Ziua iei 3 - Foto de Cris IanculescuDuminică, 21 iunie românii din Washington, DC au marcat, alături de români de pe întreg mapamondul, Ziua universală a iei. Evenimentul a generat cea mai mare prezență românească din față Casei Albe din ultimii 20 de ani. Peste 100 de români, americani prieteni ai României și oficiali de la Ambasada română, au fost prezenți în costume populare în parcul Lafayette din fața reședinței președintelui Obama. Au venit acolo pentru a-și afirma identitatea românească și pentru a face cât mai vizibilă comunitatea din Washington și prin extensie din State Unite ale Americii.

Românii adunați în fața Casei Albe și-au etalat frumoasele costume populare și tradiționalele ii, s-au pozat dar și au devenit ei înșiși o adevărată atracție turistică. O astfel de prezență, unică de altfel în zona Washington, nu putea trece neobservată de numeroșii turiștii veniți să viziteze reședința președintelui american care s-au interesat despre motivul evenimentului și s-au fotografiat cu cei prezenți.

Ziua iei 6 - Foto de Cris IanculescuEvenimentul de duminică a fost încununat câteva zile mai târziu cu recunoașterea oficială de către primăria Washington care, prin vocea primarului Muriel Bowser, a declarat ziua de 24 iunie “Ziua Universală a Iei în Capitala Americană.” Declarația notează că 24 iunie este recunoscută și sărbătorită la nivel mondial și că membri comunității române din zona Washington au sărbători ziua universală a iei în parcul Lafayette din fața Casei Albe.

În textul declarație doamna Bowser mai notează faptul că ia a devenit un simbol internațional al culturii române, o sursă de inspirație pentru mari designeri internaționali de modă și în același timp reprezintă o oportunitate unică de revitalizare și păstrare a muncii artiștilor populari români care continuă prin creațiile lor tradiții milenare. Proclamația menționează și aportul comunității online “La Blouse Roumaine” care a fost inițiatorul acestei sărbători și care a jucat un rol important în promovarea iei ca piesă emblematică a costumului popular românesc.

Întâlnirea din acest an din Washington, a treia din șirul de evenimente similare care au avut loc în anii trecuți în fața Congresului SUA și a Memorialului Președintelui Lincoln, a fost organizată de către Bogdan Banu, Președintele ASTROM și face parte din suita de peste 180 de evenimente din întreaga lume inspirate și încurajate de La Blouse Roumanie, comunitate fondată de Andreea Tănăsescu pe 6 noiembrie 2012.  Domnul Banu a fost și inițiatorul procedurilor necesare pentru recunoașterea oficială a zilei de 24 iunie ca Zi Universală a Iei în Capitală Americană. Demersurile lui de pe lângă primăria Washingtonului s-au bucurat și de sprijinul nemijlocit al Ambasadei României în Statele Unite.

În cei trei ani de când a fost inițiată pe Facebook de către comunitatea La Blouse Romaine, ziua iei a devenit în adevăratul senses al cuvântului un eveniment global, fiind marcată în anii precedenți prin 143 de evenimente organizate de comunități românesti de pe 6 continente, 48 de țări și 109 orașe! Ziua de 24 iunie, ziua când în popor se sărbătoresc Sânzienele, a fost astfel transformată și într-un eveniment menit să promoveze și să păstreze ia, acest simbol unic al culturii și spiritualității romanesti. Ziua iei a fost adoptată de companii, muzee și oficialități, ia devenind uniforma stewardeselor, subiectul unor expoziții – în egală măsură expoziții de istorie și de artă – din muzee din Los Angeles până în Canada și România dar și motivul și justificarea a numeroase evenimente organizate de școli, primării, consilii județene sau chiar de către administrația prezidențială a Republicii Moldova sub egida primei doamne.  Din această suită de evenimente, fiecare unice și originale în felul lor, recunoașterea oficială din Washington, vine să încununeze într-un mod cât mai plăcut toate aceste eforturi.

Ziua iei ne reamintește nouă românilor că acest veșmânt purtat de staruri din Hollywood, simbol al anilor 60 și al curentului hippie din toate vremurile, ia care a inspirat numeroși designeri de modă de renume mondial, este în esență ceva unic, ceva al nostru care reflectă într-o epocă a modernității și transformarilor rapide un trecut idilic. Este o punte directă de legătură cu bunicii și străbunicii noștri pentru care ia era veșmântul de fiecare zi. Simbolurile iei merc și mai departe în timp, ele sunt o continuare a simbolurilor mitice ale civilizațiilor antice danubiene. Astăzi, acest interes renăscut, grație inițiativei La Blouse Roumaine, pentru ie, pentru portul și tradițiile românești asigură și o continuare a lor.  Deloc de neglijat este aportul economic al acestei zile care a dat o gură de aer meșterilor populari care în ultimii 20 de ani au avut mult de suferit de pe urma tranziție și a transformărilor din societatea română și care nu mai vedeau un viitor viabil în a creea și a păstra tradițiile populare.

Din Washington, DC a consemnat Bogdan Banu

Ziua iei 1 - Foto de Cris Ianculescu