate. Oamenii cunoscând diferitele feluri de plăceri, vor opta pentru cea mai de seamă, adică, spune el, „nici un om inteligent n-ar consimți să fie nebun, nici o persoană instruită n-ar vrea să fie un ignorant, nici o persoană cu inimăși cu conștiință n-ar vrea să fie egoistăși josnică chiar dacă toți ar fi convinși că nebunul, ignorantul, ticălosul este mai satisfăcut de soarta lui, decât sunt ei de a lor. […] Putem să dăm orice explicație acestui refuz; îl putem atribui mândriei, nume care se dă fără deosebire unora dintre sentimentele cele mai de prețuit și altora dintre cele mai de jos pe care neamul omenesc le poate avea; îl putem pune în legătură cu dragostea libertății și a independenții personale…[…] Oricine crede că această preferințăînseamnă sacrificiul fericirii – că ființa superioarăîn circumstanțe egale nu este mai fericită decât cea inferioară – confundă cele două idei deosebite, a fericirii și a mulțumirii…”. Scopul omenirii ar trebui să fie o existență lipsită, pe cât e cu putință, de durere și bogată cât se poate mai mult în bucurii, adăugând și analiza propriei conștiințe și a auto-observației.Utilitarismul, în viziunea sa,pe lângă scop este și model al moralității, care definește conduita dorită a fi extinsăîntregii creații dotate cu sensibilitate.J. S. Mill tratează oamenii ca unități, nu ca indivizi; consideră că o acțiune este bunăîn măsura în care contribuie la fericirea unui număr maxim de persoane; spiritele inferioare ajung mai curând la fericire, spiritele superioare întrucât au mai multe dorințe, mai multe plăceri, ajung mai greu la fericire.
Bernard Williams (1929-2003), unul dintre cei mai importanți filosofi britanici ai secolului XX, cunoscut mai ales pentru lucrările sale despre filosofia morală, istoria filosofiei și identitatea personală, critică utilitarismului lui J.S.Mill pe considerentul că nu se ocupă de „proiectele” pe care le urmăresc oamenii, important fiind felul în care raționăm atunci când luăm decizii ce implică mai mult de o persoană. În acest caz trebuie să ținem cont de deciziile altora ca și de propriile decizii, este important de știut ce s‐a petrecut în trecut și în aceeași măsură ce s‐ar putea întâmpla în viitor, valorile persoanei respective trebuie să se dezvolte astfel încât să acopere binele comun și nu doar binele individual. Utilitarismul îi pare a fi încorsetat încă de valorile moralei pe care încearcă să o înlocuiască. El consideră că termenul de utilitarism poate varia foarte mult ca sens, chiar unele dintre variante s-au îndepărtat atât de mult, încât nici nu se mai poate numi utilitarism, astfelplecând de la principiul simplu al utilitarismului care urmărește cea mai mare fericire pentru cel mai mare număr de oameni, s-a ajuns săse spună că nu conteazădecât consecințele acțiunii: „ s-a ajuns la concluzia că utilitarismul autentic este de fapt un supervizor nu al oricărei fapte, ci al faptelor deja valorizate (în cadrul unui sistem tradițional de valori) ca bune; și, dintre acestea, utilitarismul se mulțumește să spună că acel lucru este mai bun și nu celălalt, pentru că asigură o fericire maximă (fără a se interesaîn acest moment dacă aceasta constăîn plăcere de calitate superioară sau nu) unui număr cât mai mare de oameni”.Una dintre criticile aduse utilitarismului este și aceea că necesită un timp de evaluare prea îndelungat. J. S. Mill, din contră, consideră că utilitarismul nu este un instrument care trebuie folosit de către fiecare individ în viața curentă, astfel ajung formulările unor „principii secundare” de conduită (cele biblice:să nu minți, să nu furi…), care sunt fixate în memoria indivizilor -, încât decizia poate fi luată imediat. Bernard Williams consideră că: „numai dacă putem compara fericirea ce vizează oameni diferiți și rezultate diferite și să adunăm totul într-un fel de fericire generală, numai atunci putem face ca lucrurile să funcționeze”. Prima dificultate majoră a utilitarismului, după el, este că fericirea se bazează pe multe alte valori sau calități umane: „Dincolo de orice subzistă dificultatea că multe lucruri pe care oamenii le includ efectiv în conținutul vieții fericite sunt lucruri care implică esențialmente alte valori, cum ar fi integritatea morală sau spontaneitatea, sau libertatea, sau dragostea sau exprimarea de tip artistic”.
