În aşa-zisa secuime, în judeţele Harghita şi Covasna, au fost descoperite peste 200 de aşezări, 34 de cetăţi şi peste 30 de tezaure, toate dacice!
indexSarmisegetuza, Costeşti, Blidaru, Piatra Roşie… De câte ori ne gândim la strămoşii daci, ne vin în minte aceste locuri fabuloase. Poate din cauza misterului ce le înconjoară, poate din cauza frumuseţii sălbatice a munţilor Orăştiei. Dar dacă am vrea să înţelegem mai mult din identitatea noastră, să înţelegem mai mult din rădăcinile noastre şi din trecutul străbunilor noştri, ar trebui să ne întoarcem privirile şi către inima României, acolo unde, culmea, sunt cele mai numeroase dispute legate de identitate şi de istorie: în aşa-zisa secuime! În judeţele Harghita şi Covasna au fost descoperite peste 200 de aşe­zări, 34 de cetăţi şi peste 30 de tezaure, toate dacice! Da, aţi citit bine aceste cifre! În timp ce auto­rităţile numără steagurile secuieşti de pe primării sau polemizează pe marginea unei bentiţe tricolore, aceste descoperiri uluitoare nu sunt nici popularizate, nici puse în valoare, deşi ar putea să lumineze o bună parte din umbrele vechimii acestui popor.
sarmizegetusa_regia_zona_sacra_the_sacred_zone-14770Totul a început pe la 1800, cu descoperirile făcute întâmplător de ţăranii care îşi munceau pă­mân­turile. Aduceau autorităţilor bucăţi ciudate de me­tal vechi, sau cioburi, sau chiar vase întregi, pe care le descopereau atunci când întorceau brazda cu plugul. Astfel de semnalări erau destul de frecvente pe toată partea estică a Transilvaniei şi aproape că nu există sat în care să nu se ştie câte un loc “special”. D. Scheint a fost printre primii cercetători care a luat aminte la aceste descoperiri întâmplătoare şi a început studierea sistematică a regiunii. A căutat în special cetăţile şi aşezările fortificate, acestea fiind încă de pe atunci obiect de dispută, mai ales pe problema datării: erau ele construite înainte sau după descălecarea secuilor? Concluziile sale vor fi în bună măsură politizate, vorbindu-se despre cetăţi construite şi înainte, şi după venirea secuilor. Curios a fost însă faptul că cetăţile considerate mai vechi se regăseau în legendele lo­cale, pe când cele mai noi nu se regăseau în po­veş­tile secuilor. Cercetările ulterioare au arătat că cetă­ţile mai noi au fost construite de cele mai multe ori pe rui­nele vechilor cetăţi sau fortificaţii. După studiul pu­blicat de Scheint în 1833, au urmat însă şi alte cercetări ale zonei. În perioada interbelică, A. Ferenczi face pri­mele săpături de anvergură, strict pe problema dacică. Într-un moment în care nu se politiza atât de mult cercetarea, descoperirile şi însemnările sale au avut o importanţă foarte mare pentru cei ce au studiat ulterior, deşi exagerări au mai existat, inclu­siv legate de o “perioadă slavă” a regiunii.

 

În 1985, Viorica Crişan, acum directoare a secţiei de ar­heologie a Muzeului din Cluj, a ajuns la muzeul din Miercurea Ciuc şi a început să pună cap la cap toate studiile de până atunci, făcute despre dacii din estul Transilvaniei. “Aşa a fost desti­nul meu, pentru că iniţial eu nu am vrut să lucrez acolo, ştiam că este o zonă dificilă. La înce­put mi s-a sugerat să învăţ lim­ba maghiară. Apoi mi s-a dat un traducător ca să înţeleg ce se discuta la şedinţe şi ca să mă deprind cu limba. Mi-a fost im­posibil. Din păcate, nu am fost în stare să am nicio apropiere de limba maghiară. Conducerea muzeului a înţeles asta şi m-a lăsat liberă, să merg pe teren şi să cercetez. Aşa au înce­put cei cinci ani în care am bătut la pas Harghita şi Covasna şi am luat fiecare loc cu vestigii la studiu. A fost şansa mea. În ’90, după revoluţie, am devenit brusc invizibilă pentru colegii mei. Nu cred că există pedeapsă mai mare. Nu mi se răspundea la salut, nu era auzită părerea mea, brusc nu mai existam. Presa locală m-a umilit atunci când am îndrăznit să pun într-o expoziţie un «murus dacicus», împodobit cu arme dacice. În cele din urmă, mi s-a sugerat că cel mai bine ar fi să ne întoarcem toţi de unde am venit. În mod ciudat, am observat că orice perioadă istorică de la paleolitic la modern îi interesa, însă cea dacică de­venise tabu. Din păcate, acest lucru s-a confirmat mai târziu, când autorităţile au permis intrarea unui buldozer peste vestigiile uneia dintre cetăţile de la Jigodin… pentru a am­pla­sa o antenă telefonică”. Viorica Crişan s-a întors la Cluj, însă un an mai târziu şi-a reluat cercetările în Harghita şi Covasna. Ştia deja că este una dintre cele mai importante zone cu vestigii dacice din Ro­mânia. După aproape trei decenii de muncă titanică pe teren, a publicat unul dintre cele mai complete studii despre moştenirea dacică din estul Transilvaniei.
ADEVARULDESPREDACI.RO
Cetatea-Zanelor
Anunțuri