afis lansareDimișcă Studio/Gallery vă așteaptă vineri, 8 mai 2015, ora 19:00 la lansarea volumului de poezii „Încrengături”, de Ruxandra Stoian.

Culorile vor fi aduse de acordurile trupei We Singing Colors și recitările actriței și poetei Ana Baity.

Într-o lume tot mai agitată, se cere o întoarcere la sensibilitate, la adevărata natură umană și la o descoperire a sinelui prin artă. Spiritul transcende din zbuciumul lumii cotidiene, cu mizeria și apatia citadine, spre o stare de pace prin versurile care vin ca o purificare.

Universul poeziei este format din trăirea pură, unde mâna poetului devine canalul comun către meditație și rugăciune, iar foaia se preface într-o materie atemporală și aspațială.

Volumul „Încrengături” este un periplu din zbuciumul cotidian, cu încrengăturile lumești și amalgamul de sentimente specifice până la liniștea ancestrală din încrengăturile îngerești, astfel:

„Poezia mea, nu are niciun Dumnezeu,
dar naşte versuri ca pe fluturi,
din pieptul meu astral de semizeu,
umflat de-amorul, încasat în şuturi.
E plânset- genune, din ochiul ateu,
cântare în psalmi de biserici,
oglinda ce-mi râde nebun: eşti eu, numai eu, numai eu.”

Poetul Laurian Stănchescu o descrie pe poeta Ruxandra Stoian ca pe „materia perfectă din care cuvântul își construiește noi geneze, este un alfabet rupestru format din semne ancestrale, fiecare semn fiind înțelesul celuilalt, ca și cum nodul gordian ar fi jumătate Dumnezeu, jumătate om.”

Toate acestea vor fi transpuse pe cântecele romantice ale celor de la We Singing Colors, într-un decor care îmbie la visare.

Vă așteptăm cu drag să ne bucurăm de artă, în toate dimensiunile ei.

Intrarea este liberă.

Anunțuri