Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală are plăcerea de a vă invita marți, 30 iunie 2015, ora 12:00, în foaierul Aulei Ministerului Culturii, (Bd. Unirii nr. 22, et. 1, Sector 3, Bucureşti) la întâlnirea de lucru ONG cultural 1.0 dedicată sectorului cultural independent.
 
ongcultural1sliderONG cultural 1.0 își propune să faciliteze legătura dintre societatea civilă și autoritatea publică, fiind adresată reprezentanților sectorului independent, laboratorul cel mai activ în materie de creație care impulsionează domeniul culturii. Evenimentul își dorește să creeze o platformă de dezbatere interinstituțională în vederea identificării percepțiilor cu privire la politicile publice și strategiile sectorului cultural, precum și a reglementărilor necesare zonei independente.
 
În acest e-mail, găsiți atașate proiectul de agendă și formularul de înregistrare, necesar pentru organizarea corespunzătoare a focus-grupurilor prevăzute în program. 
 
De asemenea, pentru eficiența acestei întâlniri vă punem la dispoziție o sinteză a propunerii de Strategie sectorială în domeniul culturii și patrimoniului național pentru perioada 2014 – 2020: http://www.culturadata.ro/wp-content/uploads/2014/05/Sinteza.pdf.
 
În vederea unei bune desfășurări a evenimentului, vă rugăm să confirmați participarea și să trimiteți formularul completat până la data de cel târziu 29 iunie, la adresa office@culturadata.ro.
 
Pentru mai multe informații, puteți accesa: http://www.culturadata.ro/ong-cultural-1/.
 
Persoana de contact este doamna Silvia Caraiman, e-mail: silvia.caraiman@culturadata.ro, t
 
Vă așteptăm cu drag! 
Anunțuri