„Dă-mi, Doamne, puterea tânărului și mintea bătrânului!”
– Proverb românesc
Sărăcia a existat, există și va exista, per ansamblu, cât va fi lumea. Ea este cea care accentuează sau slăbește inegalitatea dintre oameni; poate acoperi o parte din viața unui om sau viața sa întreagă. Din această cauză omul este dator, în viața care i se dăruiește, să lupte pentru înlăturarea sărăciei. Ea ne sperie, ne întristează în prima fază, apoi doare din ce în ce mai tare, după care se poate ajunge la disperare, revoltă sau… tristă resemnare.
semnul-intrebarii_5631[1]Camil Petrescu avea dreptate când spunea: „Criza nu îi atinge pe cei bogați, găsitori întotdeauna a unor soluții pentru a-și proteja milioanele, ci pe dezmoșteniții sorții”. De ei trebuie să se îngrijească conducătorii. Societatea nu are dreptul să nu-i apere.
Confucius spunea că este greu a fi sărac și a nu dispera, după cum a fi bogat și a nu deveni arogant este și mai greu, deoarece săracul are nevoie de puțin, iar bogatul din ce în ce de mai mult. Există aici o balanță pe care omenirea trebuie să o echilibreze, să nu atârne mult în defavoarea sărăciei. Săținem seamă de vorbele lui Democrit: „Dorința de câștig care nu se satură niciodată este mai rea decât sărăcia cea mai mare, căci creșterea lăcomiei aduce creșterea nevoilor”. Sărăcia înseamnă o viață lipsită de șansele de a trăi la un minim nivel. Desigur acest nivel minim este diferit pentru fiecare țară, regiune și chiar pentru fiecare familie, întrucât sărăcia atrage după sine și lipsa de cultură, iar lipsurile materiale la care se adaugă și cele sufletești duc la umilirea ființei; omul este obligat să se concentreze numai asupra vieții materiale, a condițiilor de hrană, frig, odihnă a trupului, spiritualitatea cu frumusețea ei devenindu-i inaccesibilă.Și…adevăratul om sărac este cel care nu mai poate avea vise.
Apostolului Pavel cunoștea rădăcina din care poate crește bogăția, ea fiind mândria, mai bine zis orgoliul, trufia, și a zis: „Celor bogați în veacul de acum poruncește-le să nu se semețească, nici să-și pună nădejdea în bogăția cea nestatornică, ci în Dumnezeul cel viu, Care ne dă din belșug toate spre îndulcirea noastră, să facă bine, să se înavuțeascăîn fapte bune, să fie darnici, să fie cu inima largă…” (Epistola întâia către Timotei a Sfântului Apostol Pavel, cap.VI;7,18).
Observa bine cineva că vagabonzii, cerșetorii, oamenii fără drept de muncă „vorbesc mai mult despre bani, prețuri și calitatea mărfurilor, decât directorii de fabrică și managerii de bănci”.
Omului sărac viața îi pare când prea scurtăși este îndemnat să o trăiascăîn mod imoral, când i se pare prea lungăși îl străbate gândul sinuciderii. Moralitatea oamenilor săraci deviază de cele mai multe ori de la normalul vieții. Din această cauză, oamenii politici trebuie să aibă grijă de această categorie de oameni. Condiția omului sărac nu-i poate scuza lenea, necinstea și de multe ori el se dovedește a fi mult mai cinstit decât omul bogat, omul în mâna căruia este puterea. Cât privește lenea omului sărac, ea îl cucerește, devine un răsfăț în lipsa posibilității de a munci.Există oameni săraci și mult mai morali decât oamenii obișnuiți, întrucât ei au credința în Dumnezeu, cunosc legile morale ale vieții, luptăși nădăjduiesc în dreptate, fapt care le înseninează viața și îi face să nu se abată de la calea dreaptă a cinstei.Sfântul Ioan Gură de Aur vorbind cu înțelepciune despre lăcomie, spunea: „Căci precum am zis că vinul nu este lucru rău, ci beția, așa nici avuția nu este rea, ci lăcomia și iubirea de argint. Unul este iubitorul de argint și altul bogatul. Iubitorul de argint nu este bogat, el are trebuință de multe, iar cel ce are trebuință de multe nu va fi bogat niciodată. Iubitorul de argint este păzitor al banilor, iar nu stăpân al lor; rob, iar nu domn”.
Se pot ivi anumite momente defavorabile ale vieții care pot răsturna existența, vârful venind în jos și îngropând posibilitatea ascensiunii spre vertical. Degradarea morală ni se dezvăluie în toată urâciunea ei, părelnică a fi salvatoare, dar puterea voinței noastre este în stare săo refuze. Cei căzuți se pot ridica! O mână de ajutor li se poate acorda!
Sărăcia este un efect al cărei cauze pot fi multe, dar în principal se pare că ar fi greșeala și lipsa de orientare în mediul în care se trăiește. Greșim, uneori repetat, este adevărat, dar nu e necesar să greșim mereu pentru a învăța ceva. Se intrăîntr-o fază numită criză, a cărei sferăse tot lărgește cuprinzând economia, politicul, socialul. Se trăiește o perioadă tensionată, cu evidente dificultățiși lipsuri. Este asemănătoare unei boli care se declanșeazătreptat dar se face simțită brusc și care poate deveni cronică dacă nu se intervine la timp și în mod corect.
Iată,spre exemplu, minunata țară Grecia, spațiul încărcat de istorie pe care-l vizitează oamenii pentru frumusețea și trecutul ei,despre care am scris în cartea „Popasurile vieții”, a intrat în criză. Țara în care am văzut oamenii dansând pe străzi frumosul lor dans „Zorba Grecul”… Constantin Noica spunea și parcă profețea într-un fel: „Zorba știe să se desprindăîncântător de toate, dar nu știe în ce să se prindă, așa cum nu știe că sunt lucruri mai mari, care-l cuprind. Va cădea frânt de oboseală, la capătul dansului. Și va exclama: « voiam să uit ceva!»În timp ce lumea aceasta nu e de uitat, ci e de luat în brațe”.
Țara trebuie reformată, întrucât a ajuns cel mai îndatorat stat din zona euro. Un bun orator, plin de intenții bune, dar fără soluții credibile, ca atare toată pledoaria lui nu a putut obține încrederea oamenilor maturi care lucrează cu cifre exacte și obligă la responsabilitate. Să ne amintim la întrebarea personajului scriitorului Marin Preda, arătând înțelepciunea – de stâncă aș spune – a poporului român: „Pe ce te bazezi?”
Urmează săse dea un aviz decisiv asupra ultimelor propuneri de reformă ale Atenei. Tânărul orator care nu se abate de la gândirea tuturor conducătorilor veniți la putere și lipsiți de responsabilitate, dă vina pe guvernele anterioare. Grecii și-au arătat hotărârea de a rămâne în zona euro. „Tsipras- « învingătorul perdant » al Greciei,cum este numit, vrea „și în car și-n teleguță!” El este precum jucătorul aventurier de poker care are în mâna careul de ași, dar nu intuiește chinta de culoare existentăîn mâna unui jucător de la masa de joc.
Întrebarea este dacă se poate avea încredere în promisiunile conducătorului de guvern? Din punct de vedere rațional, unde banii au putere, vorbele pot avea un preț prea mic, și totuși, din punct de vedere umanitar, voința politicăpoate echilibra balanța. La preț mare va fi, probabil, întrebarea înțeleaptă: „Pe ce te bazezi?”
Vavila Popovici – Carolina de Nord