Artistul plastic vâlcean, Ivan Jinaru, autor al unor sculpturi ce îi reprezintă, printre alții, pe Arsenie Boca și Iustin Pârvu, pregătește cel mai mare proiect de artă monumentală, intitulat „Deceneu și Dacii”, acesta propunând ca monumentul să fie ridicat în fața clădirii Palatului Parlamentului din București.

„Ideea de a se ridica un monument marelui preot dac Deceneu a fost discutată cu un mare ierarh atunci când a binecuvântat monumentul părintelui Arsenie Boca de la Vaideeni. Inspirația, susținerea și muza acestui monument îi aparține frumoasei mele soții, marea interpretă a folclorului românesc, Mariana Anghel Jinaru. Acest proiect s-a construit, aș putea spune, în Postul Mare al anului 2014, când am însoțit-o la concertele de pricesne, pe care le-a ținut în țară cu ocazia Învierii Mântuitorului”, a declarat pentru AGERPRES Ivan Jinaru.
Artistul dorește ca monumentul să fie cât mai cunoscut, iar demersurile pentru materializarea lui vor începe după Sărbătorile Pascale.

Despre acest monument, cât și despre artistul plastic vâlcean, cunoscutul erudit și teolog Dan Zamfirescu spune: „Excepționalul portretist al lui Mihai Eminescu, al părintelului Arsenie Boca, al părintelului Iustin Pârvu, a conceput cel mai grandios monument înălțat acelei părți din ființa românească ce ne vine de la daci. Adică de la poporul care l-a dat pe Orfeu tracul și muzica; pe zeul Dionisos, cu tot ce înseamnă el în filosofia lui Nietzsche; pe vestiții medici evocați de Platon, care au descoperit puterea taumatologică a sufletului, și pe Deceneu — simbolul supremației spiritului asupra sclaviei materiei și a dezordinii mentale. (…) Toate acestea a ținut să le dezgroape din uitarea voită maestrul Ivan Jinaru printr-o columnă, care să nu fie copia celei traiane, ci opera unui mare artist al zilelor noastre”.

Proiectul „Deceneu și Dacii” este un grup statuar care are în centru o columnă înaltă de 33 de metri, deasupra căreia se află Deceneu și statuile laterale ale lui Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Ferdinand I, Burebista, Constantin Brâncuși, Mihai Eminescu și George Enescu.

Acest proiect este susținut de peste o sută de oameni de cultură români, printre care: Dorel Vișan, Gheorghe Zamfir, Nicolae Furdui Iancu, Ioan Bocșa, Lazăr Comănescu, George Stanca etc.

Foto: (c) Ivan JINARU / Arhiva personală

AGERPRES/(AS — autor: Liviu Popescu, editor: Cristian Anghelache)

Anunțuri