Atât Bentham cât și Mill au fost convinși că acțiunile umane sunt motivate în întregime deplăcere și durere, prin urmare, dacă fericirea este unicul scop al acțiunii umane, putem considera că promovarea fericirii este testul prin care pot fi judecate toate comportamentele umane.
La toate întrebările puse: cine este în măsură să stabileascăîn prealabil „principiile secundare”? Cine are autoritatea și deține monopolul selectării pildelor istorice? Care sunt criteriile pe care le folosește? A cui este puterea decizională?,Bernard Williams a răspunsscurt,că un act este just – util dacă tinde să promoveze fericirea, și nejust – inutil, dacă tinde să producă opusul fericirii, fericirea fiind înțeleasă ca plăcere, iar nefericirea ca durere sau absență a plăcerii.Se înțelege că se poate face un calcul matematic folosind datele, un calcul independent de particularitățile indivizilor, putând fi aplicat la plăceri diferite ale unor persoane diferite și luând în considerare și intensitatea, adică gradele diferite de plăcere ale diferiților oameni. Se știe că gradele de fericire variază de la un individ la altul datorită caracterului sau personalității, dar se speră să fie anulate atunci când se fac la nivel de națiune sau chiar internațional. El mai arată că sunt ignoratede multe ori sentimentele moraleale binelui și răului.
Să înțelegem că valorile morale ne sunt utile și numai ele ne pot aduce stările de fericire!
Aruncând o privire asupra vieții din zilele noastre, ne întrebăm dacă putem fi fericiți atunci când citim sau vedem cum tinerii fără sentimente umane, prin diferite colțuri ale lumii ucidmii de oameni,„utilitatea” lor fiind răsplătită cu sume uriașe de bani și cu promisiuni de fericire în alte lumi, dacă putem fi fericiți când vedem cum niște tineri din țara noastră (dar nu numai!) găsesc a-și satisface poftele sexuale în mod barbar, violând fără remușcări o fată tânără pe care o lasăîn stare de leșin? Și când o parte din semeni iau apărarea acestor bestii, putem noi, restul, care gândim „util”, adică moral, să fim fericiți? Singura consolare vine totuși din partea oamenilor corecți, care iau apărarea binelui și a dreptății, întru fericire. Va fi posibil ca durerea pe care o simte victima, familia și oamenii sensibili, buni și drepți să nu fie luatăîn considerare? Să fie trecută statistic ca sentiment iraționale și atât? Nu se apărăîn acest mod egoismul și se trece cu vederea altruismulnecesar? Putem sta impasibili în fața unor acțiuni bestiale, a imoralității de a răscumpăra bestialitatea cu bani? Unde ne este atunci fericirea cât timp se petrec astfel de lucruri imorale în jurul nostru? Unde este grija și respectul pentru propriul suflet și trup, dar și pentru al celuilalt? Gânditorii au dreptate când afirmă: „Cultura și educația contribuie la îmbunătățirea sentimentelor oamenilor”. Ce fel de educație au primit acești tineri care au înfăptuit violul și nu înțeleg gravitatea actului făptuit? Ce cultură au dobândit despre respectul pentru femeie?Ce au înțeles ei despre comportamentul moral, singurul care le poate aduce fericirea în viață? Devierea de la moralitate trebuie corectată, până nu este prea târziu, până această plagă a societății nu se extinde. De asemenea trebuie făcute corecțiile necesare pentru dubiile moraleale oamenilor,ținând cont demoralitatea pe care s-a clădit această lume cu legile ei divine.
Citesc în ziarul de astăzi: „După luni întregi de umilință, după o campanie murdară de denigrare, eleva din Vaslui batjocorită de cei șapte violatori din satul Văleni are parte de sprijinul important pe care nu l-a avut până acum. Psihologi și profesori din Vaslui s-au oferit să o consilieze și să o mediteze gratuit”.
„Nu cred că aș putea vreodată să apăr vreun violator, pedofil sau o persoană care omoară un copil, sunt fapte pentru care nu există scuză”, mărturisește avocatul. „Îmi voi face un drum în viață. Nu mă las doborâtă!”, declară adolescenta, după prima ședință de consiliere psihologică.
Iată că puterea sufletului este mai mare decât cea a trupului, și cu ea se poate învinge durerea!
Vavila Popovici – Carolina de Nord