_DSC2793Biroul de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai I este autorizat să transmită următorul comunicat:

Seara Palatului Elisabeta dedicată Bursei de Valori București

 Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu vor găzdui luni, 15 iunie 2015, o seară dedicată Bursei de Valori București la Palatul Elisabeta.

La eveniment vor lua parte reprezentanți ai Bursei, ai Băncii Naționale a României, ai Autorității de Supraveghere Financiară, ai Ministerului Finanțelor Publice, ai Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, precum și reprezentanți ai fondurilor de investiții, ai mediului bancar și de afaceri din țara noastră și din străinătate.

Deschiderea Bursei din București a avut loc la 1 decembrie 1882, în clădirea Camerei de Comerț din strada Doamnei. În Monitorul Oficial al României din luna decembrie a anului 1882 au fost publicate cotațiile bursiere ale primelor companii românesti tranzacționate.

După anul 1995, odată cu reluarea activității Bursei de Valori București, Familia Regală a continuat tradiția de a sprijini public, de a încuraja și inspira activitățile Bursei de Valori