Am semnalat , la edițiile anterioare, multe plusuri ale Bucharest Music Film Festival…Nu vom reveni asupra lor, dat fiind că nu vom spune mereu care sunt PLUSURILE acestui festival ce reunește, an de an, o mulțime de bucureșteni și turiști (unii străini descoperind cu încântare că Bucureștiul oferă și altceva decât “mămăliguță cu sarmale“ ! ).
Orchestra simfonica Surasul tineretiiVom semnala doar câteva minusuri care s-au petrecut sâmbătă , 27 iunie, în Piața George Enescu:
  1. Ora de dans, programată la ora 19, a început – fără nici un anunț pentru spectatori – la ora 19,30 (nu s-a respectat nici măcar…sfertul academic, unii turiști străini întrebându-se, timp de o jumătate de oră, dacă spectacolul cu perechile de dans mai are lor sau nu).
  2. Datorită întârzierii, a fost amânat și începutul concertului orchestrei simfonice „SURÂSUL TINEREŢII” (dirijor: Marius Hristescu, solist: Sergiu Cârstea – trompetă , o orchestră profesionistă, cu un solist senzațional, una din marile revelații ale acestei ediții )
  3. Lipsa de inițiativă a organizatorilor (care ar fi putut să roage pe spectatorii din zona ringului de dans să ia loc pe scaune) , “ORA DE DANS” a devenit o…oră privată (de care s-au bucurat doar cîteva zeci de spectatori , care au stat în picioare, în zona ringului de dans, blocând posibilitatea celorlalte sute de spectatori de a vedea ceva). Ca atare impactul acestei “ore de dans” nu a fost cel scontat, iar această secvență a Bucharest Music Film Festival
nu a mai avut aceeași frumusețe și “perfecțiune” ca la edițiile anterioare.
  1. Prezența, în rândul spectatorilor , A UNUI CÂINE, l-a obligat pe Sergiu Cârstea să-și întrerupă o piesă muzicală din lipsă de …concordanță interpretativă între “partitura canină” și cea simfonică !
     Sergiu Carstea
Dar să nu fim cârcotași până la capăt, concertul s-a încheiat frumos, cu două bisuri (din care unul a fost interpretat cu strălucire interpretativă de Sergiu Cârstea la trompetă).
Să sperăm că organizatorii vor ține cont, pentru edițiile viitoare, de minusurile semnalate și vor înregistra, spre satisfacția bucureștenilor și a turiștilor străini, doar plusuri în organizare.
                                                      Ioan Iacob